~Camelia Ciobotaru: „De ce se duce de râpă învăţământul românesc“

A fi dascăl în şcolile româneşti astăzi, este mai mult ca oricând…o provocare!

Despre partea financiară nu o să vorbim. Subiectul s-a epuizat, desigur… fără rezultat. Dascălul dăruit profesiei sale a fost totdeauna „un trăitor pe o altă planetă”care a pus înaintea bunăstării sale materiale împortanţa formării (pentru o viaţă) a sufletelor care i-au fost încredinţate. Fiecare dintre noi poartă în suflet „icoana” unui dascăl drag , care , la un moment dat, şi-a pus amprenta asupra formării noastre existenţiale. Iar când ai curajul ( ca să nu spun nebunia ) de a porni pe „drumul dăruirii pentru ceilalţi”, nu poţi decât să-ţi doreşti să-i faci mentorului o bucurie…întrecându-l.

Desigur o să vă întrebaţi: ” Dacă nu banii…! Ce o nemulţumeşte?”. Şi o să răspundeţi în grabă: ” Cu siguranţă copiii! Nu mai sunt ca altădată! Nu mai au respect şi nici dragoste de carte”( cum aud adesea în jurul meu ).  Poate nu mai sunt ca altădată ( la fel cum tot ce ne înconjoară nu mai este la fel cu ce a fost cândva ), dar au suflete minunate, însetate de a fi iubite şi modelate. Ei sunt singurul motiv pentru care dascălul, dăruit profesiei sale, „înfruntă” ŞCOALA ROMÂNEASCĂ. Nu copiii sunt problema! Ci …dulapurile! Aţi citit bine! DULAPURILE…, ele sunt problema!

Nu este vorba de o glumă şi nici de o pierdere a lucidităţii! Dar am simţit că trebuie să ştiţi care sunt criteriile după care sunt evaluaţi cei cărora vă încredinţaţi copiii spre educare. Şi printre multe altele, la fel de nepotrivite, se numără şi …dulapurile.

Voi reproduce textual, pentru a nu exista confuzii, din „Fişa privind calcularea punctajului”, aprobată de Consiliul de administraţie al ISJ-Vrancea, din data de 23.01.2006, articolul  „cu pricina”:

– CABINETE / LABORATOARE / SĂLI  DE CLASĂ amenajate prin efort propriu (avizate de director şi confirmate de ISJ ):

1- confecţionarea de mobilier şcolar adecvat cabinetului / laboratorului / sălii de     clasă –  1,5 puncte

2- dotarea cabinetului / laboratorului / sălii de clasă cu mijloace audio-video,

calculatoare, bibliotecă şcolară – 1.5 puncte

Notă: Toate punctele obţinute de la materialele elaborate în colaborare se împart

la nr. de autori.

VECHIME  în învăţământ ca personal didactic calificat la data

de 01. 09. 2006 – 0.1 puncte / an de învăţământ.

Un calcul simplu ne arată că avem nevoie de 15 ani de dăruire, pentru a echivala un dulap…Iar dacă aşezăm pe unul din rafturi şi o combină muzicală avem nevoie chiar de 30 de ani. Dar vorbim… de „un dulap muzical”! Prin urmare…

Nu am nimic cu cei care reuşesc să îmbine profesia cu… „dulapurile”. Ba chiar îi felicit! Dar nu oricine poate să tot ceară bani din buzunarele (şi-aşa golite) ale părinţilor, pentru dotări  (care, de altfel, nu-i privesc). Printre alte umilinţe, măcar de aceasta ar trebui să fim scutiţi!  Ştim bine cine ar trebui să se ocupe de această latură…( dar constituie deja un alt subiect de discuţie).
Este adevărat că se poate „puncta” şi prin articole publicate sau cărţi editate. Dar un dascăl adevărat nu trebuie să fie neapărat şi scriitor. Revistele de specialitate sunt pline de articole seci, care nu transmit nimic şi care, cel mai adesea, nu sunt citite de nimeni,  la fel cum piaţa abundă de tot felul de publicaţii mai mult sau mai puţin valoroase. Nici cei care le-au scris nu sunt vinovaţi! Ba chiar şi-au rupt din „soldă” pentru asta…

Până şi activităţile extraşcolare sunt punctate mai mult decât un an „în câmpul muncii”. „Valorează”… 1 punct! Sunt la egalitate cu „pregătire elevilor şi participarea la olimpiadele

şcolare”. Cu alte cuvinte profesorul care organizează o excursie sau o vizită la un muzeu ( fie şi din oraş) depune acelaşi efort cu cel care pregăteşte, luni de zile, elevii pentru olimpiade.

