~Dr. Alex Berca (SUA): „O stafie umblă prin lume: HIV/SIDA“

O stafie umblă prin lume – Este stafia comunismului

O stafie umblă prin lume – Este stafia HIV/AIDS

Cei ce au trăit în timpul dictaturii comuniste, indiferent în ce ţară, mai mult ca sigur îşi pot aminti cu tristeţe de şedinţele de învăţământul politic cu participare obligatorie; pentru ei primul motto de mai sus este mai mult ca sigur cunoscut.

Era motto-ul de început al Manifestului Partidului Comunist, scris de Karl Marx şi care la gradul maxim de îndoctrinare, mai bine spus de spălare a creierelor, trebuia cunoscut şi învăţat de toată lumea.

Paralela dintre cele două motto-uri de mai sus, nu este întămplătoare şi nici lipsită de realitate.

Amândouă stafiile ce au umblat şi continuă să mai umble prin lume, sunt adevărate plăgi sociale. Amândouă continuă să facă nenumărate ravagii şi victime printre cei contaminaţi cu aceste virusuri.

Sistemul comunist a omorât milioane de oameni în gulaguri, pe şantierele de construcţii (ale unor obiective care erau de cele mai multe ori total inutile societăţii) sau în puşcăriile comuniste.

HIV/AIDS (în româneşte SIDA) continuă să facă milioane de victime.

Au trecut peste 25 de ani de când doctorii americani au diagnosticat primele simptome ale infectării cu HIV.

Partea gravă este că asemenea infecţii nu au apărut numai într-un anumit loc, într-o anumită zonă sau într-o anumită ţară.

Doctorii au remarcat simptomele acestei maladii în SUA, în Republica Democrată a Congoului, în apropierea Lacului Victoria din Africa de Est în China, în India, în Australia şi încă în nenumărate locuri de pe Glob.

Aşa cum s-a întâmplat şi cu apariţia comunismului şi cu infectarea a nenumăraţi oameni cu acest virus politic, apariţia şi evoluţia infectării cu virusul HIV nu a constituit dela început un element de alertă pentru gravitatea şi viteza sa de răspândire.

Din 1980 însă simptomele de manifestare şi cazurile de decese din cauza HIV/AIDS au luat mari proporţii şi s-au extins în toată lumea. Din acel moment omenirea a început să se alerteze.

Sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), un grup de oameni de ştiinţă, cercetători în domeniul medical şi doctori practicieni au făcut recomandări privind modalitatea de prevenire şi control a acestei maladii.

În anul 2001 o sesiune specială a Organizaţiei Naţiunilor Unite a avut ca principală temă combaterea AIDS. 189 de naţiuni au aprobat şi au semnat declaraţia de participare la combaterea infectării cu virusul HIV/AIDS, maladie cu o enormă răspândire în lume.

Declaraţia celor 189 de naţiuni semnatare prevedea ca principal obiectiv reducerea drastică a cazurilor de infecţii cu HIV şi controlul acestei epidemi până în anul 2015.

Ne mai desparte mai puţin de o decadă de data pe care şi-a propus-o OMS-ul alături de alte organizaţii naţionale şi internaţionale iar rezultatele sunt încă departe de ţinta dorită.

Din analiza rapoartelor prezentate recent de către diferite ţări şi din statisticile referitoare la situaţia existentă pe plan mondial reiese că în special în zona Sub Sahariană din Africa, în Europa, în America Latină şi în Sud-Estul Asiei această maladi continuă să se manifeste deosebit de puternic şi ia proporţii dramatice.

În prezent statisticile OMS dovedesc că peste 65 milioane de oameni sunt infectaţi cu HIV şi peste 25 de milioane îşi trăiesc ultimile momente din viaţă.

Zilnic se raportează peste 11,000 de noi cazuri de infecţii şi circa 8,000 de decese. Mii de copii rămân orfani din cauza decesului părinţilor în urma acestor infectări.
Prognozele privind numărul victimelor infectate cu HIV/AIDS până în anul 2010, se ridică după cum se vede în graficul de mais sus, la zeci de milioane de persoane, dintre care cei mai mulţi se vor găsi în India, China, Nigeria, Rusia şi Etiopia. Acesta este motivul alertei mondiale şi al eforturilor de depistare, control şi tratament cât mai din timp a celor bolnavi şi de prevenire a riscului extinderii contaminării.

Cu toate că de aproape 3 decade se duce o largă campanie de informare şi documentare în privinţa acestei boli, multă lume leagă cauza acestei boli de moralitatea unor personalităţi din diverse domenii (artă, sport ş.a.).

Nu intenţionăm să intrăm în detaliile domeniului medical referitor la profilaxia acestei boli. Nu este scopul acestui articol şi nici spaţiul editorial nu ne permite acest lucru. Ne vom rezuma la prezentarea unor elemente de bază, care sunt importante de ştiut de către fiecare persoană şi în special de cei tineri.

Ce este HIV ?

HIV – Human Immunodeficiency Virus (Virusul Imunodeficienţei Umane), este un virus care atacă sistemul imunitar al omului, slăbindu-i capacitatea de a se apăra împotriva unor agenţi patogeni.

Ca toate virusurile, HIV nu are un metabolism propriu şi necesită existenţa unor aşa numite “celule gazdă” pentru a se multiplica. Printre celulele gazdă pot fi enumerate: celulele sistemului imunitar, limfocitele, globulele albe şi cele ale sistemului nervos.

Ce este AIDS (în româneşte SIDA)?

AIDS – Acquired Immune Deficiency Sindrome (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite), este o formă de manifestare a “defecţiunii” sistemului imunitar, dobândită şi nu moştenită genetic.

AIDS(SIDA) nu reprezintă o singură boală, ci o colecţie alcătuită din diferite boli care afectează în special persoanele infectate cu HIV.

Un organism sănătos ar putea combate virusul HIV după un tratament adecvat.

După opinia doctorilor specializaţi în tratarea HIV, imunodeficienţa ar putea fi vindecată pe baza tratamentelor actuale care se îmbunătăţesc dela an la an dacă infecţia este descopertă şi tratată la timp. În prezentcei bolnavi au posibilităţi şi speranţe de viaţă mult mai mari decât persoanele care au fost infectate cu acest virus cu ani de zile în urmă.

Infecţia HIV diferă dela om la om. Pot apare diferite boli, însă până la apariţia şi dezvoltarea stadiului de AIDS (SIDA) se poate întâmpla să nu se manifeste nici un simptom.

Cât de mult şi cât de repede se înmulţeşte şi se răspândeşte virusul în organismul uman şi ca atare cât de slăbit devine organismul se poate identifica prin analiza sângelui.

