NR. 6/2010

Cezar Adonis Mihalache: „Dreptate pentru îngerii noştri!“

Nimeni nu-i poate aduce înapoi pe îngerii smulşi din lumea noastră de flăcările care au mistuit salonul de la maternitatea Giuleşti. Flăcările nepăsării şi ale incompetenţei…

Nimeni nu poate alina într-un fel suferinţa pe care o îndură cei salvaţi dintre flăcări. Şi nimeni nu poate alunga spaima care a cuprins zeci de mame. Este adevărat, răul a fost făcut, iar lucrurile nu mai pot fi îndreptate. Poate doar acolo, în ceruri, îngerii să capete ceea ce nu au primit aici, în scurtul lor drum.

Cu toate acestea, nu mai putem trece atât de uşor peste fapte. Nu putem merge mai departe aruncând pur şi simplu vina pe nefericita soartă.

Nu şi de data aceasta! Acum cineva trebuie să răspundă. Vinovaţii trebuie aduşi în faţa Justiţiei. Este singurul mod în care îi vom mai putea privi în ochi pe părinţii loviţi atât de năprasnic. Pentru că nici măcar un ocean de lacrimi vărsat o viaţă de acum înainte de fiecare dintre noi nu le va mai putea alina durerea. >>>>

Elena Buică: „România anului 2010“

În cele zece săptămâni cât am stat în ţară în vara acestui an, nu pot spune  că am făcut descoperiri în slujba vieţii care să răstoarne drumurile croite în ultimii 20 de ani. Desfăşurarea  evenimentelor majore era previzibilă într-un anume fel şi totuşi,  aşa cum s-au derulat sub ochii mei aspectele politice  au fost o adevărată rană vie.

Prima impresie pe care o ai în contact cu ţara după o absenţă mai mare, este aceea a unei ţări răvăşite, o ţară în fierbere dar care nu dă în clocot, o ţară care încă nu-şi  găseşte drumul spre locul care i se cuvine alături de ţările cu civilizaţie avansată,  o ţară împotmolită, care nu se mai poate mişca.

Deşi dezvoltarea tehnicii şi hărnicia unor oameni de treabă ai ţării împing progresul şi-l fac vizibil în unele aspecte, acestea par neînsemnate fiindcă sunt mult  mai izbitoare neîmplinirile şi rănile sociale. Coborând din avion, te întâmpină un Bucureşti ce pare tot mai vizibil un conglomerat de clădiri diverse, “trântite” la întâmplare, fără niciun stil, fără nicio noimă, făcute după gustul şi interesul te miri cui. >>>>

Corneliu Florea: „Imagini şi reflecţii din România 2010“

………………………….

Vom călări frumoşi prin elizeu,

În cavalcadă, pân-la Dumnezeu

Descălecând la tronu-i la picioare :

Pe unde ne-ai trimis a fost şi bine

Şi rău a fost pe drumul străbătut …

…………………………………………..  Teodor  Pâcă

Stau cu paşaportul în mâna să intru în România, al cărei cetăţean sunt.  Îmi vine rândul, întâi e privită poza din paşaport. Cât staţi în România ? Trei luni ! Atât cu mine, dar cu toată râvnă, apărătorul  ţării se apucă să  ţăcănească tastatura . Şi o ţăcăneşte zdravăn şi concentrat, parcă scrie o notă informativă fără de sfârşit, cercetând paşaportul meu filă de filă. Durează. Rabd fără mimică, tăcut. Cei dinaintea mea  au intrat ca-n brânză, bagsamă io-s oaie neagră cu streche ! Când termină cu informaţia îi aplică  paşaportului o ştampila ca un upercut şi mie o privire asemănătoare. Trec linia, sunt acasă,  în casa noastră romanească. Bucurie şi îmbrăţişări. >>>>

