NR. 8/2011

Anunțuri

Cezar Adonis Mihalache: Aurul României – „bechtel“-ul de apropitar al clanului prezidenţial?

Nu mai are nici o limită… Doar un comportament deviant care relevă, fie grave deficienţe în felul în care se raportează la nevoile şi temerile ţării, socotind-o şi spoliind-o ca pe propria-i feudă, fie apropierea unui soroc ce se rezumă la plata anumitor datorii politice şi electorale. Fapt ce îl face să nu mai ţină cont de absolut nimic, nici de norma legică, nici de cea morală, nici de cutuma minimului bun-simţ, depăşind limitele de afişare în executarea intereselor imediate. Ale lui, ale acelora care l-au sprijinit cândva şi care îl ard mai rău decât pauperizarea şi umilirea celor care l-au votat cândva.

În fapt, Traian Băsescu a încetat de multă vreme să se mai comporte ca un preşedinte-jucător. Acea marotă a liderului ieşit din tipare şi care i-a vrăjit pe mulţi prin specularea speranţelor fiecăruia în mai bine. El este acum doar un model (la scară mai mare, ce-i drept!) al tiparului de succes politic şi economic cunoscut şi promovat sub argoul (tot politic!) de „băieţi deştepţi”. >>>>

Viorel Roman: „Tranziţia spre Occident“

Ortodocsii din Balcani – grecii, romanii si slavii de sud – tranziteaza de doua decenii din punct de vedere socio-politic de la socialism spre capitalism, de la CAER si Pactul de la Varsovia spre UE/NATO. Greco-ortodocsii, care au fost cumparati de anglo-americani in schimbul romanilor de la Stalin, au profitat din plin cu mult inainte de 1989 de societatea de consum pe datorie si sunt in prezent si faliti si nemultumiti. Demonstratiile si grevele din Grecia sunt la ordinea zilei. Vor avea si ceilalti ortodocsi din Europa aceiasi soarta, perspectiva de a demonstra pentru o cauza pierduta?

Revolutia din din Romania s-a soldat cu o mie de victime a unor teroristi a caror identitate o va afla numai generatia urmatoare, care se formeaza intr-o societate libera, democratica, ancorata puternic in lumea libera, occidentala, UE. Pana atunci tranzitia spre occident s-a organizeazat ca la carte.>>>>

Dan Brudaşcu: „Paradoxurile tranziţiei pe meleaguri clujene“

Judeţul Cluj, invidiat frecvent de o serie de giboni media pentru că ar beneficia, în mod necuvenit, în opinia lor, de tot felul de favoruri, având în vedere faptul că, în prezent, de aici provin foarte mulţi dintre conducătorii unor instituţii centrale, inclusiv primul-ministru, este doar aparent un loc ferit de efectele devastatoare ale dezmăţului economic şi politic petrecut în România după 1990.

Spre a nu fi învinuiţi că generalizăm, subliniem câteva domenii în care impactul este mai mult decât îngrijorător. Astfel, din punct de vedere industrial, cea mai mare parte a judeţului Cluj se confruntă cu o situaţie disperată, datorită căreia a sporit considerabil armata de şomeri a tranziţiei. Rod al unei privatizări „cu cântec”, cea mai mare parte a firmelor, altă dată de referinţă nu numai pe plan naţional, ci şi european, a dispărut complet din peisajul economic al judeţului. Nu mă refer doar la arhicunoscutul caz al fabricii Clujana[1], care producea odată încălţăminte căutată în întreaga lume, ci şi la alte branduri ale economiei clujene, dispărute complet ca urmare a privatizărilor orchestrate de emanaţii loviturii de stat din decembrie 1989. >>>>

Adrian Botez: A patrusprezecea scrisoare „La un prietin“

A PATRUSPREZECEA SCRISOARE “LA UN PRIETIN”: DESPRE “DUBLAJUL” VOCAL LA FILME, DESPRE ACADEMIA ROMÂNĂ, DESPRE CULTURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ, DESPRE “CE-O FI DEMOCRAŢIA”… –  ŞI DESPRE CÂTE ALTE NECAZURI ALE DUHULUI ROMÂNESC ŞI TERESTRU…

Stimate domnule G. L. T. –

…Eu ştiu foarte bine că, pe dvs., vă animă şi va impulsionează numai “voinţe de bine”, cu totul oneste şi patriotice… – …dar contează, enorm, şi ce alegem să apărăm, ÎN RÂNDUL DINTÂI, din chipurile Duhului Românesc, şi în ce formă, şi cu ce fond ideatic chibzuim noi să exprimăm încercările prin care trece, azi, Duhul Neamului Românesc – şi toate acestea, în mod convingător, curat şi drept…!

 …Şi, în cazul românilor, nu …”dublarea”, în româneşte, a vocilor actorilor filmelor străine, va rezolva grava problemă a pierderii autorităţii moral-spirituale româneşti, de către acest Neam Imperial, la OBÂRŞIILE SALE  – …iar nu, cum apare azi, un biet neam histrionic (…pierdere teribilă, suferită prin TRĂDĂTORII LUI CONTINUI !!!). >>>>

Mihai Ardeleanu: „Ciulinii Bărăganului“

De ce latrati la Luna de pe cer,

Ca Turla catre slava se ridica?

Aveti in voi inima de ienicer,

De la vreun turc ce-a violat-o pe bunica.

 ***

Dar ca o flota-ntreaga s-a furat,

De pe un tarm de tara haituita,

Atat de repede aceasta ati uitat,

Dar va irita ortodoxia parasita. >>>>

Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Ceasul“

Deşi pare ciudat pentru copilul de acum, dar la jumătatea secolului trecut, copil de la ţară fiind, până târziu nu am ştiut ce minunăţie este aceea: ceasul. Bunicii şi părinţii mei aveau alte mijloace şi metode pentru măsurarea timpului, pentru orientare în timpul zilei şi al nopţii. Se vorbea de ,,revărsatul zorilor”, de ,,răsăritul soarelui”, ca unitate de măsurare a timpului. Când soarele era de ,,un stânjen” pe bolta cerului, fie la răsărit, fie la apus, era timp pentru una sau alta dintre lucrările ce trebuiau făcute. Soarele ajungea ,,la prânzişor”, când trebuia dat ,,furuştiuc” la oameni, dacă îi aveai la lucru, soarele era ,,la prânz”, când trebuia să iei vitele acasă, ori să întrerupi lucrul şi să pui masa la oameni. Soarele ajungea ,,la amiază”, ,,la chindie”, ,,la asfinţit”. Ziua era la mare cinste umbra. Ai mei aveau semnele lor: când umbra casei sau a streaşinii, sau a vreunui pom ajungea pe prag sau într-un anumit loc, era vremea prânzului, era vremea amiezei, era vremea de plecat cu vitele, de plecat la muncă.  >>>>