►”LUMEA VĂZUTĂ DE LA MALOVĂŢ” - o rubrică de Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda

~”Abator de copii”

Cu câteva zile în urmă, un post de radio prezenta un caz ieşit din comun, aproape straniu. O femeie născuse şi-şi aruncase pruncul lângă tomberonul de gunoi dintre blocuri. Trei sau patru câini vagabonzi fuseseră găsiţi dimineaţa de un echipaj de poliţie îngrijindu-se de puiul de om. Îl lingeau, suflau asupra lui, încercau să-l acopere cu blana lor, ca să-i ofere cât de cât căldură şi să-i menţină pâlpâirea vieţii. Poliţiştii au luat copilul, l-au dus urgent la spital, iar la vremea când era transmis reportajul la radio copilul era în afară de orice pericol. Câinii îl salvaseră de la moartea la care îl condamnase propria lui mamă. Cazul ar părea drept o ciudăţenie oarecare la prima vedere. Şi totuşi! Dacă avem în vedere statisticile care ne confirmă că din 1990 încoace sunt înregistrate în ţara noastră, oficial, peste douăsprezece milioane de avorturi, situaţia ni se pare înspăimântătoare. Douăsprezece milioane de vieţi nevinovate au fost ucise, când începuseră să pâlpâie prin prezenţa lor. În al doilea război mondial, dacă nu mă înşeală memoria, am pierdut circa o jumătate de milion de oameni; în cei treisprezece ani postrevoluţionari, douăsprezece milioane. Doamne, cum poţi avea răbdare cu noi? Am transformat ţara într-un adevărat abator de prunci nevinovaţi. Ne e teamă de sărăcie, de lipsa posibilităţilor de a-i oferi copilului o viaţă fericită. Dacă altădată la casele înaintaşilor noştri veneau copii cu barza, şi aducea, săraca, 15-20 şi chiar mai mulţi la o casă, acum copiii, zicem noi, trebuie să aibă alte „condiţii“, să vină pe lume cu Mercedesul! Cât de fericit poate fi un copil, când asupra capului lui apasă blestemul fraţilor săi aruncaţi la canal, sau măcelăriţi în mod barbar pentru ca el să trăiască mai bine! Cât de fericiţi vor fi acei părinţi, care îşi vor privi odrasla şi gândul le va fugi, vrând-nevrând, spre alţi şi alţi copii pe care i-au condamnat, cu de la ei putere, la moarte pentru singura vină că au bătut la poarta vieţii! Altădată copilul era socotit darul lui Dumnezeu cel mai de preţ, alături de suflet. Bătrânii noştri primeau acest dar cu bucurie, convinşi că Dumnezeu îşi are raţiunile Lui. Azi, familia a ajuns un simplu producător de braţe de muncă, omul însuşi nu reprezintă decât un număr în evidenţele statistice. Revoluţia nu s-a terminat. Ea continuă şi va mai continua încă multă vreme în concepţia şi gândirea multora dintre noi.

Câinii de care vorbirăm mai sus acţionau în virtutea unor instincte primare, materne. Erau animale, cele mai înjosite şi urgisite, dar prin gestul lor s-au situat mult mai sus scara valorilor morale faţă de mama acelui copil. Câinii au dovedit omenie în comparaţie cu câinoşenia adevăratei mame. La porţile unei asemenea Sodome, te întrebi în mod firesc: „Până când va mai fi răbdarea lui Dumnezeu cu noi?“ Cine poate răspunde?

AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

____________

~”Bă, unii dintre noi chiar L-am angajat pe Dumnezeu argat în curtea noastră !” 

