CONTEMPORANI CU NOI – George Baciu: „Cum arată lumea văzută de la Domneştii Argeşului“

E o duminică teribil de dulce, fiindcă aici, sub nechezatul cailor domneşti, purtători de Basarabi e sărbătoare. O serbare a poeziei, a prozei, a eseului, reportajului, umorului, epigramei, fotografiei, filmului de scurt metraj. Aşadar să-ncepem. Cu ediţia I a Concurdului de creaţie „Pe aripi de dor domnesc”, Domneşti, 13 iulie 2008. Alături de mine juriul, condus cu aromă intelectuală de academicianul Gheorghe Păun şi concurenţii, vibrând a emoţii, a nelinişti de legende şi a surâsuri de muşcele…Dar, înainte de a acorda diplomele şi premiile, am să vă spun o poveste despre Domneşti. Fără Feţi-Frumoşi şi fără Ilene Cosânzene. Iat-o….
Nicăieri, parcă, viaţa nu este mai frumoasă, sublimă şi, totodată, mai plină de eleganţă ca la Domneştii Argeşului. Spun asta, desigur, gândindu-mă la istoria plină de semnificaţii a acestei localităţi aşezate dinadins la jumătatea drumului dintre două cetăţi de scaun: Curtea de Argeş şi Câmpulung. O comună mărginită de legenda Doamnei Marghita, soţia lui Basarab I. Atestată documentar într-un hrisov al lui Radu de la Afumaţi din 1523 şi străbătută de Râul Doamnei. Iată doar câteva repere prin care putem contura imaginea Domneştilor de ieri.Azi, dincolo de respiraţia calmă a vieţii social-economice şi culturale, pe fruntea satului aranjat arhitectural de Petre Ionescu-Muscel se simte tristeţea domnişanului de altădată, gospodar şi mândru că trăieşte între livezile de mere domneşti, că se poate plimba – într-o recreaţie a trudei sale – prin parcul, de mult uitat, de la marginea râului sau că se poate răsfăţa duminica în piaţa
>>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s