Al. Stănciulescu-Bârda: „Premiu de bătrâneţe“

În cei peste 30 de ani de preoţie am avut prilejul să cunosc numeroase cazuri de bătrâni. Unii erau fericiţi că trăiau sub acelaşi acoperiş cu copiii şi nepoţii lor. Aveau curăţenie şi căldură în casă, erau hrăniţi şi îngrijiţi cu dragoste şi multă grijă. Cei tineri se îngrijeau să-i ducă la medic să le facă tratamentul necesar, să-i spovedească şi să-i împărtăşească destul de des. Într-un cuvânt, acei bătrâni nu se simţeau singuri, iar bătrâneţea nu mai  era atât de grea. Am întâlnit şi cazuri când bătrânii erau îngrijiţi de persoane anume plătite de către copii şi nepoţi, fiindcă aceştia aveau serviciu şi nu puteau să le acorde îngrijirea necesară. În ambele cazuri era bine şi frumos şi acei copii meritau binecuvântarea părintească. Am întâlnit, din păcate şi cazuri când bătrânii, fie părinţi, fie bunici, erau bătuţi de către copiii sau urmaşii lor, persecutaţi, neglijaţi, izolaţi. Viaţa lor devenea un prim capitol al iadului încă de aici de pe pământ, încă din propria lor casă. Bătrâneţea aceea era tristă, dureros de tristă şi des reveneau în discuţia cu acei bătrâni afirmaţii precum: ,,-Părinte, aş vrea atât de mult să mor!” >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s