~Alexandra Zărnescu: „Scott Schonauer denigrează România în Stars and Stripes“

Actuala campanile mediatică antiromânească din Italia este bazată pe unele acte criminale comise de ţiganii emigraţi din România, dar care au fost falsificate şi „umflate“ de autorităţile italiene – aşa cum a dovedit, în ultimele zile, presa din ţara noastră, în special referitor la cazul ţiganului Romulus Mailat, aşa-zisul asasin al unei italience, Giovanna Reggiani. În treacăt, relev că ţiganul are un nume predestinat: Romulus este unul din întemeietorii Romei şi, totodată, asasinul fratelui său, Remus, atestat de legenda istorică! Campania mediatică italienească a fost precedată de o alta, anul trecut, făcută de mass media britanice, pornind de la aceleaşi fapte de ţiganilor. În plus, tabloidul The Sun a mai adăugat că ţiganii aduc, printre alte obiceiuri şi boli, TBC-ul în Anglia.

Dar, anterior campaniei mediatice antiromâneşti din Anglia, a fost alta în Franţa, care, la rândul ei, fusese precedată de o alta în Germania. Numitorul comun al tuturor acestor agresiuni ale mass media externe rezidă în faptul că, de fiecare dată, în presă nu se vorbea de ţigani, ci de „români“, fără să se precizeze că este vorba de „ţigani veniţi din România“.

Această „confuzie“ – făcută în mod deliberat – a fost înlesnită, în principal, de incapacitatea managerială a guvernanţilor postdecembrişti şi, în secundar, de mass media româneşti, care au permis unor organizaţii ţigăneşti să-şi aproprieze vocabula „rrom/rom“ ca denominativ al etniei lor, deşi nu există nici un motiv pentru aceasta şi deşi autorităţile fuseseră prevenite, de către Serviciile Secrete româneşti, asupra consecinţelor nefaste ale utilizării respectivei vocabule [vezi, în acest sens, Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“, în revista SANTINELA, nr. 11/2007, pag. 4-6, postat pe http://www.strajerii.ro/SANTINELA011.pdf; vezi şi http://ro.altermedia.info/minoritati/innegresc-tiganii-imaginea-romaniei_7929.html].

Consecinţa cea mai recentă a lipsei de voinţă politică a guvernanţilor de a înlătura agresiunea axiologică comisă prin acceptarea vocabulei „rrom“ este faptul că această confuzie şi substituire a ţiganilor cu românii a ajuns să se facă şi „spontan“, ca şi cum ar fi intrat în uzul scribilor – aşa cum voi releva în cele ce urmează.
Campania antiromânească discretă din spatele campaniei agresive 

Semnificativ este, însă, faptul că, dincolo de şi la adăpostul unor asemenea agresive campanii antiromâneşti mediatice, precum cele din Italia, Marea Britanie, Franţa, Germania etc., există o campanie difuză şi, oarecum, discretă, dar la fel de nocivă ca acestea, mai ales că se face uz de aceeaşi substituţie ilicită între români şi ţigani, bazată pe vocabula „rrom“ – care, în ultimii ani, a început să fie folosită cu doar un „r“, pentru a face confuzia mai facilă. O periculozitate sporită a acesteia rezidă în faptul că, dacă respectivele campanii agresive sunt intermitente şi relativ rare, campania discretă este permanentă şi insidioasă.

Un astfel de exemplu aparţinând discretei campanii permanente este cazul lui Scott Schonauer, care ne denigrează copios şi complex în „reportajul“ intitulat preţios „Un reporter într-un îndepărtat sat transilvănean, în căutarea originilor sale“, postat în 22 noiembrie 2007, în revista electronică STARS AND STRIPES (pe http://stripes.com/article.asp?section=103&article=50443).