Viorel Roman: „Statul la români“

Iata cum vede evolutia statul la romani un poet, George Astalas: „Românul este un maratonist care a luat-o la fuga acum doua mii de ani, a gresit traseul si continua sa alerge pentru ca nu gaseste sosirea.“
Realitatea se pare ca-l confirma, pentru ca statele românilor „Transilvania, Moldova si tara Romaneasca – s-au adaptat de-a lungul timpului intereselor imperiale greco-musulmane, ruso-pravoslavnice si occidentale. Care-i situatia incepand cu perioada interbelica?
Statul din România interbelica o fost o fictiune prin care „orasul parazitar“ (cite un milion de autohtoni occidentalizati, de evrei, de germani si de maghiari) traia pe socoteala a 16 milioane de tarani. Mihail Manoilescu a propus o strategie de inlaturare a „creolilor“ prin concentrarea deciziilor si resurselor in mâinile unui stat national puternic. Românii urmau sa inlocuiasca, inlature patru milioane de „creoli“ parazitari si sa demareze modernizarea socio-economica prin ei insisi. >>>>

Cezarina Adamescu: „Părerea mea – ciclu foiletonal. Libertatea de a da cu stângul în dreptul“

Nu am veleităţi de analist politic, nici economic. N-am nici un fel de veleităţi, har Domnului.  Dar nu pot să nu mă gândesc la lucrurile care mă afectează direct, din plin şi-mi dau lovituri aproape mortale, drept în plex. Una după alta, de-mi taie respiraţia. Ce se întâmplă în România ultimilor decenii, mă răneşte cumplit. Direct în inimă. Nu e de mirare aşadar, că trăiesc „cu inima în batistă”.

Atâtea minciuni, atâta duşmănie faţă de om, atâta nesimţire, atâta prostie, atâta naivitate şi atâta perversiune….Colac peste pupăză, noile măsuri de austeritate. Nu e de mirare. Doar suntem vinovaţi, cu toţii, cei 22 de milioane de locuitori ai României, a spus preşdintele. Şi ce spune preşedintele – e sfânt. Adică scos din scripturi.

Am căutat cu osârdie un motiv pentru care să mă simt vinovată pentru soarta actuală a României, şi mărturisesc că nu prea am găsit.  >>>>

Gheorghe Şeitan: „Brandul şi teoria conspiraţiei -Frunza şi ROM-ul“

Am mai scris cu alt prilej, ca exista o confuzie, mai ales in afara granitelor Romaniei, intre rom si roman, confuzie alimentata cu buna stiinta de cei care nu ne vor binele.Cineva a venit cu o ideie nastrusnica sa li se interzica tiganilor a se mai numi romi printr-un act legislativ.Persoana in cauza doar mima grija sa fata tara si neam, pentru ca in fond si la urma urmei, nimeni nu poate sa impuna cu forta unei etnii, a se numi asa cum crede ea de cuviinta.Apropos.Stie cineva cine le-a sugerat tiganilor, dupa 1989,sa se numeasca romi si nu altfel? Am o mare banuiala ca nu din sanul acestei etnii, care numara si cetateni stimabili, a venit aceasta ideie despre a carei consecinte devastataoare luam act acum dupa 20 de ani.

Recent,cu ocazia lansarii brandului de tara, ne-am lamurit si mai mult ca exista o conspiratie contra Romaniei si romanilor.Cineva nu stiu cine a dorit sa scrie deasupra frunzulitei verde numele Romaniei jumatate cu litere mari, oprindu-se la litera M si jumatatea cealalta cu de rand, ceea ce iese, pentru fiecare cititor normal ROMania.Acum inchipuiti-va ca toti acei straini care viziteaza pavilionul de la Shanhai vor citi sigla, vor constata ca au de-a face cu un pavilion al ROM-ilor si se vor bucura tare ca in sfarsit toti romii europei au o tara a lor unde vor fi repatriati,toti cei ce comit ilegalitati. >>>>

Vasile Zărnescu: „Emblema tranziţiei: genocidul pensionarilor“

Emblema tranziţiei: genocidul pensionarilor (1)

Materialul care urmează a fost publicat, iniţial, în revista SANTINELA, nr. 18, din 17 iulie 2007, pag. 4-5 şi 12-13, precum şi în revista Justiţiarul, 21 august 2007, pag. 5, partea I, şi în Justiţiarul, 18 septembrie 2007, pag. 5, partea a II-a. Întrucît, din motive pecuniare, revista SANTINELA nu mai poate fi accesată, deocamdată, pe Internet, dar articolul, prin argumentele şi anticipările sale, este la fel de actual, consider util şi necesar să-l republic, folosind episoadele din revista Justiţiarul, ale cărui hyperlink-uri pot fi accesate.

