Th. Bucur: „Cuplete de-ale lui Tănase“

*Si cu asta ce-am facut ?* (cuplet de-al lui Tanase de acum 60 de ani …)c-tanase

Ne-am trezit din HIBERNARE, Si-am strigat cat am putut :

Jos CUTARE ! Sus CUTARE ! Si cu asta ce-am facut ?

Am dorit, cu mic, cu MARE, Si-am luptat, cum am stiut,

S-avem NOUA GUVERNARE ! Si cu asta ce-am facut ?

Ca mai BINE SA NE FIE, Ne-a crescut salariul brut,

Dar traim in SARACIE ! Si cu asta ce-am facut ?

Ia coruptia amploare, Cum nicicand nu s-a vazut,

Scoatem totul la VANZARE ! Si cu asta ce-am facut ?

Pentru-a castiga o PAINE, Multi o iau de la-nceput,

Ratacesc prin TARI STRAINE ! Si cu asta ce-am facut ?

Traversam ANI GREI cu CRIZE, Leul iar a decazut,

Cresc intruna TAXE-ACCIZE ! Si cu asta ce-am facut ?

Totul este ca-nainte, De BELELE n-am trecut,

Se trag sforile, SE MINTE ! Si cu asta ce-am facut ?

Se urzesc pe-ascuns VENDETE, Cum nicicand nu s-a vazut,

Tara-i plina de VEDETE ! Si cu asta ce-am facut ?

Pleaca-ai nostri, vin ai NOSTRI ! E sloganul cunoscut :

Iarasi am votat ca PROSTII. Si cu asta ce-am facut ? >>>>

Virgil Răzeşu: „Maeştrii marilor ratări“

– Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne, Măria-ta?

Cu ruşinea, iacă aşa rămâne, moş Ion Roată, zise Cuza-vodă,

sărutându-l pe un obraz şi pe altul … Du-te şi spune sătenilor

dumitale că pe unde te-a scuipat boierul,

te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea.

Mi s-a aprins sufletul de bucurie la izbucnirea de revoltă a moldovenilor şi de speranţa revenirii Basarabiei la patria-mumă. Bravo pentru tineretul curajos care şi-a desfăcut pieptul în faţa forţei brute, gata să-şi dea sângele pentru libertate şi împlinirea idealurilor naţionale. Din nefericire, lipsiţi de sprijin şi putere, revoluţia din Moldova a sucombat. Nu este greu, pentru orice minte limpede, să-şi închipuie ce va urma, sub regimul restaurat al comuniştilor moldoveni.

Dar nou, românilor de dincoace de Prut, cine ne va spăla ruşinea ? Noi, cei care ar fi trebuit să sprijinim, măcar cu vorba şi îndemnul, tineretul pe bună dreptate răsculat al Basarabiei, ce-am făcut ? Mai nimic din ce aveam datoria să facem. I-am lăsat singuri pe fraţii noştri de sânge, ne-am întrecut în a transmite pe toate canalele posibile, secvenţele arestării nu ştiu cărui cioban bezmetic şi ne-am complăcut într-o ruşinoasă pasivitate. Am scos de la naftalină stindardul lui Iliescu şi Severin, al „neamestecului” păgubitor şi al „respectului” pentru suveranitatea unui stat artificial creat. Am trădat idealurile naţionale şi am ratat, ca şi în ’89, reîntregirea teritoriilor româneşti. Era momentul să-i spunem tăios şi limpede tătucului Voronin că în zadar aruncă vina pe spinarea noastră. >>>>

Viorel Roman: „Ţiganizarea moldo-valahilor“

viorel-roman_xthumbnailIon Iliescu provine din ?Tigania? Oltenitei, Adrian Nastase 50% din Tartasesti, Vanghelie 100% de Bucuresti. Toti sunt fara indoiala intelectuali integrii si de cea ma buna calitate, ca si Madalin Voicu reprezentatul romilor in Parlament. Inpotriva agresiunii rationalitatii occidentale, tiganii si moldo-valahii sau aliat, mint si fura pe fata si se organizeaza in struructuri de supravietuire informala. Tiganizarea tarii nu mai poate fi mascata. Coruptia, minciunea si furtul sunt deja forme de protest social general acceptate. Manelele si modul de viata al romilor sunt dominante. Scriitorul Paul Everac regreta intr-un articol din ?Natiunea? ca nu face si el parte din tiganie.