La scurt timp după infectarea cu HIV, acest virus se înmulţeşte rapid în organismul uman dar majoritatea oamenilor nu manifestă în primele săptămâni nici un fel de simptome. Uneori, anumite persoane au în primele 3-6 săptămâni simptome asemânătoare gripei.

O persoană cu un sistem imun foarte slăbit poate ajunge în faza de AIDS(SIDA) atunci când organismul este atacat de anumiţi viruşi contra cărora nu mai poate lupta. Aceste infecţii se numesc “infecţii oportuniste”.

Cu toate că există o gamă largă de medicamente, încă nu s-a descoperit un vaccin care să stopeze imediat evoluţia bolii.

Acesta este motivul temei, şi în cele din urmă al discriminării persoanelor infectate cu AIDS(SIDA):

Ceeace îi sperie cel mai mult pe oameni este lipsa unei reale informări şi a înţelegerii modului de transmitere a acestui virus.

Virusul de HIV ca şi forma lui avansată AIDS(SIDA) nu este similar cu cel al răcelii, sau al unei gripe care se poate transmite prin apropierea sau dând mâna cu o persoană ce a contactat respectivul virus.

HIV este transmis numai prin contactul direct cu o persoană infectată şi se transmite pe următoarele căi:

prin contactul sexual.

prin folosirea aceloraşi ace de siringă de către cei ce folosesc droguri cu cei contaminaţi cu HIV.

O femeie gravidă infectată cu HIV de către un partener de relaţii sexuale poate transmite acest virus copilului încă nenăscut. Asemenea cazuri pot fi prevenite prin tratarea mamei şi a copilului înaintea naşterii.

Prin transfuzia de sânge dela o persoană infectată cu HIV

În prezent în SUA, Europa şi în alte ţări din lume, sângele obţinut dela diferiţi donatori este testat pentru a se asigura că nu este infectat cu virusul HIV.

Lipsa preocupării pentru prevenirea şi tratarea acestei boli duce în final la accentuarea evoluţiei acestei boli şi la decesul celui infectat.

Un asemena final are efecte deosebit deputernice cu caracter social, economic şi psihologic asupra familiei, a comunităţii şi în final la nivel naţional şi internaţional.

În multe ţări în care HIV/AIDS(SIDA) nu şi-a găsit încă un suport general pentru controlul şi tratarea celor infectaţi, vârsta medie a vieţii victimilor s-a redus cu 15-20 de ani.

După unele opinii privitoare la transmiterea şi răspândirea virusului HIV/AIDS(SIDA) se consideră că acest virus este direct legat de gradul de sărăcie existent într-o ţară. Acest punct de vedere este real dar trebuie adăugaţi şi alţi factori care sunt la fel de importanţi printre care lipsa de educaţie, de informare şi în special lipsa mijloacelor de bază pentru asigurarea sănătăţii şi prevenirea infectării.

Sunt şi cazuri de excepţie. În unele ţări din Africa de Sud, cunoscute ca având un grad foarte ridicat al standardului de viaţă, cu un grad ridicat al educaţiei, cu accesibilitate la apa potabilă curgătoare, care au un nivel ridicat al asistenţei medicale, a apărut şi se manifestă un procent mare al populaţiei infectate cu acest virus.

Un fenomen similar se manifestă şi în multe ţări din America Latină unde există o discrepanţă între o pătură foarte subţire a unor oameni foarte bogaţi (circa 10% sau chiar mai puţin) şi marea majoritate a populaţiei care trăieşte la limita cea mai de jos a sărăciei, având un venit mediu de sub 1 dolar pe zi şi este total needucată.

În urmă cu câţiva ani la solicitarea Băncii Mondiale, aceste ţări au emis unele rapoarte privind Planurile naţionale şi strategia de combatere a sărăciei şi a influenţei acesteia asupra infectării cu virusul HIV.

Din analiza acestor rapoarte a rezultat că numai 16% dintre se refereau direct la relaţia amintită. 42% nu au făcut nici o referire la o asemenea situaţie iar celelelate 42% au tratat într-un mod deosebit de superficial această problemă, ca şi cum ar fi făcut parte dintr-un subiect lipsit de importanţă pentru ţara respectivă.

Aceasta dovedeşte lipsa unei preocupări majore din partea guvernelor acestor ţări, şi lipsa educaţiei care se manifestă printre altele prin lipsa unui sistem de înregistrare a celor bolnavi, ne mai vorbind de prevenirea îmbolnăvirii şi asigurarea tratării lor.

La toate acestea se adugă manifestarea inegalităţii între sexe şi excluderea socială, marginalizarea şi discriminarea la care sunt supuşi cei infectaţi cu virusul HIV.

HIV/AIDS în Statele Unite

Cu toate că au trecut cele 3 decade de când în SUA medicii au început să trateze cazurile de infectare cu HIV şi AIDS, an de an această maladie a luat proporţii din ce în ce mai mari.

În anul 2004 după date oficiale se înregistraseră peste 1 milion de oameni contaminaţi cu HIV+ din care 50% trăiau cu AIDS.

Peste ½ de milion de oameni au murit în ultimii ani din cauza AIDS, ceeea ce reprezintă de 10 ori mai mulţi oameni de cât au murit în războiul din Vietnam.

Statele Unite au de mulţi ani o legislaţie care prevede înregistrarea celor infectaţi cu HIV şi AIDS, precum şi modalităţile de prevenire şi tratare a celor bolnavi. Cu toate acestea din diferite sondaje de opinie efectuate recent de instituţii specializate a reieşit că multe persoane nu vor să divulge sau pur şi simplu nu ştiu că sunt infectate cu HIV iar pe de altă parte peste 30% dintre cei ce trăiesc cu HIV+ nu sunt îngrijoraţi sau speriaţi şi nu îşi fac nici un fel de probleme din cauza acestei contaminări. Ei nu se gândesc la faptul că sunt potenţiali transmiţători ai acestui virus.

Înregistrările anuale a celor contaminaţi ridică numărul bolnavilor de HIV cu peste 40,000 de persoane anual din care 70% sunt bărbaţi şi 30 % sunt femei.

Informaţiile pe care le deţin în prezent Centers for Disease Control and Prevention ( Centrele pentru Controlul şi Prevenire Îmbolnăvirilor) sunt relative întrucât ele nu cuprind date statistice referitoare la toate statele din America ci numai din 35 de state din cele 50.

Opinia multor doctori practicieni şi cercetători din domeniul medical, este aceea că diferitele cazuri de AIDS nu sunt similare cu cele ale celor contaminaţi de HIV. Explicaţia diferenţei, după opinia lor, este că diagnosticarea celor cu AIDS poate apare mulţi ani mai târziu după ce s-a instalat în organism virusul de HIV.