Întregul material este o execrabilă făcătură, chiar dacă, aparent, ar avea la bază o excursie a autorului în satul respectiv. Tema demersului porneşte de la pretextul similitudinii dintre numele său, Schonauer, şi denumirea satului românesc Şona, în varianta sa germanizată, Shönau! Pentru început, trebuie să relev că însăşi această afişare dublă a denumirii, pe tăbliţele rutiere indicatoare, în română şi germană este ilegală: saşii şi şvabii nu mai deţin, încă dinainte de 1989, în nici o localitate, proporţia de 20 la sută, pentru a fi menţionată şi denumirea în limba „minorităţilor“, aşa cum s-a stipulat în lege în urma presiunilor făcute de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (U.D.M.R.) – presiune acceptată cu prea mare uşurinţă de ticăloşii care ne conduc. De altfel, primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis, care a început acest şir de ilegalităţi prin înscrierea pe tăbliţele indicatoare ale oraşului Sibiu inclusiv denumirea în germană – Hermannstadt -, deşi în Sibiu mai sunt saşi şi şvabi doar în proporţie de circa 3 la sută, este el însuşi un vechi „penalist“. Aşa rezultă din multele articole pe această temă ale d-lui Marius Albin Marinescu, directorul revistei Justiţiarul, ca, de exemplu, articolul «Klaus Iohannis, „celebrul“ primar al Sibiului, protejat politic în multele sale dosare penale» (în nr. 121, 10 oct. 2006, pag. 2-5). Acelaşi K. W. Iohannis este preşedintele Federaţiei Democrate a Germanilor din România (F.D.G.R.) – care este continuatoarea hitleristului Grup Etnic German – şi, în această calitate, primarul este implicat în retrocedările „ilegale către aceeaşi rapace Biserică Evanghelică“ (M. A. Marinescu, „Retrocedări ilegale către hitlerişti“, Justiţiarul, nr. 126, 23 februarie 2007, pag. 2-7).

Reţeta dezinformării 

Cu acest aspect am ajuns la a doua sa falsificare importantă: peste tot în materialul său, Schonauer vorbeşte nu de „saşi“ şi de „şvabi“, ci de  „saxoni“ – cum le zice el, pompos -, care ar fi fost „aduşi, în Transilvania, în secolul al XII, de către regele Geza al II-lea a Ungariei“. Astfel, el comite a treia falsificare majoră: Transilvania a fost încorporată în Ungaria doar între 1869-1918, în vremea „dualismului“ austro-ungar. Până atunci, Transilvania fusese, totdeauna, principat independent, chiar dacă fusese jefuită de o clasă suprapusă, de asupritori maghiari; apoi, cum se ştie, majoritatea conducătorilor Transilvaniei fuseseră români, ca Matei Corvin, sau români maghiarizaţi, ca Ştefan Bathory – cum sunt şi azi atâţia renegaţi, ca Gheorghe Frunda, lider la U.D.M.R., Miklos Patrubany, preşedintele Uniunii Mondiale a Ungurilor (U.M.U.) ş.a.

De fapt, Scott Schonauer practică reţeta clasică a dezinformării: amestecă 70 la sută falsuri cu 30 la sută afirmaţii adevărate, ca să le facă pe primele credibile! El îşi începe „reportajul“ său falsificator şi denigrator cu această propoziţie:

 Poporul român îşi trage rădăcinile de dincolo de Munţii Carpaţi, în Transilvania, unde dacii din S-E Europei au migrat înainte de naşterea lui Iisus“.

Prin astfel de afirmaţii, Scott Shonauer se constituie şi se autodenunţă – ipso facto – ca mercenar al propagandei revanşarde hungariste. Aici, în propoziţia finală, el se face propagatorul ideii de bază a istoriografiei hungariste falsificatoare: că teritoriul Daciei ar fi fost gol la venirea hunilor lui Attila (supranumit „Biciul lui Dumnezeu“!), iar, abia ulterior, „dacii ar fi migrat din S-E Europei“ – cum repetă ca un papagal Shonauer. E-adevărat că el afirmă că ar fi „migrat înainte de naşterea lui Iisus“, dar momentul istoric indicat de el trece neobservat în faţa verbului forte „a migra“. Deoarece, inclusiv în aceste vremuri, migraţia populaţiilor a redevenit o sperietoare: întrucât, realmente, acum migrează grupuri imense, de zeci de milioane de oameni, în comparaţie cu care „popoarele migratoare“ din Antichitate sau din Evul Mediu par simple plimbări pe o autostradă. Să ne amintim de imaginile şocante cu vapoare rablagite supraîncărcate cu emigranţi din Nordul Africii, eşuate din apropierea coastelor Italiei, Spaniei şi Franţei, soldate cu mii de morţi. Nu ne trece prin minte ideea că aceste vapoare ar fi putut fi scufundate de scafandrii italieni, spanioli şi francezi, ca să evite supraaglomerarea ţărilor lor cu imigranţii săraci, înfometaţi, bolnavi, neinstruiţi, foarte prolifici şi, de aceea, extrem de indezirabili!

În schimb, imaginaţi-vă ce ar însemna pentru ţările de destinaţie, din Occident – ca Spania, Italia, Franţa, Germania, Olanda, Belgia, Anglia, S.U.A., Canada -, primirea de către ele a sutelor de milioane de oameni migraţi dintre cei 1,3 miliarde de cinezi, 1,2 miliarde de indieni şi aproape un miliard de locuitori ai Pakistanului şi Bangladesh-ului, luate împreună. Ca să nu mai vorbim de popoarele din Africa, înfometate şi cu o demografie în creştere exponenţială.

