~Ion Coja: „La meciul Manchester – Chelsea, Dumnezeu s-a arătat ca să-l vadă toată suflarea omenească“

Practic, toată omenirea s-a uitat la meciul de fotbal dintre cele două echipe englezeşti ajunse să-şi dispute finala Cupei Campionilor. Un plus de atracţie – locul finalei: Moscova. Desfăşurarea meciului a avut o structură extrem de …literară, adică pe parcursul acestei finale s-a produs o succesiune de momente şi situaţii care păreau posibile, în înlănţuirea lor, numai în imaginaţia unui scriitor, a unui scenarist. „E prea de tot!”, am fi zis, dacă ni s-ar fi prezentat un film în care am fi asistat la atâtea coincidenţe, perfect neverosimile într-un film, dar pe care văzându-le că se petrec totuşi în realitatea cea mai realitate, adică la TV, în văzul simultan a 2-3 miliarde de spectatori, de martori, nu mai avem ce spune. Ce s-a întâmplat pe Lujniki nu este ficţiune, ci purul adevăr!

Cum e cu coincidenţele? În disputa dintre evoluţionişti şi creaţionişti, adică în disputa dintre atei şi drept credincioşi, argumentul cel mai puternic şi decisiv este argumentul coincidenţelor: dacă vrei să explici apariţia vieţii şi a omului prin jocul aleatoriu al condiţiilor naturale, strict materiale, trebuie să accepţi acţiunea conjugată a unui lanţ de coincidenţe matematic imposibil să se producă. Repet, nu e vorba de o singură coincidenţă, ci de un lanţ aproape nesfârşit de coincidenţe. Începând cu distanţa dintre Soare şi Pământ: puţin mai mică sau mai mare să fi fost, şi Pământul nostru ar fi azi o planetă moartă. Chiar şi unghiul pe care axa Pământului îl face cu linia orbitei Pământului este singurul favorabil pentru apariţia condiţiilor propice vieţii. Şi aşa mai departe. Drept care mă mir de fiecare dată când mari, îşi zic ei, savanţi, bat câmpii pe tema extratereştrilor care ne tot vizitează de la o vreme, jurând doct pe existenţa lor. Aşa ceva nu se există!… Noi, oamenii, suntem singuri în Univers, pentru că suntem făpturi ale Domnului. Asta să ne intre bine în cap! Viaţa şi omul nu puteau să apară din întâmplare!

…Mă întorc la meci, la coincidenţele invocate, vizibile pentru tot natul în final, la loviturile de departajare, pe care cine le-a ratat? Taman cei mai buni jucători din cele două echipe: Ronaldo şi Terry, care, unul marcase un gol, iar altul îşi salvase echipa de la un gol. Ei doi au ratat. Înfumuratul de Ronaldo – care, sunt convins, poartă la el tot timpul, chiar şi pe teren, o mică oglinjoară, oglinjoară, cine e cel mai făţos din ţară?, în care îşi potriveşte mereu freza! A ratat într-un mod lamentabil. Măcar dacă o să înveţe ceva din asta! La ora meciului era considerat cel mai bun jucător de pe mapamond şi se vedea pe el, la tot pasul, cât e de convins că nici nu se poate să fie altul! Uite că acum ne îndoim cu toţii!…

Ceva mai complicat este cu ratarea lui Terry. Care-i vina lui? Aud că nici nu era pe lista celor preconizaţi de antrenor să bată loviturile de departajare. A fost sufletul echipei, simbolul şi exponentul ei cel mai autorizat nu numai la acest meci, ci de câţiva ani buni. N-a greşit cu nimic, nici în faţa spectatorilor, adică a oamenilor, şi nici în faţa lui Dumnezeu. A jucat perfect şi a scos miraculos de pe linia porţii un gol care ar fi oprit meciul în minutul 90. Astfel că Terry era singurul jucător de la Chelsea căruia nu i se putea imputa dacă rata o lovitură de departajare. Căci deja împiedicase o dată departajarea… Deci nu este deloc întâmplător că a ratat. L-a ales Dumnezeu cum nu se putea mai bine. …Adică? Adică asta vrea să însemne că deşi Terry a ratat, el este cel mai puţin vinovat de pierderea trofeului, ceea ce înseamnă că vinovatul, căci trebuie să fie un vinovat pentru o înfrângere aşa de dureroasă, de …magnifică, vinovatul este de căutat în altă parte, nu pe teren, nu în echipă, ci în tribună, ocupând – aţi ghicit!, fotoliul cel mai vizibil, cel mai televizat, ca un tron indecent al supramulţumirii de sine a unui ins fără sine. Cine să fie altul dacă nu patronul echipei, multi-bilionarul în ruble, lire, euro şi ce mai vreţi, Roman Abramovici! La el este „cheia”!

