Th. Bucur: „Cuplete de-ale lui Tănase“

*Si cu asta ce-am facut ?* (cuplet de-al lui Tanase de acum 60 de ani …)c-tanase

Ne-am trezit din HIBERNARE, Si-am strigat cat am putut :

Jos CUTARE ! Sus CUTARE ! Si cu asta ce-am facut ?

Am dorit, cu mic, cu MARE, Si-am luptat, cum am stiut,

S-avem NOUA GUVERNARE ! Si cu asta ce-am facut ?

Ca mai BINE SA NE FIE, Ne-a crescut salariul brut,

Dar traim in SARACIE ! Si cu asta ce-am facut ?

Ia coruptia amploare, Cum nicicand nu s-a vazut,

Scoatem totul la VANZARE ! Si cu asta ce-am facut ?

Pentru-a castiga o PAINE, Multi o iau de la-nceput,

Ratacesc prin TARI STRAINE ! Si cu asta ce-am facut ?

Traversam ANI GREI cu CRIZE, Leul iar a decazut,

Cresc intruna TAXE-ACCIZE ! Si cu asta ce-am facut ?

Totul este ca-nainte, De BELELE n-am trecut,

Se trag sforile, SE MINTE ! Si cu asta ce-am facut ?

Se urzesc pe-ascuns VENDETE, Cum nicicand nu s-a vazut,

Tara-i plina de VEDETE ! Si cu asta ce-am facut ?

Pleaca-ai nostri, vin ai NOSTRI ! E sloganul cunoscut :

Iarasi am votat ca PROSTII. Si cu asta ce-am facut ? >>>>

Virgil Răzeşu: „Maeştrii marilor ratări“

– Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne, Măria-ta?

Cu ruşinea, iacă aşa rămâne, moş Ion Roată, zise Cuza-vodă,

sărutându-l pe un obraz şi pe altul … Du-te şi spune sătenilor

dumitale că pe unde te-a scuipat boierul,

te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea.

Mi s-a aprins sufletul de bucurie la izbucnirea de revoltă a moldovenilor şi de speranţa revenirii Basarabiei la patria-mumă. Bravo pentru tineretul curajos care şi-a desfăcut pieptul în faţa forţei brute, gata să-şi dea sângele pentru libertate şi împlinirea idealurilor naţionale. Din nefericire, lipsiţi de sprijin şi putere, revoluţia din Moldova a sucombat. Nu este greu, pentru orice minte limpede, să-şi închipuie ce va urma, sub regimul restaurat al comuniştilor moldoveni.

Dar nou, românilor de dincoace de Prut, cine ne va spăla ruşinea ? Noi, cei care ar fi trebuit să sprijinim, măcar cu vorba şi îndemnul, tineretul pe bună dreptate răsculat al Basarabiei, ce-am făcut ? Mai nimic din ce aveam datoria să facem. I-am lăsat singuri pe fraţii noştri de sânge, ne-am întrecut în a transmite pe toate canalele posibile, secvenţele arestării nu ştiu cărui cioban bezmetic şi ne-am complăcut într-o ruşinoasă pasivitate. Am scos de la naftalină stindardul lui Iliescu şi Severin, al „neamestecului” păgubitor şi al „respectului” pentru suveranitatea unui stat artificial creat. Am trădat idealurile naţionale şi am ratat, ca şi în ’89, reîntregirea teritoriilor româneşti. Era momentul să-i spunem tăios şi limpede tătucului Voronin că în zadar aruncă vina pe spinarea noastră. >>>>

Viorel Roman: „Ţiganizarea moldo-valahilor“

viorel-roman_xthumbnailIon Iliescu provine din ?Tigania? Oltenitei, Adrian Nastase 50% din Tartasesti, Vanghelie 100% de Bucuresti. Toti sunt fara indoiala intelectuali integrii si de cea ma buna calitate, ca si Madalin Voicu reprezentatul romilor in Parlament. Inpotriva agresiunii rationalitatii occidentale, tiganii si moldo-valahii sau aliat, mint si fura pe fata si se organizeaza in struructuri de supravietuire informala. Tiganizarea tarii nu mai poate fi mascata. Coruptia, minciunea si furtul sunt deja forme de protest social general acceptate. Manelele si modul de viata al romilor sunt dominante. Scriitorul Paul Everac regreta intr-un articol din ?Natiunea? ca nu face si el parte din tiganie.

Cine vine din vest, la Timisoara vede un cartier rezidential in still baroc-tiganesc. In drum spre orient palate zu turnulete, simboluri heraldice tiganesti, sunt la tot pasul. In capitala procentul tiganilor este remarcabil, oricum ei dau tonul in prezent, in toate. In aceste conditii liberale, social-democratice nu-i de mirare ca tiganii si mai ales moldo-valahii aleg din 1989 tigani in functii de conducere si trimit sute de mii spre vest.

