NR. 5/2010

Cezar Adonis Mihalache: „Învinovăţirea României“

Atâta vreme cât guvernanţii, proprii noştri guvernanţi, pun cenuşă în capul ţării, acelei ţări de pe urma căreia s-au îmbogăţit şi pe care acum, la ananghie, o tratează fără respect, asemuind-o cu un muribund, o carcasă socială plină de putregai ori o structură în care doar corupţia bifează rezultate, nu trebuie să ne mai surprindă reacţia străinătăţii.

A acelei străinătăţii care, într-o primă fază, a asistat probabil siderată la felul în care autorităţile de la Bucureşti puneau ei România într-o lumină nefavorabilă, prin evidenţierea şi, mai grav, exagerarea situaţiei economice de la nivelul ţării. Poziţia lui Traian Băsescu, atitudinea lui Emil Boc, ameninţările vizând intrarea imediată în incapacitate de plată, dar mai ales măsurile îndreptate evident împotriva ţării luate de guvernul de la Bucureşti au dat curaj unor instituţii de analiză şi prognoză financiar-economică de aiurea, mai mult sau mai puţin cunoscute, să-şi facă mâna pe seama României. >>>>

Dan Brudaşcu: „Ce ascunde proiectul Roşia Montană?“

Asistăm de aproape un deceniu la o acţiune agresivă şi insistentă, cum rar mi-a fost dat să aflu, vizând exploatarea (a se citi epuizarea completă) a resurselor aurifere şi argintifere, pe care le mai deţine România în acest moment în zona Roşiei Montana. Din câte cunosc, încrâncenarea unor locuitori din zonă, dar şi a surprinzător de multe ONG-uri, nu ţine doar de salvarea acestor resurse de metale preţioase (la care trebuie adăugate şi alte cantităţi impresionante de metale rare, care ar spori de zeci de ori profitul final declarat de către pretinsul investitor străin), ci în primul rând pentru evitarea transformării întregii zone a Carpaţilor Apuseni într-o zonă selenară, ca urmare a modului criminal în care se urmăreşte folosirea în cantităţi nepermise a unor substanţe chimice (în special cianuri, interzise peste tot în lumea civilizată), care riscă să otrăvească aerul, apa şi întregul mediu ambiant.

Pe când eram deputat de Cluj, am asistat la o dezbatere organizată la Cluj-Napoca, la iniţiativa unor localnici şi a unor ONG-uri, total ostile acestui proiect. Mulţi dintre iniţiatorii acestei fulminante dezbateri nu mai sunt astăzi în viaţă, dispariţia lor fizică fiind într-un fel efectul presiunilor şi acţiunilor fără scrupule ale celor care se încrâncenează să implementeze un astfel de proiect. >>>>

Viorel Roman: „Criza Europei“

1. Proiectul unitatii europene a realizat un spatiu economic cu Axa Paris-Bonn / Berlin. Refacerea Imperiul Roman de Apus /UE, a obligat Imperiul Roman de Rasarit /URSS, sa renunte la marxism-leninism si sa coopereze cu vestul. Dar fara refacerea unitatii crestine a occidentalilor cu ortodocsii, Europa e fragila.

2. Protestantii in nord au o piata neagra de 10%, romano-catolicii in sud de 25% si ortodocsii in est de 50%. Daca luam ca baza productivitatea muncii, atunci salariile din Portugalia, Italia, Irland, Grecia, Spania, PIIGS („porcii“) sunt cu 25% mai mari decat in Germania. Fara euro PIIGS ar scadea acum cu 25% valutele si ar reface o egalitate de competivitate in UE. Cu euro insa trebuie sa scada salariile, sa reduca bugetul, ori sa sa le plateasca UE si FMI datoria pe care nu o mai pot sustine, ori ca falimentari sa revina la drahme, peso, lire.