Cu toate că asemenea maladii nu se referă numai la anumite persoane de anumite vârste, sexe, rase sau etnicităţi, statisticile oficiale confirmă opinia după care AIDS are o mai largă răspândire în rândurile populaţiei Afro-Americane şi latinos. Aceste grupuri minoritare reprezintă circa ¾ dintre cei afectaţi iar în cadrul lor 67% dintre victime sunt femei.

Nu originea rasială este cauza acestui procent ridicat al celor bolnavi în Statele Unite ci alte cauze pot fi considerate ca fundamentale în răspândirea acestei maladii la proporţii deosebit de mari.

În primul rând este vorba de gradul de sărăcie în care trăiesc aceste categorii de populaţii, lipsa de educaţie, adicţiile şi exploatarea sexuală la care sunt supuşi.

La toate acestea trebuie adaugat şi un alt factor deosebit de important cum este lipsa asigurărilor medicale.

Pentru marea majoritate a populaţiei americane creşterea în ultimile decade a sumelor destinate asigurării asistenţei medicale determină în foarte multe cazuri imposibilitatea accesului la asistenţa medicală de specialitate.

În cazul populaţiei Afro-Americane şi latinos situaţia este şi mai gravă din cauza veniturilor mici şi a imposibilităţii asigurării asistenţei medicale. Aceste categorii de populaţie ajung la spitale numai în ultimul moment cînd bolile au ajuns la un stadiu avansat şi de cele mai multe ori este prea târziu pentru a se asigura un tratament eficient.

Lipsa unui control periodic medical şi a testării la timp împotriva HIV au determinat şi continuă să ridice numărul celor infectaţi şi a celor grav bolnavi din aceste segmente ale populaţiei.

Un alt factor important este şi cel al practicii sexuale. Afro-Americanii şi latinos sunt mai activi din punct de vedere sexual, comparativ cu cei din categoria caucazienilor.

După unele date existente la nivelul diferitelor state, a rezultat că în anul 2006 de exemplu, elevii de liceu au avut relaţii sexuale înainte de absolvire. 68% dintre studenţii negrii au relaţii sexuale înainte de 18 ani comparativ cu 51% cât reprezintă hispanicii şi 43% cât reprezintă elevii albi. De asemeni din diferite cercetări rezultă că bărbaţii negri au mai multe relaţii sexuale cu alţi bărbaţi.

Cercetătorii dela Universitatea Berkley din California au evidenţiat într-o serie de studii că bărbaţii Afro-Americani care sunt încarceraţi sunt mai mult expuşi la contaminarea cu AIDS şi la răspândirea acestei maladii. În prezent circa unul din 12 bărbaţi Afro-Americani în vârstă între 20 şi 30 de ani sunt încarceraţi iar procentul celor infectaţi este în directă legătură cu numărul acestora. Aceşti deţinuţi devin o sursă largă de transmitere a virusului HIV/AIDS pentru partenerii lor de viaţă sexuală, în momentul în care sunt eliberaţi din puşcării.

În ultimile două decade numărul femeilor Afro-Americane infectate cu HIV a crescut de peste 3 ori (dela 8% cât era în 1985 la peste 28% în prezent).

Un alt factor esenţial este şi cel al practicării consumului de droguri care are o largă răspândire în rândurile comunităţilor Afro-Americane.

În anul 2006 consumatorii de droguri folosind aceleaşi siringi ne sterilizate au reprezentat peste 17% dintre bolnavii de AIDS.

Din statisticile Departamentului Sănătăţii la nivel Federal şi al diferitelor state rezultă că peste 72% dintre cazurile bolnavilor de AIDS sunt concentrate în special în 10 state şi în special în zonele lor urbane. Acest lucru nu exclude situaţia gravă care există şi în zonele rurale în special în statele din sudul Americii.

O mulţime de activişti politici şi purtători de cuvânt ai diferitelor organizaţii ce sprijină drepturile oamenilor de culoare consideră că la nivelul diferitelor state şi la nivel federal nu se acordă suficiente fonduri pentru depistarea şi în special pentru tratarea acestor maladii.

De asemeni se consideră ca fapte deosebit de grave şi condamnabile stigmatizarea şi discriminarea de către societate a celor bolnavi de HIV şi AIDS.

În general reacţia societăţii împotriva acestor bolnavi provine din neînţelegerea modului de transmitere a acestori boli.

Cu ani în urmă, unii poliţişti din San Francisco îşi puneau măşti sanitare şi mănuşi de plastic atunci când aveau de aface cu persoane suspecte de AIDS. Ei erau speriaţi că vor fi contaminaţi şi vor duce acasă virusul şi îl vor transmite familiilor lor.

Mai recent, unii proprietari de apartamente din sudul Statelor Unite au cerut chiriaşilor bănuiţi de AIDS, să părăsească imediat apartamentele pentru a nu transmite şi vecinilor aceste virusuri.

Nu cu mulţi ani în urmă un băiat de 13 ani a fost eliminat din şcoală pentru că fusese contaminat cu virusul AIDS printr-o transfuzie de sânge şi se considera că poate fi un pericol pentru colegii lui.

O asemena mentalitate se poate şi trebuie combătută printr-o permanentă educaţie a populaţiei şi prin explicarea în mod clar a modului de transmitere şi infectare cu aceşti viruşi.

În urmă cu un an de zile Guvernul Federal a prezentat Congresului un buget alocat în mod special combaterii HIV şi AIDS.

Acest buget de peste 22 bilioane dolari se referea la: asistenţă, prevenire, cercetare şi cheltuieli adiacente.

Prin intermediul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Îmbolnăvirilor se desfăşoară un larg program pentru educarea populaţiei referitor la mijloacele de prevenire a infectărilor prin folosrea prezervativelor şi convingerea în special a tineretului de a practica abstinenţa dela contactele sexuale.

În ultima decadă s-au înregistrat unele succese în special în direcţia scăderii numărului de copii infectaţi cu HIV. Un asemena proces trebuie continuat cu maximum de asiduitate în prezent şi în viitor.

Politicienii, şi-au exprimat de multe ori punctul de vedere arătând că atunci când se discută despre ajutorarea altor ţări în special a celor sărace, Statele Unite oferă un exemplu remarcabil pentru întreaga lume.

Ar fi timpul, susţin mulţi dintre ei, ca America să dea dovadă şi tot odată un exemplu de modul în care se preocupă de asigurarea tuturor condiţiilor medicale pentru proprii ei cetăţeni în general şi în identificarea şi combaterea HIV/AIDS în mod special..

Printre primele măsuri ar trebui extinsă preocuparea pentru testarea 100% a sângelui destinat băncilor de sânge de pe întregul teritoriu al SUA.

