Alexandra Zărnescu: „Scott Schonauer denigrează România în Stars and Stripes“

Actuala campanile mediatică antiromânească din Italia este bazată pe unele acte criminale comise de ţiganii emigraţi din România, dar care au fost falsificate şi „umflate“ de autorităţile italiene – aşa cum a dovedit, în ultimele zile, presa din ţara noastră, în special referitor la cazul ţiganului Romulus Mailat, aşa-zisul asasin al unei italience, Giovanna Reggiani. În treacăt, relev că ţiganul are un nume predestinat: Romulus este unul din întemeietorii Romei şi, totodată, asasinul fratelui său, Remus, atestat de legenda istorică! Campania mediatică italienească a fost precedată de o alta, anul trecut, făcută de mass media britanice, pornind de la aceleaşi fapte de ţiganilor. În plus, tabloidul The Sun a mai adăugat că ţiganii aduc, printre alte obiceiuri şi boli, TBC-ul în Anglia.
Dar, anterior campaniei mediatice antiromâneşti din Anglia, a fost alta în Franţa, care, la rândul ei, fusese precedată de o alta în Germania. Numitorul comun al tuturor acestor agresiuni ale mass media externe rezidă în faptul că, de fiecare dată, în presă nu se vorbea de ţigani, ci de „români“, fără să se precizeze că este vorba de „ţigani veniţi din România“. >>>>>

Anunțuri

Madi Lussier (Canada): „Aborigenul european“

Dacă nu eşti jurnalist profesionist, conform unei recente legi din Franţa, nu ai dreptul să filmezi, fotografiezi sau distribui scene de violenţă. De pildă, în cartierul unde locuiţi, are loc o demonstraţie, poliţia intervine, sunt răniţi etc. Dacă nu aveţi legitimaţia de ziarist atîrnată la gît şi vă apucaţi să documentaţi evenimentele, încălcaţi legea şi vă veţi trezi în dubă. Poate că vă aminitiţi de George Holliday care, în noaptea de 3 martie 1991, i-a filmat pe ofiţerii de poliţia din Los Angeles bătîndu-l pe Rodney King. Că ofiţerii au fost achitaţi, este o altă poveste. Dar ceea ce doresc să subliniez este faptul că interzicerea de a face fotografii sau a filma ceea ce se petrece pe stradă legiferată într-o ţară ex-comunistă, ar face întreaga lume „democratică” să explodeze, să umple ziarele cu infamia petrecută, iar ţara în cauză s-ar trezi cu sancţiuni sau ameninţări de sancţiuni. Legea din Franţa l-ar face chiar pe Ceauşescu să crape de invidie. Că, nu-i aşa, doar comunismului i se potrivea emblema cu încălcarea drepturilor omului. >>>Madi Lussier>>>

N.N.Tomoniu: ” Moda anti-Eminescu, anti-national si anti-canonic , motiv de mandrie si progres „

Unii, văd în gesturile fanteziste ale ţambalagiilor Patapievici şi Preda, care cântă manele marinăreşti marelui jupân încă de la cafeaua de dimineaţă, un exemplu de dat la lume! Bineînţeles, nu un exemplu bun ar putea fi dat! Ci unul cam în felul acesta: un elev se scapă pe el în clasă şi în ciuda ferestrelor deschise, pute-al dracului! Dar elevii-lideri au cuvântul lor: „Lăsaţi-l aici ca să-l vadă şi doamna dirigintă ce a făcut!”.

Cam aşa procedează şi d-l Roncea cu Horia Patapievici şi Cristi Preda. Se scandalizează că articolele lor marca Pata-Preda au fost şterse de pe Internet şi n-au fost lăsate acolo ca să le vadă lumea! Păi puţeau rău de tot , domnule Roncea! Iar daca-ş fi Suleiman Magnificul, ce mai bice le-aş da eu pe spinare! Iată că pot avea şi eu o idee tot atât de primitivă ca şi ideile lor anti-româneşti pe care şi le-arogă pentru a se urca pe piedestalul „originalilor” sau cum zic ei, pe piedestalul „modei progresiste europene”. Hmmm, halal progres!>>>>>