NR. 3/2011

Anunțuri

Cezar Adonis Mihalache: „Vine nava românească: doi târâş şi unul degeaba!“

Pe astea ni le-au vândut, cu astea venim! Păi, de unde altele? Şi, până le punem la punct, oricum durează… Că de aia sunt nave militare, să fie pregătite meticulos. Doar nu o să plecăm cu ele „la război” chiar la prima strigare! Ce, sunt cargouri să meargă la încărcare imediat ce s-a semnat contractul?! E vorba de marina militară, sobră şi meticuloasă, nu de simplă „vaporeală” comercială, făcută pe repede înainte, să nu se răzgândească onor clientul.

Şi apoi, ce rost are să ne grăbim? Dacă nu găsim toate piesele de la motoare şi plecăm fără vreun şurub, de se dezmembrează nava înainte să ajungem? Vorba aceea, la ce am cumpărat, oricum o să duduie motoarele în cadenţa lui „doi târş şi unul degeaba”!

Dar, important e să ajungem acolo… În vreo lună-două, că de aia e operaţiune militară. Să avem vreme să ne pregătim meticulos! Că doar nu stăteam cu fregata militară cu glonţ pe ţeavă, de gardă la fruntariile marine ale ţării? Ea se odihena, de vreo trei ani încoace, la chei, mai mult pe post de „marele pavoaz”, ca la expoziţie. Să o vadă duşmanul din zare, în vreme ce noi ne vedeam liniştiţi de alte tale. Mai o criză politică, mai un şut în nevoile ţării. >>>>

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: „Războaie şi războaie“

Abia se terminase ,,războiul icoanelor”, că a început altul! A fost destul astă-toamnă ca un profesoraş de pe la Buzău să se plângă că fiica sa din clasa a III-a se simte terorizată pentru faptul că în clasa în care învaţă se află o icoană. Imediat s-au găsit susţinători, care au provocat o adevărată furtună. Cum la orice lucru rău dracul găseşte destui susţinători, a găsit şi de data aceea. A fost nevoie de luări de poziţii oficiale din partea Patriarhiei Române, din partea unor instituţii de cultură, din partea presei şi din  partea unor numeroşi oameni de bine. Pe internet, spre exemplu, s-au adunat mii de mesaje venite din ţară şi din străinătate ale unor oameni de bună credinţă, care susţineau menţinerea icoanelor în şcoală. Ele se pot găsi grupate sub titlul ,,Războiul icoanelor”. Le-am copiat şi au ieşit…. 1200 pagini, format de coală ministerială. Până la urmă icoanele au rămas în şcoli!

A trecut acel ,,război” şi a început altul: războiul împotriva disciplinei  Religie. O serie de inimoşi din ministerul de resort au alcătuit un proiect de lege a învăţământului, în care se prevede că Religia este scoasă din învăţământul liceal. Felicitări, Domnule Ministru! Mult ai dat, dar ai reuşit să ieşi în evidenţă! Noroc că proiectul legii respective încă n-a fost votat în parlament, aşa că încă mai poate interveni opinia publică. În acest sens, Patriarhia Română a declanşat o campanie intitulată ,,Nici un liceu fără Dumnezeu!” >>>>

Vasile Zărnescu: „O zi nefastă: 15 martie“

Episodul 1

Textul de mai jos, cuprins între cele trei steluţe, este textul pregătit pentru publicare în martie 2006. Partea întîi a fost tipărită în SANTINELA, nr. 4/martie 2006, pag. 15, şi republicată, în 14 martie 2010, pe AlterMedia.

Dar, pentru a întregi retrospecitva şi a evalua pericolul escaladării politicii secesioniste a U.D.M.R., cititorii pot face un efort intelectual să-şi reamintească situaţia de atunci. Ea nu diferă de asta de azi decît prin agravarea agresiunilor axiologice, politice, cultice, economice etc. comise de fasciştii din U.D.M.R., cărora Puterea ticăloşită le dă mînă liberă, căci, altfel, nu ar mai fi ajuns şi nici nu s-ar mai fi menţinut la „ciolan“.

