~Oina – Jocul care ne uneşte

Motto: „Înfrânt nu eşti atunci când sângeri şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis” – Radu Gyr

Dragi conaţionali,

Asociaţia OINA este o organizaţie neguvernamentală care are ca scop păstrarea vie a jocurilor sportive tradiţionale ca elemente constitutive ale identităţii culturale a neamului românesc.

Dorim să venim în sprijinul eforturilor dumneavoastră de promovare a românismului şi vă aducem în atenţie valenţele identitare şi culturale, insuficient exploatate, ale jocului de oină.

Jocul de oină este o componentă de excepţie a culturii nostre populare, care a fost preluată, perfecţionată şi transformată în sport reprezentativ naţional.

La sfârşitul secolului XIX, într-o perioadă când elitei conducătoare îi era ruşine să vorbească româneşte şi sporturile occidentale erau în plină expansiune, un mic grup de patrioţi au avut forţa morală de a introduce în programa şcolară jocul care era cel mai practicat de către copiii de ţărani.

Datorită lor, acest joc s-a păstrat până astăzi şi acum ne putem mândri că noi, românii, suntem printre puţinele popoare europene care au creat un joc naţional.

În pofida imaginii de sport al satului, oina a fost practicată la nivel competiţional cu preponderenţă de către elita şcolară.

Prima competiţie naţională de oină a avut loc între reprezentativele liceelor şi a fost organizată de Spiru Haret, în calitate de ministru al învăţământului, la 9 Mai 1899, de Ziua Independenţei, în Bucureşti.

În răstimpul celor peste o sută de ani, s-a reuşit să se păstreze continuitatea practicării organizate a oinei, s-a lărgit aria de participare la toate categoriile de vârstă, de la şcolari până la seniori, s-au format sute de echipe sportive şi o federaţie de specialitate, care organizează anual un Campionat Naţional, Cupa României şi alte competiţii locale sau cu un anumit specific.

În perioada de după 1989, interesul faţă de oină a suferit un declin constant, datorită scăderii generalizate a consideraţiei faţă de valorile naţionale şi a creşterii atracţiei faţă de sporturile mai mediatizate şi mai bine finanţate.

Pe acest fond, majoritatea echipelor de oină şi-au încetat activitatea sau s-au transformat în echipe de base-ball, iar ultimii practicanţi de oină se zbat acum într-un anonimat cvasi-total, sunt lipsiţi de fonduri şi, cel mai grav, de perspective.

Şansa de revigorare a jocului de oină constă în retrezirea interesului românilor pentru acest sport, prin reintroducerea sa în viaţa cotidiană şi prin creşterea numărului celor care îl cunosc şi îl practică, şi acesta este mesajul asociaţiei noastre.

Cu siguranţă că printre românii pe care soarta i-a dus să trăiască departe de Ţară se găsesc mulţi care îndrăgesc sportul sau mişcarea în aer liber. Dorim, prin intermediul dumneavoastră, să le facem cunoscută existenţa acestui sport pur românesc, care este atât de frumos şi de dinamic şi care va răsplăti curiozitatea celor care vor dori să afle mai multe despre el.

Oina este mai mult decât un sport, pentru că tot ce ţine de acest joc reprezintă simboluri naţionale care aşteaptă să fie puse în valoare: mingea de oină – creaţie artizanală, diferită de oricare altă minge, bastonul de oină – arhaic şi tradiţional, imaginile despre oină – atât cele vechi, cât şi cele actuale, toate sunt dovezi palpabile ale identităţii noastre şi ne pot decora casele, birourile, restaurantele, magazinele şi orice alt loc în care dorim să atragem atenţia că există vibraţie românească.

Facem apel la dumneavoastră pentru a ne sprijini în demersul nostru de a revaloriza jocurile sportive tradiţionale romaneşti şi vă rugăm să popularizaţi rugămintea pe care noi o adresăm românilor din toată lumea de a se informa despre jocul de oină, prin accesarea saitului www.oina.ro. Îi rugăm pe toţi cei interesaţi, fie ei organizaţii sau simpli cetăţeni, foşti practicanţi sau necunoscători totali, să ne trimită datele lor de contact la adresa contact at oina.ro, pentru a forma nuclee de promovare şi pentru a identifica împreună modalităţile de acţiune pentru viitor.

În acest moment de cumpănă, orice iniţiativă, oricât de mică, este importantă şi stă numai în puterea noastră să transformăm jocul de oină într-o marcă identitară şi într-un liant între românii de pretutindeni şi Ţară.

Oina este JOCUL CARE NE UNEŞTE!

Cu consideraţie,

Preşedintele Asociaţiei OINA
MIHAI TOCIU

Asociaţia OINA poate fi contactata la adresa B-dul Ferdinand nr. 71, etaj 2, sector 5, Bucureşti
Fax: 021-7606 987, Tel: 0744 - 678 123, e-mail: mihai.tociu at oina.ro
www.oina.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s