Viorel Roman: „Planificarea şi Privatizarea “

viorel-roman_xthumbnail

Democratul Barack Obama a câştigat alegerile din SUA pledând pentru intervenţia planificată a statului în actuala criză economică, financiară. Republicanul John MacCain, contracandidatul său, era pentru scăderea impozitului, implicit a rolului statului.

O retrospectiva a privatizării în Europa de vest din anii 80 şi în cea din est din anii 90 evidenţiază o polarizare politică extremă. Cine era împotrivă în vest era comunist şi în est extremist. Ce-i de preferat: economia planificată sau de piaţa, privatizarea?

Privatizarea cu cupoane pe care le vindeau în anii 90 ţiganii romi la întrarea în metrou la Bucureşti s-a transformat în convingerea că românii nu sunt în stare să se conducă, ci e nevoie de investitori străini, mai cu seama strategici. Statul român a vândut statului grec şi austriac.

După două decenii de practică în vestul şi estul Europei, un bilanţ. Argumentul de bază al privatizării a fost desfiinţarea monopolurilor de stat şi promovarea economiei concurenţiale, care urma să ducă la scăderea preturilor şi la bunăstarea tuturora.

Rezultatul e decepţionant pentru că monopolul de stat s-a transformat într-unul privat, vezi telefonia din Anglia, petrochimia din Franţa, industria de automobile germană, sau băncile, telefonia, industria metalurgică, cimentului din România.

Încercarea de a distribuii acţiuni sau cupoane şi a promova capitalismul „popular” nu poate decât eşua în est, la un venit de câţiva $ / zi, dar chiar şi în vest unde acţiunile au ajuns de regulă la bănci, care au dezvoltat un sistem financiar rupt de economia reală, speculativ, ajuns acum pe butuci. >>>>

Cezar Adonis Mihalache: „Adevărata faţă a crizei“

cezar-adonis-mihalachethumbnail1Încă nu este o certitudine, dar semnalele încep să ne îndrume spre folosirea ghilimelelor ori de câte ori vorbim de criza financiară şi economică. Şi asta nu pentru că nu am avea de a face cu o criză, căci, neîndoielnic, ea există, ci pentru că pare tot mai evident că avem de a face cu o situţie de derapaj impusă.

Semnalele de îndoială au venit în clipa în care falimentarul FMI şi-a anunţat, chiar la declanşarea „crizei” mondiale, disponibilitatea de a împrumuta ţările afectate. Iar siguranţa organismului în ceea ce urma să se întâmple era atât de mare încât fondul şi-a permis chiar să avanseze iniţiativa (şi nu propunerea) de a controla băncile centrale naţionale. Desigur, putem să ne gândim că a fost doar o încercare de a specula momentul, un exerciţiu de impunere prin care FMI, aflat într-un faliment al acordării de împrumuturi, voia să-şi vândă „marfa” aflată în ultimii ani pe stoc. Este vorba de împrumuturile sale extrem de scumpe. Al doilea semnal a venit în clipa în care Ungaria şi Bulgaria au primit de urgenţă un „ajutor” financiar din partea Uniunii, care nu putea să-şi lase propria bancă centrală în afara şansei de a-şi vinde marfa. România a declarat că nu are nevoie de împrumuturi şi atunci au început să apară efectele crizei. Pentru că, dacă refuzul de a apela la fondurile FMI putea fi privită ca o dovadă de fidelitate faţă de familia europeană, lipsa de inspiraţie de a solicita ajutorul financiar din partea băncii europene, odată cu mult mai dezvoltată membră a UE, Ungaria, nu putea să dea deloc bine. Băncile mondiale au bani, mulţi bani pe care trebuie să-i „vândă” (pe cât posibil, cât mai scump), iar criza poate fi privită ca o acţiune declanşată de lupta dintre principalele organisme mondiale de finanţare de a-şi vinde marfa (împrumuturile). O luptă sau un compromis al înţelegerii, al felului de împărţire al pieţii, deşi felul în care FMI a intrat peste segmentul băncii europene este în sine un semn de întrebare. >>>>

Daniel Mureşan: „Ascultă săracii“

Neam născocitor de lozinci, daniel-muresan

Ponegritori de rang

Găsesc roluri democraţiei

şi libertăţii ,

sfidează încercate-ne simţuri ,

Ei, atât de binevoitori cu

odraslele lor ,

Căutându-şi zestre,

ostenesc cu certitudinile ,

Rămâne pe loc înaintarea

Cucerirea măreaţă vine

de la pompoase vorbe,

Aruncate la vedere ,

acum e momentul ,

S-a schimbat istovirea

Răbdaţi regresele,

oricum Turnul Babel

e de zece ori mai înalt .

