Cezarina Adamescu: „Perversităţi guvernamentale“

De o bună bucată de vreme, românul nu se mai miră de nimic.

Mai vulerabil ca oricând, el nu mai simte durerea, a devenit imun. Imun chiar şi la viaţă. Apatic, buimăcit de loviturile, una după alta primite, cu trup şi suflet tumefiat, perplex, abulic, nu mai are puterea nici să strige la cei din jur după ajutor. Şi dacă ar striga, cine l-ar auzi? Şi dacă l-ar auzi, cine ar sări să-i dea o mână de ajutor, când şi cei care-l înconjoară sunt aidoma lui? Mişună buimăciţi care încotro, fără direcţie precisă precum oile capii. Mai precis se-nvârt în acelaşi cerc, fiindcă viermele din creier nu le dă pace. Demult şi-au pierdut direcţia. Trăiesc într-un univers al fricii, a incertitudinii, al absurdului. Şi toate acestea par fără sfârşit. Nu se mai întrezăreşte la cap de tunel, nici o luminiţă. Atenţie: aici se moare. Aici se moare pe capete. Nu mai e timp de drăgălăşenii, de „floricele pe câmpii/hai să le-adunăm copii”. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s