În acest sens ar tebui îmbinată atenţia şi preocuparea pentru aspectele practice şi etice ale acestei activităţi. Asigurarea unei totale acurateţi a acestor testări şi ajungerea la zero greşeli între rezultatele pozitive şi cele negative trebuie să devină obiectivul numărul unu pentru toate centrele de colectare şi de testare a sângelui.

Păstrarea în mod strict a secretului rezultatelor testărilor de sânge a diverşilor donatori va putea duce la eliminarea oricăror discriminări şi la o mai mare încredere în privinţa înregistrării şi tratamentului celor bolnavi.

Reducerea la maxim posibil a timpului pentru obţinerea rezultatelor testărilor este deosebit de importantă. În prezent datorită timpului prea lung ce există în obţinerea acestor rezultate, peste 30% dintre cei testaţi de HIV uită să-şi obţină rezultatele şi să se prezinte pentru începerea tratamentelor necesare.

Din acest punct de vedere poate fi considerată ca salutară ideea creerii unor truse cu cele necesare pentru testarea acasă (similare cu cele pentru testarea gravidităţii sau a diabetului).

Îmbinând o asemena metodă cu extinderea sistemului de educare preventivă se va putea elimina orice risc psihologic pentru cei ce îşi descoperă singuri că sunt infectaţi cu HIV/AIDS.

Întrucât sistemul actual federal oferă autonomie fiecărui stat în creerea şi aplicarea legislaţiei în general şi a celei din domeniul îngrijirii sănătăţii în special, este o mare dificultate în stabilirea unor procedee şi a unei gândiri cu caracter universal pentru întreaga Americă.

În acelaş timp mulţi dintre activiştii în domeniul drepturilor omului au considerat şi continuă să susţină că înregistrarea celor bolnavi de HIV+ este o încălcare a drepturilor omului şi acest lucru trebuie să rămână ca o problemă strict personală la libera decizie a fiecărei persoane.

Ei îşi susţin punctul de vedere cu argumente care se referă la riscul discriminărilor şi al segregaţiei rasiale.

Aplicarea acestui principiu al drepturilor omului în special în acest context, este ca o sabie cu două tăişuri. Este firesc să se respecte drepturile omului şi decizia personală a fiecăruia, dar în acelaş timp acest principiu constituie o piedică în detectarea şi tratarea celor infectaţi care pe de o parte îşi pericliteaza propria viaţă şi devin potenţiali transmiţători de infecţii şi pentru alţi membrii ai societăţii.

În 40 de state din SUA este asigurată în prezent posibilitatea de menţinere sub totală anonimitate (fără a se indica numele şi adresa) persoanelor testate şi a rezultatelor de laborator.

Considerăm ca un fapt deosebit de important şi absolut necesar ca specialiştii în domeniul legislaţiei medicale împreună cu activiştii pentru asigurarea drepturilor omului şi cu toate organizaţiile şi instituţiile de stat şi particulare, să facă maximum de eforturi pentru introducerea unei legislaţii care să îmbine interesele şi drepturile fiecărei persoane cu asigurarea maximei confidenţialităţi.

În acelaş timp este absolut obligatoriu să se găsească mijloacele cele mai adecvate pentru extinderea politicii de educare a întregii populaţii referitor la avantajele pe care le oferă depistarea, controlul şi tratamentul în clinici specializate a celor infectaţi.

În condiţiile fenomenului globalizării şi al migraţiei internaţionale a forţei de muncă, pentru toţi care vin să lucreze în SUA ar trebui să se aplice ca o măsură generală înainte de angajare testarea împotriva virusului de HIV/AIDS.

Introducerea la nivel naţional a testării tuturor femeilor gravite pentru HIV va oferi înlăturarea oricărui risc al naşterii unor copii bolnavi.

În prezent peste 40% dintre femeile gravide care sunt în faza prenatală nu îşi fac nici un fel de probleme referitor la metodele de protecţie împotriva riscului de infectare cu HIV.

Foarte multe femei emigrante venite în SUA şi care sunt în faza prenatală refuză să fie testate în maternităţi. Acest lucru este determinat de asemeni de lipsa lor de educaţie şi de informare.

În rândul comunităţilor Afro-Americane, alături de organizaţiile şi instituţiile specializate în domeniul medical un rol deosebit trebuie să-l aibă şi biserica. În discursurile ţinute săpămânal în faţa enoriaşilor, preoţii ar trebuii să facă permanent referiri la avantajele pentru comunităţile respective, a înregistrării, testării şi tratării din timp a bolnavilor de HIV/AIDS şi pentru a se înlătura concepţia de stigmatizare a celor bolnavi.

Este lăudabilă iniţiativa bisericilor Afro-Americane din întrega Americă, care în urmă cu un an de zile au organizat o consfătuire la New York

pentru a discuta situaţia deosebit de alarmantă pe care o are răspândirea de mare proporţii a infectării cu HIV în rândurile populaţiei Afro-Americane.

Concluzia aceastei consfătuiri a fost accea de creştere a rolului bisericii în această direcţie şi tot odată necesitatea iminentă ca biserica să-şi întărească legătura cu Asociaţia Naţională a Medicilor Americani, cu diversele agenţii de servicii sociale în vederea implementării la nivel naţional a regulilor de prevenire, testare şi tratament a bolnavilor de HIV/AIDS precum şi de combatere a oricăror forme de discriminări sau stigmatizări a celor bolnavi.

HIV/AIDS în China

Cu mai puţin de doi ani în urmă guvernul chinez împreună cu câteva organizaţii internaţionale au început să se preocupe de cele două probleme

grave cu care se confruntă China în prezent: răspândirea virusului de HIV/AIDS şi poluarea aerului.

După datele oficiale prezentate chiar de către instituţii guvernamentale chineze numărul celor infectaţi cu HIV este de circa 800,000 persoane, din care peste 10% trăiesc cu AIDS. Aceste cifre pot fi considerate ca fiind relative din două motive:

În primul rând datele statistice prezentate de Administraţia dela Beijing se bazează pe metode statistice empirice care nu includ în calcule întregul teritoriu al Chinei.

În al doilea rând până de curând au existat reţineri serioase din partea guvernului central şi al celor locale în privinţa raportării tuturor cazurilor de persoane infectate.

După datele statistice care sunt greu de controlat, prezentate chiar de către Directorul Departamentului de Control Medical din China, numai într-un singur an peste 70,000 de persoane au fost infectate cu HIV. Asemenea informaţii ne permit concluzia că pericolul epidemic al acestei maladii creşte cu mare viteză scăpând de sub controlul medical şi ca atare are toate şansele să ia proporţiile unei epitemii la nivel naţional.