Nu pierdeţi locul şi ora

privirii scenelor !

Cei mulţi să –şi aştepte rândul;

Minunat motiv să fim convivi . >>>>

Al. Florin Ţene: „Filozofia democraţiei în România contemporană“

al_florin_tenethumbnail2După evenimentele din decembrie 1989 majoritatea populeţiei ţării noastre s-a trezit în faţa unor situaţii pe care nu prea le înţelegea:democraţia şi pluripartitismul.Pentru români idealul guvernării democratice,de altfel clasică,-egalitatea,libertatea,nu le înţelegeau ca elemente contradictorii,ci le percepeau ca valori absolute,atunci când sunt supuse unei logici extreme,aşa cum scria Leslie Lipson în Journal of International Affairs.

Însă,cei veniţi la putere în decembrie 1989 nu au înţeles că pentru a fi guvernată cu eficacitate ţara,într-o tranziţie fără şocuri,conceptele egalitate şi libertate nu trebuie considerate drept valori absolute,ci un tot coerent.Interpretând cele scrise de Leslie Lipson privind teoria democraţiei şi adaptândo la situaţia din România,comparândo cu situaţia similară din cea a fizicii teoretice la începutul secolului trecut,atunci analizele fizico-matematice ale lui Einstein care reformula concepţiile lui Newton,prin ideea de a înţelege spaţiul şi timpul drept un singur concept coerent,interferândul spaţiu-timp,ce pot fi asemuite cu libertate-egalitate.Acest concept era,pe atunci,considerat nu absolut,ci relativ.

În acest context analizând instituţiile din ţara noastră,înţelese ca instituţii democratice(!?),mă întreb dacă nu este neapărat necesar să reformulăm,aşa cum a făcuto Einstein,şi în domeniul gândirii politice din România,în contextul integrării europene şi al fenomenului globalizării.Când numeroşi  factori externi,politici,economici,culturali,de mentalitate,religioşi,etc,veniţi de pretutindeni fac presiuni asupra gândirii,mentalităţii şi obiceiurile noastre. >>>>

Ben Todică: „Vizitaţi Ciudanoviţa“

ben-todicathumbnailCineastul, scriitorul şi ziaristul Ben Todică, din Melbourne, adresează autorităţilor româneşti şi publicului un apel poate imposibil, dar cu atât mai impresionant, de a transforma Ciudanoviţa în staţiune turistică. Am văzut nouă episoade din „Drumul nostru”, un film de iubire pentru ciudanoviţeni. Şi autorul a plecat (de copil, neiradiat?) de acolo, fără consecinţele evocate în pledoaria sa. La începutul secololui al XX-lea, apa minerală cea mai căutată era cea pe a cărei sticlă se citea „apă radioactivă”. Turismul uranifer propus de domnul Todică are, însă, conotaţii cvasieroice. Oricum primul turist există în chiar persoana d-lui Ben Todică, nominalizat, nu de mult, om al anului în Australia. Vom vizita şi noi biblioteca. (Dr. George Anca)

______________

Vizitati Ciudanovita/Santier inainte de a fi scoasa din existenta.

Oameni condamnati, destine distruse. Se pot vedea in seria ‚ DRUMUL NOSTRU de pe YouTube. O zona vie plina de amintiri. Acum, o bomba ecologica. Ruine si saracie.

