NR. 1/2010

Anunțuri

Viorel Roman: „Minciuna marxistă după 20 de ani“

Au trecut doua decenii de cand ideologia marxista a eliberarii exploatarii omului de catre om a PC s-a dovedita, langa national-socialismul muncitorilor germani NSDAP, cea mai inumana forma de sclavie si exploatare moderna. Dupa 1989, cand s-au vazut dimensiunile criminale ale minciunii in estul Europei, nimeni nu s-a bucurat. Entuziasmul de parada de la balcon si la TV avea rolul de a trece cat mai repede peste acest moment penibil pentru toti, dar mai ales pentru cei multi si obiditi, umiliti, obligatii sa traiasca generatii de a randul ca robi, fara libertatea de expresie, miscare, fara drept la adevar, justitie, la drepturile fundamentale ale omului. Asta explica de ce PCR, FSN, PDSR, PSD – Ceausescu, Iliescu ? a ramas la putere in mod democratic cu aceiasi ideologie. Si in occident, marxismul era la moda, partial finantat de PC din est, si s-a altoit chiar si pe credinta dand nastere teologiei eliberarii, care la dezastrul din est a intrat si ea in criza. Marxismul a fost o mare incercare de a salva intreaga lume, pe care pretindea a o analiza stiintific. Credinta era inlocuita de materialismul dialectic si stiintific, de cunostere stiintifica. Oricum nu se mai punea problema numai a cunosterii, cum fac din totdeauna filozofii, ci a transformarii intregi societatii umane, chiar si a omului. Rezultatul a fost scoaterea lui Dumnezeu ? >>>>

Traian Bădulescu Şuteanu: „Douăzeci de ani de târâre inerţială“

Zicerea “sfanta” a unui taran batran dintr-un sat din nordul Baraganului, (unde comunismul le-a intrat unora pana in sange), ca “in decembrie 1989 noi am iesit din iad cu dracii in schinare”, auie ca un ecou sinistru si astazi,la douazeci de ani de la ruperea lantului.

Niciodata in istoria neamului smecherismul politic n-a fost mai “inventiv” si mai pagubos ca in ceea ce au numit activitorii “perioada de tranzitie”.

De la capul locului “s-a pornit cu stangul”.

Revolutia, – daca ar fi fost, – trebuia sa vina cu “ reinnodarea firului lung al istoriei” , retezat cu barda loviturii de stat, data de colaborationistii  ocupantului  sovietic la 30 decembrie 1947, cand, dupa mii de ani, sistemul statal al regilor Daciei a fost retezat de o republica in forma de hiena, cu coltii ranjiti si ghiarele infipte in creierii neamului – intelectualitatea civila si militara, pe care  “a ras-o din radacina”, prin puscarii si infometare!

Mica schimbare din decembrie ‘89, facuta la varful decizionar,  venita ca “rezultat al ridicarii maselor populare impotriva dictatorului”, dupa cum a sunat goarna  ultraindrasnetului Sergiu Nicolaescu, pe textul >>>>

Corneliu Florea: „Pamflet – întoarcerea supleantului“

„Adevărul  este acelaşi pe orice faţa a lui.

Minciuna-i  transparentă;

daca te uiţi atent, se străvede bine prin ea.”

SENECA (din epistolele sale)

Atent am citit cele două  cărţi ale lui Petru Popescu publicate în limba română în acest mileniu. Prima, publicata în 2001, şi intitulată „Întoarcerea” este un volum autobiografic şi reportericesc de 400 de pagini. Cea de-a doua „Supleantul”, editată la Curtea Veche în 2009, ficţiune hollywoodiana de consum, cu orice preţ, lansată cu tam-tam pe măsura autorului, în diferite oraşe din România de însusi Petru Popescu. De aici şi titlul pamfletului meu: ÎNTOARCEREA  SUPLEANTULUI. Până la aceste cărţi, citisem, atunci de mult în România, primele sale cărţi, ce au avut un impact puternic asupra cititorilor şi imediat s-a creat opinia că Petru Popescu va deveni, în curând, un mare romancier orăşenesc, având o indiscutabilă dexteritate de condei. Adevărat, a fost un adevărat eveniment Petru Popescu în beletristica din România, până când am auzit că ne-a părasit. Mulţi dintre cei ramaşi în lagărul socialist, poleit în  epoca de aur, doreau să-i urmeze  exemplul, gândindu-se cum ar reuşi! >>>>

Prof. univ. dr. Gavril Cornuţiu: „Globalizarea minciunii“

Motto:  „Succesul face morale unele nelegiuiri”. (Syrus, Sententiae, 330)

Adica, în  desfasurarea lor, esenta si adevarata semnificatie a unor  fapte sunt ecranate de catre pseudostralucirea pe care succesul  de moment îl poate avea. Cei mai „albi la minte” stiu ca abia  dupa ce s-a potolit spectacolul, am (au) stiut cu totii haznaua  pe care era cladit succesul. Asa au aflat hitleristii despre  Hitler, stalinistii despre Stalin etc… pentru  a nu ne apropia prea tare de noi si de timpurile  noastre.