……………………………………………………………………………………………………………………………….

Emblema tranziţiei: genocidul pensionarilor (2)

Episodul 1

Această parte a doua reapăruse în SANTINELA, nr. 18, din 17 iulie 2007, pag. 4-5 şi 12-13, precum şi în revista Justiţiarul din 18 septembrie 2007.

***

De altfel, chiar şi în această speţă, a legii măririi pensiilor,  F.M.I. şi-a manifestat inter­dic­ţia: „Cu toate că înţelegem că pen­siile sunt mici, deciziile cu caracter fiscal trebuie să re­flec­te limitarea bugetului şi nu tre­buie luate independent de evo­lu­ţia mediului ma­cro­eco­no­mic”, a declarat, într-un do­cu­ment scris, reprezentantul pen­tru România şi Bulgaria al F.M.I., Juan Jose Fernandez-An­sola (cf. Costel Crângan, „Din cauza majorării pensiilor / F.M.I. critică politica bu­ge­ta­ră a României“, în Viaţa liberă, Galaţi, 2 iulie 2007).

……………………………………………………………………………………………………………………………….

Emblema tranziţiei: genocidul pensionarilor (3)

Motto: „Trebuie să respectăm bătrîneţea, căci ea este viitorul nostru!“

Episoadele 1 şi 2

Situaţia pensionarilor s-a agravat

A devenit un truism să se spună „Tineretul este viitorul nostru!“

Fireşte, aşa şi este, dacă privim lucrurile din punctul de vedere al societăţii în ansamblu. Dar, din punctul de vedere al individului, viitorul fiecăruia dintre noi este bătrîneţea. Dimensiunea nu doar cinică, ci de-a dreptul criminală a guvernărilor postdecembriste rezidă inclusiv în faptul că o întreagă categorie socială – persoanele de vîrsta a treia – a fost desconsiderată sub aspect uman şi, ca atare, a fost tratată ca un balast economic, pe care cei care conduc „nava“ numită România vor să-l arunce peste bord.  >>>>

Cezarina Adamescu: „Cioclii contemporani ai României. Şi banii morţilor sunt buni“

Aflăm cu stupoare din mass-media că familiile victimelor  recentei catastrofe aviatice de la Tuzla şi-au primit drepturile pentru viaţa unui om, adică, soldele, salariile compesatorii şi ajutoarele se înmormântare, diminuate cu 25 %.

Mai mare motiv de oripilare, nu cred să fi avut vreodată. Că guvernul a ajuns să cerşească de la pensionari, bugetari, şomeri, mame, handicapaţi, agricultori, nu mi s-a mai părut atât de îngrozitor, în faţa enormităţii acesteia.

Umbla vorba până acum, că preoţii iau bani şi de la vii şi de la morţi. La fel şi unii doctori care percepeau bani pentru operaţii bolnavilor în stadiul terminal şi îi operau. Adică îi deschideau, ca să aibă motiv să-i închidă la loc. Oricum erau muribunzi.  Dar acestea sunt cazuri izolate care dovedesc lăcomia fără limite a unora. >>>>

Cezar Adonis Mihalache: „Bonul sărăciei şi colecţionarul fiscal“

A avut un vis… Se întâmpla la începutul unui week-end, iar în vis cineva i-a spus să se arate în lume mai ferm. Să-şi convoace subalternii să le arate cine este el cu adevărat. Că, vorba aceea, dacă Traian  Băsescu a putut veni peste el la Guvern,  atunci şi el, ca premier, ar trebui să arate, din când, mai hotărât în felul lui de ocârmuitor. E drept, nu se cade să meargă să facă el pe „zmeul” la Cotroceni, că doar nu e birt acolo să fie deschis şi sâmbăta, şi atunci a ales un biet minister.

