EPOCA VAZUTA ALTFEL – Ion Coja: „ La meciul Manchester – Chelsea, Dumnezeu s-a arătat ca să-l vadă toată suflarea omenească“

Practic, toată omenirea s-a uitat la meciul de fotbal dintre cele două echipe englezeşti ajunse să-şi dispute finala Cupei Campionilor. Un plus de atracţie – locul finalei: Moscova. Desfăşurarea meciului a avut o structură extrem de …literară, adică pe parcursul acestei finale s-a produs o succesiune de momente şi situaţii care păreau posibile, în înlănţuirea lor, numai în imaginaţia unui scriitor, a unui scenarist. „E prea de tot!”, am fi zis, dacă ni s-ar fi prezentat un film în care am fi asistat la atâtea coincidenţe, perfect neverosimile într-un film, dar pe care văzându-le că se petrec totuşi în realitatea cea mai realitate, adică la TV, în văzul simultan a 2-3 miliarde de spectatori, de martori, nu mai avem ce spune. Ce s-a întâmplat pe Lujniki nu este ficţiune, ci purul adevăr! Cum e cu coincidenţele? În disputa dintre evoluţionişti şi creaţionişti, adică în disputa dintre atei şi drept credincioşi, argumentul cel mai puternic şi decisiv este argumentul coincidenţelor: dacă vrei să explici apariţia vieţii şi a omului >>>>

Prof.dr.Viorel Roman (Germania): „Ce este Europa?“

Dupa Herodot (484-425), primul care pomeneste de Europa, Persanii vedeau Asia , cu popoarele ei, ca tara lor. Europa si grecii era complet in afara granitelor lor. Au fost necesare polisurile grecesti si Imperiul Roman pentru aparitia unui Continent in jurul Mediteranei, si numai dupa ocuparea nordului Africii de catre islamici s-au conturat: Asia, Africa si Europa.
Imperiul Roman de rasarit  a rezistat, in timp ce Roma pierde sudul Mediteranei, trece Limesul si ajunge in Scandinavia. Astfel Sacrum Imperium Romanum si Imperiul lui Carol cel Mare devin sinonime cu Europa, UE.
Paralel apare si constiinta Europei orientale. Bizantul a rezistat barbarilor. De aceea, similar evolutiei vestice, expansiunea grecilor, in lumea românilor, a slavilor, are elemente comune cu vestul. Ideea imperiala, biserica unesc cele doua Europe. In Bizant Imparatul este vicarul lui Hristos. In apus Papa si Imparatul au misuni separate, nici unul nu pot ajunge la puterea totalitara, ca in Bizant. Aceasta diviziune a puterii a format Europa occidentala, dar este si o sursa perena de criza – care-i calea adevarata? >>>>>>

Episcopul Sofian Brasoveanul: „Muntele Athos – o republică monahală“

Pentru multi, insasi biserica reprezinta un anacronism. Referitor la Muntele Athos, care este o republica monahala: acolo sunt doar manastiri de barbati, care si-au facut aceasta randuiala monahala, o randuiala care exista si la alte manastiri ortodoxe sau catolice. Este vorba despre acea „clauzura", prezenta si in manastirile catolice in care nu exista barbati. Clauzura si-o creeaza calugarii, pentru ca sa aiba conditii in care sa-i poata duce viata in regimul pe care si-l impun. Deci, nu este vorba de o desconsiderare a femeilor, ci de faptul ca, pentru a nu fi ispititi, la un moment dat, calugarii isi impun anumite reguli. Muntele Atos ar putea fi considerat „o clauzura extinsa". Nu are nimic de-a face cu dispretul fata de femeie, ci dimpotriva: ei o cinstesc acolo foarte mult pe Maica Domnului care este o prezenta feminina si este considerata ocrotitoarea Muntelui Athos. >>>>

Vasile I. Zărnescu: „Benedictus al XVI-lea = Maledictus I-ul!“

Timp de peste două decenii, papa Ioan Paul al II-lea s-a străduit să concilieze cele două mari Biserici creştine, „surori“, Catolică şi Ortodoxă, făcând şi o sinteză a acestei poziţii a sa îndeosebi în Enciclica Ut unum sint, din 1995. Spre a-şi atinge acest obiectiv, a încercat, cu multă perseverenţă, să vină în vizită oficială, „ecumenică“, la capii primelor două cele mai mari Biserici ortodoxe: din Rusia şi din România. Alexei al II-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a tuturor Rusiilor, s-a opus vehement venirii sale. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist, a făcut un act de concesie (îndeosebi la presiunea unor oficiali români, manevraţi de Occident!) şi a acceptat vizita papei Ioan Paul al II-lea, ştiind că papa catolic vrea reconcilierea şi reunificarea acestor Biserici, dar cu condiţia să rămână tot el, papa, cap – ceea ce nu se putea. În timpul vizitei în România, nu s-a discutat acest aspect, iar presa obedientă şi handicapată la istoria şi cultura religioasă a cântat osanale, că, vezi Doamne!, ce importantă a fost vizita sa! Dar, în Occident şi, în special, în S.U.A., cum relevase o revistă a Bisericii Ortodoxe din SUA, nu s-a scris nimic despre această vizită! >>>>

Prof.dr.Viorel Roman(Germania): „Globalizarea ; ce este ea , de fapt ?“

„Lumea-i ca un teasc de ulei; se stoarce necontenit. Daca eşti spumă reziduală te scurgi în cloacă; dacă eşti ulei rămâi în vasul de ulei. Oricum stoarcerea este inevitabilă. Acum observă reziduurile, observă uleiul. Pretutindeni în lume se stoarce: prin foamete, război, sărăcie, creşterea preţurilor, nevoi de tot felul, moarte, tâlhărie, sgârcenie; astea sunt necazurile celor săraci şi problemele statelor, noi le trăim (…) Aşa că se găsesc amărâţi care în faţa acestor necazuri murmură şi zic `Ce rele sunt aceste timpuri creştine…´ Asta este spuma reziduală care se scurge din teasc direct în cloacă; ea e neagră pentru că, cleveteşte; ea nu străluceşte. Uleiul străluceşte. Aşa se regăseşte un alt om în acelaşi teasc prin frecarea care-l macină – nu a fost frecarea, care l-a făcut atât de alb?” Augustin (354-430): Serm ed Denis XXIV,11. E greu de găsit o definiţie a globalizării mai clară, decât în aceste rânduri ale părintelui fondator al bisericii latine, occidentale. Ce trăim noi azi? Un miliard de creştini trăiesc în lumea „întâia”, dezvoltată, bogată. Restul supravieţuiesc de pe o zi pe alta cu câţiva dolari pe zi, de la mână la gură, în lumea a „treia”, cronic subdezvoltată şi săracă. Suntem în teasc şi storşi. >>>>>>