NR. 5/2010

Cezar Adonis Mihalache: „Învinovăţirea României“

Atâta vreme cât guvernanţii, proprii noştri guvernanţi, pun cenuşă în capul ţării, acelei ţări de pe urma căreia s-au îmbogăţit şi pe care acum, la ananghie, o tratează fără respect, asemuind-o cu un muribund, o carcasă socială plină de putregai ori o structură în care doar corupţia bifează rezultate, nu trebuie să ne mai surprindă reacţia străinătăţii.

A acelei străinătăţii care, într-o primă fază, a asistat probabil siderată la felul în care autorităţile de la Bucureşti puneau ei România într-o lumină nefavorabilă, prin evidenţierea şi, mai grav, exagerarea situaţiei economice de la nivelul ţării. Poziţia lui Traian Băsescu, atitudinea lui Emil Boc, ameninţările vizând intrarea imediată în incapacitate de plată, dar mai ales măsurile îndreptate evident împotriva ţării luate de guvernul de la Bucureşti au dat curaj unor instituţii de analiză şi prognoză financiar-economică de aiurea, mai mult sau mai puţin cunoscute, să-şi facă mâna pe seama României. >>>>

Dan Brudaşcu: „Ce ascunde proiectul Roşia Montană?“

Asistăm de aproape un deceniu la o acţiune agresivă şi insistentă, cum rar mi-a fost dat să aflu, vizând exploatarea (a se citi epuizarea completă) a resurselor aurifere şi argintifere, pe care le mai deţine România în acest moment în zona Roşiei Montana. Din câte cunosc, încrâncenarea unor locuitori din zonă, dar şi a surprinzător de multe ONG-uri, nu ţine doar de salvarea acestor resurse de metale preţioase (la care trebuie adăugate şi alte cantităţi impresionante de metale rare, care ar spori de zeci de ori profitul final declarat de către pretinsul investitor străin), ci în primul rând pentru evitarea transformării întregii zone a Carpaţilor Apuseni într-o zonă selenară, ca urmare a modului criminal în care se urmăreşte folosirea în cantităţi nepermise a unor substanţe chimice (în special cianuri, interzise peste tot în lumea civilizată), care riscă să otrăvească aerul, apa şi întregul mediu ambiant.

Pe când eram deputat de Cluj, am asistat la o dezbatere organizată la Cluj-Napoca, la iniţiativa unor localnici şi a unor ONG-uri, total ostile acestui proiect. Mulţi dintre iniţiatorii acestei fulminante dezbateri nu mai sunt astăzi în viaţă, dispariţia lor fizică fiind într-un fel efectul presiunilor şi acţiunilor fără scrupule ale celor care se încrâncenează să implementeze un astfel de proiect. >>>>

Viorel Roman: „Criza Europei“

1. Proiectul unitatii europene a realizat un spatiu economic cu Axa Paris-Bonn / Berlin. Refacerea Imperiul Roman de Apus /UE, a obligat Imperiul Roman de Rasarit /URSS, sa renunte la marxism-leninism si sa coopereze cu vestul. Dar fara refacerea unitatii crestine a occidentalilor cu ortodocsii, Europa e fragila.

2. Protestantii in nord au o piata neagra de 10%, romano-catolicii in sud de 25% si ortodocsii in est de 50%. Daca luam ca baza productivitatea muncii, atunci salariile din Portugalia, Italia, Irland, Grecia, Spania, PIIGS („porcii“) sunt cu 25% mai mari decat in Germania. Fara euro PIIGS ar scadea acum cu 25% valutele si ar reface o egalitate de competivitate in UE. Cu euro insa trebuie sa scada salariile, sa reduca bugetul, ori sa sa le plateasca UE si FMI datoria pe care nu o mai pot sustine, ori ca falimentari sa revina la drahme, peso, lire.

3. Statele au autonomie in politica bugetara, asa ca nu pot apela la altii din UE. Asta prevedea tratatul, ajuns maculatura. In acelasi timp UE e solidara. Grecia a fortat solidaritatea si Parisul vrea sa coordoneze politica celor 16 tari euro, sa creeze astfel un fel de guvern al Club Med in sud. Dar Berlinul are interese si in celelalte 11 tari UE inca fara euro, in Clubul Ger(man) din nord si est. >>>>

Gavril Cornuţiu: „Diletantismul distruge România“

În  virtutea ignorantei si semidoctiei liderilor comunisti, pornind  de  la ei însisi, acestia considerau ca orice om poate fi  înlocuit cu orice om. Iar  aceasta idee nu prevedea limite, adica  oricine poate lua locul oricarui poet,  oricarui muzician, oricarui  om de stiinta etc. Desi era evident pentru orice  minte, oricât  de slaba, ca Eminescu nu poate fi decât el însusi, ca lui  Einstein  nu i se poate gasi înlocuitor etc., ideea nu putea  fi pusa nici macar în  discutie, deoarece ea legitima impostura  liderilor comunisti, la toate  nivelele.