…Să mă explic:

Terry n-a tras deloc rău! Să-ţi alunece piciorul de sprijin şi totuşi să nu trimiţi mingea „la caise” (expresie din Constanţa), adică mult alături de poartă, ci în bară, asta dovedeşte că bravul Terry a făcut tot ce era omeneşte şi supraomeneşte posibil în condiţiile date. Sunt convins că în locul lui Terry nici un alt fotbalist nu reuşea să scoată o bară din postura respectivă, atât de ingrată: i-a alunecat piciorul pe iarba de pe Lujniki… Adică pe iarba „de acasă” a lui Roman Abramovici. „Rîul, ramul, l-au trădat pe Roman Abramovici”, a subtitrat inspirat un post TV cronica la acest meci. Şi cred că despre asta este vorba! Echipa Chelsea a ajuns la un sfert de pas de titlul de cea mai bună echipă din lume. Cum a ajuns aşa de departe, toată lumea ştie: pe banii lui Roman Abramovici. Puţini se mai întreabă de unde a avut acesta atâţia bani, iar şi mai puţini ştiu. Dumnezeu a ţinut să ne aducă aminte de unde: de la amărîţii de ruşi! De la poporul cel mai lovit de soartă în ultimii o sută de ani! Inclusiv de la spectatorii ruşi din tribunele stadionului Lujniki. Chelsea este o echipă care joacă pe bani furaţi, bani şmecheriţi cu acte în regulă, bani care au lăsat în urma lor în Rusia noian de suferinţe pentru cei care erau îndreptăţiţi să-şi facă o viaţă mai uşor de suportat cu banii externalizaţi de Abramovici din conturile Rusiei, din buzunarele ruşilor! Milioane de ruşi au trudit fără răsplata cuvenită pentru ca acest ins, cu aspect atât de puţin sportiv şi cu un suflet pe măsura chipului, să aibă cu ce plăti ca să ajungă Chelsea atât de sus, fără alt merit al patronumui decât contul din bănci şi imensa sa infatuare… Ca să n-o numesc obrăznicie! Trufie, în orice caz! Adică, dintre toate, păcatul cel mai rău! Cel mai nesuferit lui Dumnezeu.

Terry a făcut pe Lujniki vreo douăzeci de mii de paşi şi n-a alunecat nici măcar o dată. Ci abia la ultimul pas… I-a fugit de sub picioare pământul rusesc! Rîul, ramul şi firele de iarbă s-au dezis de Abramovici, l-au renegat şi n-au mai răbdat-o pe îmbuibata Chelsea. Poate şi pentru că gazonul acela de pe Lujniki va fi visat în ajunul meciului să fie frământat la o finală ca aceea şi de picioarele rusavoiului Serghei Sevcenko. Măcar atâta satisfacţie pentru rusnaci şi pentru miliardele lor de dolari abramizaţi de patronul de la Chelsea! Căci publicul moscovit a mai avut de îndurat şi această umilinţă: să-l vadă pe cel mai bun fotbalist rus ţinut pe tuşă tot meciul. Ar fi ratat Sevcenko dacă ar fi şutat el în locul lui Terry? Nimeni nu ştie. Dar dacă că ar fi ratat, cu siguranţă că nu din cauza terenului, a pământului rusesc cu iarba lui cu tot! …Iarba aceea bine lubrifiată de o ploaie nici ea întâmplătoare, pe care piciorul neprihănit al lui Terry a alunecat totuşi, dar nu pentru că era el cu ceva vinovat faţă de acele umile fire de iarbă, faţă de Maica Rusie. Ci altul! Pentru vina altuia a plătit Terry şi coechipierii săi, şi pentru ca Dumnezeu să-şi arate grozăvia puterii, cum că stă puterea divină în tot ce mişcă şi fiinţează pe acest pământ, chiar şi în câteva fire de iarbă de pe zemleaua rusească… Nici că se putea loc mai potrivit pentru pedepsirea şi căderea lui Abramovici din preaînaltul perinilor pe care se cocoţase.

Cât priveşte ratarea lui Anelka, ar fi fost împotriva tuturor evidenţelor dacă nu rata! Nu el, Anelka, ci oricine ar fi executat lovitura. Căci voia lui Dumnezeu se vădise la ratările de dinainte şi nimic nu se mai putea schimba!

Soarta lui Chelsea fusese pecetluită încă de când FIFA a decis ca finala Cupei Campionilor să se joace la Moscova. Chelsea nu avea cum să nu se califice în finala de pe Lujniki şi nu avea cum să n-o piardă!… Căci nu Manchester a învins-o pe Chelsea, ci …coincidenţele! Le puteţi numi şi altfel, cum vreţi!

…Dumnezeu a mai „alunecat” şi alt picior, al portarului de la Manchester, făcând astfel posibil golul egalizator al lui Lampard. Gol sută la sută norocos, înscris împotriva cursului pe care îl urma jocul. Avea Lampard de ce să mulţumească pentru gol cerului şi mamei sale ajunsă, probabil, pe acele tărâmuri. Gestul său de mulţumire, cu mâinile ridicate spre cer, mie nu mi-a plăcut însă. Teatral şi repetat a nu ştiu câta oară. Or să ajungă fotbaliştii ăştia să-şi dorească decesul celor dragi cât mai bine plasat în campionat!… Mai spre final… Dar Dumnezeu nu agreează exagerarea, excesul de a te crede conectat la voinţa Domnului, băgat în seamă din înaltul cerurilor la fiecare meci, abonat la graţia divină!… Drept care la câteva minute după gol – altă coincidenţă: Lampard a trimis mingea în bară, a dat-o în bară pe minge! Păi, unde era mămica lui Lampard de nu a vegheat la traiectoria balonului?! Măcar cu un centimetru-doi s-o dea mai acana!

…Golul lui Lampard nu are însă nici o legătură cu biata femeie. Dacă ar fi fost golul victoriei, poate. Ci era nevoie de acel gol numai ca să ajungem la momentul, la pilda, la fabula loviturilor de departajare, moment pe care Dumnezeu l-a premeditat şi pregătit ca să Se mai arate o dată lumii, de data aceasta deodată la câteva miliarde de martori, cum nu s-a mai întâmplat vreodat’. Numai că vădirea Sa nu poate fi mură-n gură, căci mulţi văd, dar puţini pricep ce este de văzut şi de înţeles…

Eu aş zice – în încheiere, că ateii care au văzut finala de la Moscova, minunea de pe Lujniki, dacă nu sunt proşti şi bătuţi în cap, au astfel cea mai bună dovadă raţională despre existenţa lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu putea aranja aceste atâtea şi atât de pilduitoare coincidenţe. Matematic vorbind, sunt imposibil de explicat fără să apelezi la explicaţia prin voinţa cuiva, a cui alta dacă nu a Domnului?!

Au ceva de învăţat şi drept credincioşii din minunea de pe Lujniki: află astfel că lui Dumnezeu îi place fotbalul! Nu mă mir deloc! Nu ştiu ce-or să zică teologii, dar nu este primul meci, nici prima finală la acest nivel, când Dumnezeu se amestecă şi face de neuitat un meci. N-o face întotdeauna. Îl mai lasă şi pe neica Sarsailă să-şi vâre coada! Cum s-a întâmplat în finala Cupei României şi în tot campionatul nostru, iar atunci iese mizeria care a ieşit… Câh! Retro, Satana!

ION COJA

Anunțuri

Un răspuns

  1. Manchester este cea mai norocoasa echipa din lume.Sa va spun si de ce.
    Nu numai Lampard a dat mingea aia in bara ci si Drogba si daca Drogba nu primea cartonas rosu se termina altfel meciul.
    Manchester a mai avut meci cu AS Roam iar norocul lor a fost ca De Rossi a ratat penaltyul si Totti legendarul italian nu a jucat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s