Cezar Adonis Mihalache: „Analfabetul rostirii politice“

Mai are să ne spună că suntem nişte nemernici. În rest, ni le-a zis cam pe toate! Ne-a făcut în toate felurile posibile. Mai pe la începuturile răfuielii lui cu naţiunea, în numele reformării statului ce avea să vină, ne-a jignit pe ocolite. Ţara nu s-a cutremurat însă. Obişnuită cu triviliatăţile, având o aplecare bolnăviciosă spre ridiculizarea aproapelui, o manelizare însetată de plăcerea de a vedea cum „elitele” sunt ponegrite într-un fel specific paginii a cincea, poporul a hăhăit atunci aidoma preşedintelui ei. Cu gura până la urechi.

Victimele primelor insolenţe prezidenţiale au fost ziariştii. Pe care oricum nu-i iubea nimeni. Iar ţara nu s-a arătat deranjată; nici de acel „Măi, găozarule!”, nici de mizerabilul rictus mascat de eticheta „ţigancă împuţită”. Ţara a privit detaşată. Iar atunci a fost cea dintâi greşeală a ei: să creadă că preşedintele-cârpaci se răfuia într-adevăr cu o breaslă când, în realitate, el îşi revărsa ura asupra întregii naţiunii. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s