Dar, dacă Schonauer ar fi citit lucrările cercetătoarei americane Maria Gimbutas, atunci nu ar mai fi răspândit asemenea falsuri, cu migraţia: geto-dacii au fost aici dintotdeauna!

Ocazia efectuării acestei călătorii în satul Şona a fost dată de intenţia descrierii „bazei americane de lângă Constanţa“ – ceea ce este, iarăşi, un fals (deocamdată): nu este o „bază americană, ci una românească, pusă la dispoziţia americanilor“, după cum i-a corectat generalul american David McKiernan pe cei care enunţau, ca Schonauer, această afirmaţie falsă. El povesteşte, romanţând, mai departe:

 (…) „În 1902, stră-străbunicul meu, atunci în vârstă de 18 ani, a părăsit Transilvania pentru un Ohio mai mare. Alţi saxoni au plecat, de asemenea, şi s-au stabilit în Ohio. Căderea dictaturii comuniste a lui Ceauşescu a determinat ca zeci de mii de saxoni de etnie germană să plece din România, lăsând în urmă o mică pondere a grupului lor etnic“.

În ultima propoziţie, falsificarea este deplină: este arhicunoscut faptul că saşii şi şvabii au plecat aproape toţi în Occident, în special în Germania de Vest, în timpul regimului socialist şi nu după „căderea dictaturii comuniste a lui Ceauşescu“. De asemenea, este arhicunoscut faptul că, în unele dintre casele părăsite, s-au mutat ţiganii – care, conform obiceiului lor, le-au distrus în cea mai mare parte; celelalte case şi proprietăţi, preluate legal de stat – prin despăgubirea emigranţilor sau prin confiscări în baza legilor în vigoare -, au fost vândute românilor. Şi, deşi saşii şi şvabii erau priviţi de „saxonii“ din Germania ca un fel de „ţigani“ ai lor din România, au răbdat umilinţele „saxonilor“ şi au rămas acolo. După „căderea dictaturii comuniste“, câţiva s-au reîntors în România, cu scopul de a se deda la escrocheriile cunoscute pentru a-şi „revendica“ locuinţele şi proprietăţile pe care le-au părăsit de bunăvoie sau pentru care au primit despăgubiri (cf. M. A. Marinescu, „Ardeleni, vi se pregăteşte ceva“, în Justiţiarul, nr.128, 22 martie 2007, pag. 3-6).

Forma inextricabilă a falsificării 

Întrucât m-aş extinde prea mult analizând fiecare afirmaţie importantă, stărui doar asupra unor fragmente mai reprezentative ale maculaturii sale.

«Prima oprire a fost în Braşov, un oraş medieval (…) la distanţă mică de mers cu maşina, de Castelul Bran, căruia mulţi îi spun Castelul lui Dracula. (…) A doua zi dimineaţa devreme, m-am îndreptat către a doua destinaţie, Sighişoara. Pliantele turistice oficiale spun ca este „unul dintre cele mai frumoase şi bine întreţinute oraşe medievale din Europa“. Zona a fost locuită încă din secolul 6 î.Ch., dar saxonii germani au înfiinţat oraşul în secolul al 12-lea. Acesta este locul în care s-a născut Vlad Ţepeş, conducătorul valah care a inspirat personajul lui Bram Stoker».

Prima denigrare din acest fragment: Castelul Bran este denumit de către aproape toţi doar astfel: „Castelul Bran“; numai răuvoitorii ca Scott Shonauer îi spun altfel. De fapt, despre Castelul Bran el a mai scris un material denigrator (cf. http://stripes.com/article.asp?section=103&article=49755), şi, de aceea, voi dezvolta analiza pe acest aspect în alt comentariu.

A doua minciună: Sighişoara nu a putut fi înfiinţată de saşi, de vreme ce „zona a fost locuită încă din secolul 6 î.Ch.“ Într-o scrisoare către locuitorii oraşului, Vlad Ţepeş îi numeşte „săghişoreni“ – deci denumirea oraşului, în epocă şi în vorbirea străveche a românilor, era „Săghişoara“. Or, „săghişoară“ este o formă dialectală a cuvântului „săbişoară“, adică sabie mică. După cum se ştie, în multe locuri din România, în vorbirea populară veche – păstrată şi acum, în graiul bătrânilor, îndeosebi în provincie, în Muntenia, Moldova, Basarabia, iar, ca limbă vorbită curent, în dialectul armân, adică al românilor din Macedonia-, consoanele „b“ şi „c“ sunt înlocuite cu sunetele „ghi“, respectiv, „chi“: bine-ghine, picioare-chicioare, piatră-chiatră etc. De unde rezultă că oraşul Sighişoara este locul unde se fabricau arme mici, săbişoare, săbiuţe, pumnale etc. şi, deci, este un oraş străvechi românesc, întemeiat de către străromâni, care au perpetuat atât denumirea arhaică, ancestrală, cât şi ocupaţia principală din vremea geto-dacilor. Cred că la fel s-au petrecut lucrurile, sub aspect fonetic, şi în privinţa denumirii oraşului Sibiu. În unele exprimări, se găseşte şi forma de plural, „la Sibii“ – folosită, îndeobşte, pentru denumirea oraşelor: Iaşii, Bucureştii, Piteştii, Ploieştii, Galaţii etc. Dacă asociem cu exprimarea „Săghişoara“, găsim, prin similitudine, pentru Sibiu, forma arhaică „Săghii“, adică „Săbii“ – oraş unde se fabricau săbiile. Iată un alt motiv pentru ca inscripţia Hermannstadt să fie ştearsă de pe tăbliţele indicatoare.

