Doru Ştefan Dăncuş: „Poeţi care nu există“

În 1989 nu i-a văzut nimeni dormind pe sub poduri, făcând foamea prin garsoniere insalubre sau umblând cu cerşitul pe la prietenii mai înstăriţi. Nu se mai uita nimeni la ei, de aceea. Mai mult, imediat ce s-au liniştit apele, s-au reglat şi conturile „generaţiilor literare”: după cea scoasă din mânecă de Laurenţiu Ulici (Dumnezeu să-l odihnească-n pace), s-a făcut mare tam-tam pe „Generaţia 2000”. Există aşa ceva? Nu există? Nu ştiu. Ştiu ce a urmat: un mare chiolhan al poeziei româneşti la care, cu mic, cu mare, am participat benevol şi ne-am îmbătat cu apă chioară. Unii au rezistat uriaşei alcoolemii – alţii au ajuns, bineînţeles, nişte veşnici turmentaţi.

A venit internetul şi a desfiinţat presupusa „facere de ordine” din literatură. Au apărut cei cu p… în mână, cu fecundare de patrie, cu strigatul în nopţi târzii prin cartierul numit România. S-au răsculat, au dat de pământ cu „cei mari şi tari”, au făcut reviste, edituri, scandal. Fix-pix: unii au îngroşat rândurile eternilor cheflii, alţii au fost potoliţi cu funcţii, salarii, ieşiri peste hotare pe banii „culturii”. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s