Occidentalii ii percep pe romani ca tigani, mai ales pentru ca ei refuza crestinismul occidental si se ascund dupa deget, in spatele romilor. Acesta e inceputul, ei se poarta inca cu manusi, dar in situatii de limita occidentalii stiu ca moldo-valahii ortodocsi sunt de un secol duplicitari ca tiganii bagati in fata, si nu vor mai avea ingaduinta de azi. >>>>

Doina Drăguţ: „Diplome… de vânzare“

doina-dragutthumbnailAfacerile din învăţământul superior încep să iasă la suprafaţă abia acum, după declanşarea scandalului diplomelor false.

Scandalul diplomelor falsificate de absolvire a facultăţii scoate la iveală şi existenţa anumitor grupuri de interese, pe această latură, în Parlament.

Chiar dacă vor fi găsiţi deţinătorii celor aproximativ 15.000 de diplome false de absolvire a facultăţii sau de licenţă, inclusiv de doctorat, problemele din învăţământul superior particular sunt departe de a fi înlăturate.

Constantin Daicoviciu, renumit istoric şi arheolog, profesor, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1957-1968), membru al Academiei Române, avansa glume în raport de cei aflaţi în funcţii mari fără să aibă şcoală şi nici chemare. Spunea adeseori anecdote, cu un farmec deosebit, vis-a-vis de cei fără şcoală, dar iubitori şi alergători după titluri. Una dintre acestea este următoarea:

„Zice-se că pe vremuri, înainte de 1918, era la Debreţin o universitate, care dădea pe bani diplome diverse celor cu putere sau bogaţi. Într-o zi, groful Teleki merge într-o splendidă trăsură trasă de patru cai. I-a cerut vizitiului să oprească şi l-a trimis la rectorul Universităţii să-i cumpere o diplomă de doctor în Drept. >>>>

Petre Bucinschi: „Cultura de divertisment“

petre-bucinschithumbnailDoi termeni ce nu se alătură cu succes pentru că nu ar exista nici o legătură între cultură şi divertisment. Dar ce este cultura de divertisment?

Unii susţin că aceasta este cultura care propune oamenilor să se joace, care înseamnă „un ceva”, o formă de comunicare, de relaxare, de dezinhibare.

Varietăţi, paraliteratură, modalităţi de relaxare, fie că acceptăm sintagma „cultură de divertisment”, este cert faptul că această zonă a culturii, sau a subculturii, are priză la un public foarte larg. Ce ar avea acesta de pierdut sau de câştigat de pe urma consumului de divertisment?

Unii spun că individul poate avea de câştigat, dar şi foarte mult de pierdut, depinde ce îşi doreşte un astfel de public, depinde cine sunt oamenii care alcătuiesc acest public, ca om nu poţi consuma numai o astfel de cultură, ori dacă nu, atunci rămâi un om modest, un om cu posibilităţi modeste, nedesfăşurate deplin. Se poate desigur trăi o viaţă întreagă fără să fi ascultat Beethoven sau fără să fi văzut un tablou de Picasso, dar niciodată nu va şti individul ce pierde.

Sigur că se poate trăi citind numai rubrica de modă sau fapt divers a ziarelor, dar este păcat. Unii susţin că individul care consumă o astfel de cultură „de divertisment”, nu are de câştigat nimic din punct de vedere cultural, căci cultura are şi funcţia educativă pe care produsele de subcultură nu o ating niciodată. >>>>

Elena Armenescu: „Ce vrea bucureşteanul?“

Sunt suflet in sufletul neamului meu

Şi-i cânt bucuria şi amarul..

elena-armenescuthumbnail(George Coşbuc – )

De aproape două mii de ani, la locuitorii acestor pământuri au ajuns învăţăturile lui Iisus (dovezi certe în acest sens sunt atât mărturiile privind creştinarea Sciţiei Minor de către Sfântul Apostol Andrei, cât şi osemintele martirilor din Niculiţel).

De atunci, generaţie după generaţie le-au semănat în mintea şi sufletul lor, întocmai cum şi grâul se seamănă an de an şi se culeg roadele la vremea potrivită.

Perioada comunismului aservită de un „aparat” de stat ateu, adică din indivizi devotaţi acelui regim, au beneficiat de toate bucuriile oferite de lumea materială.

Dar a sosit momentul loviturii de stat din 1989…când după cincizeci de ani (de comunism), tinerii de altădată, acum persoane vârstnice, alături de tineri crescuţi şi educaţi în familii cu respect pentru Dumnezeu, au însufleţit ceeace s-a numit „fenomenul Piaţa Universităţii”.

Sigur, erau acolo, printre oamenii de bună credinţă şi indivizi cu bărbi false şi camere de filmat, nu de alta, dar să aibă în arhivă fiecare chip uman care urma să fie ulterior identificat, „că de… mai trebe s-aldată”, în funcţie de împrejurări.

Prezenţa lor nu împiedica desfăşurarea spontană, luările de cuvânt din balconul străjuit de icoana Maicii Domnului cu pruncul şi chipul lui Eminescu.

Cele mai emoţionante momente erau cele de rugăciune colectivă, când toţi îngenuncheam murmurând rugăciunea Tatăl nostru. >>>>

Un ultim apel de la Părintele Justin: „Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos!“

Iubiţi fii ortodocşi,

Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul justin-parvului Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.

Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea. >>>>