Victime ale „sistemului”: Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C.Petrescu” a ramas fara director

DEMISIA DIRECTORULUI BIBLIOTECII PEDAGOGICE NAŢIONALE

Directorul general al Bibliotecii Pedagogice Naţionale, dr. George Anca, şi-a înaintat demisia către Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei. Retrocedarea legală a actualului sediu de pe strada Zalomit, 12, nu are, deocamdată, o alternativă sigură de locaţie a acestei instituţii cu statut naţional şi internaţional, conform Legii bibliotecilor sau unor documente IFLA etc. „Scadenţa” din octombrie 2009 este precedată de complicate negocieri legate de plata chiriei sau eventuala cumpărare a imobilului (Casa „Micescu”). Ameninţarea cu dispariţia a acestei biblioteci, după 130 de ani de existenţă, concentrând cea mai masivă colecţie de carte pedagogică din România, afectează deja reţeaua naţională a bibliotecilor pedagogice şi şcolare, informarea de specialitate a cadrelor didactice din toată ţara. În contextul în care criza bibliotecilor din toată lumea se diminuează şi cartea revine în atenţia generaţiilor (Google dă informaţii, bibliotecarul dă soluţii), Biblioteca Pedagogică Naţională a organizat în ultimele luni, în colaborare cu „Tribuna învăţământului”, şapte „Conferinţe ale educaţiei”, inclusiv pentru sensibilizarea opiniei publice şi a decidenţilor asupra instituţiei.O carieră colectivă şi individuală, complet nepremiată, dimpotrivă, se vede neînţeleasă după ce a fost neglijată timp de decenii, aşa cum s-a învederat chiar prin articole despre drama Bibliotecii Pedagogice apărute în „Gândul”, „Tribuna învăţământului”, „Dilema veche” etc. American Corner şi Biblioteca Indiană, două dintre specializările cunoscute ale Bibliotecii, sunt şi ele puse în chestiune. Este de sperat că noul director va avea succes în obţinerea sprijinului real al celor în drept să o facă, în pofida oricui şi-ar dori să vadă România fără o astfel de instituţie.

Ion Marin Almăjan: „Nu vă purtaţi ca slugile, căci veti fi trataţi ca nişte slugi“

Excelent acest articol al lui Ion Maldarescu („Pagini cenzurate, pagini ocultate”)! Ar fi trebuit sa figureze pe prima pagina a tuturor ziarelor din Romania.Ca romanii sa -si aduca aminte sau pentru ca cei tineri , multi dintre ei imbecilizati de political correctness si de alte asemenea ideologii subversive, sa priceapa de ce am ajuns in situatia de acum, de tara fara capatai, de tara pusa la mezat de catre banditi, tradatori si alte asemenea ipochimene.Cu argumentele evocate si aici, istoricii si presedintele Ion Iliescu ar fi trebuit sa i se opuna evreului roman Elie Wiesel si celorlalti conationali ai sai care au acuzat Romania de holocaust. Sa se dovedeasca lumii intregi, americanilor, celor doi senatori care s-au opus reabilitarii maresalului Antonescu ca acesta a fost unicul aparator al evreimii in Europa bantuita de ciuma hitlerista, reusind cu demnitatea sa care i-a impus si dementului Hitler sa nu aplice solutia finala.Imi pare rau ca cei ce au incercat reabilitarea juridica a lui Antonescu nu s-au adresat si Tribunalului de la Haga.Merita aceasta experienta cu toate ca solutia data de acesta este lesne de ghicit.Am scris la randu-mi, ca nu inteleg de ce statul roman , prin reprezentantii sai nevrednici, fie ei de dreapta sau de stanga sau de cacao, nu au facut demersuri pentru ca evreimea si maghiarimea , respectiv statele lor, sa-si cera scuze pentru holocaustul facut romanilor in Ardealul de Nord si in Basarabia si Bucovina de Nord.De ce suntem umili? >>>>

IN SPATELE USILOR INCHISE – Alexandru Nemoianu: „Criza financiară americană. Ce nu se spune“

Cateva precizari privind tulburarile financiare si observatii „americane”.

Pana la un punct situatia americana este ,inca,atipica pentru Romania. In America,i.e.SUA,exista o stare de consumatorism peste mijloacele reale,toata lumea este in datorie.In aceste conditii permanent trebuie sa existe linii de credit deschise.Daca aceste linii se blocheaza intreaga structura colapseaza.In momentul de fata „liniile” au fost si sunt supraextinse.Si cauza,nimeni nu vrea sa o spuna dar toti o stiu,este razboiul.