Întâiul pe listă a fost ministerul lui Adriean Videanu. De nevoie, din simpatie ori pur şi simplu din milă, ministrul economiei l-a aşteptat într-o zi de sâmbătă cu tot protocolul. Iar Emil Boc a venit. A venit dimpreună cu visul lui de o noapte. Dar, cum sâmbăta pe la birouri nu stă nimeni, Emil Boc nu a putut aştepta coloana cu girofar, deşi ar fi arătat mai impozant, ci a luat-o iute la pas. Să nu carecumva să se închidă ministerul până ajunge al. >>>>

Elisabeta Iosif: „Medalii de aur… încătuşate – Olăneşti“

Într-un  „templu al naturii”, denumit astfel de Alexandru Vlahuţă în 1919, se cuibăreşte  o staţiune, despre care autorul „României Pitoreşti” spunea că face parte din „Paradisul românesc”.  Era într-un an  când staţiunii Olăneşti  i se descoperise adevărata sa comoară şi  i se făcuseră cunoscute   izvoarele minerale  de către dr. Carol Davila. Vlahuţă scrisese astfel, după ce,  cu mai bine de cinzeci de ani în urmă,  analizele  de laborator  ale izvoarelor sale contribuiseră la  recunoaşterea  lor europeană. La Expoziţia Universală de la Viena din 1873 se confirmase   miracolul vindecărilor apelor  minerale de la Olăneşti.  Atunci, eficacitatea lor   a fost oficial prezentată, răsplătindu-li-se valoarea  cu Medalia de Aur.

În aceste peste două secole care au trecut, milioane de oamenii au  venit în Olăneşti, venerând şi bucurându-se de puterea tămăduitoare a izvoarelor. Pe la 1877 existau în Olăneşti doar 3 hoteluri şi  3 saloane muzicale. Reconstrucţia staţiunii din 1897 avusese în vedere un stabiliment balnear iar în 1905 un „hotel al băilor”. >>>>

Valeriu Cercel: „Haz de necaz“

De s-ar vinde-n târg necazul

La un preţ, plus TVA,

Primii, ăi de freacă prazul

N-ar da, chioară, o para,

******

Alţii, de se fac la stat

C-ar munci, minţiţi cu bani,

Nu ar da, fi’nd motivat,

Pe necaz doi gologani,

******

Iar care-s milionari,

Cât de tari ar fi în drug,

Poate-ar scoate ei biştari

La mirosul de belciug, >>>>

Dan Radovici: „Cauzele crizei actuale“

Subiectul dezbaterilor:

Acest articol propune ca subiect dezbaterea cauzelor actualului fenomen de criză. Cui datoram de fapt deprecierea continua a calităţii vieţii noastre zilnice? Ma refer atat la scaderea nivelului bunastarii materiale, dar mai ales constat faptul ca ne indepartam cu fiecare zi de ceea ce ar trebui sa insemne o demna si adevarata tinuta morala.

Limitam cadrul discutiei la cateva intrebari:

  • La ce şanse de continuitate şi integritate mai putem spera, ca neam, în actualul context de criză?
  • Lipsa iniţiativei nu ne va costa foarte scump, într-un viitor apropiat?
  • Care sunt obligatiile imediate prin care ne vom putea salva? Aici dau si un raspuns: Cu siguranta ca varianta în care vom bate pasul pe loc, ca si până acum, ne va fi fatala, iar consecintele, incalculabile!

