Dan Brudaşcu: „Competitori mioritici pentru Bruxelles“

Dan Brudascu.2jpgActuala campanie electorală pentru alegerile euro-parlamentare, aflată aproape de final, a scos în evidenţă faptul că partidele politice nu înţeleg, nici în al 12-lea ceas, semnificaţiile acestui eveniment important şi nu reuşesc să-şi depăşească condiţia de competitori mioritici pentru ciolanul autohton.

Din ceea ce a prezentat mass-media de la fastuoasele şi excesiv costisitoarele „lansări” de candidaţi, dar şi din „mesajele” candidaţilor, rezultă, în mod cert, că partidele politice româneşti nu au maturitatea politică necesară pentru a decela între obiectivele social-politice şi economice interne şi priorităţile ce vor trebui urmărite de euro-parlamentari în viitorul lor mandat pentru ca România să-şi poată îndeplini obligaţia de a contribui la noua arhitectură a Europei în perioada 2009-2013.

De aceea, fapt cu totul regretabil în opinia mea, cel puţin până în prezent, campania electorală este pigmentată cu dispute, minore şi nesemnificative din perspectivă europeană, ce s-ar justifica, mai degrabă, în cazul alegerilor locale sau parlamentare interne, candidaţii nepărând a fi conştienţi că ei trebuie să răspundă altor comandamente, că ar fi trebuit să vină în faţa electoratului cu proiecte viabile, posibil de înfăptuit, care să susţină eforturile şi obiectivele naţionale.

Lipsesc, cel puţin până la acest moment, atât în cazul discursului candidaţilor, cât şi al liderilor principalelor partide, temele cu adevărat europene care să ne convingă că încredinţăm conducerea morală a României unor persoane avizate, conştiente şi decise să acţioneze pentru şi în numele acestei ţări, renunţând la postura de membru al unui partid politic oarecare şi asumându-şi calitatea de autentic ambasador al intereselor româneşti în structurile Parlamentului European. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s