~In memoriam-Vadim Pirogan

Un mare român a plecat la Domnul

A trecut in lumea celor drepti Vadim Pirogan. Un roman demn si curajos, de o inalta tinuta morala, un adevarat anticomunist, un mare luptator pentru reunificarea Basarabiei cu tara. A invatat la liceul „Ion Creanga” din Balti, unde i-a avut colegi pe Eugen Coseriu, Valeriu Gafencu, Ovidiu Creanga, Valentin Mandacanu. A fost dus in Gulag la 18 ani fara nici un fel de judecata imediat dupa 28 iunie 1940. Acolo i-a fost ucis si tatal, fost primar de Balti. A trait departe de Basarabia pana la Declararea Suveranitatii Basarabiei de URSS. A scris mai multe carti despre crimele comunistilor si martirii romani ai Gulagului sovietic. A fondat Asociatia Fostilor Detinuti Politici si a Veteranilor Armatei Romane. A creat Muzeul Memoriei, unde a adunat nenumarate documente ale genocidului comunist. A adus in acest muzeu mii de copii si le-a vorbit despre nenorocirea comunista care a scos Basarabia si din contextul ei romanesc, si din cel european. A participat la multe manifestari anticomuniste in Romania pentru a spune adevarul despre Gulag si despre sutele de mii de romani care au fost ucisi acolo. A depus eforturi neomenesti ca sa se ridice un Panteon al holocaustului comunist, dar nu a reusit sa-l realizeze in conditiile guvernarilor comuniste si neocomunsite de la Chisinau si Bucuresti. A fost umilit si batjocorit si de comunistii aflati la guvernare in Basarabia, si de coalitii lor de la Bucuresti. A fost membru al Uniunii Scriitorilor. Cartile lor vor educa cu certitudine multe generatii de cetateni ai viitoarei Romanii si ai viitoarei Europe. Forul democrat al Romanilor din Basarabia invita joi, 18 ianuarie, orele 11.00 pe toti romanii din Basarabia la casa

Scriitorilor de la Chisinau ca sa-si ia ramas bun de la martirul Vadim Pirogan. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

Consiliul Director al Forului Democrat al Romanilor din Basarabia

17 ianuarie 2007

_________________________________

Ieri ne-a parasit inginerul si scriitorul Vadim Pirogan din Chisinau. A fost depus spre vizitare la Uniunea Scriitorilor si maine 18 ian. 2007 la ora 11 va avea loc inmormintarea lui la parcela rezervata scriitorilor.

Vadim Pirogan este colegul meu de la Liceul Ion Creanga din Balti. Prin trecerea lui in nefiinta, romanitatea sufera o grea pierdere. El a fondat MUZEUL MEMORIEI NEAMULUI al caruia a fost presedinte, a mai fost presedintele ASOCIATIEI VETERANILOR ANTI SOVIETIC ROMANI DIN BASARABIA. Vadic s-a nascut in 1922 la Balti si tatal lui a fost primarul Batilor, care imediat ce au venit bolsevicii pe 28 iunie 1940 a fost arestat si deportat si a murit de foame intr-un lagar sovietic.

Vadim a scris citeva carti cu un continut sfisietor, ultima fiind CALVARUL pentru care , neavind bani sa o tipareasca (avea o pensie de 17 dolari US pe luna) s-a dus la directorul Institutului Cultural Roman, dl H.R.Patapievici, si i-a cerut pentru tiparirea acestei carti US $ 200 si HRP l-a refuzat. (Numai cite zeci de mii de dolari i-a dat lui V. Tismaneanu pentru o societate fantoma de a lui). Vadim Pirogan si-a tiparit cartea el singur , in 100 de exemplare pe o hirtie de proasta calitate.

Sa-i fie tarina usoara !

Ovidiu Creanga (Canada)

____________________