Aceste razboaie au costat pana acuma circa un trilion de dolari.Totul,totul s-a facut pe datorie.”Normal”,daca ar fi fost un razboi necesar,ar fi trebuit sa fie pus un impozit suplimentar.Dar fiind un razboi „optional” administratia nu putea face asta.Daca ar fi facut-o razboiul ajungea in casa fiecaruia si se ajungea la proteste colosale.Asa liniile de credit au fost supraextinse,plus incorectitudinea bancilor si lacomia creditorilor si debitorilor si adausul „subprimelor”,si s-a ajuns la „perfect storm”.

Aceasta stare anormala din America exista si in imobiliar.”Casele”(dincolo de calitatea lor care si ea este indicativa) sunt instrumente financiare.Peste 80% din structurile existente sunt pe datorie! Criza creditului a facut ca in momentul de fata,din imobilele ,”casele”,repet existente, una din zece sa fie in „dafault”,incapacitate de plata.Daca aceste case ar fi „executate” s-ar ajunge ca pe strazi sa fie zeci de milioane de „boschetari”.Apocaliptic. >>>>

FARA MENAJAMENTE – Cezar Adonis Mihalache: „Arvuna fondurilor europene“

Din România s-a furat masiv. Şi totuşi, marele jaf abia acum urmează. Nu se mai taie din trupul ţării, pentru ca nu mai sunt resurse, în schimb va începe marea bătălie pe banii care ar trebui, teoretic, să ne scoată din starea de umilinţă materială în care am ajuns. De data aceasta, marea bătălie se va pentru banii Europei, iar fleicile se vor împărţi între clicile structurate regional şi local. Pentru că banii care vin dinspre UE reprezintă o ispită uriaşă, iar felul furăciunii se va vedea în felul de selectare al zonelor care vor benefica de fondurile din Programul de Dezvoltare Regională.

Evident, banii se vor îndrepta spre urbele ocârmuite de reprezentanţii următorului partid de guvernare. Formaţiune sau alianţă, acesta va trece ca prioritate în programul său anumite oraşe. Nu contează că, raportat la restul ţării, acestea ar putea fi suficient de dezvoltate, foamea de clică va trebui stăvilită. Dar foarte mulţi bani vor ajunge în zonele cu adevărat sărace. Acolo de unde, lipsurile fiind atât de mari, furtul din banii destinaţi dezvolării nu se va observa. Desigur, nu va fi un furt făţiş, ci unul de tip şperţar, al comisionului obţinut şi împărţit de fimele alese să rezolve problemele locale. >>>>

GEOPOLITICA – Andrei Vartic: „Pretenţii Imperiale“

Degeaba se fălea zilele trecute Vladimir Putin că Rusia nu are pretenţii imperiale. Cine-l crede? Japonia? Rusia nu vrea să întoarcă Japoniei nici măcar Insulele Kurile, nişte stânci din Oceanul Pacific. Finlanda? Finlandezii încă nu au uitat huruitul tancurilor ruseşti care se apropiau în trombă de Helsinki în 1939. Poate rămăşiţele pământeşti ale lui Kant nu plâng că îşi duc veacul în vechiul pământ german al Prusiei Răsăritene, dar aflat în stăpânirea Rusiei?

Desigur, nimeni în lume nu crede poveştile lui Putin despre lipsa pretenţiilor imperiale ale Rusiei. Nici măcar ruşii înşişi. Din fiecare genă de rus răsare câte o uriaşă pretenţie imperială. Problema este arhicunoscută şi în istoriografie, şi în artele diplomatice, şi în politica combatantă. De la Riurik sau de la khazari, de la triburile bulgaro-ugro-fine de pe Volga sau de la mongolii lui Genghis-Han, de la sinele lor răsfăţat de cea mai mare întindere geografică a lumii este imposibil să nu se nască ruşii cu gena setei de imperiu universal, cârmuit autoritar din Kremlin. Tragismul acestei pofte ancestrale este că Rusia îşi adaogă noi şi noi teritorii numai cu ajutorul războiului, atât de pofticios de distrugere şi vieţi omeneşti.

