~Cezar Adonis Mihalache: „Speţa iredentismului“

Tăvălugul pus în mişcare de maghiarii din guvern striveşte încet, dar sigur, fundamentele statului român, lăsând în urma un teren arid pe care buruienile secesiunii autonomiste prin rădăcini. Persuasiv, iredentiştii reuşesc să traseze conturul unei entităţi pe care noi, simplii cetăţeni, o vom conştientiza abia când va fi prea târziu.

După ce s-a creat primul cadru oficial de folosire legală în actele oficiale a denumirii de ţinutul secuiesc (şi nu oricum, ci sub dreptul de marcă înregistrată la OSIM în limba… maghiară), s-a creat şi primul post de funcţionar public responsabil cu identificare problemelor ţinutului secuiesc. Nu este totuşi o strategie nouă… Dimpotrivă, construcţia prin care se încearcă legitimarea unui abuz teritorial-administrativ are la bază scenarii deja verificate. Aşa s-a procedat, de exemplu, şi în cazul altor situaţii delicate, chestiuni care acum câteva decenii ar fi stârnit revolta românilor fiind încet-încet aduse în firescul de zi cu zi.

Speţa legitimării iredentismului, cum ar ar putea fi denumit procesul prin care guvernanţii (iar aici nu mai contează culoarea politică) se obligă la acceptarea scrijelirii pilonilor statului român cu mucegaiul iredentismului şi al extremismului până la mult dorita sufocare a fiinţei româneşti, a urmat punct cu punct un diabolic program de insinuare în memoria colectivităţii. Întâi, problema autonomiilor a fost pusă în diferite oficine mass-media. Pentru că hârtia suporta a priori orice fel de ofense, chiar dacă era vorba de autoritatea statului român, iar detractorii, beneficiind de „imunitatea” asigurată de fluturarea principiului libertăţii de exprimare, nu puteau fi traşi la răspundere. Apoi, pe marginea unui conceput întors pe toate feţele de „jurnalişti” a fost avansată la baionetă o formaţiune civică prin care să se asigure o aşa-zisă dezbatere publică a problemei. În acest moment, se consemna deja prima victorie, prin faptul că se discuta public, chiar în cadrul unor structuri ale statului, despre o injusteţe evidentă, dar realizabilă în condiţiile în care reprezentanţii statuui sau cei ai clasei politice dădeau dovadă de indiferenţă, nepăsare şi laşitate. Au urmat „oficializarea” denumirii abuzului insinuat şi desemnarea unui oficial pentru a se ocupa (în primă fază, sub formă consultativă) de spinul antistatal introdus cu atâta uşurinţă.

S-a mai folosit acest procedeu şi în cazul altor „speţe”, poate de un dramatism de mai mică însemnătate, dar la fel de erozive la adresa autorităţii statului român. Când s-a dorit, bunăoară, legitimarea termenului de rrom şi dovedirea existenţei unei discriminării a ţiganilor, unul dintre cei mai importanţi paşi (după ridicarea problemei în presă şi preluarea „argumentelor” de către anumite ong-uri) a fost reprezentat tocmai de numirea pe lângă structurile oficiale ale statului român a unui consilier.

Aşa se întâmplă şi acum, modelul legitimării ilegalităţii fiind aproape de o nouă finalitate. Guvernanţii (de o altă culoare politică, de data aceasta, dar struniţi de la spate de acelaşi calambur al interesului santajabil) au decis să numească în teritoriu un consilier pentru problemele unui teritoriu administrativ care nu există. Astfel, Consiliul Judeţean Harghita a aprobat introducerea în organigrama sa a unui post de consilier pentru activitati ce ţin de ţinutul secuiesc, fiind înfiinţat chiar un departament cu denumirea de “Serviciul de coordonare a consiliilor locale şi activităţi din ţinutul secuiesc”.

Pentru iredentişti important era ca despre acest ţinut să se discute. Acum s-a trecut de la discuţiile jurnalistice la cele de seminarii. Avem chiar o titulatură impusă în mod direct de către Guvernul României (OSIM, care a emis certificat cu drept de proprietate pentru denumirea în limba maghiară a zonei, fiind o instituţie aflată sub directa subordine a Guvernului). Pentru că una este să se discute în cadrul unor colocvii despre un ţinut cu o identitate istorică nulă şi alta este ca însuşi statul să-şi delege un reprezentant pentru acest lucru. Este practic un pas spre crearea funcţiei de guvernator al ţinutului respectiv.

Un nou stâlp în procesul de legalizare a unui fals istorica fost implantat în mult înercata fiinţă românească. Ce ne rămâne de făcut? Sau, mai bine spus, mai este oare ceva de făcut?

CEZAR ADONIS MIHALACHE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s