Cezar Adonis Mihalache: „Un acord cât o minciună post-decembristă“

E sigur: suntem pe sponci. FMI a decis să amâne tranşa a treia până, cel puţin, în ianuarie. Acordul rămâne, nu-i problemă, numai că banii vor fi reeşalonaţi ca plată. Că noi avem nevoie de ei acum, şi nu când o să vrea instituţia să-i acorde, nu contează. Decizia e luată, iar guvernanţii noştri, dacă nu îşi vor impune punctul de vedere, se vor dovedi mai aproape de acuzele iniţiale ale preşedintelui. Trădarea naţională.

Este decizia Fondului. Şi nici nu mai contează dacă ea a fost luată ca urmare a crizei politice interne sau instituţia are de dirijat banii spre alte guverne. Important este că suntem puşi într-o situaţie delicată. Desigur, vom trece noi şi peste acest hop. Poate vom constata chiar că ne-am pripit şi ne-am fi descurcat oricum şi fără aceste tranşe acordate, la nivelul pretenţiilor şi impunerilor, asemenea unor ţări cu stabilitate scăzută. De undeva din lumea a treia. Totuşi, ar fi cazul să privim în oglindă şi să ne întrebăm unde este orgoliul nostru. Unde este mândria noastră care ar trebui, dacă tot am fost traşi pe sfoară, să iasă la iveală. Pentru că este inadmisibil ca acordul, în clauzele privind dobânzile de împrumut, să rămână la fel. Dimpotrivă, dacă tot avem atâţia economiştii şi finanţişti, poate cine va ridica problema reevaluării, odată cu reeşalonarea tranşelor, a nivelurilor dobânzilor. Pentru că noi am accesat un împrumut înrobitor în condiţiile crizei. Şi aveam nevoie de aceşti bani la anumite momente. Or, dacă instituţia ne va acorda restul banilor când criza îşi va fi diminuat ferocitatea, ar fi absurd să plătim aceeaşi dobândă. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s