Cu multă mâhnire am aflat zilele trecute că unii românaşi de-ai noştri au făcut demersuri către autorităţile statului, ca să fie obligate acele posturi de radio şi televiziune, care-şi începeau emisiunile cu rugăciunea Tatăl nostru, să scoată această rugăciune din program. Nu de altceva, dar îi deranjează să audă în fiecare dimineaţă o rugăciune înălţându-se către Dumnezeu! Săracii! Nu uitaţi că sunt creştini botezaţi! Poate la recensământul populaţiei s-au trecut şi la rubrica de creştini ortodocşi! Acum nu mai pot suporta rugăciunea pe care Însuşi Mântuitorul ne-a dat-o. Este de fapt singura despre care ne-a spus: ,, Voi când vă rugaţi, să spuneţi aşa!”În ea se cuprind, în rezumat, toate trebuinţele noastre sufleteşti şi trupeşti. S-au scris multe cărţi, în care oameni cu minte luminată au încercat s-o explice în întregime şi tot n-au reuşit să cuprindă totul. Rugăciune dumnezeiască! Acum ciocoflenderii n-o mai suportă! Cu câteva luni înainte nu mai suportau icoanele şi crucile în şcoli şi în localurile publice. Făceau alergie, nu alta! În scrisoarea trecută vă prezentam cazul unui terchea-berchea, care-L da în judecată pe Dumnezeu! Ne mirăm şi nu ne vine a crede când, din când în când, puhoaiele cerului şi ale pământului se dezlănţuie asupra noastră, parcă ar fi de capul lor. Atunci ne întrebăm de ce ne-a părăsit Dumnezeu, de ce toate relele vin, parcă, numai asupra noastră? Abia atunci simţim că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, dar, pentru păcatele noastre, el întârzie să vină! În alte religii există atâta respect faţă de dumnezeire, încât Celui de Sus nici nu I se pronunţă numele. Noi îl folosim în toate împrejurările: şi când ne certăm, şi când înjurăm, şi când blestemăm…! Îl punem să bată câinii, mâţele, vacile şi să facă tot felul de treburi şi trebuşoare. Îi spargem biserica la ceas de noapte şi o jecmănim, crezând, fără îndoială, că trage şi El un pui de somn la vremea aceea! Doar noi suntem noi! Ce vremuri, dom’le, ce vremuri! Şi ce oameni! Doamne, iartă-ne!

Pr. Alexandru Stanciulescu- Barda

______________

~”Feriţi-vă de asemenea ciudăţenii!”

Am trecut într-o zi prin piaţă. Pe o masă, un individ de nu ştiu unde îşi întinsese taraba. Avea de toate. Printre multe mărunţişuri erau şi câteva obiecte religioase. Mi-au atras atenţia nişte icoane. Aveau ceva deosebit. Văzusem aşa ceva în pozele cu artişti, cu vedete ale zilei, dar nu în icoane. E vorba de o anumită hârtie cu denivelări speciale, care face ca o fotografie să se vadă într-un fel dacă o priveşti dintr-o parte şi să se vadă altfel, sau chiar să vezi alt personaj, dacă o priveşti din partea opusă. Ei bine, în cazul nostru, erau icoane, pe care dacă le priveai din dreapta Îl vedeai pe Mântuitorul, dacă te uitai din stânga o vedeai pe Maica Domnului. În faţa altora, dacă făceai o schimbare uşoară de poziţie, adică un fel de clătinare a trupului, puteai să-L vezi pe Mântuitorul sau pe Maica Domnului făcându-ţi cu ochiul. Asta întrecea orice obrăznicie! Nici măcar atât bun simţ nu avuseseră, ca să nu batjocorească ceşe sfinte chiar aşa. Chiar chipurile Mântuitorului şi Maicii Domnului nu erau cele obişnuite în icoanele noastre ortodoxe. Ei semănau, după felul cum făceau ocheade privitorilor, cu nişte şmecheraşi de la colţul străzii, care-ţi fac ocheade cu tot felul de subînţelesuri. Am întors aşa-numitele ,,icoane” pe toate feţele şi am observat undeva într-un colţ că erau confecţionate în China. Ca să vezi! Cine face misiune creştină printre creştini!

Dragii mei! Feriţi-vă de asemenea ciudăţenii! Nu daţi banii pe ele şi nu le băgaţi în casa

Dumneavoastră. Nu vă bateţi joc de cele sfinte!

