„File risipite“ – o rubrică de scriitorul Mircea Micu :” O frază curată ca un colind laic „

13. Versuri de iarnă dintr-un poem uitat: „Ninge blând în Apuseni parc-ar presăra făină / Un morar cu barbă albă răsucit din timp spre noi. / Săniile altor zile se aud sub sticla serii / Şi ne-ntorc în amintirea tinereţii înapoi. / Astăzi am să-nvăţ cum plânge un cocoş de munte singur / Când zăpada îl prefiră şi-l trimite în eter. / Să visăm! E ceasul sacru al însigurării noastre / Când se plimbă morţii ţării pe cărările din cer“.

14. Cât de mătăsos şi cu ce adâncă melancolie bat vechile pendule. Suspinul lor, amintindu-mi de tremurul lung al gongurilor atinse de bonzii bătrâni în pagodele sacre, îmi dă acea sare de toropeală pe care mi-o dă şi un pahar de Busuioacă de Bohotin…

15. Casele mici, ca nişte jucării, văzute din goana trenului, risipite pe spinarea dealului, curbându-se în linii dulci, fumegă solemn şi discret, ca nişte bătrâni pufăind din pipă care trăiesc din voluptatea amintirii.

16. În finalul unei misive de iarnă trimisă de însinguratul Nifon o frază curată ca un colind laic: „… şi nici ursul n-a mai ieşit din bârlogul lui de sub Peşteră şi nici corbii nu s-au mai arătat prin preajmă şi nici vulpile nu se mai încumetă să despice nămeţii. E linişte desăvârşită şi nimic nu tulbură onoarea zăpezii…“

Anunțuri