Cine vine din vest, la Timisoara vede un cartier rezidential in still baroc-tiganesc. In drum spre orient palate zu turnulete, simboluri heraldice tiganesti, sunt la tot pasul. In capitala procentul tiganilor este remarcabil, oricum ei dau tonul in prezent, in toate. In aceste conditii liberale, social-democratice nu-i de mirare ca tiganii si mai ales moldo-valahii aleg din 1989 tigani in functii de conducere si trimit sute de mii spre vest.

Occidentalii ii percep pe romani ca tigani, mai ales pentru ca ei refuza crestinismul occidental si se ascund dupa deget, in spatele romilor. Acesta e inceputul, ei se poarta inca cu manusi, dar in situatii de limita occidentalii stiu ca moldo-valahii ortodocsi sunt de un secol duplicitari ca tiganii bagati in fata, si nu vor mai avea ingaduinta de azi. >>>>

Doina Drăguţ: „Diplome… de vânzare“

doina-dragutthumbnailAfacerile din învăţământul superior încep să iasă la suprafaţă abia acum, după declanşarea scandalului diplomelor false.

Scandalul diplomelor falsificate de absolvire a facultăţii scoate la iveală şi existenţa anumitor grupuri de interese, pe această latură, în Parlament.

Chiar dacă vor fi găsiţi deţinătorii celor aproximativ 15.000 de diplome false de absolvire a facultăţii sau de licenţă, inclusiv de doctorat, problemele din învăţământul superior particular sunt departe de a fi înlăturate.

Constantin Daicoviciu, renumit istoric şi arheolog, profesor, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1957-1968), membru al Academiei Române, avansa glume în raport de cei aflaţi în funcţii mari fără să aibă şcoală şi nici chemare. Spunea adeseori anecdote, cu un farmec deosebit, vis-a-vis de cei fără şcoală, dar iubitori şi alergători după titluri. Una dintre acestea este următoarea:

„Zice-se că pe vremuri, înainte de 1918, era la Debreţin o universitate, care dădea pe bani diplome diverse celor cu putere sau bogaţi. Într-o zi, groful Teleki merge într-o splendidă trăsură trasă de patru cai. I-a cerut vizitiului să oprească şi l-a trimis la rectorul Universităţii să-i cumpere o diplomă de doctor în Drept. >>>>

Petre Bucinschi: „Cultura de divertisment“

petre-bucinschithumbnailDoi termeni ce nu se alătură cu succes pentru că nu ar exista nici o legătură între cultură şi divertisment. Dar ce este cultura de divertisment?

Unii susţin că aceasta este cultura care propune oamenilor să se joace, care înseamnă „un ceva”, o formă de comunicare, de relaxare, de dezinhibare.

Varietăţi, paraliteratură, modalităţi de relaxare, fie că acceptăm sintagma „cultură de divertisment”, este cert faptul că această zonă a culturii, sau a subculturii, are priză la un public foarte larg. Ce ar avea acesta de pierdut sau de câştigat de pe urma consumului de divertisment?

Unii spun că individul poate avea de câştigat, dar şi foarte mult de pierdut, depinde ce îşi doreşte un astfel de public, depinde cine sunt oamenii care alcătuiesc acest public, ca om nu poţi consuma numai o astfel de cultură, ori dacă nu, atunci rămâi un om modest, un om cu posibilităţi modeste, nedesfăşurate deplin. Se poate desigur trăi o viaţă întreagă fără să fi ascultat Beethoven sau fără să fi văzut un tablou de Picasso, dar niciodată nu va şti individul ce pierde.

Sigur că se poate trăi citind numai rubrica de modă sau fapt divers a ziarelor, dar este păcat. Unii susţin că individul care consumă o astfel de cultură „de divertisment”, nu are de câştigat nimic din punct de vedere cultural, căci cultura are şi funcţia educativă pe care produsele de subcultură nu o ating niciodată. >>>>

Elena Armenescu: „Ce vrea bucureşteanul?“

Sunt suflet in sufletul neamului meu

Şi-i cânt bucuria şi amarul..

elena-armenescuthumbnail(George Coşbuc – )

De aproape două mii de ani, la locuitorii acestor pământuri au ajuns învăţăturile lui Iisus (dovezi certe în acest sens sunt atât mărturiile privind creştinarea Sciţiei Minor de către Sfântul Apostol Andrei, cât şi osemintele martirilor din Niculiţel).