***

Chiar dacă Adrian Năstase nu va fi găsit vinovat în cauzele penale pentru care este (re)anchetat acum (deşi sper ca va fi), el este întrutotul vinovat pentru modul cum a minţit poporul cu propaganda sa antihungaristă, după care a readus la Putere organizaţia fascistă U.D.M.R. Atitudinea lui Marko Bella inclusiv la 15 martie 2006 este şi consecinţa directă a trădării – în formă continuată, cum zice Codul penal – a lui Adrian Năstase, comisă doar pentru a ajunge şi a se menţine la Putere el şi clica lui – acum în degringoladă, dar până mai ieri atotputernică pentru ei şi în dauna României. >>>>

Cezar Adonis Mihalache: „Congresul UDMR – autodenunţ pentru miliţia fiscului!“

Deşi nu apare în „top 300”, clasamentul de referinţă pentru fiscul lui Ialomi(li)ţeanu, UDMR ar trebui luat la puricat. Că doar a cheltuit, într-un exerciţiu evident demonstrativ de sfidare a sărăciei noastre, aidoma unui provincial parvenit ce se laudă cu potenţa sa, cu mult peste suma minimă stabilită de miliţenii fiscului pentru luarea averilor la puricat?! Şi nu doar felul în care s-a afişat public cu „posibilităţile” sale trebuie sancţionat, caracterul parvenitului de mahala politică neputând fi oricum schimbat peste noapte, ci neputinţa probabilă de a dovedi cu acte în regulă purcoiul de bănet aruncat, nu doar în văzul românilor săraci, ci şi ai etnicilor de rând care se chinuie în aceeaşi sărăcie.

UDMR a cheltuit pentru faza „de congres” a megalomaniei sale peste 200 000 lei noi. De patru ori mai mult decât suma minimă stabilită de fisc ca ac de cojoc pentru toţi aceia care cheltuie peste măsură. Or, un control se impune de la sine, pentru că şi UDMR trebuie să-şi justifice cheltuielile. >>>>

Al. Stănciulescu-Bârda: „Discriminarea creştinismului“

Doamna Dr. Maria Goron, medic de familie, făcând un comentariu pertinent asupra unei cărţi a scriitorului american Josh McDdowel, The New Tolerance(Noua toleranţă), ajunge la câteva concluzii îngrijorătoare. Potrivit acestor comentarii (textul complet poate fi accesat pe http://marianagoron.wordpress.com/2011/01/07), se spune: ,,poate ceva numit toleranţă să ne ameninţe? Este posibil să ne temem de ceea ce numim toleranţă? Răspunsul este da. În societatea vremurilor noastre, numită şi postmodernă, suntem  şi vom fi martorii unei schimbări culturale, ce poate fi etichetată drept cea mai vijelioasă şi mai întunecată din istoria omenirii. Şi toate aceste schimbări de rău augur se vor face în numele aşa zisei „Noua toleranţă”. Doctrina propagată azi, – şi care se face tot mai simţită şi în ţara noastră, în special în şcoli, în universităţi şi politică -, este diferită de definiţia din dicţionare în  care toleranţa este descrisă astfel: „a recunoaşte şi a respecta credinţele, opiniile şi practicile altora fără a le împărtăşi”. >>>>

Adrian Botez: „A 12-a scrisoare «la un prietin»: Duhul japonez şi Duhul României actuale“

Dragă I.N. –

…Nu, nu mă simt deloc bine, cu sănătatea – şi asta, după vreo patru săptămâni de tratament (şi injectabil, şi medicamentos), pentru că realităţile (României şi lumii!) mă sufocă, mă deprimă cumplit, mă simt complet dezarmat, neputincios să fac ceva, pentru alungarea trădării, nebuniei şi ticăloşiei, din lume…măcar din jurul meu…! – realităţile astea “îmi mănâncă sufletul”…: totuşi, treptat, măcar tensiunea arterială s-a mai stabilizat, cât de cât…

…Draga  I.N., şi în veacul al XIX-lea, dar şi în veacul XX, România n-a avut o politică externă eminamente defensivă, cum spui tu – ci a avut o politică externă chiar cu accente decisive şi eroic-ofensive: Cuza nu s-a înclinat măcar (d-apoi să-i mai pupe şi papucul, ca până atunci, ceilalţi domni…cei ce fuseseră…boieri ”licitanţi de tron”!) în faţa sultanului…şi se pregătea de război cu turcii, pentru “neatârnare”…numai că a intervenit masoneria, care l-a asasinat, în Germania (după ce l-a silit să abdice, în faţa „omului lor„, masonul evreu, Carol de Hohenzolern-Siegmaringen!) … – iar  în 1877-’78 noi, românii, am dus un război crâncean, pentru Neatârnare (dar şi de „spălare a ruşinii ruşilor” – şi ştii cum ne-au tratat ruşii, la San Stefano!… – nici nu ne-au invitat, măcar, la masa tratativelor…în plus, ne-au răpit Basarabia de Sud[1], de  bine ce i-am scăpat de >>>>