A treia minciună este în ultima propoziţie, care este şi contradictorie: „Vlad Ţepeş, conducătorul valah care a inspirat personajul lui Bram Stoker“. Fiind conducătorul Valahiei, nu putea fi în Transilvania. La fel, voi detalia analiza pe această temă în comentariul la articolul său „Poate că Dracula a dormit aici (sau poate că nu)“ – Dracula might (or might not) have slept here, postat în STARS AND STRIPES pe 25 octombrie a.c., cum am promis mai sus.

Căderea lui Scott în trecut

Tânărul „saxon“ americanizat la a cincea generaţie, Scott Schonauer, pretinde că s-a dus, într-o duminică, în satul Şona, vizită care a echivalat, pentru el, „cu o înapoiere în timp“. Repetă această idee şi în text şi o pune şi sub „explicaţia“ unor fotografii. Asta, evident, ca să sugereze mai pregnant că România este înapoiată!

«Era duminică, a început să burniţeze, iar străzile erau goale. Am păşit într-o mică băcănie, iar o adolescentă care avea grijă de magazin mi-a zâmbit forţat. Probabil păream destul de confuz, dar plin de entuziasm. Am încercat să încep o conversaţie, dar ea nu vorbea engleza. Aşa că i-am arătat carnetul de conducere, sperând că va fi surprinsă la vederea numelui meu. Este super, m-am gândit. „Cred că familia mea provine din acest oraş. Uită-te la numele meu, Schonauer“, i-am spus, arătându-i-l. Nu a înţeles. Şi dacă a înţeles, nu părea impresionată. S-a uitat la mine de parcă ar fi spus: „Mda, mă bucur. Şi familia mea e tot de aici. Acum, ori cumperi ceva, ori cară-te naibii de aici, până nu chem militia» (sic).

Aşadar, „saxonul“ nostru „binevoitor“ constată că tânăra vânzătoare nu ştie engleza, dar îi face procese de intenţie: el presupune – în, am văzut, „omniscienţa“ sa – că tânăra gândeşte agresiv, deşi a încercat să îi zâmbească, fie şi forţat, şi, mai mult, ea gândeşte curat americăneşte: ameninţă cu poliţia! Dar, fapt simptomatic, „saxonul“ Schonauer se dă de gol că a confecţionat o făcătură: îi atribuie adolescentei folosirea cuvântului „miliţie“, deşi, evident, de vreme ce este „adolescentă“, s-a născut după 1989, iar pe toate maşinile respectivei autorităţi scrie „Poliţia“. Deci, ea nu avea de unde să cunoască cuvântul „miliţie“; sau, dacă, la limită, admitem că a auzit nişte bancuri cu Miliţia, totuşi, asta nu era suficient ca să îi intre în vocabular, pentru ca, apoi, să ameninţe pe cineva „cu Miliţia“. Şi încă pe un străin, care, oricum, nu ştie de Miliţie pentru că, de la intrarea în ţară, vede scris peste tot numai „Poliţie“ şi, în plus, pe unul ca Schonauer, care îi bagă sub nas un document american! Căci, chiar dacă este improbabil să fi auzit de Miliţie, în mod cert a aflat din mass media despre cazul lui Teo Peter, ucis de sergentul american Christopher Van Goethem. Şi a devenit, evident, circumspectă, zicându-şi în sinea sa: „Nu te pune cu americanu’!“

Dilemă existenţială: în cavou sau pe stradă?! 

Alte fragmente din „căderea în trecut“ a lui Scott în România.

«Am încercat de mai multe ori să vorbesc cu oamenii pe stradă, dar nu am găsit pe nimeni care să vorbească engleza şi să înţeleagă de ce mă aflam acolo. Toţi se uitau la mine de parcă aş fi ieşit dintr-o navă spaţială, cerând direcţionare către o altă planetă.