În urmă cu câţiva ani au început să se publice unele programe pe care guvernul chinez le-a inclus într-un aşa numit Plan al Chinei de acţiune pentru prevenirea şi controlul HIV/AIDS.

Odată cu acest Plan, guvernul dela Beijing a aprobat dublarea fondurilor destinate combaterii răspândirii acestei maladii. Tot odată a acceptat după ani de zile de solicitări din partea unor organizaţii internaţionale să primească suportul şi asistenţa unor instituţii medicale de peste hotare, specializate în depistarea şi tratarea acestor infecţii.

Programul pilot aprobat de guvernul central şi desfăşurat sub controlul administraţiilor locale cuprinde circa 100 de comunităţi din zona centrală a Chinei. Acest program are ca obiective principale:

– acordarea gratuită a medicamentelor anti HIV persoanelor infectate din zonele rurale şi a celor cu venituri mici din zonele urbane,

– gratuitatea testării celor suspecţii de infectare şi acordarea consultaţilor gratuite,

– gratuitatea medicamentelor pentru femeile gravide în vederea prevenirii riscului transmiterii infecţiei dela mamă la copilul nou născut şi testarea copiilor nou născuţi,

– includerea gratuită în şcoli a copiilor orfani din părinţi decedaţi din cauză de AIDS,

– asistenţa economică pentru familiile celor bolnavi de HIV/AIDS

După unele date statistice oferite în urmă cu câţiva ani de către agenţii guvernamentale chineze reieşea că peste 60% dintre bolnavii infectaţi cu HIV+ erau consumatori de droguri. Concentrarea cea mai marea acestora era în partea de Sud-Vest a Chinei.

De asemeni peste 10 % fuseseră infectaţi prin transfuzii de sânge ne testat obţinut dela diverşi donatori voluntari sau dela companii ce funţionează în mod clandestin cumpărând sânge dela unii fermieri săraci care îşi vând sângele pentru a-şi asigura un venit.

La un interviu luat unui ţăran acesta spunea “… noi toţi ne vindem sângele ca să avem ceva bani să ne putem plăti taxele ce le avem dela guvernele locale, să ţinem copiii la şcoală şi să ne asigurăm cele necesare vieţii de zi cu zi. Lucrând în fermă nu câştigăm prea mult. Cei cărora le vindem sângele ne dau bani ( circa 5 dolari) de fiecare dată când mergem să ne ia sânge”

Cu toate că există o politică severă de condamnare a celor ce produc, vând sau consumă droguri, în ultima decadă s-a stabilit că în China existau peste 1milion de consumatori de droguri. Această cifră oficială, după opinia noastră este departe de realitate, într-ucât alte surse oficiale confirmă existenţa a cel puţin 6 sau chiar 7 milioane de consumatori de droguri.Dintre aceştia 80% sunt infectaţi cu HIV+ datorită consumului în colectiv a siringilor pentru injectarea drogurilor.

Cu toate că homosexualitatea este considerată în China ca un act ilegal şi a fost scoasă din lista oficială a bolilor mentale, se estimează că homosexualitatea depăşeşte 8 milioane de persoane.

Recent, două mari spitale din Beijing au transmis Ministerului Sănătăţii unele informaţii din care rezultă că 1/3 dintre pacienţii bolnavi de HIV+ şi de AIDS au fost infectaţi datorită relaţiilor sexuale între bărbaţi.

Homosexuali sunt supuşi unei reale persecuţii şi discriminări din partea familiei şi a societăţii; ei preferă să ascundă faţă de cei din jur că sunt contaminaţi.

Fenomenul căutării de locuri de muncă la nivel naţional determină o fluctuaţie şi o migrare permanentă a populaţiei care se ridică la peste 150 milioane de persoane, în special din zonele rurale spre cele urbane.

Marea majoritate a forţei de muncă migratorii este formată din oameni tineri, necăsătoriţi cu mai mulţi bani şi care sunt potenţiali purtători sau victime ale unor contacte sexuale întămplătoare, în marea lor majoritate cu prostituate.

Un element esenţial în prevenirea şi combaterea acestei maladii este cel al informării şi educaţiei populaţiei asupra riscurilor la care sunt expuşi cei infectaţi şi ne trataţi la timp.

Dintr-un sondaj recent de opinie la care au fost solicitaţi diferite categorii ale populaţiei, a rezultat că peste 20% dintre cei intervievaţi nici nu auziseră de această boală gravă iar circa 80% nici nu au ştiut că se poate preveni transmiterea de HIV prin folosirea prezervativelor.

Din acest punct devedere, China se confruntă în prezent cu două aspecte importante: pe de o parte cu procesul informaţional şi de educaţie la proporţii de mase şi pe de altă parte cu producerea unor prezervative în cantitate suficientă şi de calitate.

Speranţa în problemele educaţiei tinerei generaţii se pune cum este şi firesc prin sistemul de învăţământ şi prin extinderea accesului la utilizarea internetului.

În această direcţie există o mare reţinere din partea multor cadre didactice care dacă nu se opun în mod deschis la procesul de educare sexuală al elevilor, nu sunt hotârăţi să-l aplice şi tot amână implementarea lui. Aceste cadre didactice consideră că educaţia sexuală şi indicaţiile privind folosirea prezervativelor de către elevi este o problemă personală a fiecărui elev de care trebuie să se ocupe în special familia şi nu şcoala. Opinia acestor profesori este că infectarea elevilor este datorată lipsei lor de morală şi ca atare cei bolnavi trebuie pedepsiţi prin stigmatizarea lor permanentă şi marginalizarea de către familie şi societate.

O asemenea mentalitate alături de lipsa unui sistem adecvat de asigurare medicală contribuie la creştereanumărului celor bolnavi, la decesul a milioane de oameni şi în mod firesc la creşterea numărului copiilor orfani.

Medicii şi specialişti demografi chinezi apreciază că până în anul 2010, de care ne mai desparte foarte puţin timp, va exista o creştere de câteva milioane.

a numărului de copii orfani

HIV/AIDS în India

Alături de China care are un număr foarte mare de persoane infectate cu HIV/AIDS, India se clasează pe următorul loc având în prezent peste 4 milioane de bolnavi.

Într-o ţară în care sărăcia, malnutriţia, lipsa unei asistenţe medicale corespunzătoare, a unor laboratoare specializate în testări, a unor echipamente medicale corespunzătoare şi în special a unui personal medical calificat suficient pentru acoperirea nevoilor medicale a peste 1 bilion de oameni, este firesc ca această maladie să ia proporţii din ce în ce mai mari în fiecare an.

În acelaş timp o anumită cultură specifică acestui popor în care discutarea diferitelor aspecte ale vieţii sexuale este considerat ca un subiect tabu, are o puternică influenţă negativă în detectarea şi combaterea maladiei HIV/AIDS.