Asa  se facea ca o croitoreasa controla asistenta sanitara, un dulgher  îsi  aroga drept de veto într-un proces tehnologic cu mare încarcatura  stiintifica etc., iar cizmarul sef… omnicunoscator ca Dumnezeu… arata „cunoscator” cu degetul si spre atom si spre borcanul  cu castraveti. Uram cu totii aceasta  impostura. Era batjocorita,  în fel si chip, în surdina, de catre toata lumea,  inclusiv  de catre profitorii rupturii din decembrie. Disparitia ei a fost  una  dintre sperantele postdecembriste. De unde! Zâmbaretul  tata al hotilor si  comandantul suprem al batalionului UDMR  au hotarât ca românii merita altceva. Adica singura calitate  care sa le poata permite ascensiunea sociala sa fie aceea  politica,  de membru fidel al gastii de la putere. >>>>

Cezarina Adamescu: „Sare pe rană şi rânjete împărţite in dar sinistraţilor“

O vorbă românească spune: nu-i da omului cât poate el să  ducă. Dar cât mai poate să ducă, ne întrebăm, bietul român, în situaţia în care ne-au adus capetele luminate din fruntea ţării? Cât va mai putea el suporta sărăcia, umilinţa, batjocura, asuprirea, birurile, sfidarea celor care s-au îmbogăţit pe seama oamenilor care i-au ales? De unde să mai găsească resurse de a renaşte, când totul în jurul lui e noroi, apă, praf şi pulbere? Când, pe zi ce trece, se vede clar că ţara se afundă tot mai rău în hăurile în care ne-au împins iubiţii conducători…

În mod paradoxal, în aceste clipe îmi vine în minte pericopa veterotestamentară din 1 Regi în care, Roboam, fiul lui Solomon, ajuns la domnie, îi asupreşte şi mai rău pe israeliţi decât fuseseră până atunci. El părăseşte sfatul bătrânilor care i-au cerut să le uşureze jugul şi cere sfatul tinerilor care crescuseră cu el şi care stătuseră înaintea lui. „Şi el le-a zis: Ce mă sfătuiţi să răspund acestui popor care mi-a vorbit, zicând: Uşurează-ne jugul pe care l-a pus tatăl tău peste noi? >>>>

Marina Glodici: „Avem nevoie de minţi deştepte şi inimi mari“

În urmă cu decenii, poetul Nicolae Labiş definea oarecum momentele de criză şi nevoia de a avea pe cineva care să gândească corect, cu pasiune şi drag pentru popor. Care să înţeleagă că legea poate fi „deşartă şi străină când viaţa în noi cu greu se mai anină”.

România are nevoie de „minţi deştepte, inimi mari”, de personalităţi gata pentru sacrificiu şi detaşate de orice ambiţii deşarte. Care să acţioneze cu răspundere şi fermitate pe baza unor soluţii clare, conturate într-un plan de guvernare şi nu de dragul unei proceduri sau unui act politic. Nu este timp de joacă politică. Avem nevoie de oameni care să ne reprezintă cu adevărat. E timpul să ne respectăm valorile. Avem atâţia specialişti care sunt investiţia statului nostru şi care cu siguranţă ar putea şi pot să ajute ţara în impas. Unde, oare, sunt aceia?

E neplăcut să vezi că politicienii dau vina unul pe altul, în loc să se oprească din goana pentru putere şi să vină cu soluţii mai bune . Sunt sigură că ar fi ascultaţi cu respect de actualii conducători ai ţării. >>>>

Cezar Adonis Mihalache: „Chiabur de Ferentari versus taxă de solidaritate“

Nimeni nu mai reclamă abuzurile acestui guvern… Or, situaţia de abia acum începe să devină cu adevărat periculoasă. În numele „solidarităţii”, premierul Emil Boc ia măsuri tot mai aberanmte. Şi nimeni nu se mai agită. Pentru că s-a lucrat ca „la carte”. Au fost atacate veniturile celor mai sărace pături ale societăţii, iar acum, se lucrează cu foarfeca de jos în sus. Şi cine să mai replice elanului de cosaş al premierului?

