NR. 8/2010

Cezar Adonis Mihalache: „Presa – răul anti-politic primordial“

După numai două decenii ne întoarcem la matca răului care ne-a ţinut captivi în neşansa creată de conjunctura istorică a prigonirii dreptului la liberă exprimare. La sancţionarea delictului de opinie. Redenumit acum „delict de presă”. Iar încrâncenarea politică împotriva presei atinge apogeul într-un moment în care presa este mai vulnerabilă ca oricând.

Sărăcită economic, decribilizată prin prestaţia „fătucilor de presă”, dar mai ales prin asocierea forţată a ziariştilor cu actorii divertismentului facil, ridiculizată prin analizele infantile ale unor „analişti” cu simbrie la principalele mijloace media, care vorbesc a priori în numele jurnaliştilor, dar mai ales, lipsită conjunctural de o forţă reală de pătrundere cu argumente la nivelul mentalului colectiv, presa riscă să fie zdrobită în partea ei neaservită. Aceea care reprezintă un pericol real şi imediat pentru factorul politic. >>>>

Al. Stănciulescu-Bârda: „Rânjetul bancherului“

Majoritatea dintre Dumneavoastră ați privit la televizor zilele acestea frământările din țară. Bucureștiul   fremăta sub presiunea zecilor de mii de protestatari, care invadaseră străzile în timpul manifestațiilor antiguvernamentale, strigătele disperate ale celor îngroziți de perspectiva sumbră a zilei de mâine se ridicau până la ferestrele înalte ale conducătorilor, în parlament unii strigau ,,Sus!”, alții ,,Jos!”, iar într-un colț de țară o învățătoare depășise  60 de zile de când intrase în greva foamei. Peste tot tensiunile erau puternice și fiecare își făcea socotelile cu înfrigurare, constatând că oricum ar întoarce problemele, cheltuielile depășesc cu mult veniturile. Guvernul se clătina ca o barcă pe valuri în vremea furtunei și mulți credeau, că dacă se vor schimba oamenii de la cârmă va fi raiul pe pământ. Sărmane iluzii, căci, atâta vreme cât buzunarele sunt goale, indiferent care mână ai băga-o în ele, tot nimic nu vei scoate! >>>>

Dan Brudaşcu: „Problema ţăgănească, motiv de reactivare a unor politici fasciste“

De mai multă vreme, la nivel european, există o vizibilă isterie politică, declanşată de atitudinea unor oficialităţi occidentale, faţă de expulzările masive de ţigani spre ţările lor de baştină, în special Bulgaria şi România[1]. Cele mai virulente atacuri au fost îndreptate împotriva preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, dar şi a altor oficialităţi ministeriale din această ţară, precum şi din Italia. Se pare, însă, că şi alte autorităţi publice şi politice vest-europene sunt nemulţumite de conduita şi comportamentul grupurilor migratoare ţigăneşti care s-au stabilit în tabere cu statu ilegal în ţările lor. Ca întotdeauna, această întâmplare a inflamat extrem de mult spiritele şi, dincolo de măsurile fireşti de protejare a propriilor lor cetăţeni, unii oficiali occidentali au întrecut măsura, recurgând la mijloace care, pe bună dreptate, preocupă şi îngrijorează, în acelaşi timp, opinia publică şi diverse cercuri politice. >>>>


Sergiu Găbureac: „Fost-am la Paris!“

Où sont les parisiennes ?!?

Eram mai tânăr, cu un mileniu, când circula o glumă „C’est la vie ! a zis englezul Schneider”.

Trecut-au anii şi gulma a căpătat forme concrete prin oraşele actualei Europe şi chiar ale lumii.

La hotel, dau peste primii parizieni. NBoko de prin Camerun şi colega Riva de undeva din marea Indochină, ne fac în trei minute formalităţile de cazare. Rapid un duş şi în oraş. La Mac mulţi tipi mici şi galbeni într-o continuă mişcare. La presă – un lungan negru-negru.

Şoferi de taxi – negri, albi, asiatici. La butic un turc sau arab !? Pe stradă un cuplu de poliţişti, el lung, negru-cenuşiu, ea mică, roşcată-roşcată. În rest, cetăţeni respectabili negru-caramel, galben pai, negru-antracit, roz intens, negru-ciocolatiu, albi-smântână, negru-strălucitor, caucazieni, rozalii, metişi; urâţi, frumoşi, gălăgioşi, portocalii …  o nebunie ! Toţi calmi, surâzători, binevoitori şi bine mirositori ! >>>>

Al. Stănciulescu-Bârda: „Cenzura“

În fiecare an, când vine 15 Septembrie, gândul mă poartă peste ani, la prima mea zi de școală. Parcă mă văd pe drumul satului, dus de mână de tăticu. Ghiozdanul de carton, nou, maroniu, îmi atârna greu în spinare. Era ticsit cu tot felul de caiete. Se dusese mămica la o librărie și ceruse caiete pentru un copil de clasa întâia. Îi dăduseră din tot ce aveau acolo, ca să-și facă vânzare! Tata era mândru nevoie mare. Eu mergeam spre școală cu bucurie, dar și cu teamă. Vorbeam ba despre una, ba despre alta.

