NR. 7/2011

Viorel Roman: „Adevărul comunist şi capitalist“

Inaine de anul 1989, in vremea Razboilui rece, Partidul din Lagarul ortodoxo-comunist decreta adevarul si pentru ca acesta sa nu fie pus la indoiala inchidea granitele si daca cinva avea indoieli  avea dificultati. Minciuna marxist-leninista a libertatii oamenilor muncii eliberati de exploatarea omului de catre om era insa atat de evidenta, ca nimeni nu credea in propagada oficiala si se baza pe bunul simt. In capitalism adevarul e la fel de indoielnic, dar propagat mult mai subtil. Oskar Spegler se intreaba: „Ce-i adevarul” Pentru prostime, el este ceea ce aude si citeste. Chiar daca un sarman individ singuratic sta si cugete asupra lui, oricum acesta ramane numai al sau personal. Adevarul maselor largi populare, care se bucura de audienta si succes, este azi un produs al presei. Ceea ce vrea ea, este adevarat. Cei care detin presa, produc, transforma si modifica adevarul. Trei saptamani de campanie de presa si prostimea cunoaste adevarul. >>>>

Adrian Botez: „Cazul „Anders Behring Breivik” – „Precedentul Breivik”

…Nicio crimă din lume n-are justificare. Niciodată şi niciunde şi din niciun motiv! Când Dumnezeu a dat a şasea Poruncă, “SĂ NU UCIZI!” – El nici măcar nu se referă la om, cum pretind teologii creştini: Dumnezeu se referă la VIAŢĂ, în general. Deci, criminali suntem toţi, căci toţi luăm viaţa cuiva, fie şi a unor gâze, complet nevinovate…!

…Din păcate, ceea ce s-a petrecut în Norvegia (la Oslo şi, apoi, mai grav, pe Insula Utoya), în 21 iulie 2011 – nu ni se pare a fi decât o cinică punere în scenă:

 1-un dement, care se pretindea şi “poliţist” (“nordicii” ăştia au câtumai respectul, pentru cei cu…”Ieşi afară,/Javră ordinară!”, nu ca barbarii de noi!) şi “Cavaler Templier”, “CRUCIAT(„Pe profilul său de pe Facebook, bărbatul cu păr blond se descrie drept conservator, CREŞTIN”) ANDERS BREIVIK, ucide 92 de oameni (…mai mult sau mai puţin… – agenţiile de presă au tot modificat, de la oră la oră, cifra victimelor!); >>>>

Viorel Roman: „Germania se autolichidează“

Germania se auto lichideaza

Cartea cu titlul de mai sus a lui Thilo Sarrazin Deutschland schafft sich ab. Wie wir unser Land aufs Spiel setzen, München 2010, 464 p., demonstreaza, ceea ce mai toat lumea stie, dar in vremea ocupatiei anglo-americanilor si a sovieticilor era tabu. Germanii au scapat ca prin urechile acului de a fi exteminati (vezi planul evreului Henry Morgenthau, 1891?1967, ministru de finante al USA) dar au fost supusi apoi unui plan de reeducare, similar celui al rusilor implementat in sfera lor de influenta, inclusiv Romania, cu scopul de a face imposibila o reeditarea a rezboaielor in Europa si a mai ales cimenta dominatia protestantilor anglo-saxonisi ortodoxo-comunisti castigata in 1945.

Dupa reunificarea si recapatarea suveranitatii Germaniei – trupele rusesti s-au retras in 1991, cele anglo-saxone se retrag in 2020 – tabuul reeducari dublat de un control „politic corect” strict a fost preluat de elita pregatita de ocupatii. >>>>

_____________

Mein Kampf 2011

Andreas Behring Breivik, dupa ce a aruncat in aer fatada cladirii primului ministru din Oslo si a tras fara alegere in 600 de tinerii social-democrati (din care 10% musulmani) dintr-o tabara de vara, stie ca „voi fi perceput ca cel mai mare monstru de la al doilea razboi mondial”. Fara indoiala o aluzie la Adolf Hitler. Justificarea intregii sale actiuni o gasim in „Declaratia de independenta europeana”, 1518 p., care este o reeditare sui generis a ideilor din „Mein Kampf” a lui Hitler. Ambii se considera salvatori ai Europei, sunt antisemiti si vad ca atare in marxism, chiar si in forma sa inofensiva social-democrata, un pericol de moarte pentru civilizatia europeana.