Cine să mai imite vocea societăţii civile în apărarea drepturilor unora sau altora? Cine, de fapt, să mai îndrăznească să facă acest pas? Pentru că, din momentul în care s-a luat din veniturile pensionarilor, a mai vorbi despre orice alt neajuns suferit de alte segmente sociale ar fi cu adevărat o ipocrizie. Or, tocmai asta şi-au dorit Traian Băsescu şi Emil Boc. Crearea unui neputinţe sociale la nivelul voinţei şi a dreptului societăţii de a-şi exprima dezacordul cu măsurile autorităţilor, neputinţă generată de indiferenţa sau poate chiar invidia acelora care au fost deja atinşi de coasa guvernamentală faţă de aceia care până acum au scăpat. Şi nu trebuie să ne ascundem după degete, guvernanţii exploatează astăzi cu folos şi vechea meteahnă românească: „să moară şi capra vecinului”! >>>>

Dan Brudaşcu: „Cacealmaua curţii constituţionale“

O mare parte a mass-media de pe Dâmboviţa a pus, cu uimitoare naivitate, botul la decizia recentă a Curţii Constituţionale pe marginea celor două legi faţă de care actualul Guvern şi-a asumat răspunderea, fiind conştient c[ altfel i-ar fi fost imposibil să le treacă prin Parlament, date fiind şi derapajele semnalate în rândurile parlamentarilor propriului partid. Foarte puţini sunt cei care au sesizat şmecheria la care s-a recurs şi, anume, de pasare către Curtea Constituţională a obligaţiei găsirii unei soluţii, în speranţa că, în felul acesta, şi populaţia, adică cei obligaţi să materializeze prevederile actualului guvern, va tolera şi accepta soluţiile găsite. Unde mai pui că, prin această formă duplicitară, în care Curtea Constituţională a considerat că trebuie să se manifeste, au fost eliminate şi o parte din acuzaţiile cu privire la mult trâmbiţata obedienţă a acestei instituţii faţă de chiriaşul de la Cotroceni.

În opinia noastră, lucrurile stau cu totul altfel. În ideea de a li se permite magistraţilor de la Curtea Constituţională, dar şi de la celelalte instanţe să-şi păstreze nealterate pensiile şi celelalte privilegii de care beneficiază, ca o adevărată castă intangibilă, atât preşedintele, cât şi Guvernul au primit un sprijin nesperat după ce constataseră, se pare, că soluţiile lor anterioare, de a impune exclusiv tăierea pensiilor şi salariilor bugetarilor erau departe de a asigura reducerea deficitului bugetar în limitele impuse de către F.M.I[1]. >>>>


Al. Stănciulescu-Bârda: „Calcularea pensiilor“ după Constantin Tănase

Marele  artist Constantin Tănase ne-a lăsat moştenire un ,,algoritm de calcul al pensiei” valabil până în zilele noastre. Dacă aveţi dubii la pensia pe care aţi luat-o sau vreţi să ştiţi cât veţi primi, folosiţi următoarele calcule şi veţi şti exact. Iată,  asadar, formula:

,,Şi o altă chestie:
Scoaterea la pensie.
Astăzi eşti funcţionar,
Însă mâine pensionar.
Poate te interesează
Pensia cum se calculează.
Din 35 de ani servici,
Care vor fi socotiţi,
Îţi scazi primii ani de şcoală
Şi absenţele de boală,
Zilele de sărbătoare,
Orele suplimentare,
Plus un an şi patru luni.
Tragi o linie şi aduni.
Împarţi tot la cinci, apoi,
Ce-ţi dă înmulţeşti cu doi,
Scazi anul când te-ai născut,
>>>>