Am ajuns la școală. Curtea era plină de copii. Veniseră și câțiva părinți, mai ales ai celor de clasa întâia. În așteptarea sunetului de clopoțel, Doamna Învățătoare umbla printre noi, schimba câte o vorbă cu elevii mai mari, cu părinții lor. A ajuns și la noi. ,,- Ia să văd ce are așa greu în ghiozdan?” Tăticu mi-a luat ghiozdanul din spate, l-a desfăcut și doamna a început să scoată tot felul de caiete. ,,- Acesta nu-i trebuie, acesta nu, acesta nu!” >>>>

Cezar Adonis Mihalache: „Trendul comun al decribilizării“

Deşi ar fi avut toate şansele să recupereze masiv din procentele electorale pierdute, opoziţia rămâne totuşi captivă procresului de autodecribilizare care caracterizează în general formaţiunile de guvernământ. Evident, în termeni reali, „prăbuşirea” electoral-empatică nu se compară cu nivelul de derapaj atins de putere, dar, se situează, la nivelul percepţiei sociale, pe aceeaşi curbă descendetă.

Şi puterea şi opoziţia se află în acelaşi con al autodecribilizării, nivelul de prăbuşire al formaţiunilor de guvernare fiind evident mult mai amplu. Şi totuşi, trecând dincolo de conjunctura vremurilor pe care le trăim, prin raportarea la cumulul de şanse pe care le-au avut la dispoziţie PSD şi PNL în posibilitatea de a recupera încrederea electoratului, mai ales pe seama măsurilor economice dezastruoase adoptate de formaţiunile aflate la guvernare, opoziţia se află, ca perspectivă electorală, pe un platou de autodecribilizare cel puţin la fel de periculos. >>>>

Gheorghe A. Stroia: „Locul unde nu s-a întâmplat nimic“

Cerul păstra pe el urmele unei toamne târzii, pe care până şi aripile îngerilor erau nori cenuşii – aruncaţi peste umbrele timpului nostru. În deplină armonie cu sufletele amărâte ale românilor, începea o cernită zi de 27 octombrie 2010 (ziua votării ultimei moţiuni…de cenzură?? ). Treziţi de dimineaţă, cei peste treizeci de mii de români s-au îmbarcat în autobuze, amestecând confuza speranţă cu teama unei noi decepţii. Visau la căderea unui guvern, care a adus românii la limita sărăciei şi a răbdării. Aş dori să fac precizarea că eu doar descriu cele percepute în „calitate” de martor ocular. Nu am făcut şi nu voi face niciodată prozelitism politic. Indiferent de care parte a VERTICALITĂŢII s-ar afla: la stânga sau la dreapta ei. Pentru mine, abrevierile PDL, PUNR, PSD, PNL (mai sunt??) nu au nici un fel de semnificaţie . >>>>

Cezar Adonis Mihalache: „Cei trei «aşi» ai unui preşedinte intelectualo-necrofag“

Neîndoielnic, asistăm la cea mai violentă campanie (chiar dacă nu este făţişă, ci tacit-insinuantă) împotriva presei. A presei pe care Traian Băsescu vrea să o vadă nu desfiinţată, ci aşezată într-un rol strict de reproducător al vorbelor sale. Iar actuala putere nu face doar să împlinească dorinţa preşedintelui de a îngenuchea presa, de a „elimina” din ea, chiar şi cu riscul de a lovi şi în alte segmente ale sferei intelectualităţii, elementele critice şi ironice, ci şi pe aceea altor partide. Iar de aici se naşte şi monstruoasa lipsă de reacţie a celorlalte „voci” politice, ale unei opoziţii care îşi aşteaptă rândul la rondul guvernamental şi care are tot interesul să vadă presa pusă cu botul pe labe. >>>>

Dan Brudaşcu: „Falşi dascăli helveţi de democraţie“

Presa elveţiană a difuzat de curând un nou atac nu numai dur, ci şi murdar la adresa municipiului Cluj-Napoca, oraş pe care, un ziarist pripit în a trage concluzii tendenţioase l-a definit drept oraş de Ev Mediu.

Motivul care l-a determinat pe pripitul ziarist la astfel de concluzii îl reprezintă cele descoperite de el la groapa de gunoi de la Pata Rât. În perioada în care coordonam Departamentul mass-media, relaţii internaţionale al Primăriei municipiului Cluj-Napoca am fost frecvent abordat pe aceeaşi temă de numeroşi ziarişti proveniţi din ţări vest-europene. Din câte îmi amintesc acum, la peste 10 ani de la evenimentele respective, aceştia proveneau din Germania, Italia, Franţa, Elveţia, SUA, dar şi din alte state vest-europene. >>>>

George Petrovai: „Vae victis!“

Trăim într-o lume caracterizată de nelinişte, dizarmonie lăuntrică, impermanenţă, asimetrie, absurd, violenţă şi intoleranţă, o lume tot mai grăbită şi mai pragmatică, a cărei civilizaţie rulează pe cele două legi definitorii, aflate în inseparabilă legătură: legea celor trei “c”-uri (consum-comoditate-confort) şi legea celor patru “p”-uri (prostituţie-proxenitism-pedofilie-pederastie).