Întotdeauna interesele, mai ales  cele blindate de lozinci sacre, au apelat si la mijloace mai deocheate  când n-au avut încotro, iar minciuna este cea mai universala  unealta în acest sens. Dar niciodata, ca astazi, minciuna nu  a fost primul principiu la care sa se apeleze „în caz de ceva”.  Era întotdeauna ultimul principiu, inducea rusine si era ascunsa pe  cât se putea. Astazi, rusinea nemaiexistând, nimeni nu ascunde minciuna.  Cu tupeu criminal esti scuipat zilnic în fata cu minciuni. Nu doar  la noi, în România, sa fim seriosi! Noi nu suntem decât o minuscula  cutie de rezonanta a Minciunii Universale care a devenit atotputernica  si intoleranta cu adevarul. Minciuna se rasufla din însasi  buricul lumii de azi. Va aduceti aminte de arma atomica a lui Saddam  Hussein si de crimele facute în numele ei? Fâs! Pute. >>>>

Cezar Adonis Mihalache: „La mâna guvernului“

Faptul că unul dintre miniştrii cabinetului Boc şi-a permis să lanseze cu nonşalanţă un şantaj ordinar vizând propria-i demisie în condiţiile în care parlamentul ar fi trecut peste deciziile sale privind bugetul de stat dovedeşte degringolada în care se află instituţiile statului. Şi pare tragic felul în care un for a căzut preş la picioarele unui personaj. Numai că intimidarea promovată de ministrul finanţelor este exact răplata pe care o merită Parlamentul României pentru toate jocurile de culise în care s-a lăsat angrenat.

În mod evident, lucrurile s-au răsturnat din făgaşul lor normal. Pentru că, privind în asamblu, executivul este doar un aplicant al deciziilor legislativului. Un „angajat” care are rolul de a pune în practică legile adoptate de înaltul for. Astfel, oricare ministru, fie el şi de finanţe, este obligat să lucreze cu „marfa” furnizată de parlament. În calitatea sa, ministrul Sebastian Vlădescu avea şi el obligaţia să pună în aplicare bugetul de stat săvârşit, cu tot cu amendamente, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, el fiind un simplu executant, un administrator aflat în slujba parlamentului şi nu invers. Iar dacă nu-şi poate duce la îndeplinire rostul, ar fi putut cel mult să renunţe la funcţia de „administrator” al bugetului, fiind cu totul nepotrivit însă ca el să şantajeze forul ales de o ţară întreagă pentru a nu fi schimbate regulile unui joc pus la cale în lăuntrul guvernului. >>>>

Viitorul familiei române

PROCESUL ANULUI

Batalia pentru familie si casatorie se poarta peste tot: in parlamente, amfiteatre universitare, plebiscite constitutionale, culte religioase, organizatii internationale, si tribunale. Unul dintre cele mai importante procese privind redefinirea casatoriei se deruleaza la ora actuala intr-un tribunal federal din San Francisco, California. A inceput luni, 11 ianuarie si se anticipeaza ca va dura citeva saptamini. Opinam ca acest proces va fi cel mai important proces din an privind institutia casatoriei.

Procesul are ca obiectiv determinarea constitutionalitatii sau neconstitutionalitatii amendamentului constitutional adoptat de cetatenii statului California prin referend in noiembrie 2008 care interzice casatoriile unisex. In 2009 Tribunalul Suprem al Statului California a declarat constitutional acest amendament, dar activistii homosexuali nu se lasa. De data asta  argumenteaza ca amendamentul e neconstitutional in raport cu constitutia federala americana. De aici decurge importanta cruciala a acestui proces. Atacuri similare la adresa amendamentelor constitutionale care definesc casatoria barbat-femeie au esuat, amendamentele fiind deja declarate constitutionale si in raport cu constitutia federala americana de alte tribunale federale americane. >>>>