Am fost pretutindeni în lume, dar niciunde nu m-am simţit aşa de străin.

Am mers către un bar de vis-à-vis. Chestia cu „Sunt-american-şi-familia-mea-e-de-aici“ nu l-a impresionat nici pe barman. Aşa că am cerut o bere şi m-am îndreptat către cel mai apropiat cimitir, în speranţa să găsesc morminte ale vreunui strămoş».

Dar acest zgârie-hârtie uită să ne spună dacă barmanul ştia engleza, ca să-i înţeleagă vorbele şi, deci, să fi putut să fie „impresionat“. Şi în continuare ne asigură sentenţios:

(…) „Am făcut câteva fotografii, dar nu am găsit nici un mormânt cu numele meu de familie. Dar, din când în când, mă simţeam mai apropiat de strămoşii mei. Chiar dacă nu erau din acest mic orăşel, provin din aceeaşi zonă“.

Dar de unde trage el această concluzie creaţă, dacă el nu găsise urme nici în sat, nici în cimitir, darămite în „zonă“?! Evident, o suge din deget.

Aşadar, când era pe stradă, printre urmaşii vii ai consătenilor presupuşilor săi strămoşi, se simţea absolut străin. Dar, într-un cimitir, loc în care doar presupunea că i-ar fi fost strămoşii, se „simţea mai apropiat de ei“. Deci, chiar propriile sale afirmaţii ne obligă, pe cale de consecinţă logică, să conchidem că mai bine i-ar sta lângă strămoşii săi, decât pe stradă, printre oameni. Astfel a intrat într-o dilemă şi dramă existenţială: să rămână în cavou, lângă cei faţă de care crede el că se simţea mai apropiat, sau să rămână pe stradă, lângă cei de care, ca nicăieri în lume, era absolut străin?!

În fond, nu este nici o dilemă, ci e doar situaţia în care l-au băgat făţărnicia sa profundă faţă de noi şi ignoranţa sa completă în problema originii şi onomasticii.

Schonauer: ignorant deplin în problema baştinei şi onomasticii 

Tot demersul se bazează pe falsa premisă a similitudinii dintre numele său, Schonauer, şi denumirea germanizată artificial, Shönau, a localităţii româneşti Şona, cum am mai relevat. E ca şi cum un englez sau american, John Smith, ar veni în România şi ar vizita localităţile unde se găsesc fierării, ca să-şi caute strămoşii. Dar John Smith are un eşec total, fiindcă nici nu a învăţat o boabă româneşte, nici nu şi-a cumpărat un ghid de conversaţie englez-român, ca să comunice cu localnicii. Apoi, acest ex-„saxon“ Schonauer, care „a fost pretutindeni în lume“, dacă a venit atât de hotărât să-şi caute „saxonii“, atunci de ce nu s-a preocupat să consulte măcar un ghid de conversaţie german-român, ca să preîntâmpine lipsa de comunicare cu localnicii, care nu ştiau engleza? Poate ar fi ştiut germana! Această lipsă de preocupare dezvăluie, încă o dată, artificialitatea maculaturii.

Mai mult. Scott Schonauer este ceea ce se cheamă un „p’afarist“, adică unul care este „pe afară de problemă“, „pe dinafară“! El nu putea să găsească vreun mormânt pe care să figureze numele său de familie sau să întâlnească vreun sătean care să fi purtat numele său! Ca să înţelegem acest lucru trebuie „puţină logică“. Dar această „puţină logică“ pentru unii ca noi înseamnă „foarte multă logică“ necesară unui american îngâmfat şi ipocrit, cum este Scott Schonauer, ca să poată înţelege raţionamentele simple.

Într-adevăr, eu, Alexandra-Iulia Zărnescu, degeaba aş merge să îmi caut stră-strămoşii în actualul oraş Zărneşti, care, în urmă cu câteva secole, fusese un sat mare. În primul rând, pentru că nu ştiu cum se numeau ei, care, la origine, în acele vremi şi în acel loc, Zărneşti, în mod cert, nu purtau numele de Zărnescu. Aceştia au migrat de acolo, cu vreo două secole în urmă, în procesul transhumanţei, şi s-au stabilit în satul Mihai Viteazul, judeţul Călăraşi. Ajunşi în acest sat, deşi purtau un nume oarecare, ei au devenit, pentru localnicii pe care i-au găsit aici, „zărneştii“ – adică cei proveniţi din Zărneşti, tot aşa cum alţii au fost denumiţi „ardelenii“ – cei veniţi din Ardeal -, „mureşenii“ – cei veniţi de pe Râul Mureş -, „ialomiţenii“ – cei veniţi de pe Râul Ialomiţa – ş.a.m.d. Şi tot aşa cum aceştia din urmă, indicaţi, iniţial, după locul de provenienţă, după baştină, au devenit, ca familii, Ardeleanu, Mureşeanu, tot astfel, numele baştinei a devenit numele neamului meu, Zărnescu.

Incapacitatea de comprehensiune a lui Scott Schonauer 

Dar acolo, în satul mare, iniţial şi străvechi, Zărneşti, din care au „roit“ acum peste două secole, strămoşii mei fuseseră numiţi altfel – de exemplu, să presupunem, „neamul Ciobanu“ – de către ceilalţi, consătenii contemporani lor, tot aşa cum, aici, în Bărăgan, unde s-au stabilit după migraţie, au fost numiţi, de către ceilalţi, localnicii care i-au primit, „neamul Zărnescu“, pentru a-i indica şi a-i numi prin locul lor de baştină, din care proveneau. Dar această modalitate de a-i numi pe cei noi veniţi într-o localitate după baştină este specifică românilor.

Aşadar, admiţând, prin reducere la absurd, că făcătura lui Schonauer ar fi adevărată, cum că strămoşii săi ar fi plecat din satul românesc Şona, redenumit artificial Shönau, ei ar fi căpătat numele de Schonauer abia după ce migraseră din Shönau, iar acest nume li l-ar fi dat cei din Ohio, unde s-au stabilit, ca să le arate consătenilor/concitadinilor americani că ei provin din Shönau! Asta, dacă admitem, tot prin absurd, că americanii din Ohio ar fi avut aceleaşi obiceiuri ca românii în modul de a-i denumi pe imigranţi – ceea ce, evident, nu e cazul – şi, în plus, ar fi ştiut de satul Shönau – ceea ce, iarăşi e absolut evident, nu ştiau!

Dar, oricum ar sta lucrurile în Ohio, la plecarea din aşa-zisul Shönau, strămoşii săi nu se numeau Schonauer, ci în alt fel. Deci, nu avea cum să găsească, în cimitir sau în localitate, numele de Schonauer. Singurul motiv pentru care el a venit în satul Şona a fost faptul că a găsit, pe hartă, pe Internet, denumirea Shönau, asemănătoare numelui său şi a făcut, absolut neîntemeiat, asocierea dintre cuvinte. Dar această asociere este o chestiune absolut arbitrară şi faptul că Schonauer şi-a confecţionat – la fel de arbitrar! – materialul pe baza acestei coincidenţe întâmplătoare dovedeşte deplina lui incapacitate de comprehensiune; adică, zis mai puţin academic şi pe înţelesul tuturora, deplina sa prostie. Chiar şi stilul de redactare este oţios, împănat cu preţiozităţi, forţat, scremut.

Toate aceste neconcordanţe logice atestă indubitabil că Schonauer şi-a confecţionat materialul „pe picior“ sau, fiindcă este american, pe laptop, din piese disparate, ca într-un puzzle nereuşit, care, la asamblare dă o chestie hidoasă.

Restul este numai dezinformare, manipulare şi denigrare deliberate.

Mistificarea şi denigrarea prin fotografii 

O altă dovadă elocventă a caracterului deliberat denigrator al materialului său este şi modul cum mixează şi „explică“ fotografiile, dintre care două sunt din Sighişoara şi au următoarele legende:

Copii români dansând la festivalul anual al tradiţiilor din Sighişoara, în august“ şi

 Festivalul din Sighişoara include dansatori cu costume tradiţionale“. Dar, când te uiţi la ei, constaţi – furios, oricât ai vrea să fii de obiectiv! – că nu sunt români, ci ţigani! În mod evident, Scott a scos din panoplia dezinformării clişeul mincinos folosit în dicţionarul francez Le Petit Robert, care, ca să ilustreze un articol despre români, a publicat o fotografie cu o şatră de ţigani de lângă Sibiu!

Legat de această substituire a românilor cu ţiganii, trebuie să reliefez un aspect important: Schonauer a remarcat festivalul din Sighişoara în august a.c. Presupun că, prompt şi pragmatic cum e, ca orice reporter american, şi-a însăilat pseudoreportajul imediat, la începutul lui septembrie. Dar, asasinul prezumtiv al Giovannei Reggiani a oripilat presa italiană, europeană şi mondială la sfârşitul lui octombrie şi toată luna noiembrie. Lui Scott Schonauer i s-a postat materialul, în STRAS AND STRIPES, pe 22 noiembrie.

De la începutul lui septembrie până spre sfârşitul lui noiembrie, s-au scurs trei luni de zile. În acest răstimp, avea nenumărate ocazii să afle de scandalul Mailat din Italia şi de nemulţumirea celei mai mari părţi a presei româneşti provocare de substituţia ilicită a românilor cu ţiganii, comisă de presa şi autorităţile din Italia. Ba au apărut, pe posturile internaţionale de televiziune, preluate de cele româneşti, imagini ale demonstraţiilor unor organizaţii din Italia, care clamau, categoric, că ele „nu îi confundă pe români cu ţiganii!“

În ciuda atâtor dovezi irefutabile, relevate de mass media, că ţiganii nu pot fi confundaţi cu românii – mai degrabă cu italienii, pentru că sunt cam la fel de bruneţi -, totuşi, în „omniscienţa“ sa, timp de un trimestru, Schonauer nu a putut să observe că, în fotografiile alese de el să ilustreze festivalul, sunt ţigani, dar el a „explicat“, sub fotografii, că ar fi vorba de români!

Aşadar, este absolut evident că Scott scoate panglici pe nas, sub masca de ziarist, ca să manipuleze opinia publică şi să ne denigreze.

Un alt argument în susţinerea opiniei mele că materialul său este o execrabilă făcătură este faptul că, în scopul de a releva caracterul derizoriu şi primitiv al satului românesc, el publică, printre altele, o fotografie cu un cal şi o căruţă, căreia îi pune următoarea legendă explicativă:

O căruţă cu un cal este parcată în afara satului Jidvei, în România rurală, unde o vizită este ca o întoarcere în timp. Zona e cunoscută pentru vinurile albe seci“.

Dar satul Jidvei nu este în judeţul Sibiu, ci în judeţul Alba! Ce legătură are cu satul Şona?! Nici una. Dar, ca să-i iasă pasienţa denigrării, Scott scoate „din pălăria“ lui de ziarist necinstit poza cu calul şi căruţa „din afara timpului“. Sunt convinsă că, în curând, va da şi fotografii cu măgarul legat la cotigă şi va spune: „Iată de ce trebuie să vină americanii! Ca să-i civilizăm pe români!“

Dar, dacă tot „s-a întors el în timp“, de ce nu a ajuns până în urmă cu doar două decenii, când agricultura se făcea, ca în S.U.A. şi, în genere, în Occident, pe ferme de sute sau mii de hectare, şi când nu se foloseau, ca atelaje agricole, „un cal şi o căruţă întoarse din timp“, ci tractoare, combine agricole şi semănători, dintre care multe erau exportate în China, Brazilia, Argentina?! Cum de a uitat el să-i cheme pe americanii săi generoşi să cumpere, „pentru un pumn de dolari“, Uzina Tractorul, din Braşov, sau, „pentru câţiva dolari în plus“, Uzina Semănătoarea, din Bucureşti, sau, „pentru un dolar găurit“, Uzina Electroputere, din Craiova?! Şi cum de a uitat el de teoria foarte americană a „terapiei de şoc“, cu care s-au distrus industria, agricultura şi zootehnia României, teorie impusă de Fondul Monetar Internaţional – care este mai mult american decât internaţional?!

Teama de Marele Licurici 

Dovada că revista STARS AND STRIPES este urmărită şi pe plan intern este şi faptul că maculatura lui, incriminată aici, a fost semnalată, timid, în unele mass media româneşti: Realitatea TV, revistele Renaşterea bănăţeană, Business Standard şi Compact, agenţia Mediafax, ziarul Ziua de Constanţa etc. În toate acestea, semnalările relevă doar ideea lui Scott Schonauer că „o călătorie în România înseamnă o înapoiere în timp“ – de altfel, ideea lait-motiv al materialului său. Despre modul cum dezinformează şi ne denigrează nu suflă nimeni nici un cuvânt, de parcă le este frică: „Poţi să te pui cu americanu’?!“ – cam asta-i temerea care răzbate din subtext! Da, e cazul să te pui!

Când americanii au infestat Europa cu gândacul de Colorado, lumea nu a reacţionat, iar consecinţele le suportăm şi acum, precum şi în viitor! E-adevărat că preşedintele României, când şi-a exhibat „strategia“ politică internaţională, a considerat că-i mai bine să-i sugă… prestigiul, seva doar Marelui Licurici, decât să-şi risipească energia alergând după un nor de mici licurici. Dar se pare că această strategie a sa nu străluceşte nici măcar cât un mic licurici! Cel puţin aşa se vede de aici, de jos, din popor. Cazul Teo Peter confirmă, încă o dată, precaritatea „strategiei“ sale.

