~Nicolae N. Tomoniu: „Artur Silvestri – semănătorul gânditorilor Hamangia şi Târpeşti“

Acum, când trimit acest articol la publicare, s-au scurs trei săptămâni de reculegere tăcută, de mâhnire, de emoţie şi de meditaţie după dispariţia Semănătorului meu Artur Silvestri1, cel care va rămâne în memoria noastră culturală colectivă ca un mare promotor cultural şi istoric al civilizaţiilor. Aşa cum l-am cunoscut, sunt sigur că a plecat cu amărăciune din România aceasta tot mai mizerabilă, în care valorile neamului nostru românesc sunt aruncate într-un „colţ de debara“, sintagmele „patriotism“ şi „naţiune“ au devenit cuvinte desuete iar Creangă, Eminescu şi Caragiale sunt daţi jos de pe piedestalul de onoare al poporului român pentru a se cocoţa acolo trădătorii neamului.

Ne-a părăsit acest mare scriitor patriot, cu întristare, când ţara e acum plină de cobzari ai „noilor ciocoi“, ciocoi comunişti vopsiţi de două decenii cu capitalism dâmboviţean, îmbogăţiţi postdecembrişti care oferă poporului zilnic, pe micul ecran, circ politic de cea mai joasă speţă morală. Aceşti autointitulaţi „aleşi ai neamului“ cu circa 30% procente din o treime de alegători, care ei însăşi sunt doar două treimi din sufletul românesc, ne prostesc în faţă astăzi că i-a ales „poporul“. Pe când făcând socoteala, doar un român din cincisprezece i-a cocoţat la cârma ţării, majoritatea covârşitoare de 93% fiind tineret şi aceea „Românie tainică“ a lui Artur Silvestri. Ce tristă şi crudă realitate românească ce îndurerează profund omul de cultură!

Şi a plecat Semănătorul nostru dar România lui „tainică“ a rămas. A rămas aceea Românie de-a pururi veşnică şi profundă, România gânditorilor de la Hamangia şi Târpeşti, a “femeii şezând“ de la Ceamurlia de Jos, România Măriei Sale Ţăranul Român Necunoscut de la Tărtăria, Schela Cladovei, Ciumeşti-Piscolt, Vădastra, Gumelniţa, Sălcuţa, Petreşti sau altele. România celui plecat din câmpie sau din munte în lumea largă, din cauza sărăciei, umilinţei sau ameninţării stăpânilor vremelnici peste “valea lui de-acasă“. Căci asta înseamnă „Daia română“ aşezare hexamilenară unde moşii şi stră-strămoşii noştri zămisliră primul vas-cilindru din lume: „valea de acasă a românilor“.

Dar dacă Artur Semănătorul nu mai este, România lui tainică şi profundă este peste tot. Prin locuri şi oameni. Mărturie fiind „Steiul Daiei“ cu care se sfârşeşte multimilenara vale locuită a Tismanei precum şi Daia Giurgiului, Daia Apoldului şi Bahnei din Maramureş, Daia Sibiului şi multe alte văi locuite ale românilor. Avem în ţară peste 400 localităţi Valea… iar unele văi sunt numite de slavi Sohodol – vale seacă – aflate în Alba, Bacău, Bihor, Gorj sau Hunedoara şi poate chiar peste hotare.

Şi nu numai aceste geonime, hidronime şi oiconime sunt mărturii de românism străvechi, din al căror pământ sunt scoase statuetele antropomorfe de o expresivitate artistică deosebită, înscrise la UNESCO printre primele mari artefacte ale culturii mondiale!2 Sunt şi semănătorii. Mai întâi sunt semănătorii propriu zişi ai acestui pământ-comoară numit România. Sunt aceia care-l ară, care-l seamănă şi care-l culeg. Apoi vin semănătorii de suflet românesc răspândiţi prin oraşe dar şi prin sate uitate de lume. Precum şi cei răspândiţi pe întreaga planetă din Sydney până la New-York şi din Paris până-n Delhi.

Aceşti semănători de simţire profundă pentru valorile neamului românesc s-au adunat în jurul devotatului Artur Silvestri pentru că acesta a ştiut să le preţuiască doar ideile, nicidecum renumele! Am marea onoare să mă număr printre ei şi sunt o mărturie vie că eu nescriitorul, eu anonimul, eu ţăranul, am devenit un semănător al regretatului Artur Silvestri fără să am niciun palmares literar ca alţii! Ne-au unit doar ideile aşa cum eu la rându-mi i-am mărturisit reputatului critic literar Eugen Dorcescu din Timişoara că ideea cenaclurilor literare, având ca temă o lucrare online, este pe cât de originală pe atât de vizionară şi că a devenit involuntar un adevărat semănător venind cu idei noi în clubul „originist“ al lui Artur Silvestri.

