~Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Despre preoţi, laici, „şpagă“ şi parohie“

Cu îngăduinţa Dvs., vom continua şi azi să analizăm câteva aspecte ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, nu de dragul de a critica, ci cu dorinţa sinceră de a aduce contribuţii la buna funcţionare a instituţiei din care facem cu toţii parte.Există în acest regulament câteva articole, care se referă la preot. Citim acolo, că preotul este ,,trimisul” sau ,,delegatul” ierarhului în parohie. Nu se vorbeşte, însă, nimic de vreo contribuţie cât de mică a comunităţii, a parohiei, la alegerea şi desemnarea preotului respectiv. Ca să fim mai expliciţi în ceea ce vrem să susţinem, putem asemăna această situaţie cu alta la fel de ciudată: un tată îi spune fiului său: ,,- Mergi la adresa cutare. Acolo vei găsi o fată/femeie necăsătorită. Te stabileşti la ea, îi devii soţ, întemeiaţi familie şi să fiţi fericiţi!” Dacă în altă epocă şi-n alte locuri asemenea căsătorii ar fi posibile, la noi astăzi ar fi imposibile. Si, totuşi, în biserica noastră, mai ales cea din fostul regat, se practică. În Transilvania şi Banat se mai păstrează, în parte, regulile şaguniene, aşa că ne referim doar la părţile sudice şi răsăritene ale Carpaţilor. Practica aceasta a ,,trimiterii” sau ,,delegării” era mai mult decât necesară în perioada Sfinţilor Apostoli şi câteva secole după aceea, când apostolii şi ierarhii trimiteau preoţi şi misionari în zonele necreştinate să predice Evanghelia, să întemeieze noi biserici şi comunităţi creştine. Era vremea ,,copilăriei” creştinismului. Astăzi, la noi, după două mii de ani de creştinism, nu mai putem vorbi de o perioadă de ,,copilărie”, ci de o maturitate deplină a creştinilor noştri. Tocmai de aceea aceşti creştini maturi într-ale învăţăturii şi practicii creştine trebuie trataţi cu mai mult respect. Acesta poate fi manifestat de către conducerea Bisericii începând chiar de la momentul acesta al alegerii unui nou preot într-o parohie.

Dar să vedem ce inconveniente prezintă actuala practică a ,,trimiterii” unui preot nou într-o parohie vacantă. Dacă nu au fost mai mulţi candidaţi, singurul care a solicitat parohia respectivă şi i-a fost atribuită de către ierarh, se poate trezi într-o situaţie penibilă. Dacă vine dintr-o altă zonă şi nu cunoaşte locurile şi oamenii, se poate trezi în mijlocul unei comunităţi străine, pe care nu o înţelege şi de care nu e înţeles. Este o situaţie grea, care-l va marca pe preotul/candidatul respectiv pentru multă vreme sau poate chiar pentru tot restul vieţii. Dacă au fost mai mulţi candidaţi, unul singur va fi ales şi ,,trimis” de ierarh în parohia vacantă. Ceilalţi vor rămâne nemulţumiţi şi, de cele mai multe ori, vor răspândi zvonul că parohia respectivă a fost atribuită celui ales în baza unui peşcheş, unei mite, unui favoritism, unei intervenţii din partea unor persoane sus puse sau unor instituţii interesate. În această situaţie, oricine va trage concluzia firească: ierarhul nu a fost cinstit. Este o acuzaţie gravă, pe care presa o poate specula şi o poate amplifica. Este cunoscut cazul unui ierarh, care era numit de presă ,,Şpagoveanul”. Am avut prilejul să cunosc acel ierarh în mai multe împrejurări şi am rămas profund impresionat de modestia, corectitudinea, spiritul de dreptate şi mai ales de generozitatea sa. Am discutat cu foşti colegi din zonă, din eparhia sa şi nici unul dintre ei nu a făcut măcar vreo aluzie la o eventuală practică a ierarhului respectiv de genul acesta. Şi, totuşi, în vremea de astăzi, când domnul Vanghele ajunge de două ori primar în Bucureşti, când domnul Becali vrea să dea mită 62 miliarde lei vechi ca să câştige un meci de fotbal, când un ministru îşi vinde cinstea, sufletul şi funcţia pentru o bucată de cârnat, îndoiala se poate strecura în sufletul şi celui mai bun creştin. El se va întreba, pe bună dreptate: nu cumva este adevărat că ierarhul a vândut parohia pe bani? Faptul acesta aduce mult rău prestigiului ierarhului, dar şi Bisericii în deplinătatea ei. Ierarhul şi Biserica trebuie să fie mai presus de orice bănuială de acest fel. Supunem atenţiei o soluţie pe cât de simplă, pe atât de folositoare, care poate înlătura orice suspiciune de acest fel.

Soluţia ce-o propunem pleacă de la convingerea că ierarhul(episcop, arhiepiscop, mitropolit) este cinstit, de bună credinţă şi vrea binele Bisericii. Soluţia aceasta nu contravine cu nimic regulamentului, ci doar îl completează. Propunem, aşadar, ca atunci când o parohie rămâne vacantă, ea să fie publicată în presa locală şi centrală, bisericească şi laică. Poate să-şi depună dosarul oricine, dar centrul eparhial de care ţine parohia respectivă va verifica acel dosar. Candidaţii care întrunesc cerinţele necesare îşi încep ,,campania electorală” în parohia respectivă. Timp de 2-3 luni vor merge în parohia cu pricina, vor participa la slujbe, vor cânta, vor predica, vor sta de vorbă cu enoriaşii, eventual vor face câte o vizită fiecărei familii, le vor asculta păsurile şi le vor expune oamenilor proiectele ce le-ar avea de realizat ca preoţi. La o dată stabilită, va fi convocată Adunarea Parohială într-o şedinţă extraordinară. În cadrul acestei şedinţe, Adunarea Parohială va hotărî, prin vot secret sau vot deschis, care dintre candidaţi vrea să fie preot în acea parohie. Procesul verbal al acestei şedinţe să fie anexat la dosarul candidatului şi, ţinând seamă de voinţa majorităţii din parohie, ierarhul să-l desemneze pe cel ales şi să-l trimită preot în acea parohie. S-ar putea, de asemenea, ca la intervale de 4-5 ani să fie convocată din nou Adunarea Parohială şi să hotărască dacă mai vrea sau nu ca preotul respectiv să mai funcţioneze în acea parohie sau să fie disponibilizat, iar parohia să fie declarată vacantă.

Prin aplicarea acestei soluţii, vedem următoarele avantaje: ierarhul nu mai poate fi acuzat de necinste, de mituire, de nepotism, favoritism şi altele de felul acesta; ierarhul nu mai poate fi forţat să numească pe unul sau pe altul de către persoane din cadrul Bisericii sau din afara ei, de către partide sau diverse instituţii; candidatul ales astfel nu va putea fi bănuit sau acuzat că a dat mită cuiva să fie numit preot; candidatul respectiv se va strădui să-şi facă datoria din momentul în care va lua postul în primire, pentru a nu înşela încrederea enoriaşilor săi, ştiut fiind că peste câţiva ani va avea din nou nevoie de votul lor pentru a mai rămâne în acea funcţie; enoriaşii din acea parohie se vor simţi respectaţi de către conducerea Bisericii şi vor fi mult mai ataşaţi de parohia lor, de problemele parohiei, înţelegând că şi părerea lor contează. Comentariile pot continua. Să sperăm că propunerea noastră va fi înţeleasă, ci nu răstălmăcită!

ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s