~Lucia Olaru Nenati: Eminescu între cei „zece mari români”

„LA ANIVERSARĂ”

În 15 Ianuarie aniversăm ziua de naştere a lui Eminescu. Indiferent dacă astăzi, ca şi acum 50 de ani, în vremuri tot atât de grele ca şi acum, despre „Luceafăr” se vorbeşte cu o ură stupidă şi cu o dorinţă de maculare pentru care îi va bate Dumnezeu pe cei vinovaţi, noi trebuie să ne pomenim Oamenii Mari, între care el se află la locul de cinste.

________________________________________________________

EMINESCU ÎNTRE CEI „ZECE MARI ROMÂNI”

Dincolo de tot ce s-a spus pe parcursul emisiunilor de televiziune pe acestă temă, cu îndreptăţire şi uneori, cu aplomb şi originalitate, Eminescu este cel mai reprezentativ şi deci MARE ROMÂN pentru încă multe motive ce pot constitui tema unei întregi dizertaţii, dar dintre care, din dorinţa de-a ajunge repede la înţelegerea şi asentimentul dvs., precum şi din cauza presiunii timpului scurt, le menţionez, rezumând, doar pe acestea:

• El s-a identificat cu stratul etnic românesc încă din tinereţe, prin acea călătorie iniţiatică prin tot perimetrul românesc, făcută per pedes, cu adevărat precum apostolii sau, după exemplul basmelor noastre, precum orice Făt-Frumos care, înaintea oricăror vitejii, „plecă în lume” să o cunoască şi s-o ia în stăpânire.

• Opera lui reprezintă o sinteză a stadiului intelectual şi creator al spiritului românesc de până la el pe care, în răstimpul scurtei sale vieţi, l-a prelucrat şi l-a transformat, ridicându-l prin contribuţia sa la un alt stadiu de o copleşitoare superioritate, un zigurat de tip piramidal ce continuă încă să-şi releve misterele pentru multe noi viitoare generaţii şi, pare-se, abia pe acelea le aşteaptă cu adevărat mesajul său vizionar în care se regăsesc parcă răspunsuri la toate întrebările spuse şi nespuse despre Fiinţa noastră naţională.

• Existenţa sa a fost exemplară şi desfăşurată într-un spaţiu temporal extrem de redus şi prin asta de o valoare incomensurabilă. Fiecare ipostază a vieţii sale a demonstrat calitatea sa de „om al datoriei”, înainte de orice altceva, de persoana înclinată să reformeze oricare dintre domeniile publice naţionale în care destinul l-a delegat să activeze pentru oricât de scurtă perioadă: bibliotecar, revizor şcolar, jurnalist, om de teatru, doctorand – deci cercetător al universului kantian, culegător de folclor, gânditor de sorginte filozofică şi, mai ales, creator deplin şi multilateral, scriitor total şi nu numai scriitor. Precum se ştie de către unii, autoarea acestor rânduri a aprofundat şi latura sa de om al muzicii şi de cântăreţ, restaurându-i repertoriul muzical, încercând a demonstra că prin asta Eminescu se suprapune idealului pitagoreic al „poetului muzician şi filozof, cel mai ales dintre muritori”, deci un reprezentant românesc al modelului filozofic universal prin care suntem în mod aprioric „în Europa”.

• Toată atitudinea sa manifestată în scrisul şi faptele sale a fost aceea unui om pentru care trebuinţele colective, alias binele neamului, deci al naţiunii sale, au constituit obiective prioritare pentru el ca individ, înaintea propriilor sale interese pe care nu s-a priceput niciodată să şi le apere în vreun fel. El a fost un avocat al poporului, al acestui popor pentru care suferea profund, sincer şi răvăşitor. Filmul prezentat în cadrul dezbaterilor, dar şi cărţile ultimei perioade vorbesc despre faptul că lupta dusă în această calitate de avocat al acestui popor a fost cauza sfârşitului sau, a fost sacrificul şi jertfa sa.

• Prin el ne simţim exprimaţi în toate verigile sufleteşti individuale şi colective, în el găsim răspunsuri şi întrebări şi avem în destinul său un exemplu de înaltă crucificare întru spirit.

• Cu el putem „defila” în faţa oricărei naţiuni cu nivel elevat de cultură, căci cercetarea operei sale întreprinsă competent cu uneltele comparatismului, ne relevă lesne filiaţii şi linii de comunicare echivalente cu oricare dintre marile vârfuri creatoare şi culturale ale lumii. Că este aşa o devedeste fascinaţia sa exercitată asupra oricărui străin ce se apropie cu uneltele potrivite de universul său, ca de exemplu italiana Rosa Del Conte sau eleveţiana Svetlana Paleologu Matta.

• Faptul că el este resimţit ca fiind cel mai reprezentativ element românesc, aflat chiar la limita dintre laic şi sacru, se probează prin multe dovezi, dar amintesc aici doar că românii plecaţi în lume şi obligaţi să-şi ia doar strictul necesar ca bagaj, îşi iau cu ei rugăciunile, colinzile şi poeziile lui Eminescu. Iar cei din teritoriile nedrept ocupate de alte neamuri agresoare înalţă verbul şi imaginea sa ca stindard în lupta lor de rezistenţă naţională.

• Dincolo de toate, oricât de mari sunt toţi concurenţii săi la acest titlu, el este cel mai mare pentru că el reprezintă însăşi CONŞTIINŢA acestei naţiuni, el ridicând toate informaţiile dobândite şi prelucrate la acest nivel absolut. Eminescu este unic şi nepereche şi nu poate sta alături de nimeni pe vreun taler de balanţă, căci el este întâmplarea cea mai importantă şi benefică ce ni s-a petrecut nouă, românilor, ca neam, popor sau naţiune, cum vrem să ne spunem.

LUCIA OLARU NENATI, scriitoare, jurnalistă, doctor în filologie, fostă muzeografă a Muzeului „Mihai Eminescu” Ipoteşti şi directoare a Teatrului dramatic „Mihai Eminescu” Botoşani