O ALTFEL DE VIZIUNE DESPRE ” ECUMENISM”- George Anca: „Planul lui Dumnezeu şi Grădina Maicii Domnului“

Identitatea ortodoxiei latino-române în viziunea lui Ioan Paul al II-lea

Lumină dulce, clară, / O, maică prea curată / Şi pururea fecioară, /Marie!

Vom ţine minte întotdeauna pe Ioan Paul al II-lea recitând, în româneşte, la Roma şi în Bucureşti, Rugăciune – către Maica Domnului – de Mihai Eminescu.

„Mâine mă voi duce în România. E prima dată când merg într-o ţară în care creştinii sunt în majoritate ortodocşi.” (6 mai 1999). În avion: „Noi am declanşat cearta, nu avem noi acum dreptul să stabilim pacea” (1). (Toate ziarele centrale româneşti au publicat discursurile papale şi patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt luat citatele atunci când sunt menţionate alte surse).

Adresându-se iarăşi, la întoarcere, credincioşilor din Piaţa San Pietro, în 12 mai 1999, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea , înainte de a-şi rosti, încă o dată în româneşte, „bucuria pentru întâlnirile de neuitat trăite în Bucureşti”, a sintetizat, în şapte puncte, luminile vizitei sale în România, ca după „planul lui Dumnezeu”, în „Grădina Maicii Domnului”: „Gândindu-mă la situaţia politică existentă până nu cu mulţi ani în urmă, cum să nu văd în acest eveniment un semn elocvent al lucrării lui Dumnezeu în istorie? A prevedea o vizită a Papei ar fi fost atunci cu totul de negândit, dar Domnul, care călăuzeşte paşii oamenilor, a făcut posibil ceea ce din punct de vedere uman părea irealizabil”; „Amintind că, după o răspândită tradiţie populară, România este numită „Grădina Maicii Domnului”, aş dori să o rog pe Sfânta Fecioară, în această lună care îi este dedicată, să înteţească în sufletul creştinilor dorinţa deplinei unităţi, pentru ca împreună să fie ferment evanghelic. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s