3. Statele au autonomie in politica bugetara, asa ca nu pot apela la altii din UE. Asta prevedea tratatul, ajuns maculatura. In acelasi timp UE e solidara. Grecia a fortat solidaritatea si Parisul vrea sa coordoneze politica celor 16 tari euro, sa creeze astfel un fel de guvern al Club Med in sud. Dar Berlinul are interese si in celelalte 11 tari UE inca fara euro, in Clubul Ger(man) din nord si est. >>>>

Gavril Cornuţiu: „Diletantismul distruge România“

În  virtutea ignorantei si semidoctiei liderilor comunisti, pornind  de  la ei însisi, acestia considerau ca orice om poate fi  înlocuit cu orice om. Iar  aceasta idee nu prevedea limite, adica  oricine poate lua locul oricarui poet,  oricarui muzician, oricarui  om de stiinta etc. Desi era evident pentru orice  minte, oricât  de slaba, ca Eminescu nu poate fi decât el însusi, ca lui  Einstein  nu i se poate gasi înlocuitor etc., ideea nu putea  fi pusa nici macar în  discutie, deoarece ea legitima impostura  liderilor comunisti, la toate  nivelele.

Asa  se facea ca o croitoreasa controla asistenta sanitara, un dulgher  îsi  aroga drept de veto într-un proces tehnologic cu mare încarcatura  stiintifica etc., iar cizmarul sef… omnicunoscator ca Dumnezeu… arata „cunoscator” cu degetul si spre atom si spre borcanul  cu castraveti. Uram cu totii aceasta  impostura. Era batjocorita,  în fel si chip, în surdina, de catre toata lumea,  inclusiv  de catre profitorii rupturii din decembrie. Disparitia ei a fost  una  dintre sperantele postdecembriste. De unde! Zâmbaretul  tata al hotilor si  comandantul suprem al batalionului UDMR  au hotarât ca românii merita altceva. Adica singura calitate  care sa le poata permite ascensiunea sociala sa fie aceea  politica,  de membru fidel al gastii de la putere. >>>>

Cezarina Adamescu: „Sare pe rană şi rânjete împărţite in dar sinistraţilor“

O vorbă românească spune: nu-i da omului cât poate el să  ducă. Dar cât mai poate să ducă, ne întrebăm, bietul român, în situaţia în care ne-au adus capetele luminate din fruntea ţării? Cât va mai putea el suporta sărăcia, umilinţa, batjocura, asuprirea, birurile, sfidarea celor care s-au îmbogăţit pe seama oamenilor care i-au ales? De unde să mai găsească resurse de a renaşte, când totul în jurul lui e noroi, apă, praf şi pulbere? Când, pe zi ce trece, se vede clar că ţara se afundă tot mai rău în hăurile în care ne-au împins iubiţii conducători…

În mod paradoxal, în aceste clipe îmi vine în minte pericopa veterotestamentară din 1 Regi în care, Roboam, fiul lui Solomon, ajuns la domnie, îi asupreşte şi mai rău pe israeliţi decât fuseseră până atunci. El părăseşte sfatul bătrânilor care i-au cerut să le uşureze jugul şi cere sfatul tinerilor care crescuseră cu el şi care stătuseră înaintea lui. „Şi el le-a zis: Ce mă sfătuiţi să răspund acestui popor care mi-a vorbit, zicând: Uşurează-ne jugul pe care l-a pus tatăl tău peste noi? >>>>

Marina Glodici: „Avem nevoie de minţi deştepte şi inimi mari“

În urmă cu decenii, poetul Nicolae Labiş definea oarecum momentele de criză şi nevoia de a avea pe cineva care să gândească corect, cu pasiune şi drag pentru popor. Care să înţeleagă că legea poate fi „deşartă şi străină când viaţa în noi cu greu se mai anină”.

România are nevoie de „minţi deştepte, inimi mari”, de personalităţi gata pentru sacrificiu şi detaşate de orice ambiţii deşarte. Care să acţioneze cu răspundere şi fermitate pe baza unor soluţii clare, conturate într-un plan de guvernare şi nu de dragul unei proceduri sau unui act politic. Nu este timp de joacă politică. Avem nevoie de oameni care să ne reprezintă cu adevărat. E timpul să ne respectăm valorile. Avem atâţia specialişti care sunt investiţia statului nostru şi care cu siguranţă ar putea şi pot să ajute ţara în impas. Unde, oare, sunt aceia?

E neplăcut să vezi că politicienii dau vina unul pe altul, în loc să se oprească din goana pentru putere şi să vină cu soluţii mai bune . Sunt sigură că ar fi ascultaţi cu respect de actualii conducători ai ţării. >>>>