În urmă cu ani de zile, pentru a justifica existenţa acestei maladii, guvernul indian lansase ideea că infectarea cu virusul HIV a provenit în India din contactul cu vizitatorii străini.

Nu putem contesta sută la sută această afirmaţie aşa cum nu putem nega nici multitudinea de factori interni care au contribuit la apariţia şi extinderea acestei maladii.

Dacă în anul 1986 se înregistraseră circa 20.000 de cazuri de infectări cu HIV în prezent numărul bolnavilor înregistraţi se ridică la peste 6 milioane

de cazuri.

Nici pe aceste informaţii nu se poate conta cu exactitate întrucât la vastitatea acestei ţări nu există încă un sistem organizat naţional de control şi înregistrare a vechilor şi noilor cazuri de infecţii.

Un factor adiacent al dificultăţii înregistrărilor este şi cel al numărului foarte mare de limbi majore ca şi a sutelor de dialecte ce sunt vorbite de acest popor. Un asemnea impediment are repercursiuni în procesul de informare şi educare a populaţiei referitor la riscurile celor infectaţi şi la măsurile necesare de prevenire a contaminării.

Conştient de gravitatea şi proporţia pe care o ia acestă maladie la nivel naţional în prezent guvernul indian se preocupă de căutarea celor mai adecvate metode de educare a populaţiei privind pericolul infectării cu HIV/AIDS.

Creerea unui asmenea program special are un suport financiar de peste 2,5 bilioane dolari. Separat de acest fond există multe organizaţii neguvernamentale şi agenţii internaţionale care acordă suporturi financiare.

În ultimii ani Banca Mondială şi Fundaţia Bill şi Melinda Gates au acordat suporturi financiare de sute de milioane dolari în vederea prevenirii acestei maladii.

Printre primele măsuri ce au început să se practice sunt cele legate de testarea

obligatorie împotriva acestor virusuri a tuturor cetăţenilor înaintea căsătoriei. De asemeni s-a introdus în spitale obligativitatea testării pacienţilor înaintea intervenţiilor chirurgicale.

Ca şi în alte ţări şi în India fenomenul stigmatizării celor bolnavi de HIV/AIDS este foarte dur aplicat în special împotriva populaţiei ce trăieşte la periferia societăţii şi a căror vieţi sunt considerate ca fiind total imorale. De foarte multe ori cei bolnavi, indiferent de vârstă sau de activitatea ce au desăşurat-o înainte de îmbolnăvire

devin victimile unor atacuri fizice, li se refuză tratamentul medical şi în majoritatea cazurilor sunt lăsaţi să moară fără nici un fel de ajutor.

Dintr-un studiu recent privind stadiul actual şi perspectivele răspândirii infecţiei cu HIV/AIDS rezultă că peste 70% dintre salariaţii multor întreprinderi ascund faptul că sunt bolnavi pentru a nu fi daţi afară dela locurile lor de muncă.

Asemenea situaţii au dus la concluzia că până în anul 2010, India va avea peste 25 de milioane de bolnavi de HIV/AIDS, mai mult decât ori care altă ţară de pe Glob, ceea ce se va reflecta şi din punct de vedere economic, prin scăderea ritmului ei de dezvoltare.

Cu toate că India a devenit un mare producător al medicamentului antiretroviral(ARV), ca un produs generic, cu un preţ foarte redus şi care se exportă în diverse ţări, pentru populaţia indiană utilizarea acestui medicament este încă inaccesibilă.

Pericolul HIV/AIDS în alte colţuri ale lumii

Datele statistice pe care le posedă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) dovedesc că numai într-un singur an, în 2007, au fost înregistraţi peste 5 milioane de noi persoane infectate cu HIV/AIDS.

In Africa, care include unele dintre cele mai sărace ţări din lume impactul manifestării acestui virus a fost şi continuă să fie deosebit de sever.

În ultimii ani în 10 ţări africane fiecare a zecea persoană adultă între 15 şi 50 de ani era infectată.

În Botswna, o ţară cu circa 1,5 milioane locuitori, ¼ dintre aceştia sunt bolnavi de HIV/AIDS, iar în Africa de Sud peste 20% dintre locuitori sunt contaminaţi cu aceste virusuri.

Răspândirea maladiei HIV/AIDS a luat proporţii imense în Zambia, Kenia, Ruanda, Tanzania, Zimbave, Uganda, Burundi şi în alte ţări.

Aproape unul din patru africani are nevoie de tratament de urgenţă împotriva acestui virus.

Europa de Est, este de asemeni o zonă în care epidemia AIDS creşte cu o rapiditate deosebit de mare.

OMS a informat că în ultimii doi ani răspândirea acestei maladii a cuprins peste un sfert de milion de persoane. Ţările cele mai afectate de această epidemie sunt: Federaţia Rusă, statele Baltice (Estonia, Latvia şi Letonia). Mai recent infecţia a luat proporţii în Belarusia, Moldova, Kazahstan şi Uzbekistan.

În Ucraina cu 10 ani în urmă se înregistraseră 180 de cazuri de infecţii cu HIV, în prezent sunt înregistraţi peste 70.000 de perosane. Marea majoritate a celor infectaţi sunt consumatorii de droguri ce folosec în comun seringile infectate.

Dintr-un raport oficial prezentat de către BBC News Report rezultă

că în Rusia, femeile şi copiii declaraţi ca fiind pozitivi în diagnosticul cu HIV cunosc

o puternică discriminare şi un serios abuz verbal chiar din partea celor din instituţiile destinate îngrijirii sănătăţi.

Stigmatizarea celor bolnavi se manifestă în diverse locuri începând cu locurile de muncă, în şcoli, în policlinici şi spitale şi ajunge până la nivelul familiilor lor.

Copiii care sunt abandonaţi imediat după naştere sunt izolaţi în orfelinate sau în anumite spitale într-ucât oamenii sunt speriaţi şi refuză să aibă contact cu ei.

Guvernul rus a primit şi continuă să primească nenumărate critici din partea multor dezidenţi cu privire la neimplementarea standardelor pentru protecţia femeilor infectate cu HIV+ şi a copiilor nou născuţi.

După unele estimări efectuate de către experţii în acest domeniu Rusia înregistrează anual o creştere de circa 1 milion de persoane infectate cu HIV/AIDS.

O situaţie similară se găsea şi în România epocii ceauşiste.

Familiile şi prietenii celor infectaţi cu virusul HIV/SIDA aveau tendinţa de a-i ostraciza pe cei bolnavi.

Din multe sondaje de opinie efectuate în ultimii ani, rezultă că publicul consideră că este de datoria numai a statului să aibă grije de bolnavi şi nu familiile acestora.