________________

~„Cuvinte pentru enoriaşii mei“

Am vizitat casă de casă cu prilejul colindului cu Crăciunul. Am făcut un program incapator în această privinţă, ca să fie câte o picătură de timp pentru fiecare familie, ca să schimbăm o vorbă. Destulă grabă în timpul anului, căci nu le mai ajungem, măcar la Sfintele Sărbători să avem un răgaz . Nu mai erau toţi cei din anii trecuţi! Unii plecaseră între timp pe drumul cel fără de întoarcere, alţii erau duşi cu treburi care-ncotro. Unii mai crescuseră, alţii mai albiseră, dar peste tot am fost primiţi cu căldură, dragoste şi respect, care ne-a impresionat profund. Ca preot, m-am simţit încă o dată în mijlocul Dumneavoastră ca-ntr-o adevărată familie unită. Fiecare mi-aţi arătat ce-aţi construit, cu ce v-aţi mai înfrumuseţat casa şi viaţa între timp. Mi-aţi povestit din bucuriile şi necazurile Dumneavoastră. Simţeaţi nevoia să vă descărcaţi sufletul, ca unuia dintre ai lor. În peste 95 % din familii am simţit că acolo este armonie, înţelegere, dragoste, aşa cum îi stă bine unei adevărate familii de creştini. Am găsit porţi în cadrul gardurilor, care în anii trecuţi despărţeau curţile copiilor de părinţi, ori ale fraţilor de fraţi şi mi-a crescut sufletul de bucurie, fiindcă poarta dintre ei era semn de pace şi de bună înţelegere. Dumnezeu să binecuvânteze asemenea familii şi ele ar trebui să fie modele pentru familiile tinere! Am întâlnit, din păcate, şi aspecte dureroase. Am găsit mame bătute de copiii lor, părăsite şi fără foc de mai bine de o săptămână, trăind din mila vecinilor. Copilaşii le luaseră pensia şi porcul şi le lăsaseră să-şi aştepte sfârşitul. . Am găsit soţi învrăjbiţi, fraţi în procese, veri la cuţite, vecini certaţi. Am găsit în sufletul multora teama de ziua de mâine! Am găsit la alţii durerea că membrii ai familiilor lor sunt prin puşcării, în ţară sau în străinătate! Dumnezeu să aducă pacea, liniştea şi speranţa de care avem nevoie toţi!

Eu însumi , în urma acestui colind, am ieşit mai întărit sufleteşte. Parcă toate nedreptăţile, micimile şi răutăţile lumii, care mă loviseră fără cruţare până atunci, despre care v-am relatat în bună parte în ,,scrisorile” de până acum, le-am uitat. În mijlocul Dumneavoastră m-am simţit acasă, m-am simţit suficient de puternic, ca să nu mai mă las copleşit de scârbă şi lehamite. Dumneavoastră mi-aţi întărit convingerea mai veche că, dacă aş mai fi tânăr şi aş mai lua-o de la început, tot preot m-aş face, tot în satul meu m-aş întoarce şi tot parohia noastră aş sluji-o! Nu minţeau cei ce spuneau cândva, că în bordeie găseşti mai mult aur decât în palate. Se refereau, bineînţeles, la aurul sufletelor. Vă mulţumesc cordial pentru tot şi pentru toate!

ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA

______________

~„Daruri de suflet“

În Parohia Malovăţ(formată din satele Malovăţ şi Bârda) s-a format o adevărată tradiţie ca de Sfintele Sărbători ale Crăciunului biserica să dăruiască enoriaşilor săi câte un dar de suflet: câte o carte.

În 2004, parohia a tipărit şi a dăruit fiecărei familii din parohie, cât şi celor din afara parohiei care au ajutat cele două biserici într-un fel sau altul, Mica Biblie. Toată cheltuiala a fost suportată din fonduri proprii.

În 2005, Parohia Malovăţ a obţinut o sponsorizare de 60 milioane lei de la Societatea Distrigaz Sud - Bucureşti, bani cu care a tipărit, într-un format impresionant, Catehismul creştin-ortodox. Fiecare familie din parohie a primit câte un exemplar. Nu au fost uitaţi nici susţinătorii din afara parohiei, unii din ţară, alţii din străinătate.

În 2006, Parohia Malovăţ a avut norocul şi bucuria de a primi un ajutor în valoare de 25 milioane lei de la un fiu al său, Domnul Mihai(Milică) Surugiu din Reşiţa. Cu aceşti bani, parohia a tipărit o Carte de rugăciuni, pe care a distribuit-o atît de sărbători, cât şi în primele luni ale anului 2007. Unele exemplare din această carte au ajuns în ţări din Europa, în Statele Unite, Canada şi chiar în Australia. Pe prima pagină a cărţi se află o frumoasă dedicaţie pentru sponsor.

În momentul de faţă se află la tipar şi sperăm că va fi gata în preajma Crăciunului o nouă carte intitulată Bucate de post. Costul cărţii va fi suportat tot de către Domnul Mihai (Milică) Surugiu de la Reşiţa. Dumnezeu să-i răsplătească jertfa!