Fireşte, o asemenea lume eminamente materială şi carnală are foarte puţin de-a face cu cele spirituale, fapt pentru care chestiunile moral-culturale – văzute după loc şi caz ca fiind ba inutile, ba sâcâitoare – sunt tratate de bogaţi cu o îngăduinţă mai mult sau mai puţin dispreţuitoare, iar de săraci cu un elan provocator. Ceea ce înseamnă că atât săracii cât şi bogaţii sunt din ce în ce mai bisericoşi, dar tot mai puţin credincioşi, căci însuşi spiritul vremii îi îndeamnă să fie nesinceri şi ipocriţi, într-un cuvânt ticăloşi. >>>>

Ionel Marin: „Ieşirea din letargie“

Trăim vremuri oropsite,zile negre,zile însângerate ce lărgesc plânsul lumii.   Disperarea se citeşte pe chipul zilelor.Sunt afectate majoritatea sectoarelor de activitate şi am „normalizat incompetenţa şi efectele nemuncii şi necinstei.” N-am să dau exemple deşi sunt prea numeroase şi pentru faptul că suntem aproape cu toţii vinovaţi. Să nu credeţi că sunt politician,vreunul dintre sfinţi ci un cetăţean onest al acestei frumoase şi nepreţuite ţări. Cu siguranţă nu putem reduce,ieşi sau înlătura efectele crizei fără muncă productivă,fără eficienţă şi responsabilitate. Unora a ajuns să le fie ruşine că sunt români.De ce? Oare rădăcinile nu rămân acolo unde ne-am născut,unde am copilărit,unde primul sărut ne-a luminat inima ,sărut care nu va dispare niciodată din oglinda sufletului. Se aruncă cu mult noroi în spiritul şi identitatea noastră,în frumuseţea trecutului istoric  al neamului acesta neînfrânt de timp.Josnice interese lovesc cu neruşinare în graiul ,în cultura şi valorile înaintaşilor noştri. >>>>

Gheorghe A. Stroia: „Dezvăluiri din culisele învăţământului românesc“

Am trecut cumva – cu bune şi cu rele – dincolo de începutul noului an şcolar şi bineînţeles, am trecut peste cele două săptămâni de evaluare iniţială, la care au fost supuşi şcolarii şi şcolăreii noştri. Ca o continuare a unei runde anteriore, a reînceput bătălia pentru impunerea din partea ministerului (prin efectuarea de licitaţii…corecte???) şi a Inspectoratelor Şcolare: a manualelor, a  caietelor speciale (pentru învăţământul preşcolar) şi materialelor „auxiliare” acestora. Spun materiale auxiliare, cu ghilimelele de rigoare, care – culmea ironiei – în loc să ajute, mai mult încurcă lucrul la grupă şi mintea şi aşa destul de încercată a micilor şcolari. Editurile s-au întrecut în oferte (care mai de care) pentru caiete speciale şi auxiliare. Aceste oferte au fost făcute direct Inspectoratelor şcolare, care de pe urma acestei afaceri au câştigat comisioane grase ( cca. 20%) din distribuirea acestor materiale. >>>>

Nicolae Filipescu: „UE – o grupare geografică dezarticulată“

Tratatul de la Lisabona, intrat in vigoare la 1 decembrie 2009, trebuia sa asigure o simplificare a procesului decizional la nivel „supranational”, sa corecteze deficientele acumlate prin tratatele anterioare si sa transforme Unuinea Europeana intr-un centru de putere coerent, prestigios si capabil sa influenteze evenimentele interantionale. La insistenta tarilor mari din Europa Occidentala, UE a numit-o pe Caterina Ashton ca Reprezentant Inalt pentru Politica Externa, o necunoscuta britanica fara experienta in politica externa si pe Herman van Rompuy ca Presedinte al Consiliului European, un politician belgian obscur, neinspirat si anost. Ceeace a creat un adevarat vid de putere la conducerea comunitatii de la Bruxelles. Neavand reputatie internationala, cei doi lideri au fost plasati in functiile respective de statele mari din Europa occidentala care, evident, intentioneaza sa controleze politica externa a UE. >>>>

Nicolae Filipescu: „Declinul Dominaţiei Americane“

Prabusirea comunismului in Europa in 1989 si destramarea Uniunii Sovietice in 2001 au creat o noua conjunctura intenationala in care Statele Unite au ramas singura supraputere globala. Succesul democratiilor occidentale in confruntarea cu comunismul, bunastarea  economica si superioritatea militara au convins America si aliatii europeni ca puterea lor le va permite sa organizeze ordinea mondiala si sa stabileasca regulile de comportament ale statelor in noul sistem international. Sub obladuirea Statelor Unite, omenirea a progresat enorm. Intre 1950 si 2000, economia globala a crescut de 6 ori si comertul de 20 de ori. Cu generozitate, America a contribuit la consolidarea democratiei si la cresterea prosperitatii in Europa, Japonia, Coreea de Sud si, mai recent in China si India. >>>>