În ce măsură acţiunea conştientă şi organizată ar putea schimba soarta lucrurilor, intr-una pozitivă?  >>>>

Viorel Roman în dialog cu Petru CLEJ şi Silviu Cerna despre Ortodoxie şi occident în România şi FRICA DE LIBERTATE, 1989-2009

Petru Clej, revista ACUM: Nu stiu daca am vreo obiectie la publicarea articolului dv Frica de libertate, 1989-2009, dar am o uriasa obiectie la aparitia semnaturii dv. Nu numai datorita ambiguitatii pozitiilor fata de curente ca antisemitismul sau rasismul si in general contestarea democratiei de tip occidental, care pot fi discutate, dar mai mult in raport cu trecutele dv colaborari de presa si angajamente politice.
Viorel Roman, Universitatea din Bremen: Intamplarea a facut ca pe 16 dec.1989 sa aterizez la Timisoara si sa stau doua saptamani. M-am reintors in Germania cu trenul de la Bucuresti. Apoi articolele mele despre Revolutie au aparut din America pana in China. De atunci pun la dispozitie gratuit celor interesati contributiile mele. Asa se face ca 800 de articole au aparut in cele mai diverse publicatii, in unele de care nici nu auzisem. Majoritatea apar de trei pana la de zece ori. Ambiguitate? Nu a ideilor. Despre antisemitism, rolului evreiilor in relatiile ortodocsilor cu occidentul am scris si o carte ?Imperiul, evreii si romanii?. >>>>

Cezar Adonis Mihalache: „Extremiştii în acţiune“

Extremiştii maghiari profită din plin de lipsa de unitate politică şi, mai ales, de dezinteresul arătat de toţi liderii opoziţiei de a privi măcar cu un ochi mai atent la integritatea “caşcavalului” la care visează. Ţara. Pe care maghiarii nu o decupează ce-i drept încă, dar îşi ascut de zor cuţitele. Îşi zăngăne ameninţător “armele” în fel şi fel de întâlniri şi manifestări desfăşurate departe de ochii ţării.

În timp ce marii „jurnalisti” deontologi ai ţării îşi crapă capul de atâta frustrate cu felul în care unii social-democraţi, foşti consilieri guvernamentali, cheltuie zeci de mii de euro pentru zilele de naştere, în vreme ce analiştii grupaţi şi plimbaţi de la o televiziune la alta fac recursul moral al gestului liderilor PSD de a-l duce pe preşedintele socialiştilor europeni „la ţară”, să-i critice de la stofa costumului de parlamentar european la vârful opincii ascultătorului rural pe Traian Băsescu şi Emil Boc, în vreme ce alţi mari politologi întorc pe toate feţele refuzul PNL-ului de a-şi asuma guvernarea, acţiune identică în fapt cu tărăgănarea pe care au luat-o în braţe social-democraţii cu moţiunea pe care o vor şi nu prea să o depună pe la toamnă, în ţară se petrec fapte cutremurătoare. >>>>

Cezar Adonis Mihalache: „Pionul intereselor băsesciene“

Abia acum a venit, în mod real, momentul scadenţei politice. De abia de acum înainte, partidul care se va afla la guvernare va pierde, din cauza nemulţumirii sociale, procente pe scara eşichierului într-o asemenea măsură încât se va putea vorbi de repetarea „decontului” final plătit de PNŢCD: ieşirea din eşalonul politic al acelora care contează.

Într-un fel, prin intenţia introducerii moţiunii de cenzură, PSD-ul a căzut în propria-i capcană. Pentru că, de abia acum înainte partidul care se va afla la guvernare va deconta cu adevărat nemulţumirea şi chiar furia populară în tabloul alegerilor al următorului ciclu electoral. În fapt, doar în condiţiile în care democrat-liberalii ar reuşi să scape de povara guvernării, în urma moţiunii, ar avea o şansă reală să mai rămănă pe eşichier într-o prezenţă procentuală rezonabilă. La rândul lor, social-democraţii ar pierde dacă ar intra acum la guvernare toate procentele pe care le-au câştigat pe seama nemulţumirii populare pe care a provocat-o guvernarea democrat-liberală a ultimelor luni. >>>>