Am putea continua dar cu siguranţă aţi înţeles. Aţi înţeles, ce „atârnă” cu adevărat la dosar. A…! Era să uit! „ Se primesc numai dosare cu şină…”

A fi dascăl adevărat înseamnă cu totul şi cu totul altceva… Înseamnă în primul rând o bună pregătire profesională şi multă dăruire în tot ceea ce faci. Să pui totdeauna pe primul plan educaţia şi să nu faci compromisuri. Să conştientizezi că datoria pe care o ai  nu se opreşte, la „fără zece”, odată cu sunetul de clopoţel, şi că tot ce sădeşti trebuie să fie pentru o existenţă. Şi spun „o existenţă”, pentru că ajunşi la Dumnezeu nu vom fi întrebaţi de nr. de  dulapuri ci de „urmarea faptelor noastre”. Trebuie să iubeşti copiii şi să faci din ora de curs o „mică sărbătoare”.  O sărbătoare de la care trebuie să aibă, obligatoriu, „amintiri” pentru toată viaţa. Acele „amintiri” care însumate să poată fi numite cultură generală. „Amintiri” care să-i formeze pentru viitoarea profesie, dar mai ales pentru viaţă. Aici învăţământul românesc este foarte deficitar, la pregătirea pentru viaţă.  Iar cei care au curajul să încerce formarea copiilor pentru viaţă…nu au dulap…

Elevii au datoria de a vorbi despre valoare şi nonvaloare. Judecata lor este sinceră şi cea cu adevărat valoroasă. Aprecierea lor este suprema răsplată.  Şi ar trebui să militeze ei pentru păstrarea şi atragerea,  în cancelarii, a dascălilor dedicaţi ridicării nivelului de învăţământ şi a prestigiului şcolii

româneşti, în cazul în care directorii sunt prea preocupaţi cu numărarea actualelor şi viitoarelor dulapuri.

Tot vorbind aici cu d-voastră, mi-a venit ideea că aş putea face educaţie pentru viaţă şi…aş putea avea şi dulap, devenind astfel şi dascăl cu greutate la dosar.

Voi deschide un atelier (virtual) unde voi lucra cu elevii mei …dulapuri! Şi pentru că egoismul nu face parte din fiinţa noastră , invităm pe toţi dascălii adevăraţi, care au fost umiliţi în activitatea profesională… de un dulap (şi cărora le dedic aceste rânduri) ,să ni se alăture…

Nu uitaţi! Pentru înscriere, se primesc numai dosare cu şină…

„Dragii de părinţi” care doresc să ne ajute, o pot face! O pot face prin mai mult timp alocat copiilor lor şi prin mai multă dragoste oferită acestora. Prin a găsi în copilul lor …cel mai bun prieten.  Prin acceptarea limitelor şi dezvoltarea talentelor.  Prin a-i învăţa să fie altruişti şi demni.

Prin a sădi în sufletele lor dragoste pentru tot ce este frumos şi valoros în această lume.  Iar dacă vă veţi găsi timp ( fie şi o clipă) pentru a apleca genunchii la rugăciune, alături de copiii  d-voastra, răsplata Domnului va fi pe măsură…

CAMELIA CIOBOTARU

profesor de religie la C. N. „ Al. I. Cuza”, Focşani

Un răspuns

  1. Stimată Doamnă, deşi nu cred că vă ajuta prea mult, trebuie sa va spun, ca într-o convorbire frăţească, creştineşte, ca noi toţi luptăm cu tot felul de dulapuri, care mai de care mai urâte şi rele. Eu am ajuns să le stropesc cu aghiazmă, chiar şi pizma, ura, intoleranţa, rapacitatea, cămătăria, insuficienţa pe care fiecare dintre noi le avem ca opuşi, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. Tot felul de forţe întunecate ne caută pentru a ne lovi, a ne târî în mocirlă pentru a nu mai auzi vreodată Cuvântul pe care noi îl dăruim mai departe. Cred că sunt oameni care au „dulapuri din greu” sunt convinsă că nu sunt mai fericiţi decăt noi. Ba, dimpotrivă! Vremelnic ei au de toate! Noi avem un dulap sau două mai puţin. Nu vom fi noi răpuşi de nişte biete dulapuri. Vom învinge, încetul cu încetul cu ajutorul Bunului Dumnezeu.! Ca picătura de apă care picură neîncetat este rostirea „Doamne ajută”!
    Maria-Eugenia Olaru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s