Mihai Miron: „Epoca erorilor“

„ O femeie frumoasă şi un pom înflorit ”, a fost răspunsul tatălui meu de pe patul de spital , cu cinci minute înainte de despărţire , la neghioaba mea întrebare despre ce îşi amintea atunci , la plecare .

Am uitat , luat de vreme şi de vremuri , dar acum după aproape patru decenii , cînd aţa tuturor se tot strânge pe ţăruş , mă tot gîndesc : cu ce rămînem din viaţă ?

În secolul al XVI lea  un strămoş , şoimar domnesc , a murit sărind în faţa săgeţii pentru a salva viaţa  sutaşului său . Familia s-a ales cu un uric , o schimbare de nume , o moşioară şi un mormânt de îngrijit . La 1878 , un alt antecesor , venit din Banat ca să lupte pentru Principate , s-a aruncat să pună sus , foarte sus , steagul regelui Carol I pe o movilă şi şi-a pierdut mâna dar a găsit cetăţenia românească pe care o dorea atât de mult . În 1916 , la Mărăşeşti tatăl tatălui meu a rămas pe glie , dar familia a primit în urma lui medalii şi un petec mai mare de pământ . Celălalt bunic dinspre mama , a luptat şi el acolo – dezertor din armata austro-ungară , distins cu înalte ordine militare româneşti , a avut viaţă , a trăit pînă când l-a îngăduit Cel de Sus . >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s