Elena Buică: „Despre şcoală“

MOTO: “Dacă crezi că educaţia costă mult, ncearcă  ignoranţa şi vezi ce scump plăteşti” (Andy Mclntyre)

Mă doare şi mă  frământă multe gânduri când citesc prin ziare că România nu poate să facă faţă la nicio competiţie de valoare, de nicio categorie căpătate prin studiu sau experienţă îndelungată. M-am pensionat de mai mulţi ani, dar tot nu-mi vine să stau pe margine şi să privesc precum nu m-ar privi nimic. Am fost profesoară şi sunt mândră de asta. Unul din principiile mele despre educaţie este transformarea oglinzilor (copii care regurgitează nedigerat ce au primit în lecţia de ieri) în ferestre (copii cu orizonturi deschise).

Nu-mi dă pace gândul că România nu poate performa, că este mereu în coada  tuturor sondajelor, mereu în coada clasamentelor. Meritul câtorva olimpici nu aparţine şcolii, se datorează orelor de meditaţii plătite de-a lungul anilor, iar succesul unor români care s-au evidenţiat în străinătate se datorează condiţiilor în care au lucrat şi pe care nu le-au găsit în România. După ce termină şcoala, tinerii noştri nu sunt pregătiţi pentru viaţă, nici pentru noile forme de muncă cerute în prezent. Degeaba ştiu ei tabla înmulţirii cu un an sau doi înaintea americanilor, dacă n-au ce să facă cu ea după ce au terminat studiile. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s