Sperăm ca această frumoasă tradiţie să o putem respecta în fiecare an şi în casele credincioşilor noştri să pătrundă cât mai multe astfel de daruri de suflet!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

______________

~„Doamne fereşte!“

Auzim aproape în fiecare zi de tot felul de atacuri teroriste şi de tot felul de atrocităţi săvârşite în diferite locuri din lume în numele unor religii. Teroriştii care acţionează în numele unui crez religios pot fi analizaţi din multe puncte de vedere. Pot fi împărţiţi în două categorii: foarte dotaţi sub aspect intelectual şi mai puţin dotaţi. Deşi a trecut atâta vreme, nu putem să-i uităm, spre exemplu, pe cei care au doborât Turnurile Gemene din New-York. Aceştia pot fi încadraţi în prima grupă. Nu oricine are capacitatea de a prelua comanda unor avioane de înaltă performanţă tehnică şi să le dirijeze cu atâta precizie spre ţinta propusă. Ei au avut o inteligentă superioară, pe care au folosit-o în scopuri diabolice. Teroriştii mai puţin dotaţi sunt cei care se sinucid cu bună ştiinţă, acceptând să devină purtătorii unor bombe puse să explodeze în anumite locuri. Majoritatea teroriştilor acţionează în numele unui crez religios, unor precepte religioase. Acestea au fost falsificate de anumiţi lideri religioşi, apoi au fost inoculate cu dibăcie unor asemenea indivizi, pe care i-au manipulat în voie după aceea. Doar câţiva dintre terorişti sunt conştienţi că slujesc unor scopuri politice, economice, ori acţionează în vederea unor profituri materiale. Dacă acei terorişti călăuziţi de convingerile religioase extremiste mor pentru triumful religiei lor, aşa cum cred ei, îndrăznesc să mă întreb câţi dintre creştinii de azi ar fi în stare să - L mărturisească pe Hristos cu riscul de a fi ucişi pentru aceasta, aşa cum făceau sfinţii martiri din veacurile primare. Câţi dintre noi ar avea credinţa şi puterea de mărturisire a lui Brâncoveanu? Câţi dintre noi avem doar tăria să ne oprim de la săvârşirea unor păcate şi vicii precum beţia, desfrâul, fumatul, furtul?

Omul de bine învaţă din toate, aşa cum albina culege din tot felul de flori neclarul din care apoi face mierea. Ar fi cazul şi timpul ca şi noi, creştinii, să ne trezim la viaţa religioasă adevărată şi să ne străduim să punem în practică învăţăturile pline de miez şi de viaţă ale Mântuitorului. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

*

În urma evenimentelor din New-York, când au fost doborâte cele două turnuri gemene şi au murit mii de oameni carbonizaţi, elevii mei erau foarte nedumeriţi. În primul rând erau bulversaţi sufleteşte, ca orice om de bună credinţă de dimensiunile catastrofei, de miile de oameni ucişi, de imensele pierderi materiale. In sufletul lor se ridicau însă şi altfel de întrebări mai delicate şi, de ce n-am recunoaşte-o, foarte fireşti. Detunătorii de avioane, pe care toată lumea civilizată îi califică drept terorişti, au acţionat în numele unei religii, având convingeri religioase. Altfel spus, ei au considerat că, producând acel rău uriaş unora, care nu erau din religia lor, aduc un serviciu, o jertfă, lui Alah. Trebuie precizat că, pentru ei, Alah este Dumnezeu, adică forţa supremă, creatoare şi conducătoare a universului. Elevii mă întrebau dacă fapta acestor terorişti, săvârşită în numele unor precepte religioase, poate fi considerată o jertfă, iar teroriştii sfinţi. Doamne fereşte!

Creştinismul nu a propovăduit niciodată crima, uciderea. Dimpotrivă, Mântuitorul S-a rugat pentru torţionarii Lui. El i-a îndemnat pe ucenicii Săi, că, dacă cineva îi dă vreunuia o palmă peste obrazul drept, acela să-i întoarcă şi pe cel stâng. Mântuitorul a descoperit oamenilor, că Dumnezeu Cel adevărat nu este dumnezeul groazei, al terorii, ci este Dumnezeul iubirii, al păcii, al bunei înţelegeri între oameni şi popoare. El ne-a învăţat că numai păcatul trebuie ucis, nicidecum semenii noştri, indiferent de culoare, etnie, religie, convingeri etc. Toţi sunt oameni, toţi oamenii sunt fraţi între ei, fii ai Aceluiaşi Tată, Dumnezeu. Sfinţii creştini sunt acei oameni, care şi-au
mărturisit credinţa lor în Dumnezeu, în ciuda tuturor represiunilor la care au fost supuşi: retrocedări din funcţii, confiscări de bunuri, lipsire de drepturi, bătăi, schingiuiri, temniţă, iar, în final, moarte. Aşadar, ei preferau să fie ucişi, dar nu-şi renegau credinţa. Socoteau că mai fericiţi sunt să-L mărturisească pe Hristos până la moarte, decât să se bucure de libertatea şi beneficiile, pe care le-ar fi putut obţine de la oameni. Aşadar, sfinţii nu atacau pe nimeni, ci, dimpotrivă, ei făceau rugăciuni pentru toţi torţionarii lor. Ei nu se sinucideau, ci erau sacrificaţi pentru că mărturiseau că sunt creştini şi nu se lepădau de credinţa în Hristos. Exemplul lui Constantin Brâncoveanu este convingător în acest sens.

