Vasile I. Zărnescu: „Benedictus al XVI-lea = Maledictus I-ul!“

Timp de peste două decenii, papa Ioan Paul al II-lea s-a străduit să concilieze cele două mari Biserici creştine, „surori“, Catolică şi Ortodoxă, făcând şi o sinteză a acestei poziţii a sa îndeosebi în Enciclica Ut unum sint, din 1995. Spre a-şi atinge acest obiectiv, a încercat, cu multă perseverenţă, să vină în vizită oficială, „ecumenică“, la capii primelor două cele mai mari Biserici ortodoxe: din Rusia şi din România. Alexei al II-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a tuturor Rusiilor, s-a opus vehement venirii sale. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist, a făcut un act de concesie (îndeosebi la presiunea unor oficiali români, manevraţi de Occident!) şi a acceptat vizita papei Ioan Paul al II-lea, ştiind că papa catolic vrea reconcilierea şi reunificarea acestor Biserici, dar cu condiţia să rămână tot el, papa, cap – ceea ce nu se putea. În timpul vizitei în România, nu s-a discutat acest aspect, iar presa obedientă şi handicapată la istoria şi cultura religioasă a cântat osanale, că, vezi Doamne!, ce importantă a fost vizita sa! Dar, în Occident şi, în special, în S.U.A., cum relevase o revistă a Bisericii Ortodoxe din SUA, nu s-a scris nimic despre această vizită! >>>>

Anunțuri