Ioana Stuparu: „Negocierea cu hoţul“

Prin oraşul Băniei mă aflam în trecere. Tocmai mă întorceam dintr-o vizită făcută în comuna mea natală.

Abia coborâsem dintr-o maşină de ocazie. La rugămintea mea şoferul mă lăsase în Romaneşti, foarte aproape de staţia de la capătul de linie al autobuzului „unu-barat” care merge la gară. Timp ar fi fost berechet până la plecarea trenului, însă gerul de afară te îndemna să intri imediat într-un loc călduros sau măcar adăpostit. De aceea n-am vrut să pierd autobuzul care tocmai traversase bulevardul, şi, scârţâind din toate încheieturile, făcuse rondul şi oprise în staţie.  Era un autobuz vechi, cu burduf, a cărui lungime dădea impresia că nu se mai termină.

Cu poşeta pe umăr şi geanta de voiaj doldora de îmbrăcăminte groasă am pornit-o voiniceşte, făcându-i semn şoferului să mă aştepte până-mi cumpăr bilet de la chioşcul de alături. Mi-am luat biletul şi, grăbită, m-am îndreptat către cea de a doua uşă a autobuzului, unde mi se părea urcarea mai lejeră. Am pus piciorul pe scară, am dat să ridic geanta de voiaj şi, ca din senin au apărut trei tineri care voiau să urce, zicându-mi cu reproş: >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s