Scriam domnului Dorcescu: “. . . ideile bune sunt ca seminţele. Când se pune o sămânţă bună ea va prinde întotdeauna rădăcini. Când neobositului Domn Artur Silvestri i-a venit ideea de a planta sămânţa SEMANATORUL eu am fost prima ei rădăcină, acceptând să lucrez pentru situl editurii, primul “Semănător“ încolţind acum un secol, pe Valea Tismanei cu sămânţă bună pusă la Vila Sfetea de marii noştri scriitori Cosbuc, Vlahută şi Iorga. Veniţi Domnia Voastră acum, cu o idee extrem de valoroasă pentru că ea configurează “Semănătorul“ zilelor noastre, un semănător pliat perfect pe tehnica actuală a mileniului trei: Internetul. „Semănătorul – Editura online“ aşa s-a şi voit. O armă redutabilă a ideilor originale şi sănătoase care zac în neamul românesc şi care altfel n-ar avea loc în România abulică de astăzi unde derizoriul, gogomănia şi mârlănia noilor beizadele cu maşini de lux fac opinia publică. “

Toată viaţa lui, ideea originală, ideea protocronistă, i-a fost călăuză celui care a fost Artur Silvestri. N-ar fi devenit niciodată un promotor cultural şi nici cercetător al altor civilizaţii dacă nu ar fi iubit oamenii pământului acesta din care s-a zămislit, dacă nu ar fi iubit civilizaţia geto-dacică, întoarsă din evoluţia ei mai întâi de legiunile romane, apoi de hoardele de jefuitori migratori. Nu i-a plăcut niciodată că omul de rând n-a fost lăsat să-şi vadă de casa şi de nevoile lui din cauza stăpânilor vremelnici de ieri şi de astăzi, sprijiniţi de veşnicele cozi de topor ce răsar ca neghina din grâul bun.

La începutul lui 2007, scriam pentru o altă revistă şi pentru un alt grup. La referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu mi-am dat seama că era un grup de admiratori ai acestui „nou ceauşesc“. M-am delimitat brusc de acel grup, părăsindu-le forumul cu dezgust. Aveam o repulsie înnăscută să scriu ode cuiva. Şi mi-era greaţă de toţi jurnaliştii care scriu cu fanatism, pentru arginţi sau din interes propriu. Mi-am scris atunci articolele, pe situl Fundaţiei Tismana ca să le preia cine vrea şi dacă-i place iar Semănătorului Artur Silvestri i-au plăcut.

Lui Artur Silvestri I-a plăcut în primul rând că scriam apoi i-a plăcut şi de ce scriam.

Scriam pentru că nu-mi mai recunoşteam ţara, pentru că valorile ei se inversaseră, pentru că oportuniştii erau la ordinea zilei şi nu omul cinstit. Scriam pentru că ţara devenise feuda unui grup pe care abia astăzi poporul, în sfârşit, îl identifică cu acei politicienii care ies mereu din urnă. „Nu e ţara lor“ îmi scria Artur profund înfuriat. „Sunt recunoscător, iubite Domnule Tomoniu, pentru solidaritatea continuă ce arătaţi, o atitudine mai rară în aceste timpuri când panglicarii şi irozii stăpânesc cu totul ţinuturile de aici!“

Da! Avem nevoie de solidaritatea tuturor care se simt înşelaţi, care se simt manipulaţi, care-şi dau seama că, vai, copiii lor ieşiţi din scoală n-au nici o ţintă. Tinerii s-ar revolta dar nu ştiu pentru ce. Vai lor, ei n-au nici o ţintă, ei n-au idee despre nici o ideologie, urăsc comuniştii care conduc ţara dar habar n-au să-i identifice. Iar fără ţintă şi fără ideologie toată lumea dărâmă. Inclusiv politicienii care se dărâmă între ei apoi se pupă, am părăsit până şi cele mai simple valori morale.

În ţara asta doar câţiva au mai rămas lucizi ştiind în clar ce clădesc pentru mâine.

„Soarta noastră, spunea Artur Silvestri, ne face să ne dedicam ideilor, cauzelor şi obiectivelor ce au cu adevărat importanţă iar cei ce ne împiedică nu o fac decât fiindcă nu le înţeleg; ei nu au nici un fel de idealuri şi nici măcar cea mai firavă năzuinţă către altceva decât „satisfacţia“ îngustă şi plăcerea fără rost, un pseudonim al vanităţii şi al iubirii de zădărnicie. Insă de pe urma lor nu va rămânea nici praful, nici umbra subţire, şi nici o amintire; nu va rămânea nimic. “

Artur Semănătorul a plecat dar am rămas noi, oastea lui. Ca să cerem răspicat resuscitarea instituţiilor noastre tradiţionale de stat. Să cerem revenirea şcolii la calităţile instructiv-educative româneşti moştenite de veacuri şi renunţarea la experimente străine neamului nostru. Să redescoperim cuvintele onestitate, probitate, corectitudine, virtute, fidelitate. Să formăm tineretul cu certe calităţi morale şi sentimentul demnităţii, dreptăţii şi conştiinciozităţii.

Pentru revenirea ţării din marasm să semănăm sămânţa românismului, a patriotismului, a cinstei şi a dragostei faţă de valea sau plaiul strămoşesc.

Iar dacă această sămânţă nu va încolţi, vom pieri! Vom apune odată cu Artur Silvestri!

[1] http://ro. wikipedia. org/wiki/Artur_Silvestri

2 Statueta Gânditorul de la Hamangia a fost aleasă de o comisie internaţională drept unul dintre cele zece simboluri care ar trebui să ne reprezinte planeta şi să fie trimise în spaţiu pentru o eventuală întâlnire cu o civilizaţie extraterestră. Ea este înscrisă în lista UNESCO a celor mai importante zece artefacte ale culturii mondiale. Descoperit la Cernavodă, în 1956, Gânditorul datează din mileniul VI î. H. şi aparţine culturii Hamangia, prima civilizaţie de origine meridională apărută pe coasta occidentală a Mării Negre. (http://www. gk. ro/sarmizegetusa/civilizatia_daca/ginditorul. htm )

Prof. NICOLAE N. TOMONIU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s