~Alexandru Stănciulescu Bârda: „Fiarele dintre noi”

Fiarele de care vreau să vorbim mai jos au existat şi înainte de 1989, dar despre ele nu se vorbea, iar prezenţa lor nu era atât de resimţită ca azi de omul obişnuit. Locul lor de pradă era jungla c.a.p.-urilor şi fermelor de stat, a crescătoriilor de păsări, porci sau vaci. Răpeau de acolo ce puteau şi cum puteau, cu sacii, cu căruţele, remorcile, autoturismele şi camioanele. Dacă îndrăzneai să le spui că nu e bine ce fac, îţi rânjeau dispreţuitor, îţi spuneau că toţi cei deştepţi fac la fel, ci doar proştii stau şi privesc, că din moment ce toţi suntem proprietari şi toţi beneficiari, conform lozincilor, furtul devine ocupaţia cea mai demnă de respect. Şi astfel, de-a lungul anilor, s-a prăsit prin sate şi oraşe o faună de jigodii, care prosperă în chip îngrijorător. Terenul lor de „lucru“ este vast. De la găinile unei amărâte de babe până la maşinile din Germania, de la banii sustraşi din buzunare şi sacoşe prin pieţe şi pe la cozi până la recoltele jefuite la miez de noapte, totul intră în „câmpul de muncă“ al acestor specimene. Din când în când înfundă puşcăriile pentru câtva vreme, dar nu se descurajează, ci dimpotrivă, se laudă că au fost „la staţiune“, la „reciclare“ sau la „odihnă“. Dacă sunt de la ţară, nu-i vei vedea vreodată cu sapa, cu coasa ori cu furca în spinare. Se scoală la prânz şi iarăşi se tolănesc la umbră până seara. Mănâncă bine şi beau vârtos. N-au nimic în casa şi în curtea lor, dar nu se plâng de sărăcie. „Averea“ lor este răspândită la ceilalţi: în câmp, în grădini, în curţi şi case. Ei nu se vaită că e secetă, că e prea multă ploaie, că le mor găinile sau că li-s bolnave vitele. Grădinile şi pământul lor stau nemuncite, pline de mărăcini şi bălării. Pomii puşi de părinţii şi moşii lor i-au tăiat şi i-au ars. În schimb, îi vei întâlni pe câte unul din familia lor din primăvară până toamna târziu în pieţele cu fructe şi legume, cu cereale şi cu alte produse din cele mai frumoase. Buni gospodari! „Ziua“ lor de muncă începe abia de pe la ora 24. În haite sau individual, fiarele de pradă pleacă în căutare de hrană. Distrug tot ce găsesc în cale. Dacă îţi aperi munca şi bucăţica, ei sunt în stare să-ţi dea în cap şi să treacă surâzători mai departe. Din păcate, haita creşte şi se înrăieşte, îşi perfecţionează metodele de „lucru“. Ei se consideră „oamenii noi“, „oamenii viitorului“. Dacă fiarele sunt de la oraş, operează ziua-noapte, cum pot, prin pieţe şi prin gări, prin magazine şi localuri publice. Fură bani, bagaje şi produse, pătrund în case şi maşini şi iau ce le pică la mână. Lovesc, omoară fără scrupule, prosperă. Ei înşală, falsifică, escrochează în fel şi chip, şantajează, ameninţă. Nu-i interesează ziua de mâine, ci momentul, clipa în care se află. Fiarele acestea sunt gata de orice: crimă, banditism. Trafic de droguri, de oameni, de arme şi de alte ciudăţenii. Ei intră în orice partid şi formaţiune politică, stau gata să între în şapte secte deodată, numai să le pice câte ceva. Oameni fără ideal, fără Dumnezeu, fără conştiinţă! Câtă vreme vom mai vorbi de existenţa lor?

AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA