~Gabriel Maresh: „Patruzeci de ani de când a început sfârşitul durerii“

Cu patruzeci de ani în urmă, la Praga, se întrezărea speranţa. Nădejdea, nu doar a cehilor şi a slovacilor, ci şi a românilor şi a cetăţenilor altor naţiuni care duceau, fără voia lor, povara dureroasă a „secerii şi a ciocanului”, credinţa că poate exista o alternativă reală la maşinăria comunistă. Deşi era parte la Tratatul de la Varşovia, România nu a înţeles această speranţă ca pe un strigăt de luptă.

După o perioadă de destindere politică, cunoscută sub denumirea generică de „Primăvara de la Praga” (începută însă încă din luna ianuarie 1968, când conducerea Comitetului Central al Partidului Comunist Cehoslovac a fost preluată de Alexander Dubcek), în noaptea de 20 spre 21 august 1968, jumătate de milion de soldaţi din URSS, Ungaria, Polonia, R. D. Germană şi Bulgaria, au invadat Cehoslovacia pentru a pune capăt reformelor de parţială democratizare iniţiate de noua conducere de la Praga.

Motivul intervenţiei este indubitabil. Conducerea din ţările membre ale Tratatului de la Varşovia, dar în special liderul sovietic Leonid Brejnev, erau neliniştiţi de schimbările care se produceau în Cehoslovacia. Mai întâi au încercat să le stăvilească,  sau cel puţin să le limiteze amploarea, printr-o întreagă serie de avertizări trimise regimului de la Praga. Cum însă acestea nu şi-au atins obiectivul urmărit, s-a optat pentru o alternativă militară categorică.

În timpul ocupaţiei au pierit cel puţin 72 de cehi şi slovaci. Zeci de mii de persoane au ales calea exilului sau, prin atitudinea lor care trăda sentimentul de profundă repulsie faţă de intervenţia armată, şi-au riscat poziţia socială şi libertatea personală.

Ocupaţia Cehoslovaciei din august 1968 a fost un eveniment de primă importanţă în istoria secolului XX în care România a jucat un rol considerabil. A fost un moment care a scos în lumina reflectoarelor nivelul remarcabil de profesionalism al diplomaţilor români. Acest fapt trebuie recunoscut făcându-se abstracţie de regimul regretabil care conducea destinele românilor într-o direcţie nicio clipă dorită de ei.

Prin acţiunile întreprinse, diplomaţii noştri au urmărit cu iscusinţă apărarea, atât a intereselor naţionale, cât şi a prieteniei trainice faţă de cehi şi slovaci, manifestată, deja, cu preţul a aproximativ 40 000 de jertfe, în primul şi în al doilea război mondial.

Indiferent care au fost mobilurile personale şi politice ale regimului comunist aflat atunci la putere în România, gestionarea situaţiei de către români a fost una sub însemnul curajului. Glasul românesc de condamnare a invaziei, venit deci chiar din interiorul „lagărului comunist”, a provocat o mare frământare la nivelul cancelariilor occidentale. Până la sfârşitul lunii august, posibilitatea ca România să fie, la rândul ei, invadată, a fost o variantă care a dat fiori reci nu în puţine dintre marile capitale ale lumii.

România era însă hotărâtă să opună rezistenţă armată la orice intervenţie militară intervenită pe propriul teritoriu. Dacă acest scenariu s-ar fi verificat, lucrurile puteau fi cu uşurinţă scăpate de sub control. Mesajele transmise României de liderii unor ţări precum SUA, China, Anglia, deşi au aprobat poziţia luată faţă de invadarea Cehoslovaciei, au îndemnat însă mai curând la prudenţă şi la evitarea iritării excesive a URSS.

Existenţa, în zilele acelea de foc, a unui astfel de pericol iminent, nu este însă o certitudine. Este adevărat că independenţa faţă de Kremlin manifestată fără ocolişuri, de mai mulţi ani, de către Bucureşti, nu putea să nu trezească sentimente de iritare la nivelul conducerii URSS. Totodată, poziţia luată de România în jurul invaziei Cehoslovaciei a provocat fără îndoială nervozitate la Moscova. În acelaşi timp însă, Bucureştiul nu dădea niciun semn că ar lua în calcul posibilitatea vreunei reforme în sensul relaxării regimului politic comunist şi nici nu permitea vreo manifestare antisovietică a românilor. Nu se întrevedea, aşadar, nicio ameninţare reală la adresa sistemului comunist. Un lucur este însă cert. România a riscat şi a dat dovadă de curaj.

În momentul de faţă este interesantă şi o ipoteză propusă de istorici spre a fi mai profund cercetată sub aspect documentar. Potrivit acesteia, în perioada „Primăverii de la Praga” ar fi existat o tentativă de refacere a Micii Înţelegeri. Istoricul Petre Otu este de părere că iniţiativa de reconstituire a acestei alianţe ar fi pornit de la Cehoslovacia întrucât, în acel moment, era statul cel mai îndeaproape ameninţat.

În sprijinul acestei teorii privind readucerea în discuţie a Micii Înţelegeri vine şi faptul că, la numai câteva zile înainte de momentul invaziei, contactele diplomatice între România, Iugoslavia şi Cehoslovacia au avut o frecvenţă neobişnuit de mare. De pildă, în perioada 15-17 august 1968, Nicolae Ceauşescu s-a aflat la Praga într-o vizită interpretată şi ca un gest grăitor de solidaritate faţă de această ţară. De asemenea, imediat după invazie, la 24 august 1968, la Vârşeţ, avea loc o întrevedere între Nicolae Ceauşescu şi Iosip Broz Tito.

Acestui episod istoric, numit foarte frumos de academicianul Dan Berindei drept „moment astral”, i-a lipsit foarte puţin pentru a deveni unul de cumpănă – aşa cum avea să fie anul 1989. Este însă un moment însemnat, inclusiv pentru că a fost resimţit ca o undă de şoc de către ţările occidentale care au început să privescă cu alţi ochi, mult mai preocupaţi, situaţia celor mulţi care trăiau deja de două decenii de cealaltă parte a „cortinei de fier”.

S-au scurs patruzeci de primăveri de la cea mai mare acţiune militară cunoscută de Europa de la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale încoace. Deşi respinsă atunci cu brutalitate, speranţa libertăţii întrezărită pe cerul praghez nu a pierit sub şenilele reci ale tancurilor. În 1968, în Cehoslovacia începea sfârşitul durerii. Oamenii înţelegeau că blestemul poate lua sfârşit şi că pot trăi, la rândul lor, într-o societate normală, sănătoasă, ghidată după principiile firii, după criteriile democraţiei, celei adevărate care, pentru un timp, le-a fost negată de istorie.

GABRIEL MARESH

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s