De atunci, generaţie după generaţie le-au semănat în mintea şi sufletul lor, întocmai cum şi grâul se seamănă an de an şi se culeg roadele la vremea potrivită.

Perioada comunismului aservită de un „aparat” de stat ateu, adică din indivizi devotaţi acelui regim, au beneficiat de toate bucuriile oferite de lumea materială.

Dar a sosit momentul loviturii de stat din 1989…când după cincizeci de ani (de comunism), tinerii de altădată, acum persoane vârstnice, alături de tineri crescuţi şi educaţi în familii cu respect pentru Dumnezeu, au însufleţit ceeace s-a numit „fenomenul Piaţa Universităţii”.

Sigur, erau acolo, printre oamenii de bună credinţă şi indivizi cu bărbi false şi camere de filmat, nu de alta, dar să aibă în arhivă fiecare chip uman care urma să fie ulterior identificat, „că de… mai trebe s-aldată”, în funcţie de împrejurări.

Prezenţa lor nu împiedica desfăşurarea spontană, luările de cuvânt din balconul străjuit de icoana Maicii Domnului cu pruncul şi chipul lui Eminescu.

Cele mai emoţionante momente erau cele de rugăciune colectivă, când toţi îngenuncheam murmurând rugăciunea Tatăl nostru. >>>>

Un ultim apel de la Părintele Justin: „Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos!“

Iubiţi fii ortodocşi,

Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul justin-parvului Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.

Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea. >>>>

Alex Puşcaşu: „Un crin pentru somnul politicii“

Deocamdată este greu de spus la capătâiul cui se va aşeza noul crin al politicii. Al social-democraţilor sau la acela al liberalilor? Cert este că, prevăzător, Ion Iliescu a încercat o mişcare de polarizare a noului lider al liberalilor. Rămâne de văzut dacă această tactiva va funcţiona.

Declaraţia lui Ion Iliescu, un lider care şi l-ar fi dorit pe Crin Antonescu în partidul său, nu a fost nicidecum gratuită. Căci, dincolo de aparenţa afişată, aceea a disponibilităţii social-democraţilor de a colabora cu PNL-ul de după Tăriceanu, ea indica şi o teamă evidentă. Aceea de a nu vedea primii paşi ai refacerii Alianţei DA. Este motivul pentru care preşedintele de onoare al social-democraţilor a făcut asemenea declaraţii. În fond, terenul este bine pregătit. Şeful statului şi-a văzut visul cu ochii. A scăpat de Călin Popescu Tăriceanu din fruntea PNL-ului, iar de acum înainte vechile scenarii pot fi reluate, reîncălzirea supei portocalii devenind o opţiune cât se poate de viabilă.

În fapt, social-democraţii chiar au de ce să se teamă acum pentru locul lor în cupa puterii. Realegerea lui Tăriceanu le ar fi asigurat continuitatea prin promovarea pe mai departe a antipatiei liberalo-prezidenţiale. Dar lucrurile s-au schimbatr şi, cel puţin teoretic, noul drum al liberalilor depinde de echipa Crin-Orban. Mai mult chiar de felul în care va negocia trubadurul de serviciu. >>>>

Adrian Botez: „De ce ne furaţi istoria, doamnelor şi domnilor?!“

adrian-botezthumbnailConform declaraţiei doamnei Ministru al M.E.C.I., doamna ECATERINA ANDRONESCU (cea despre care avuseserăm, în mandatul trecut al domniei sale, cuvinte bune, pentru că stopase, cât de cât, mafia manualelor alternative…), începând cu Programa şcolară a anului viitor, 2009-2010, Istoria va fi scoasă – din manualele elevilor de clasa a XII-a, “filiera tehnologică”… – numai elevii de la liceele “de elită” vor mai putea studia faptele înaintaşilor.

Mai precis, această disciplină va dispărea din clasa a XII-a la 80% din licee, începând cu anul şcolar 2009 -2010.