Hitler detesta masonii, crestinii si pe Winston Churchill. Breivik e mason, il admira pe Churchill si se considera in „Declaratia …” lui de mai sus „100% crestin”. Totusi Biserica, care l-a botezat, si-a pierdut, dupa el, complet autoritata: „majoritatea protestantilor, inclusiv eu, nu mai au nici un respect pentru biserica evanghelica”. >>>>

Al. Stănciulescu-Bârda: „Premiu de bătrâneţe“

În cei peste 30 de ani de preoţie am avut prilejul să cunosc numeroase cazuri de bătrâni. Unii erau fericiţi că trăiau sub acelaşi acoperiş cu copiii şi nepoţii lor. Aveau curăţenie şi căldură în casă, erau hrăniţi şi îngrijiţi cu dragoste şi multă grijă. Cei tineri se îngrijeau să-i ducă la medic să le facă tratamentul necesar, să-i spovedească şi să-i împărtăşească destul de des. Într-un cuvânt, acei bătrâni nu se simţeau singuri, iar bătrâneţea nu mai  era atât de grea. Am întâlnit şi cazuri când bătrânii erau îngrijiţi de persoane anume plătite de către copii şi nepoţi, fiindcă aceştia aveau serviciu şi nu puteau să le acorde îngrijirea necesară. În ambele cazuri era bine şi frumos şi acei copii meritau binecuvântarea părintească. Am întâlnit, din păcate şi cazuri când bătrânii, fie părinţi, fie bunici, erau bătuţi de către copiii sau urmaşii lor, persecutaţi, neglijaţi, izolaţi. Viaţa lor devenea un prim capitol al iadului încă de aici de pe pământ, încă din propria lor casă. Bătrâneţea aceea era tristă, dureros de tristă şi des reveneau în discuţia cu acei bătrâni afirmaţii precum: ,,-Părinte, aş vrea atât de mult să mor!” >>>>

Al. Stănciulescu-Bârda: „In memoriam: Gheorghe Sfetcu“

S-a stins departe de sat, după o lungă şi grea suferinţă. Şi-ar fi dorit atât de mult să-şi revadă mama înainte de a  acoperi-o pământul, să-şi vadă rudele, prietenii şi consătenii de altădată, dar n-a putut. Boala a fost mai puternică decât el şi, până la urmă, l-a biruit.

L-am cunoscut în ianuarie 1964, când a început trimestrul al doilea. Eram în clasa a patra. Doamna Învăţătoare se pensionase la sfârşitul anului precedent şi dânsul a venit să-i ia locul, ca suplinitor. Era student la matematică, curs fără frecvenţă şi suplinea în învăţământ, căci nu avea posibilităţi financiare să fie student la zi. Pentru noi, elevii din Bârda,  a fost o adevărată revelaţie. Venea cu alt stil de lucru, avea alt tact. Era ceva nou, care ne plăcea la nebunie. Trei ani şi jumătate mersesem zi de zi la şcoală ca la spânzurătoare, cedând insistenţelor părinţilor; de acum am început să mă duc cu drag, să număr orele până începea programul de a doua zi. >>>>

George Petrovai: „Statul român – un tâlhar aflat la cheremul altor tâlhari“

Cred că toată lumea îmi va da dreptate cum că politica este o activitate atât de specific umană – o activitate prin care se creează autoritatea necesară reglementării şi dirijării raporturilor dintre indivizi în cadrul unei colectivităţi -, încât Aristotel definea omul prin zoon politikon. Această tendinţă de instaurare şi de menţinere a echilibrului social prin exerciţiul autorităţii dobândit în urma conflictelor şi a luptelor politice, a dus la apariţia şi – după caz – la întărirea sau la slăbirea statului.

Statul, prin urmare, este organismul complex, respectiv malaxorul necruţător, care centralizează puterea, subordonează voinţele individuale şi de grup autorităţii sale concentrată în formulări de natură juridică cu caracter obligatoriu şi care caută cu înverşunare să menţină ordinea şi siguranţa potentaţilor prin subtile pârghii ale inechităţii, ce acţionează fie pe direcţia dezamorsării nemulţumirilor de masă aflate în faza de început, fie pe direcţia înăbuşirii lor, după ce acestea au luat chipul grevelor, răscoalelor ori al revoluţiilor. >>>>