Pr. ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA

______________

~„Multe-am tras şi nu m-am ras, nici de asta nu m-oi tunde!“

Când vă aflaţi în situaţii grele, e bine să căutaţi sfatul celor apropiaţi ai Dumneavoastră, care v-ar putea sfătui cu sinceritate şi ar fi de bună credinţă. Totuşi, de mare folos vă este să consultaţi şi pe marii prieteni ai fiecărui creştin şi român: cărţile. Găsiţi acolo multe soluţii şi răspunsuri la ceea ce vă frământă. Aşa, bunăoară, când sunteţi necăjiţi şi nedreptăţiţi, deschideţi Sfânta Scriptură şi citiţi acolo despre Mântuitorul: ,,Arhiereii şi bătrânii poporului au strigat: Noi lege avem şi după legea noastră trebuie să moară!” Şi L-au omorât! N-au ştiut, însă, că El este în stare să şi învie! Mihai Eminescu ne sfătuieşte: ,,Nu cerceta aceste legi,/ Nebun vei fi de le-nţelegi!” În altă poezie se întreabă: ,,Unde eşti tu, Ţepeş Doamne, ca să pui mâna pe ei?…” Nicolae Iorga explică ceva mai clar: ,,Au fost tăiat un brad bătrân,/ Fiindcă făcea prea multă umbră”! Omul din popor, creator al zecilor de mii de proverbe, zice cu înţeles: ,,Nu mor caii când vreau câinii, nici câinii când vreau stăpânii!” Părintele Gheorghe Dumitrescu-Bistriţa, până la cei 97 de ani ai săi când a murit, obişnuia să spună în astfel de împrejurări: ,,Multe-am tras şi nu m-am ras, nici de asta nu m-oi tunde!” Iar fostul meu diriginte, Părintele Prof. Nicolae Petrescu de la Craiova, în loc de orice altceva, zicea cu lehamite: ,, Vai de mama noastră!”

ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA

_____________

~„Poveţe şi învăţături“

Dacă n-ar mai fi sărbătorile şi rânduielile acestea ale anotimpurilor, viaţa ar fi ca o lungă călătorie fără popas. Aşadar, să ne oprim un pic în lungul drum al trecerii noastre prin lume şi să ne facem un examen de conştiinţă fiecare. Să ne imaginăm că derulăm filmul vieţii noastre de până acum, cu toate ale sale bune şi rele. Să ne imaginăm, de asemenea, că la acest film ar privi şi Dumnezeu. Ia gândiţi-vă, aţi găsi vreo scenă în acel film de care să vă fie frică, ori să vă roşească obrazul la gândul că va vedea-o Cel de Sus? Sau chiar şi numai ceilalţi semeni ai Dumneavoastră! E o grea încercare. Căutaţi, de asemenea, să socotiţi dacă aţi făcut tot ce a depins de Dumneavoastră ca propria familie să dureze, ca soţul, soţia, copiii, părinţii, socrii, cumnaţii Dumneavoastră să aibă o rază de fericire, când s-au aflat în preajma Dumneavoastră, când aţi vorbit, când aţi muncit împreună. Vedeţi dacă aţi făcut vreo fărâmă de bine cuiva, dacă v-aţi făcut întotdeauna rugăciunea, dacă sunteţi împăcaţi cu Dumneavoastră înşivă, cu cei din jur şi, mai ales, cu Dumnezeu. Încercaţi să vă imaginaţi că în clipa următoare aţi fi chemaţi înaintea lui Dumnezeu, că v-ar sosi ceasul cel din urmă. Aveţi, oare, bagajul făcut? Sunteţi, într-adevăr, pregătiţi de marea călătorie? Aveţi suficiente argumente ca să vă apăraţi la dreapta judecată pentru faptele săvârşite în această viaţă? Sunt câteva întrebări, pe care ar trebui să ni le punem fiecare dintre noi la această cumpănă de ani. Faceţi planuri pentru familia Dumneavoastră, dar ţineţi seamă şi de ceilalţi membrii ai familiei. Vedeţi dacă şi lor le place şi dacă sunt de acord cu ceea ce vreţi să faceţi. Numai aşa va fi armonie şi unitate în casa Dumneavoastră şi nimănui lehamite nu-i va fi, că staţi sub acelaşi acoperiş! Dumnezeu să vă ajute şi să fie bine!

ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA

______________

~„Vine sfârşitul lumii??“

De curând ne-a fost dat să vedem la televizor nişte ciudăţenii, despre care, un om normal, greu poate să creadă că există în realitate, acum, la începutul mileniului trei. A fost prezentat cazul unor sectari din Rusia. Aceştia, câteva zeci de oameni, printre care şi copii, se baricadaseră într-un canal şi refuzau să iasă, spunând că ei aşteaptă acolo sfârşitul lumii. Autorităţile, poliţia, un număr mare de preoţi şi călugări încercau, fiecare cum putea şi cum se pricepea, să determine pe cei din canal să iasă. Aceştia nu se dădeau biruiţi în ruptul capului, ba, mai mult, ameninţau că se aruncă în aer cu explozibilul pe care-l aveau la ei. Pastorul lor nu era cu ei, ci el şedea undeva, într-o casă, într-un sicriu. Să vezi şi să nu crezi! Respectivii susţineau că sfârşitul lumii va fi la primăvară.

Deşi am mai abordat acest subiect în una sau două dintre ,,scrisorile” noastre precedente, considerăm că este necesar să revenim şi să facem câteva precizări pentru liniştea Dvs. Despre sfârşitul lumii a vorbit şi Mântuitorul. El a spus că ,,ziua şi ceasul acela nu-l ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. Iată, dragii mei, câtă mândrie, lipsă de bună-cuviinţă şi de bun simţ la toţi sectanţii, care, de mai bine de 100 de ani, se tot screm să stabilească ,,data exactă” a sfârşitului lumii. Altfel spus, ei sunt mai presus decât îngerii şi mai presus decât Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta au făcut tot felul de calcule. Au numărat capitolele, versetele, cuvintele şi literele din Biblie. Au făcut tot felul de operaţii matematice cu numerele obţinute şi, când le-a ieşit un număr care li s-a părut potrivit, au dat năvală în sufletul oamenilor, anunţând, cu surle şi chimvale, că sfârşitul lumii va fi la o anumită dată. Ziua şi ceasul acelea au trecut, iar nepricopsiţii au fixat altă dată. Şi tot aşa au dus-o până în zilele noastre! Acei sectari din Rusia fac parte dintre atotştiutorii tainelor lui Dumnezeu! Sfinţii Părinţi au cercetat Sfânta Scriptură cu atenţie şi au ajuns la concluzia că în Biblie nu se găseşte nicăieri menţionată data sfârşitului lumii, ci doar câteva semne care vor premerge acel moment. Dintre acele semne enumerăm şi noi: 1) înmulţirea calamităţilor naturale(cutremure, inundaţii, furtuni, secete, alunecări de teren etc.); 2) înmulţirea răului în lume( războaie, crime, terorism etc.); 3) înmulţirea suferinţelor(boli incurabile, accidente, nedreptăţi etc.); 4) creştinarea poporului evreu; 5) creştinarea tuturor popoarelor; 6) apariţia pe cer a Sfintei Cruci; 7) venirea lui antihrist. După cum observăm, primele trei semne ne-ar duce la concluzia că azi trăim vremi foarte apropiate de momentul sfârşitului lumii. Trebuie să avem însă în vedere că mijloacele de informare de azi(televiziunea, radio-ul, internetul, ziarele, telefonia etc.) fac ca omul de azi să fie bombardat zilnic cu o adevărată avalanşă de informaţii, în timp ce omul din trecut primea ştirile cu poştalionul. Din cauza aceasta apare această diferenţă între unul şi altul. Celelalte semne menţionate nu s-au întâmplat încă şi nici nu se întrevede că se vor împlini în curând. De două mii de ani a venit Mântuitorul în lume şi evreii nici azi nu L-au primit şi nu L-au recunoscut ca fiind Mesia cel promis de Dumnezeu prin prooroci. E greu de crezut că se vor creştina curând. De două mii de ani se propoveduieşte Evanghelia în lume şi până în prezent doar o treime din populaţia lumii a primit Botezul şi numele de creştini. Este greu de crezut că marile religii de azi, precum hinduismul, budismul, islamismul, şintoismul, confucianismul şi multe altele îşi vor abandona curând valorile şi le vor accepta pe-ale creştinismului. Sfânta Cruce o dată s-a arătat pe cer la cumpăna dintre veacurile trei şi patru Sfântului Constantin cel Mare. Despre antihrist s-a vorbit mult. Unii au zis că este vorba de un om, care luptă împotriva creştinismului(Nero, Atila, Hitler, Stalin), alţii că e vorba de un sistem filozofic sau politic anticreştin(fascismul, comunismul etc.), dar încă nu se ştie cu precizie.

