Cezar Adonis Mihalache: „Megalomania repetitivă“

Mai ieri ne povestea despre felul în care sărea gardul şcolii. Dar nu să intre, în desele zile în care întârzia la ore, ci pentru a ieşi. Pentru că oricum nu-şi găsea rostul pe acolo. Era o formă incipientă de „eliberare” din lumea „tâmpiţilor pe bandă” pe care avea să o reclame de altfel câteva decenii mai târziu. Şi i-a mers bine. Atât de bine încât a ajuns la concluzia lui Marian Vanghelie. Şcoala vieţii e mai importantă. Iar orele de vagabondaj petrecute pe bulevard, în cazul lui Vanghelie, pe cheu ori aleeile portuare întunecate, în cazul lui Traian Băsescu, fac mai mult decât toate facultăţile de pe aici.

Au trecut 20 de ani de când am crezut că fisura istorică generatoare de traume cu personaje megalomanice s-a închis. Două decenii de la stoparea ruşinii revărsate asupra Şcolii Româneşti prin promovarea unor personaje semianalfabete în rândul „giganţilor”. Am iertat gestul de linguşeală care a permis intrarea a doi troglodiţi în rândul academicienilor, chiar dacă nimeni nu şi-a cerut iertare pentru antecedentele care au permis, cu mult înainte ca societatea noastră, inclusiv lumea ştiinţifică, să intre sub valul terorii, să genereze adularea din interes. Pentru că, sub scuza generală care a permis zidirea în panteonul marilor somităţi a unor asemenea personaje, frica, nimeni nu s-a mai întrebat cum s-a ajuns de fapt acolo. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s