Viorel Roman: „Credo & Credit“

Uniunea Europeana cu trei religii, credinte, romano-catolici, protestanti, greco-ortodocsi si respectiv cu trei traditii de drept, roman, anglo-saxon si bizantin, este ab ovo o constructie subreda, care nu se mai bucura de credit. Cum si cat va rezista?
Pentru ca daca nava EURO(pa) la prima adiere de vant de primavara greco-ortodoxa a intrat in deriva si tratatele trebuie deja revizuite, atunci la prima furtuna de toamna se va scufunda la fel de spectaculos ca Titanic-ul in timp ce propaganda si orchestra la bord va canta seducator pana la distaritia in valuri a colosului.
1944 Churchill si Stalin s-au inteles ca doi ceambasi pe a half-sheet paper in privinta influentei din Balcani: 90% Anglia/USA in Grecia si 90% URSS in România. Ironia istoriei: romanii voiau sa vina americani si grecii, rusii.
1989 Bush si Gorbaciov renunta la razboiul rece. Imperiul Roman de Apus se reface pasnic si greco-ortodocsii, romanii, slavii de sud adera la UE, cu toate ca ei n-au facut parte niciodata din Imperiul Roman de Apus, ci numai din cel de Rasarit si Imperiul Turc si fac parte din Imperiul duhovnicesc si sobornicesc al celei de a treia Roma, Moscova, care refuza dialogul cu Roma, capitala spirituala a Europei. >>>>

Nuşa Ilisie: „Viitoarea vertebralitate a Arcului Mediteranean“

Dedic aceste gânduri în amintirea Maestrului meu, Artur Silvestri, scriitor, istoric, filozof al culturii, care a consacrat o bună parte din viaţă promovării valorilor culturale şi morale, crezând până în ultima clipă într-o Românie Tainică, pe care noi, românii, avem menirea de o duce cu noi oriunde ne-am afla pe acest pământ şi de a o îmbogăţi cu noi semnificatii şi sensuri, în Spatiul Spiritual Universal, acolo unde îi este locul.

www.artur-silvestri.com

www.realestateromania.wordpress.com/…/prophetic-forecast-a-possible-el-dorado-professor-artur-silvestri-about-the-romanian-real-estate-mar

„Om Mani Padme Hum”

“Viitorul despre care se poate vorbi un este adevăratul viitor.”, spune un vechi proverb budist.

Fără să diminuăm adevărul ascuns în aceste puţine rânduri, vom încerca totuşi să exprimăm prin limbajul articulat, lucrătura magică a Verbului divin, ce mişcă Universul Cosmic căt şi cel Spiritual  în care trăim şi care se manifestă şi s-a manifestat din timpuri îndepărtate spre azi, în forma semnelor şi simbolurilor, pe care suntem chemaţi, acum, o dată mai mult, să le descifrăm. >>>>

Cezarina Adamescu: „Perversităţi guvernamentale“

De o bună bucată de vreme, românul nu se mai miră de nimic.

Mai vulerabil ca oricând, el nu mai simte durerea, a devenit imun. Imun chiar şi la viaţă. Apatic, buimăcit de loviturile, una după alta primite, cu trup şi suflet tumefiat, perplex, abulic, nu mai are puterea nici să strige la cei din jur după ajutor. Şi dacă ar striga, cine l-ar auzi? Şi dacă l-ar auzi, cine ar sări să-i dea o mână de ajutor, când şi cei care-l înconjoară sunt aidoma lui? Mişună buimăciţi care încotro, fără direcţie precisă precum oile capii. Mai precis se-nvârt în acelaşi cerc, fiindcă viermele din creier nu le dă pace. Demult şi-au pierdut direcţia. Trăiesc într-un univers al fricii, a incertitudinii, al absurdului. Şi toate acestea par fără sfârşit. Nu se mai întrezăreşte la cap de tunel, nici o luminiţă. Atenţie: aici se moare. Aici se moare pe capete. Nu mai e timp de drăgălăşenii, de „floricele pe câmpii/hai să le-adunăm copii”. >>>>

Emil Bucureşteanu: „Cugetări revoluţionare (din Jurnalul unui comunist)“

1990

4 ianuarie

Ne-am adunat la şcoală pentru a discuta deschiderea noului trimestru în noile condiţii date. Ce a fost caracterizează cât se poate de bine fiinţa românească:  bârfă, religiozitate, indiferenţă, răfuială şi tot ce nu este revoluţionar.

* * *

Dau buzna în  ţara noastră mulţi mulgători pentru vaca numită România. Vai de tine, popor român, îţi va rămâne de supt ce vor lăsa alţii după muls!

* * *

De la „Europa liberă” am aflat că franţujii s-au prezentat pentru a lua copii să înfieze. Ceauşescu i-a contractat, Iliescu i-a livrat. Degeaba a curs sânge în decembrie.

* * *

Îndoctrinarea este blamată, este pusă la stâlpul infamiei. Să fim serioşi, domnilor! Manifestările umaniste sunt o îndoctrinare. Nu există societate care să nu îndoctrineze. Nu îndoctrinarea trebuie repudiată, ci conţinutul doctrinei îndoctrinate. >>>>