Observând atent cele de mai sus, înţelegem că sfârşitul lumii nu este aproape şi de aceea e bine să ne pregătim fiecare pentru propriul nostru sfârşit şi să nu purtăm atâta grija sfârşitului lumii. Aceasta este grija lui Dumnezeu, nu a noastră. Dacă, totuşi, cineva crede pe sectari că sfârşitul lumii este foarte-foarte aproape, să poftească lângă ruşii din canal!

ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA

______________

~Bucate de post

Cu deosebit respect vă comunicăm că Parohia Ortodoxă Română din loc. Malovăţ jud. Mehedinţi a publicat volumul ,,Bucate de post”. Câte un exemplar din acest volum este donat fiecărei familii din parohie, cât şi celor din afara parohiei, care ne-au dat o mână de ajutor până acum

În afara exemplarelor ce le donăm, parohia noastră a mai publicat un număr de exemplare din acest volum pentru a le vinde celor interesaţi, având în vedere importanţa temei şi utilitatea unei astfel de cărţi în casa oricărui creştin.

Precizăm că volumul are 424 pagini format A-5, câteva sute de reţete, copertă policromă plastifiată şi costă 12 lei. Cartea poate fi trimisă prin poştă. Pentru destinatarii din ţară taxele poştale sunt suportate de către parohie. Pentru trimiterile externe se adaugă la preţ 13 lei, reprezentând taxe poştale.

Ne-am bucura dacă şi Dvs. aţi fi interesat/ă de această lucrare, acum, când se apropie şi Postul Sfintelor Paşti. Aşteptăm mesajul Dvs. pe adresa de e-mail : stanciulescu barda <stanciulescubarda@gmail.com>

Vă urăm sănătate şi multe bucurii.

Dumnezeu să ne ajute!

Pr. Al. Stănciulescu-Barda

_______________

~O întâmplare cu învăţătura ei

O întâmplare înfiorătoare a zguduit în aceste zile comuna noastră şi cele din jur. Un fiu al satului Puţinei, trecut binişor de 20 de ani, a fost împuşcat în cap de carabinierii italieni. Nu comentăm aici fapta sau faptele pentru care autorităţile italiene au recurs la o asemenea soluţie faţă de tânărul român. Oricum, gravitatea faptelor şi împrejurările în care a fost răposatul se vor stabili prin cercetările ce se fac. Problema însă ar trebui să dea de gândit tuturor tinerilor noştri, care sunt bântuiţi de mirajul depărtărilor. Ar trebui să înţeleagă că acolo reuşesc cu adevărat doar cei care se bazează pe muncă cinstită şi cei ce respectă legile statelor respective cu stricteţe. Credem că a trecut vremea, când infracţiunile erau meserie de bază pentru mulţi dintre cei ce-şi luau lumea în cap, ca să-şi caute norocul. Dovadă în acest sens nu este numai tânărul din Puţinei, ci şi alţii, pe care Dumneavoastră îi ştiţi mai bine, ce sunt astăzi după gratii. Tehnica a evoluat astăzi atât de mult, încât doar naivii mai cred că pot să facă ilegalităţi, fără să fie descoperiţi. E nevoie să ne caracterizeze pe fiecare dintre noi şi mai ales pe tinerii ce pleacă în depărtări seriozitatea, cinstea, hărnicia şi buna-cuviinţă românească. Să nu uite cei ce pleacă de acasă să-L roage şi pe Dumnezeu să le fie tovarăş de drum, iar ei să se comporte în aşa fel, încât niciodată să nu-L supere pe Dumnezeu. Cu siguranţă că atunci vor fi respectaţi şi de oameni şi câştigul va fi înzecit şi însutit!

