Madi Lussier (Canada): „Aborigenul european“

Dacă nu eşti jurnalist profesionist, conform unei recente legi din Franţa, nu ai dreptul să filmezi, fotografiezi sau distribui scene de violenţă. De pildă, în cartierul unde locuiţi, are loc o demonstraţie, poliţia intervine, sunt răniţi etc. Dacă nu aveţi legitimaţia de ziarist atîrnată la gît şi vă apucaţi să documentaţi evenimentele, încălcaţi legea şi vă veţi trezi în dubă. Poate că vă aminitiţi de George Holliday care, în noaptea de 3 martie 1991, i-a filmat pe ofiţerii de poliţia din Los Angeles bătîndu-l pe Rodney King. Că ofiţerii au fost achitaţi, este o altă poveste. Dar ceea ce doresc să subliniez este faptul că interzicerea de a face fotografii sau a filma ceea ce se petrece pe stradă legiferată într-o ţară ex-comunistă, ar face întreaga lume „democratică” să explodeze, să umple ziarele cu infamia petrecută, iar ţara în cauză s-ar trezi cu sancţiuni sau ameninţări de sancţiuni. Legea din Franţa l-ar face chiar pe Ceauşescu să crape de invidie. Că, nu-i aşa, doar comunismului i se potrivea emblema cu încălcarea drepturilor omului. >>>Madi Lussier>>>
Anunțuri