Eforturile de educare a publicului în privinţa problemelor pe care le presupune descoperirea, analizele, tratamentul şi viaţa socială a celor contaminaţi cu aceste virusuri HIV/SIDA au eşuat în marea lor majoritate.

Presa din România preluând date oficiale publicate recent de UNICEF arăta că mai puţin de 60% dintre copiii infectaţi cu HIV continuă să meargă la şcoali publice. Pentru a putea să-şi continue şcolarizarea cei mai mulţi copii bolnavi sunt instruiţi de familie să-şi ţină ascunsă boala.

Lipsa unei adevărate şi permanente informaţii privind pericolul de contaminare şi efectele acestor infecţii determină ca majoritatea populaţiei să evite orice fel de contact cu victimile acestei maladii.

Nici cadrele medicale nu au o altă atitudine şi continuă să aibă o mulţime de prejudecăţi.

“… Am avut o problemă cu dantura, povestea un băiat de 17 ani din Bucureşti, infectat cu HIV şi nici unul dintre stomatologii pe care i-am contactat nu au vrut nici măcar să se uite la mine. Erau speriaţi că ar putea şi ei să fie contaminaţi” .

Între 1986 şi 1991 după unele date oficiale, ce sunt foarte greu de crezut ca fiind corecte 10.000 de copii fuseseră contaminaţi cu HIV în România.

Rapida răspândire a acestei boli la nivel naţional era direct legată de politica antisocială a dictatorului comunist.

Ceauşescu promova o politică permanentă de malnutriţie şi lipsă de asistenţă medicală în special în acest domeniu.

Spitalele în general şi cele pentru copii în special precum şi orfelinatele

acordau un minimum de asistenţă şi tratament medical împotriva acestor infecţii.

Personalul medical administra numai antibiotice şi microtransfuzii considerând că prin transfuzia de sânge dela o persoană sănătoasă se poate vindeca pacientul infectat cu HIV/SIDA.

Din surse medicale demne de încredere se ştie că până în anul 1990 în România nu se efectua analiza sângelui colectat pentru transfuzii, pentru a se stabili care era sângele infectat şi care nu era.

În acelaş timp sistemul de sterilizare a acelor de injecţii, era de foarte multe ori un procedeu neglijat, injectându-se cu acelaş ac de siringă mai multe persoane adulte sau mai mulţi copii.

Din informaţii culese direct din spitalele de copii se ştia că se administrau peste 100 de injecţii fiecărui copil bolnav de HIV/SIDA în timpul unei luni de zile.

Statisticile medicale oficiale confirmau existenţa a 11.000 de cazuri de infecţii de AIDS/SIDA, în timp ce în realitate cifra depăşea multe sute de mii de cazuri.

În ultimii ani s-a deschis la Constanţa o clinică specială destinată copiilor contaminaţi iar companii americane printre care Abbot Laboratories împreună cu Baylor College of Medicine (din Huston, Texas), au investit peste 8 milioane dolari în această unitate medicală în care sunt trataţi circa 500 de copii.

După revoluţie acestei grave maladii a început să i se acorde o atenţie ceva mai mare în primul rând prin încercarea de depistare a cazurilor de infectaţi din rândul maturilor şi al copiilor.

Opinia unor doctori specialişti din Bucureşti, Cluj şi Constanţa este aceea că încă nu există o evidenţă reală a numărului celor infectaţi şi a celor netrataţi.

La aceasta se mai adaugă şi faptul că întregul sistem medical românesc se confruntă cu o mare lipsă de fonduri.

Tratamentul acestei maladii fiind foarte scump, majoritatea bolnavilor nu îşi pot permite un asemenea tratament. De nenumărate ori spitalele rămân fără medicamentele necesare şi ca atare pacienţii sunt obligaţi să facă pauze foarte lungi în administrarea dozelor specifice unui tratament adecvat ceea ce duce la dezvoltarea unei rezistenţe a organismului la tratamentul început.

După opinia multor doctori în prezent în România există pericolul apariţiei celui de al doilea val de îmbolnăviri cu HIV/SIDA. Copiii născuţi în anii ’80 din părinţi bolnavi sau infectaţi la naştere şi ne trataţi ajungând la vârsta la care au experienţe sexuale, sunt purtătorii şi transmiţătorii acestor grave infecţii.

Presa din ţară critică lipsa unei campanii permanente şi intense pentru educarea şi prevenirea acestor infecţii. Tot odată se confirmă creşterea numărului celor infectaţi prin folosirea în comun a acelor de siringi de către consumatorii de droguri,

la care se adaugă şi fenomenul deloc neglijabil al creşterii prostituţiei, în special în rândurile tineretului şi al minorilor.

Cu toat[ evoluţia rapidă a epidemiei pe Glob, Orientul Mijlociu şi

Israelul au o rată foarte redusă a acestei epidemii.

Explicaţia acestei situaţii este bazată pe căţiva factori:

– o concepţie şi o educaţie foarte conservativă în privinţa relaţiilor

relaţiilor sexuale,

– lipsa unor raportări complete asupra stadiuluişi evoluţiei acestei maladii.

Diferite studii efectuate în ţările Orientului Mijlociu şi în Israel pe de o parte şi în institute de cercetări medicale din diverse ţări europene au evidenţiat corelaţia care există între circumcizie şi incidenţa scăzută a transmiterii infecţiei HIV-AIDS prin contact sexual.

Într-un interviu luat lui Inon Schenker – MPH, specialist în probleme de sănătate publică din cadrul „Proiectului de combatere a HIV/AIDS, din Ierusalim”, acesta spunea:” … în această parte a lumii, circumcizia este bazată pe o tradiţie milenară religioasă existentă în ambele religii islamică şi iudaică. În plus influenţa tradiţiei şi cea religioasă sunt dominante prin menţinerea unui mare respect pentru valoriile familiei”.

În 1995 la iniţiativa Proiectului pentru combaterea HIV/AIDS, cu suportul guvernului englez şi a celui canadianpe de o parte şi al unor organizaţii internaţionale printre care: ONU, UNESCO şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, s-au desfăşurat lucrările unei comisi comune israelioano-palestiniană şi iordaneză, care au stabilit criteriile de luptă împotriva HIV/AIDS în această regiune.

Mai recent din iniţiativa guvernului israelian a fost creată o organizaţie numită HALEV (Inima), al cărui scop este de difuzare cât mai largă a informaţiilor privind modul de transmitere , pericolul şi tratamentul pentru combaterea acestei maladii.

Această organizaţie se adresează în special tineretului şi diferitelor comunităţi sociale.

Fondurile destinate acestui război mondial

Alături de toate eforturile cu carcater preventiv, educarea populaţiei din diferite ţări, depistarea şi tratarea acestei maladii ce continuă să facă un număr imens de victime pe plan mondial există şi un alt aspect care nu este nici pe departe minor.