Programa şcolară la disciplina istorie, atât la învăţământul primar cât şi la gimnazial, este astfel structurată încât evenimente esenţiale ale istoriei românilor sunt fie ignorate, fie insuficient studiate, spun specialiştii în educaţie. Istoria a fost ştearsă pur şi simplu din orarul elevilor de clasa a XII-a, la puţin timp după ce orele de educaţie fizică, diriginţie, latină şi a doua limbă străină au fost scoase din programa obligatorie. Drept urmare, istoria nu mai are nicio oră alocată în programul elevilor de clasa a XII-a, la 80% dintre unităţile de învăţământ. Această materie a fost exclusă din aria curriculară la aproape 60 de specializări – industrial, agricol, telecomunicaţii, silvic, textile, construcţii etc. Conform noului ordin al ministrului educaţiei, începând cu anul şcolar următor, istoria se va preda la clasa a XII-a doar în liceele de elită” – cf. Obiectiv sucevean, articol semnat de Oana PAULIUC. >>>>

Dr. Alex Berca: „Globalizarea şi efectele ei – o continuă şi actuală controversă“

alex_bercaGlobalizarea, este una dintre noţiunile cel mai des folosite în special în ultimile câteva decade.  Ideia globalizării o poţi găsi în multiple emisiuni ale radio şi televiziunii de pe întregul Glob, într-o mulţime de web-situri ale diferitelor companii, în discursurile politicienilor, în mitingurile organizaţiilor naţionale şi internaţionale, ca să nu mai vorbim de sutele sau chiar miile de pagini în care se prezintă tot felul de puncte de vedere referitoare la cauzele şi în special efectele acestui fenomen.

Diferite aspecte şi conexiuni ale acestui concept s-au amplificat şi continuă să se dezvolte într-un mod deosebit de rapid.

Ideia globalizării este prezentă în toate domeniile vieţii: în ştiinţă, artă, cultură, morală, în tehnică, în sitemele financiare, în transporturi şi mijloacele de comunicare, în tehnologie, în domeniul militar, în mediul înconjurător, ş.a.

Fiecare îşi face un act de proprie acuzare dacă nu utilizează în limbajul cotidian, această noţiune, s-au unele complimentare cum ar fi economia mondială, piaţa mondială sistemul financiar global, criza globală şi altele, raliendu-se celor ce susţin aceast fenomen sau celor care îl combat.

Ceea ce este deosebit de interesant şi tot odată inexplicabil, este faptul că după atâţia ani dela apariţia şi dezvoltarea acestui concept atât de larg răspândit în toate domeniile vieţii, nu s-a găsit încă o definiţie simplă, clară şi tot odată complexă care să fie unanim recunoscută. >>>>

Cezar Adonis Mihalache: „Adevăratul preţ al crizei“

cezar-adonis-mihalachethumbnailNegocierile cu Fondul Monetar Internaţional par a fi fost finalizate cu mult înainte ca ele să înceapă… neoficial la Palatul Cotroceni. Şi chiar dacă social-democraţii i-au acuzat pe democrat-liberali că au purtat discuţii departe de urechile clasei politice, măcar a aceleia care face parte din arcul guvernamental, este evident că, în realitate, feliile dreptului de negociere au fost împărţite din vreme.

Acuzaţiile PSD-ului cum că ar fi fost străin de ceea ce se întâmplă la Cotroceni au fost doar etichetele prezumţiei de nevinovăţie în perspectiva electoratelor europene. Pentru că, în calitate de fost negociator al României cu Banca Mondială, era de aşteptat ca Traian Băsescu să-şi asume şi rolul de negociator cu Fondul Monetar Internaţional. Iar dovada că aceste negocieri au început de mult se regăsea în însăşi afirmaţiile preşedintelui, care a început să vorbeasă, nu doar peste micul Boc (asta nici nu se mai pune), ci şi peste guvernatorul BNR. Astfel, deşi oficial nu începuseră „negocierile”, Traian Băsescu avansa deja posibilitatea prelungirii perioadei de graţie acordată României.

