~Corneliu Florea: “Ce mai vinde Băsescu…”

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI, Articolul 13:

„În România, limba oficială este limba română”

Mass-media românească şi-a informat onor audienta că „şeful statului a făcut o vizită în judeşul Covasna la începutul lunii August 2007. Foarte bine, că şefu’statului a făcut o vizită, este una din poftele sale să umble din judeţ în judeţ în stil original. Adică în cămăşuţa „second hand” larg deschisa la gât, marinăreşte, agitat şi gesticulând în căutare de popularitate dar mai ales de voturi. Cineva spunea că, alearga cu limba scoasă peste tot, după voturi şi afaceri. Avea dreptate, aşa-i în politică, nu e nevoie de principii şi caracter ci de promisiuni şi aranjamente, de strâns mâini şi voturi: „Trăiască şefu’ statului!”

În judeţul Covasna, problema „cu limba scoasă” este mai sensibilă decât în judeţul Tulcea, pentru că şefu’statului nu vorbeşte ungureşte iar covăsnenii, care-s când unguri cănd secui, nu vor să audă româneşte. Dar batrânul lup de taverne e şiret şi le poate întoarce ca la Ploieşti, aşa că le-a cântat covăsnenilor ceardaşul care le place.

Cu această ocazie, şefu’statului Băsescu Traian a declarat covăsnenilor: „… limba româna ar trebui predată ca limbă străină copiilor maghiari”. Bravo şefu’, ai mai dat o teză de politician ticălos, să nu te miri dacă ve-i fi detestat de majoritatea cetăţenilor.

Argumentare:

Întâi, istoriceşte şi etnic, copiii covăsnenilor nu sunt maghiari, dar asta ar fi prea mult să se ceară actualului şef de stat, care a venit în Covasna, cu limba scoasă după voturi, dorind cu disperare încă un mandat (de şef) de stat la Cotroceni.

Al doilea, habar’n’are că România are o Constituţie! Este drept că a jurat cu mâna pe EA, dar el a crezut că este lista de bucate, meniul, care îi va fi servit după investitură. Când a văzut că e plină de articole, s-a uitat cruciş şi a zis: „Luaţi, mă, asta de aici şi aduceţi lista de bucate şi băuturi. Acum, îs şefu’statului, eu fac legile!”. Da, domnilor intelectuali, care aţi semnat apelul de salvare a suspendatului, dacă citea Constiţutia României, dacă îl ajuta şi sfântul Sisoie să o înţeleagă, atunci în judeţul Covasna parte din „statul naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil“ (Este Primul articol al Constituţiei României) le-ar fi spus că ei sunt cetăţeni români, iar limba română este limba oficială al Statului Român. PUCTUM!

Înainte de-a trece mai departe să deschidem paranteze. Una pentru grupa GDS-22-Soros. Da, Întâul Articol al Constituţiei României spune că suntem stat naţional, aceasta în sensul geografic, istoric şi majoritar etnic, şi nu afecteaza cu nimic drepturile etnicilor minoritari din România; citiţi cu atenţie articolele constitutionale 4 si 6, mergeţi şi vizitaţi Covasna! Le pot citi şi vizita Covasna şi amicii dlui Băsescu de la Neptun, cei mai intelectuali dintre toţi. Şi o paranteză pentru şefu’statului: „Nu trebuie vândută toată România (mai lasaţi şi la alţii) şi nu călcaţi în picioare istoria şi CONSTITUŢIA ROMÂNILOR! Fiţi fără frică, veţi mai primi un mandat de şef de stat. Din două motive (eu spun unul!). În România nu există, la ora actuală, o personalitate adevarată, adecvată funcţiei de preşedinte al României, aşa ca e încă vremea ticaloşilor, parveniţilor şi mai ales… a marionetelor…

Copiii cetăţenilor români din Covasna, pe lânga drepturile de aşi învăţa şi cultiva limba maternă, trebuie să învete limba română ce este limba oficială, nu străină, dragă şefu-statului! Aşa este în toată lumea, deocamdată. De exemplu în America de Nord, imigranţii şi copiii lor nu învaţă limba engleza ca pe o limbă străină şi drept limba oficială, astfel se încadrează perfect în societatea nord-americană. Să presupunem că nişte covăsneni, alergici la limba oficială din România, se mută în Patagonia. Ce credeţi, vor primi autonomie după câteva generaţii sau vor învăţa pe de rost… patagoneza?

