Cezar Adonis Mihalache: „Ultimele răsuflări ale unui animal beteag“

Cu cât dau peste el mai multe boli, de îl betegesc de-a binelea şi la trup dar şi la minte, că sufletu-i pare a-i fi oricum aşa din naştere, cu atât este mai furios pe Ţară. Şi cum altfel când vede, ros de invidie şi frustrare, cum dânsa se încăpăţânează să rămână tot întreagă?

Cât o fi dat el în bobii reformării să o nenorocească?! Să o văduvească de bogăţiile ei ori să-i dezbine fiinţa în toate cele patru zări. Cât s-o fi chinuit să o îmbolnăvească, să o ducă în vecinătatea nebuniei şi a suicidului, iar acolo să o privească, hăhăind, cum îşi dă suflarea. Şi aproape că i-a reuşit. Căci, Ţara e beteagă. E rebegită de frig şi datorii, de foame şi speranţe furate. E adusă de spate de câte nenorociri i-au pus mişeii în cârcă, e lovită până la sânge în şale de zecile de biciuri împletite din birurile păgânilor de la putere. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s