Este clar aşadar că discuţiile cu FMI erau în acel moment cât se poate de avansate. Desigur, se pot pune o serie de întrebări, dar una dintre ele se desprinde în mod deosebit. Oare demararea „negocierilor” a avut vreo legătură cu nefirescul câştig obţinut de compania Bechtel? Care a reuşit să îngenuncheze Statul Român obţinând inclusiv dreptul de a-i fi onorate plăţile pentru ce nu a lucrat. Pentru că, în momentul în care Bechtel a câştigat peste 39 milioane de euro, banii reprezentând valoarea lucrărilor necertificate, iar acest lucru s-a petrecut chiar în ajunul începerii negocierilor “neoficiale” cu FMI, nu poţi să nu îţi pui anumite întrebări. >>>>

Alexandra Zărnescu: „Terorismul conjuncţiei „ca“

alexandra-iulia-zarnescu1Suntem în plină epocă istorică de desfăşurare a războiului mondial contra terorismului.

E-adevărat că factorul declanşator al acestui război internaţional este infamul „9/11“. Dar este la fel de adevărat că, între timp, au apărut tot mai multe lucrări competente (precum antologia ZERO, coordonată de Giulietto Chiesa) care ne-au dezmeticit în final şi care demonstrau acelaşi lucru: că acel înfricoşător „9/11“, deşi nu este mai puţin tragic prin victimele şi consecinţele sale, nu este, totuşi, decît o impostură, o făcătură a unui grup ocult al Administraţiei de atunci a S.U.A. Iar acestă înscenare a fost comisă pentru a fi confecţionat pretextul pentru declanşarea „războiului contra terorismului“ ca „război preventiv“, practicat de S.U.A., pentru apărarea securităţii lor, oriunde în lume, şi, îndeosebi, pentru a masca acapararea unor ţări cu bogate zăcăminte de petrol!

De aceea, printre atîtea forme prolifice de terorism – economic, psihologic, mediatic, imagistic etc. –, mi se pare firesc şi necesar să vorbesc şi despre terorismul conjuncţiei „ca“.

Toţi am învăţat la şcoală, la lecţiile de „Limba română“, despre stil, mod de exprimare etc. Printre cele mai epatante lecţii – care au fost şi reţinute, în mod cert, de mulţi elevi – a fost aceea referitoare la evitarea cacofoniior. Iar dintre cacofonii, cele mai „dure“ sunt, evident, cele formate cu conjuncţia „ca“, respectiv, „că“ şi, apoi, cele înrudite lor, „ce“, „ci“ – dar acestea din urmă nu par atît de evidente şi se comit cacofonii cu ele fără ca cei ce vorbesc sau ascultă să le remarce (ca, de exemplu, chiar în formularea de mai înainte: „fără ca cei ce… “, care poate fi evitată folosind varianta „fără ca aceia care“…). Tot la şcoală ni s-a spus că singurele cacofonii acceptate sunt cele conţinute de aceste trei expresii: „Biserica catolică“, „tactica cavalerească“ şi „Ion Luca Caragiale“! >>>>

Liviu Florian Jianu: „Ceva“

liviu-jianuMotto: „Cea mai mare faptă bună este rugăciunea” ( părintele Cleopa Ilie)

Una din ultimele zile de campanie electorala.

Intr-o emisiune televizata, un candidat cu o carte de vizita prodigioasa, somitate nationala si internationala in profesie, marturiseste o scena care l-a impresionat in calatoriile  sale electorale: un om, un alegator,  caruia  i-a oferit pliantul cu oferta sa electorala, a luat pliantul in mana, i-a privit lung fotografia, si  a spus: „Omul acesta va face, oare, CEVA pentru noi?” Istorioara povestita de candidat impresiona, pentru ca lumea asteapta. Alegatorii asteapta. Poporul asteapta. Asteapta „CEVA” de la cei alesi.

Cu gandul la aceasta istorioara, cu timpul, mi-a venit in minte o alta: un morar, dintre cei care macina graul la moara, si traieste din uiumul, din cota parte pe care o opreste fiecaruia, din ceea ce i-a macinat, a fost invinuit ca fura cate o mana  de boabe din sacul fiecarui taran. Morarul a raspuns:daca eu iau de la fiecare din cei care vin la mine cate o mana de grau, nimeni nu simte. Dar daca fiecare dintre cei care macina la mine imi ia cate un fir de par din cap, eu voi ramane, fara indoiala, chel.

Cu alte cuvinte, daca fiecare alegator din cei cateva mii,zeci de mii, arondati unui candidat, asteapta cate CEVA de la candidat, teama imi este ca mai degraba omul politic, asemenea morarului din pilda, va ramane chel, inainte de a apuca sa ofere macar un fir de par fiecarui alegator. >>>>