Cezarina Adamescu: „O fiinţă dintr-un ocean de fiinţe“

cezarina-adamescu-8Bulevardul este scăldat în lumina crudă a răsăritului. Şi totuşi, o anume toropeală îi cuprinde pe trecători. Nimeni nu se grăbeşte. Fiecare întârzie parcă nehotărât dinaintea unei vitrine, dinaintea unei porţi ferecate sau pur şi simplu, pe trotuar. O şovăială generală, o nehotărâre îi învăluie ca într-o ceaţă.

La ora aceasta târzie a dimineţii, fiecare aşteaptă ceva nedefinit, o întâmplare deosebită care să le modifice cursul vieţii, un eveniment oportun pentru a şi-l transforma în punct de reper, dincolo şi înaintea căruia, existenţa lor să curgă la fel de monoton şi fără surprize. Ceva iminent pluteşte în aer, oamenii au atenţia încordată, gata să surprindă amănuntul acela esenţial încă din zorii lui, pentru a nu-i pierde semnificaţiile, nuanţele.

Cobor spre centru, pe bulevard. Sunt la fel de nepăsătoare, nu mă grăbesc nicăieri, nu mă aşteaptă nimeni. Mă integrez perfect atmosferei stradale.

Urmăresc explozia întârziată a mugurilor în acest început de anotimp. Ca în toate primăverile mele. Sunt printre bucuriile pe care nu-mi îngădui să le scap. De fiecare dată la fel. Ca o continuă renaştere. Am ieşit să privesc mugurii care, cu timiditate îşi fac apariţia somnoroşi, răvăşiţi, cruzi, tandri. Tufe de arbuşti ornamentali străjuiesc scuarele din faţa blocurilor turn. În cei mai mulţi copaci pitici, soborul de vrăbii gureşe, puse pe sfadă. Ţin sfat gălăgios, fiecare întrecându-se în ciripit. Mă simt bine. Sunt într-o disponibilitate sufletească deosebită. Ca dinaintea unei Sfinte Liturghii. Ca în timpul Recitativului de Rozariu. Ca în timpul Frângerii Pâinii. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s