Mulţi cetăţeni români consideră că s-a mers prea departe cu trocul de privilegii contra voturi din 1989 încoace, atât de departe încât segregaţionismul şi iredentismul unora e în floare. E timpul să se tragă linia şi să se socotească. De dragul ’telectualilor democraţi de Damboviţa, nu începem să socotim cum a trebuit să înveţe covăsnenii români limba lui Horthy din 1940 până în 1964 când s-a trecut din nou la administraţia pe judeţe (socotim numai comparativ cum este in restul lumii!). În ce altă ţară din lume, un şef de stat le-a mai spus alergicilor la limba oficiala să o înveţe ca pe o limbă străină?

Cu această ofertă din partea lu’ şefu-statului pentru strângere de voturi viitoare, covăsnenii au mai făcut UN PAS MIC spre segregaţie, spre autonomie. În curând, vor trece la ALT MIC PAS: în toată lumea limbile străine sunt facultative! … ş.a.m.d.

Vorbind despre segregaţie şi autonomie, lu’ şefu-statului i s-a pus sub nas şi un referendum neoficial al „180.000 de persoane, locuitori ai ţinutului secuiesc, care au votat în favoarea autonomiei”. Nu am aflat din mass-media dâmboviţeană ce a zis şefu’statului. Dar sunt sigur că nu a avut replica! Să vedem şi referndumul celorlalţi 18.000.000 de cetăţeni, dacă sunt de acord cu aceasta autonomie din mijlocul ţării. În fond şi la urma urmei, de ce să nu se facă şi un astfel de referendum? Marea majoritate a cetăţenilor români îi iubesc pe secui, aşa cum sunt, nu vor să se despartă de ei, de ele… Dar nu este cazul, dacă covăsnenii i-au promis toate voturile lor, ale lor şi ale străbunilor lor, la viitoarele alegeri, trocul s-a încheiat deja în spatele uşilor închise, după un plan rămas de la alt „super-demitar”, cu mai multe ouă, Adrian Nastase. „Daţi-mi toate voturile voastre şi trec toată România înapoi la împărţirea pe regiuni şi voi o veţi avea pe a voastră!” Şi oricum, şefu’statului e în avantaj, e deja şefu’ şi împreună cu amicii săi de la Neptun vor schimba Costituţia. Tismăneanu o rescrie pe cea din 1952, adusă de tăticu lui de la Moscova (e pe regiuni gata facută!). Plesu va scoate primul articol al actualei constitutii, iar marele carturar - eseist Patibularul Patapievici, care genetic are pică pe cei (îl citez) „23 de milioane de omuleţi patibulari de pe plaiul mioritic”, va scoate limba oficială, limba română, despre care i-a scris în august 1991 lui Alexandru Paleologu, că „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau să o folosim numai pentru înjurături…” (vezi „opere alese” Politice pag 64, ediţia 1996).

Ce bucurie va fi, ce vuiet democratic în zările lumii, iar marea intelectualitate va sta la picioarele celui pe care îl vor alege şef-de-stat-pe-viaţa! Vivat Trajanus!

Şi în tot aceast extaz de democraţie pentru care ne invidiază mapamondu’ şi planiglobu’, vine un conservator sadea, Dan Voiculescu, şi plin de pizma îl detestează: Ma întreb cât va dura pâna când Traian Băsescu (au fost colegi de instituţie, îşi permite!) va cere ca românii să fie trataţi ca cetăţeni străini în Harghita şi Covasna?” Trecem peste cacofonia necesară în aceasta situaţie şi îi răspundem: cât de curând! Cât priveşte intervenţia lui Mircea Geoană în această chestiune, iar a dat cu bâta’n balta, când naiv (n-am zis „prostănac”!), se aştepta la înţelepciune de la şefu’statului…

Corneliu FLOREA

15 august 2007

Winnipeg - Canada