Alex Berca: „Viaţa şi calitatea ei“

Alex_BercaAu trecut peste 200 de ani de când economistul englez Thomas Robert Malthus (1766-1834), a emis teoria ce îi poartă numele, referitoare la diferenţa dintre creşterea populaţiei Globului în progresie geometrică şi cea a asigurării hranei populaţiei, care creşte numai în progresie aritmetică.

Din momentul în care a fost emisă această teorie (aproximativ 1798), şi până astăzi, ea a fost şi continuă să fie un măr al discordiei şi al unor lungi şi controversate opinii, între diferiţi specialişti din domenii direct sau indirect legate de viaţa oamenilor:t sociologi, medici, biologi, economişti demografi, filozofi arhiecţi, sau specialişti în mediul înconjurător.

În 1968, Dr Paul Ehrlich, biolog la Stanford University (SUA), autor al cărţii „The Population Bomb”, a făcut unele predicţii similare cu cele ale lui Malthus, arătând că pe la sfârşitul secolului 20, se va putea constata că aproximativ un bilion de oameni pe Glob, vor murii de foame.

Cartea Doctorului Ehrlich, a avut un ecou fantastic şi întreaga mass medie americană a comentat-o timp îndelungat.

Cu toate că predicţiile lui s-au dovedit eronate, el a fost considerat ca unul dintre marii experţi în problemele demografice, ale mediului înconjurător şi a calităţii vieţii.

În general cei ce au fost şi sunt împotriva concepţiei maltusianiste şi a  Dr. Ehrlich, care susţineau necesitatea folosirii unor metode pentru reducerea numărul populaţiei de pe întregul Glob, cum ar fi soluţia războaielor, au fost categorisiţi ca fiind nişte pacifişti naivi. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s