Mie mi se pare că între ideea, afecţiunea şi expectanţa conţinute în faimoasa sintagmă „Vin americanii!“ – aducători, într-o vreme, de democraţie şi de libertate! -, pe de o parte, şi „realitatea“ emergentă din reportajul lui Scott Schonauer, pe de altă parte, există o diferenţă ca de la cer la pământ! Deoarece mâzgăliciul Scott Schonauer comite, în modul cel mai mizerabil, denigrarea României şi manipularea opiniei publice americane şi internaţionale, sub pretextul sentimental că îşi caută, tardiv şi la întâmplare, „după ureche“, presupuşii strămoşi. Deosebit de grav este şi faptul că maculatura sa este publicată în revista electronică STARS AND STRIPES, a Armatei Americane. Prin aceasta diseminează falsurile sale inclusiv în mintea militarilor americani, la fel de ignoranţi ca el, şi, în plus, mai creduli şi, deci, lipsiţi de spirit critic. Iar un militar credul şi ignorant, dar dotat până-n dinţi cu armele cele mai sofisticate, devine – întrucât este uşor manipulabil – periculos pentru democraţia şi libertatea altora; ba, devine chiar extrem de periculos când este angajat în armată pe bani, adică este mercenar!

Cât despre Scott-Saxonu’, dacă nu este ignorant şi imbecil, atunci este inteligent şi informat şi, pe cale de consecinţă, conchidem, cu necesitate, că este pervers prin ceea ce publică şi urmăreşte deliberat: dezinformarea, manipularea şi denigrarea! Deci, este şi mai periculos, pentru ca are în mână o armă foarte eficientă: mass media! Din aceste motive este pe deplin reprehensibil! Şi, din fotografia lui, făcută în faţa panoului rutier de la intrarea în satul Şona, Schonauer ne priveşte cu o faţă de mercenar.

Pe de altă parte, aşa cum există mai multe comune denumite Grădiştea, Bucur etc., este posibil să existe mai multe sate numite Şona, nu numai cel pe care l-a vizitat Schonauer. În acest caz, ridicolul în care s-a cufundat el este mult mai mare şi, totodată, şi vinovăţia lui: deoarece, în această situaţie – a existenţei mai multor localităţi Şona -, demersul lui de a-şi căuta strămoşii doar în satul vizitat, fără să se refere şi la celelalte, atestă, încă o dată,  caracterul artificial, tendenţios şi denigrator deliberat!

Marea prietenie româno-americană 

Recent, Excelenţa Sa domnul Nicholas Taubman, ambasadorul S.U.A. în România, a declarat că doar din prietenie a criticat unele modificări ale Codului de procedură penală. Chiar dacă observaţiile sale ar putea fi judicioase, nu trebuia să le facă, de la început, în public, ci doar după ce adresanţii nu ar fi reacţionat la sugestiile pe care trebuia să li le transmită pe canale diplomatice. Dar îmi permit să cred că este mai apropiat de atribuţiile sale să vadă ceea ce se scrie despre România-Prietenă în presa americană, mai ales de către americanii care vin aici şi, apoi, ne denigrează.

Deoarece efectele pernicioase provocate, pe tăcute, de afirmaţiile execrate de unul ca Scott Schonauer sunt mult mai grave decât ar fi, proporţional, efectele pozitive ale intervenţiei eclatante a d-lui ambasador Nicholas Taubman, chiar făcută cu intenţii bune – cum şi cred că a fost. Căci, am văzut, Excelenţa Sa a primit replica impardonabilă a unui ţâşt-bâşt ca Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor: acesta l-a acuzat pe ambasadorul S.U.A. de „corupţie“! Or, tocmai el, Bogdan Olteanu, a ajuns pe căi oculte în acest post – întrucât este finul premierului Călin Popescu-Tăriceanu – şi, în plus la inventar, este şi nepotul iudeo-cominternistei Ghizela Vass, mâna dreaptă a criminalei Ana Pauker, care a comis „crimele comunismului“ – crime care sunt imprescriptibile şi, de aceea, autorii lor trebuie pedepsiţi „până în al 13-lea neam“, cum se stipulează în Vechiul Testament; iar Bogdan Olteanu este de-abia la al doilea „neam“!

Totodată, întrucât suntem „membri“ în N.A.T.O., consider necesar ca redacţia revistei STARS AND STRIPES să-şi ia consilieri români când publică materiale despre România-Parteneră-şi-Prietenă. Până atunci, îi recomand lui Scott să-şi scoată gărgăunii din cap, cum că ar fi ziarist. NU!, e un fel de „gândac de Colorado“, aruncat din avion ca să infesteze cultura altora.

Quod erat demonstrandum

ALEXANDRA-IULIA ZĂRNESCU

Anunțuri

Un răspuns

  1. […] (no. 13/138 from December 19th, 2007, pages 8-11), as well as on line, on AlterMedia and in Epoca […]

Comentariile sunt închise.