~Ionuţ Ţene: „Rusia nu se mai lasă păcălită“

Războiul din Caucaz, la graniţa maritimă a României, e un moment de îngrijorare şi de reflecţie pentru autorităţile nostre. Analiza CSAT-ului, Guvernului şi Preşedinţiei nu trebuie accesată în mod maniheist, adică în alb sau negru. În 1999, când Slobodan Miloşevici a intervenit brutal cu armata în Kosovo să-l reintroducă în spaţiul politic şi naţional al Serbiei şi să elimine organizaţia teroristă UCK, comunitatea internaţională în frunte cu SUA şi ţările Uniunii Europene au reacţionat imediat. Serbia a f ost bombardată de NATO, iar Milo şevici după căderea de la putere a fost expediat la Haga ca şi criminal de război, unde moare în condiţii suspecte. Atunci Occidentul a considerat Serbia ca un stat agresor care a intervenit împotriva unei regiuni separatiste cu etnici albanezi, deşi făcea parte de jure din componenţa Iugoslaviei de atunci. Acum, în Caucaz, preşedintele georgian Mihail Saakasvili intervine militar în regiunea separatistă rusofonă Osetia de sud şi atacă trupele ruse, care erau sub comandă ONU. De data aceasta, Rusia intervine ferm şi înfrânge trupele georgiene pătrunzând în teritoriul Georgiei. În acest context, Mihai Saakasvili este perceput de către SUA, şi mai puţin de către ţările UE, ca un erou al democraţiei care a încercat să-şi recupereze teritoriile georgiene cu populaţie rusofonă, teritorii care erau totuşi şi sub control internaţional. Această atitudine e apreciată, deoarece este anti-rusească, dacă această agresiune era ipotetic îndrep tată împotriva Turciei era foar te blamată de aceleaşi state occidentale. Sunt două atitudini diferite ale Occidentului faţă de o situaţie geopolitică asemănătoare, ceea ce dovedeşte duplicitatea şi ipocrizia marilor puteri în istorie. Totuşi ziariştii englezi, cu luciditatea caracteristică, îl descriu pe Mihail Saakasvili ca un personaj „sărit de pe fix” pentru că a intrat disproporţionat în război cu trupele ruse.
Reacţia UE la război a fost tardivă. După îngrijorările iniţiale, preşedintele Franţei, Sarkozy s-a implicat pentru un armistiţiu care îi lasă pe ruşi să controleze Osetia de sud, Abhazia şi o parte strategică din teritoriul suveran al Georgiei. E clar că Rusia lui Putin şi Medvedev nu mai este pe plan internaţional umbra palidă a vremurilor lui Mihail Gorbaciov şi Boris Elţin. Liderii ruşi nu se mai lasă păcăliţi sau influenţaţi de discursul, de multe ori, duplicitar al politicienilor din ţările occidentale. Din acest război a ieşit întărită Rusia, care a transmi s un mesaj clar Occidentului şi ţărilor din sfera sa de influenţă că nu mai acceptă să fie considerată o naţiune slabă, care nu-şi cunoaşte interesele strategice. Reafirmarea de mare putere a Rusiei pe plan internaţional ne va afecta şi pe noi, românii, în viitorul apropiat. Aşa cum SUA se doreşte o supra-putere mondială, care invadează o ţară ca Irakul pe documete CIA falsificate şi liderii de la Moscova vor ca Rusia să fie respectată şi să-şi impună interesele în lume. Şi România dacă ar fi o mare putere la fel ar face. Nu mi-au plăcut niciodată pretenţiile neo-imperiale ale marilor puteri, dar e o stare de fapt geo-politică de care conducătorii ţărilor mici trebuie să ţină seamă în mod realist, implicând, pentru a se proteja, respectarea tratatelor şi legislaţiei internaţionale. Liderii politici pensionari ai UE, care, acum, sunt postaţi pe îndemnizaţii grase în consiliile de administraţie ale companiilor petroliere ş i de gaz din Rusia, sunt lobby-ul perfect pentru Moscova la Bruxelles. În războiul din Caucaz, liderii ţărilor UE, ce depind de contractele energetice ruseşti, au preferat să se abţină de la critici virulente la adresa Moscovei. Ei şi-au arătat numai „îngrijorarea” şi atât. Georgia lui Mihail Saakasvili confirmă statutul tragic al ţărilor mici care se învecinează cu o mare putere. E limpede că Georgia a pierdut acest război pe care nu trebuia să-l înceapă. Păcat că au murit mii de civili georgieni şi ruşi nevinovaţi. În acest cadru regional, consider că atitudini belicoase ale liderilor români, de genul Marea Neagră este un „lac rusesc” sau lipsa unor legături politice şi economice la nivel înalt dintre Bucureşti şi Moscova pot afecta interesul naţional pe termen lung. România are nevoie de un prieten puternic la răsărit pentru viitoarele negocieri privind statutul european al celuilalt stat românesc, Republica Moldova. Şi, de ce nu, ţara noastră are nevoi e să-şi cumpere gazul şi petro lul mai ieftin din Rusia, pentru a accelera progresul economic şi a se asigura o societate stabilă şi prosperă.
IONUŢ ŢENE

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s