Rodica Elena Lupu: „Un dar spre veşnicie“

Motto: Dacă aveţi în casa dumneavoastră o carte a lui Artur Silvestri sunteţi un om fericit.rodica-elena-lupu

Voi scrie astăzi despre Artur Silvestri, un OM între OAMENI, care a ştiut tot timpul cine este şi ce este, a vrut mereu să fie el însăşi, indiferent de locul şi tributul cerut de acesta şi a intuit corect valoarea obiectivă a celorlalţi, persoanele semnificative din viaţa sa, în raport cu propria subiectivitate. Numai aşa, Artur Silvestri a putut să rămână lucid şi stăpân pe sine. Tot ceea ce scrie Artur Silvestri are un caracter educativ, se adresează tuturor şi spre luare aminte. Dacă unele pagini cuprind zbuciumul unui suflet căruia viaţa i-a adus necazuri, în celelalte descoperim o împăcare cu sine, o acceptare a destinului şi chiar mulţumirea că n-a trăit fără rost.

Pot spune că ceea ce este Artur Silvestri astăzi, nu este un produs al şansei, ci al modului în care şi-a c olectat, prin iubire, energia. A acceptat cu toleranţă tot ceea ce i-a fost potrivnic, i-a înţeles pe toţi cei care i-au trecut agresiv prin viata, pentru că a avut înţelepciunea de a primi lumea aşa cum este. Iar această capacitate, atât de rară, s-a născut din iubirea timpurie pentru tot ce este creaţie, are armonie şi poate fi perfect în nişa sa ecologică. În momentul revelaţiei divine, Artur Silvestri nu a venit cu temele nefăcute, el ştia doar că poate să iubească. Restul a venit de la sine.

Spirit european prin talent şi cu mare dragoste de literatură, nu are de primit sfaturi decât de la natură, de la adevăr şi de la inspiraţie. El este prezent pretutindeni în tot ceea ce a scris. Dacă aveţi în casa dumneavoastră o cartea a lui Artur Silvestri atunci sunteţi un om fericit.

Vreau să ştiţi că încă din clipa în care ne-am cunoscut virtual, am avut senzaţia unei întâlniri cu adevărat între doi oameni care iubesc frumosul, care iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul şi pot să spun cu mâna pe inimă că Artur Silvestri a fost un OM binecuvântat.

Acest om deosebit ştia că nu trebuie să compare niciodată realizările lui cu ale altora, a înţeles de mult că important este doar ceea ce a căpătat singur în viaţă, prin muncă. Şi mai ştia să trăiască şi ştie să taie o felie dintr-o pâine românească. Pentru că el se număra printre puţinii care văd că felia are întotdeauna două feţe şi ştia că poate merge mereu înainte, chiar şi după ce-a simţit că nu mai poate trăi într-un anumit fel.

Artur Silvestri îi cunoştea pe cei din jur, simţea care erau oamenii care îl iubeau şi îi ghicea pe cei falşi. El şi-a cucerit dreptul de a nu fi rău, a înţeles ce înseamnă prietenia şi ştia bine că dragostea poate avea zeci de feţe. Desigur, a fost şi rănit, a plâns uneori, dar aşa a învăţat să ierte, indiferent cât de mult a suferit şi este printre puţinii care au înţeles că lumea nu se va opri niciodată în loc să asculte durerile lui, a devenit înţelept şi a conştientizat singur personalitatea unică a fiecărui om.

Fire sensibilă şi romantică, Artur Silvestri a găsit în scris sprijinul, s-a regăsit în cuvinte, expresii frumoase, scrise cu vocaţie interioară de un om cu suflet de aur şi inimă bogată.

Ceea ce Artur Silvestri a scris este exact viaţa! În esenţă este o demonstraţie de felul în care eşecul poate să semnifice o victorie şi izbânda o înfrângere. Depinde de la ce distanţă priveşti lucrurile şi, mai ales, cu ce inimă.

Aceste cărţi sunt o ,,nostimă“ conversaţie despre lume, adică despre fapte reale, despre trăiri, precum şi despre reacţia faţă de ele. Şi cum faptele noastre sunt în mod obligatoriu, relieful istoric al timpului trăit de fiecare, iată-ne în faţa reacţiei noastre vis-a-vis de epocă şi de principiile pe care le ilustrează. Până la urmă, o să vă daţi seama, ceea ce titlul cărţilor ascunde paginile lor divulgă!

Când aţi citit ceea ce Artur Silvestri a scris aţi fost mai aproape de sufletul lui ca niciodată…!

Îţi mulţumim Artur Silvestri pentru ceea ce eşti şi pentru ceea ai dăruit spre veşnicie.

RODICA ELENA LUPU, Bucureşti

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s