Ciudanovita ar trebui declarata Patrimoniu National impreuna cu toate cladirile si constructiile exploatarii din imprejurimi, adevarati monstri care au decis soarta a zeci de mii de oameni. Câţi au trecut prin adancurile subterane, prin imensul paienjenis de tunele si nise, care dupa o ora de munca intensa punea sub hipnoza radioactiva corpul cel mai sanatos posibil. Acesti monstri industriali impreuna cu locuitorii abandonati trebuiesc reimputerniciti sa stea marturie generatiilor viitoare si lumii intregi ca bomba atomica nu merita sa stea inaintea spiritului uman. Zona sa fie transformata in muzeu, iar locuitorii sa beneficieze din veniturile aduse de turism. Acestia pot fi dusi prin imprejurimi, organizat, si chiar in adancurile minei. >>>>

Alex Puşcaşu: „Ce mai vrea Marko Bela?“

Când a propus desfiinţarea organizaţiilor teritoriale ale UDMR-ului am crezut că i-a venit mintea la cap. De fapt, nu a fost decât o mişcare de imagine pentru a masca următoarea ţintă. Înlocuirea celor trei organizaţii teritoriale, cu reprezentări la nivelul tutor judeţelor sau, mai precis, a regiunilor pe care le tot vântură.

Desigur, este treaba UDMR-ului ce fel de organizaţii desfiinţează. Indicat ar fi să se desfiinţeze cu totul şi să plece pe de-a întregul ca forum civico-“politic” de observare în Ungaria. Dar este treaba noastră când liderul formaţiunii iese iar la atac cu pretenţia folosirii maghiare. Într-o primă fază într-o formă insinuantă care să creze ulterior premisele declarării limbii maghiare ca a doua limbă în HarCov şi apoi în toată ţara. Pentru că, în clipa în care UDMR va avea reprezentare naţională, prin desfiinţarea celor trei organizaţii teritoriale şi afişarea unor filiere la nivelul întregii ţări, vor creşte din nou pretenţiile. ,Şi vor apărea noi revendicări.

În această construcţie, Marko Bela se bazează pe o concesie pe care vrea să o afişeze public. Dar totul este doar o aparenţă. Fără doar şi poate, ne sugerează viclean Marko Bela, maghiarii care au o funcţie de răspundere vor învăţa limba română, dar trebuie să se procedeze şi invers. Adică şi românilor să li să impună maghiara. Astfel, dacă ar reuşi să impună la nivel local o asemenea prevedere, Marko Bela ar transforma acţiunea (politică) de înlocuire a şefilor maghiari de la nivelul descentralizatelor din Har Cov (care sunt înlocuiţi acum nu din motive patriotice ori naţionaliste, ci pentru că guvernul are nevoie de locuri pentru a hrăni imensul stomac al clientelei politice) în favoarea sa. >>>>

Al. Florin Ţene: „Capitalismul şi cultura în societatea românească“

al-florin-tene-noua-mcsFăcând o retrospectivă în adâncul istoriei neamului românesc,atât feudalismul cât şi capitalismul s-au sprijinit pe elemente ale mentalităţi claselor de mijloc,respectul faţă de legi şi religie,devotamentul faţă de familie , comunitate şi sârguinţă în activităţile pe care populaţia o desfăşura.La rândul ei economia de piaţă,(la începutul ei limitându-se la schimburi de mărfuri în mediul rural),a satisfăcut aspiraţiile modeste ale oamenilor privind înbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi asigurarea şanselor  urmaşilor lor.

Mă întreb astăzi,când majoritatea scriitorilor şi-au scris operele în mentalitatea stângismului comunist şi care încă mai persistă în aceste idei,dacă poziţia antiburgheză a acestora nu implică riscul subminării valorilor care trebuie să creeze clasa de mijloc şi piaţa liberă.

Cea mai importantă evoluţie politică din  secolul XX a fost căderea regimului comunist din ţara noastră ,inclusiv din estul Europei.Nu este logic să subliniem că o doctrină politică a dat greş deoarece oamenii nu au folosit-o cum se cuvine sau au interpretat-o greşit,sau că ea a fost victima unei opoziţii şi conspiraţii a împrejurărilor istorice.Dacă acea doctrină comunistă nu a putut rezista abuzurilor umane sau împrejurărilor nefavorabile,înseamnă că ea a fost un produs al fantezuiei politice marxiste-leniniste  mai curând decât o idee politică realistă.Aşa cum am simţit-o pe pielea noastră această fantezie politică s-a putut impune în realitate numai prin constrângere brutală şi criminală.Acesta a fost destinul firesc al socialismului-comunist din ţara noastră-o utopie politică întruchipată într-un regim terorist,un coşmar istoric din care omenirea s-a trezit la sfârşitul secolului trecut.Implicaţiile prăbuşirii ideologiei comunist-socialiste sunt încă departe de a fi evidente în ţara noastră. >>>>