Nu întotdeauna pretenţiile imperiale ale Rusiei sunt aducătoare de distrugeri şi moarte. Ar fi o nerozie să vorbim de rău „Sufletele moarte” ale lui Gogol. Sau „Tablouri la o expoziţie” de Musorgski. Sau „Primăvara sacră” de Stravinski. Sau „Trei surori” de Cehov. Şi, totuşi, nu există nicio pildă (în toată istoria milenară a Rusiei şi a cnezatelor ruse) a unei ţări cucerite de Rusia şi transformate mai apoi în mare putere economică şi culturală a lumii, aşa cum SUA, de pildă, au transformat Germania şi Japonia după cel de-al Doilea Război Mondial. De ce oare? >>>>

Campania „Grâu pentru Valea Plopului“ continuă!

10.09.2008: CAMPANIA CONTINUA! Sprijinul vostru in bani sau produse (grau, faina, servicii de transport) este inca asteptat!Pana in acest moment, in campanie s-a strans, din donatii, sponsorizari si achizitii directe, circa 20 tone grau si s-a facut plata in avans pentru inca 10.000 bucati paine (echivalent a cca. 12 tone grau, la pretul de 0,5 lei/kg exclusiv TVA). Asadar, s-au asigurat cca. 32 tone din totalul necesar de 55. Documentele fiscale ale acestei campanii sunt inscrise in evidentele noastre contabile si sunt disponibile la cerere.
CAMPANIA A INCEPUT IN IULIE , ASTFEL :
03 iulie 2008 –
Filiala Bucuresti a Asociatiei ‘Provita pentru Nascuti si Nenascuti’ a inceput astazi o campanie care are ca scop asigurarea graului necesar pentru painea copiilor din taberele de la Valea Screzii si Valea Plopului (peste 200 de asistati) pentru un an intreg. Incercam in acest fel sa sprijinim efortul depus de echipa Asociatiei ‘Provita pentru Nascuti si Nenascuti’ cu sediul in Valenii de Munte, infiintata si condusa de parintele Nicolae Tanase.
Necesarul anual este de cca. 55 tone.
Pretul pentru recolta de anul acesta nu a fost inca stabilit clar, dar se pare ca va fi de cca. 50-60 bani/kg (pret fara TVA). Asadar, suma totala necesara ar fi in jurul a 27500 – 33000 lei noi (7200 – 8600 euro).
>>>>

DEZASTRE PREVIZIBILE – Camelia Ciobotaru: „De ce se duce de râpă învăţământul românesc“

A fi dascăl în şcolile româneşti astăzi, este mai mult ca oricând…o provocare! Despre partea financiară nu o să vorbim. Subiectul s-a epuizat, desigur… fără rezultat. Dascălul dăruit profesiei sale a fost totdeauna „un trăitor pe o altă planetă”care a pus înaintea bunăstării sale materiale împortanţa formării (pentru o viaţă) a sufletelor care i-au fost încredinţate. Fiecare dintre noi poartă în suflet „icoana” unui dascăl drag , care , la un moment dat, şi-a pus amprenta asupra formării noastre existenţiale. Iar când ai curajul ( ca să nu spun nebunia ) de a porni pe „drumul dăruirii pentru ceilalţi”, nu poţi decât să-ţi doreşti să-i faci mentorului o bucurie…întrecându-l.

Desigur o să vă întrebaţi: ” Dacă nu banii…! Ce o nemulţumeşte?”. Şi o să răspundeţi în grabă: ” Cu siguranţă copiii! Nu mai sunt ca altădată! Nu mai au respect şi nici dragoste de carte”( cum aud adesea în jurul meu ). Poate nu mai sunt ca altădată ( la fel cum tot ce ne înconjoară nu mai este la fel cu ce a fost cândva ), dar au suflete minunate, însetate de a fi iubite şi modelate. Ei sunt singurul motiv pentru care dascălul, dăruit profesiei sale, „înfruntă” ŞCOALA ROMÂNEASCĂ. Nu copiii sunt problema! Ci …dulapurile! Aţi citit bine! DULAPURILE…, ele sunt problema!

Nu este vorba de o glumă şi nici de o pierdere a lucidităţii! Dar am simţit că trebuie să ştiţi care sunt criteriile după care sunt evaluaţi cei cărora vă încredinţaţi copiii spre educare. Şi printre multe altele, la fel de nepotrivite, se numără şi …dulapurile. >>>>