Este vorba despre asigurarea fondurilor destinate combaterii acestei maladii mondiale.

În ultimile două decade şi în special în cea din urmă s-au alocat fonduri foarte mari şi totuşi se poate afirma fără nici un risc de greşeală că încă nu sunt suficiente.

Dela 300 milioane dolari cât se alocaseră la sfârşitul anilor ’90 s-a ajuns în anul 2007 la peste 8.3 bilioane dolari.

Alocarea acestor fonduri diferă dela ţară la ţară. Sumele cheltuite în acest scop în SUA sunt cu mult mai mari decât cele alocate pentru America Latină sau în Africa de Sud.

Programele Naţiunilor Unite destinate combaterii HIV/AIDS(SIDA) sunt destinate în proporţie de 50% pentru prevenire, 25% pentru tratament şi asistenţă medicală şi 25% pentru suportul copiilor orfani.

În general aceste fonduri provin din următoarele surse:

– donaţii din partea diferitelor guverne incluzând donaţii directe din partea unor guverne către alte guverne,

– fonduri din partea unor organizaţii cum ar fi Programul Mondial Alimentar susţinut de Banca Mondială,

– fonduri din partea sectorului particular care face donaţii prin diferite organizaţii neguvernamentale, prin acţiuni filantropice ale unor persoane particulare ce sprijină diferite proiecte sau programe speciale în diferite ţări.

În această categorie se încadrează şi Fundaţia Bill şi Melinda Gates ce sprijină în principal programul de combatere a HIV/AIDS în Botsvana şi India.

Întrebarea firească şi deosebit de importantă pe care şi-o poate pune oricine este aceea dacă sumele adunate din diverse surse sunt suficiente pentru lansarea şi desfăşurarea diferitelor programe ce ar trebui aplicate în toate ţările lumii unde a apărut şi se manifestă aceaste epitemii?.

Răspunsul este simplu: în prezent, oricât de mulţi bani s-ar aduna pentru susţinerea acestui război mondial, împotriva acestui duşman al umanităţii, tot nu sunt suficienţi.

Aşa cum au remarcat activiştii din acest domeniu şi diverse organizaţii internaţionale, sunt ţări în care se alocă sume foarte mari şi altele pentru care sumele sunt deosebit de mici. Inegalitatea dintre aceste ţări este determinată de o multitudine de factori printre care:

– Gradul de răspândire a acestei maladii sociale. Dacă se ia în calcul numai situaţia actuală şi nu şi cea a pespectivei, se poate ajunge la un moment dat la situaţia ca ţările sau zonele în care în prezent există un grad mai redus de infectare să devinăfocare puternice şi de unde să continue să se răspândească foarte rapid aceste maladii şi în alte colţuri ale lumii.

– În ultimii ani s-a observat creerea unei mari discrepanţe în distribuirea fondurilor legate de anumite zone geografice şi climaterice din diverse zone ale lumii. Cei care au avut şi continuă să aibă responsabilitatea distribuirii acestor fonduri preferă să acorde ajutoare mai substanţiale ţărilor sau zonelor geografice unde găsesc facilităţi convenabile pentru deplasările pe care le fac.

– Sunt ţări care au primit fonduri destinate procurării de medicamente şi pentru tratamente dar s-au omis fondurile necesare propagandei şi educaţiei precum şi pentru şcolarizarea celor ce trebuie să se preocupe de aplicarea acestora.

– Nu sunt acordate suficiente fonduri pentru ajutorarea copiilor orfani.

– Nu sunt acordate suficiente fonduri destinate testării femeilor gravide şi a celor în stare prenatală.

– Încă mai există o mare reţinere din partea unor donatori şi chiar din partea unor guverne care refuză să acorde ajutoare persoanelor infectate şi care consideră marginalizarea lor din societate ca pe o măsură şi o reacţie firească.

– O altă cauză, este şi cea a marei corupţii care există în unele ţări, la diverse nivele politice şi economice deosebit de înalte. În aceste ţări fondurile destinate programelor speciale de ajutorare a celor bolnavi, i-au cu totul altă direcţie, intrând în buzunarele unor persoane particulare.

După opinia celor ce se preocupă de obţinerea acestor fonduri şi de distribuirea lor, la acordarea acestor fonduri ar trebui să nu se ţină seama de aspectele propagandistice pentru atragerea în principal a atenţiei mass-mediei, ci de nevoile strigente ale celor bolnavi.

Este deosebit de important să se reanalizeze situaţia existenă în prezent şi a discrepanţei dintre sumele care se acordă pentru fiecare persoană în diferite ţări. De exemplu suma cheltuită pentru un bolnav în SUA este de peste 2.000 de dolari iar în alte ţări unui bolnav i se alocă 10 dolari.

Acesta este motivul pentru care considerăm că fondurile destinate desfăşurării cu succes a acestui război mondial nu sunt nici pe departe suficiente faţă de nevoile milioanelor de oameni în suferinţă şi care îşi vor pierede viaţa într-un timp scurt.

Trăim într-o lume globală în care mişcarea oamenilor din diferite motive: opresiuni politice, conflicte naţionale sau internaţionale, colaborări sau schimburi de specialişti sau studenţi, participări la competiţii internaţionale, etc. determină fluctuaţia oamenilor pe diferite meridiane şi paralele ale Globului. Această micraţie permanentă poate include şi migraţia celor contaminaţi şi care sunt potenţialii transmiţătorii ai acestor infecţii. Omenirea trebuie să ia toate măsurile de protecţie şi combatere cât mai urgent a acestor maladii.

Trăim într-o lume în care indiferent că este vorba de femei sau bărbaţi, de tineri sau persoane mai în vârstă indiferent de rasă, de culoarea pielii, de crezul fiecăruia sau de opinia sa politică, indiferent de profesia sau meseria fiecăruia şi de situaţia financiară, trebuie să fim uniti şi să devenim participanţi activi în această luptă mondială împotriva acestui inamic public.

Aşa cum s-a remarcat de nenumărate ori în presa mondială, succesul unui asemenea război este imposibil fără conducători curajoşi care înţelegând cât de gravă este situaţia şi cât de devastatoare devine situaţia dela zi la zi, trebuie să acorde maximum de suport şi să antreneze mase cât mai largi de oamnei în această luptă.

Războiul împriva HIV/AIDS(SIDA) va fi până la urmă câştigat, aşa cum a fost şi victoria împotriva comunismului. Chiar dacă vor rămâne în unele locuri urme slabe ale acestei catastrofe mondiale, până la urmă şi acestea vor fi eradicate.

Dr. ALEX BERCA

Massachusetts

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s