________________

~Să nu batjocorim cele sfinte !

Suntem în miezul Postului Sfintelor Paşti şi mai sunt enoriaşi de-ai noştri care uită acest lucru şi, sub impulsul primăverii, lasă tot felul de aparate să transmită muzică de tot felul (în nici un caz din cea religioasă!). Răsună mahalalele! Unii mai fac chiar şi petreceri cu lăutari pe la cârciumi. Desigur, că fiecare face ce vrea acasă la el. Totuşi, preotul îşi face datoria şi-i îndeamnă, mai mult, îi roagă, să nu batjocorească cele sfinte. Să nu se ia la trântă cu Dumnezeu, că s-ar putea să piardă! Mânia şi urgia Lui e aprigă şi de nenumărate ori s-a văzut atât în viaţa oamenilor, cât şi a popoarelor. Să nu fie şi în părţile noastre!

Pr.Alexandru Stanciulescu - Barda

_______________

~Să te cruceşti, nu alta!

Mă uit şi mă minunez! Mă uit la copilaşi de o şchioapă cum manevrează zeci de canale şi de programe la televizor, cum folosesc calculatorul pentru tot felul de jocuri şi alte minunăţii. Chiar jucăriile unora din ele sunt foarte sofisticate, cu tot felul de butoane şi butonaşe, cu telecomenzi, care le fac să execute tot felul de mişcări. Să te cruceşti, nu alta! Mulţi părinţi şi bunici orăşeni, mi-au relatat că au fost învăţaţi să mânuiască atât calculatorul, cât şi internetul de către copiii şi nepoţii lor. Este extraordinar!

Spun că este extraordinar, fiindcă pot să fac comparaţie între copilul de acum şi cel de acum 50 de ani. Aveam vreo cinci ani. Umblam cu vitele(cea mai veche meserie a mea!), mă jucam singur ori cu alţi copii din mahala de-a pituluşu, de-a prinselea, ne dădeam huţa pe calendre, făceam mori de apă când ploua, dădeam cu bombardeau(o bilă de lut moale bine frământat, pe care o aruncam cu ajutorul unei nuiele de răchită), ne dădeam pe dâră, ori cu tragacia(săniuţa), săgetam ,,duşmanii” cu arcul de răchită, cântam la viori făcute din coceni(ştiuleţi uscaţi de porumb ), călăream ,,biciclete” ori cai năzdrăvani din tulpini de floarea soarelui, dădeam cu praştia, făceam castele din nisip ori din noroi, ne căţăram prin copaci, jucam ţânţarul, carul, moara, şeptica, tabinetul şi câte altele asemenea. Jucăriile de care-mi amintesc că le-am avut a fost o păpuşă făcută de o mătuşă(o bucată de scândură înfăşurată în zdrenţe), un ,,hopa-Mitică” şi un nai de plastic. Cam atât!

Într-o zi a venit la noi un frate al mamei cu un aparat de fotografiat. Aveam vreo 4-5 ani. Nu mai văzusem asemenea minunăţie. Au vrut să mă fotografieze. M-au spălat, m-au stors, m-au primenit şi m-au pus sub pătuiagul de la poartă să mă pozeze. Când era gata să facă clic, am zbughit-o la fugă de-mi sfârâiau călcâiele, m-au prins la marginea satului, pe Linia Cocoanei. Ţipam cât mă ţinea gura şi încercam să explic că eu vreau să merg, să vorbesc, nu să stau în perete, aşa cum şedeau pozele care le aveam în casă. Îmi era imposibil să înţeleg, că omul care se fotografiază mai poate avea viaţă normală după aceea. Veţi râde şi veţi zice că eram prost. E adevărat. Eu aş zice însă că acela era nivelul copilului de atunci din lumea satului!

Mă gândesc, însă, cât de ziditoare pentru suflet sunt jucăriile de azi, accesul copiilor la televizor, internet şi alte multe cuceriri ale tehnicii! Mă întreb dacă au ei capacitatea să cearnă şi să discearnă ce e folositor şi ce e pierzător de suflet din toate acestea. Dacă ar fi să aleg acum între cele de acum şi cele de atunci, parcă tot pe acelea le-aş alege! Eram ca nişte copiii ai naturii şi, de ce nu, ai lui Dumnezeu! Mintea parcă era mai aerisită, trupul mai dezvoltat, sufletul mai curat! Of!

Pr.ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA