~Vasile I. Zărnescu: „Benedictus al XVI-lea = Maledictus I-ul!“

Timp de peste două decenii, papa Ioan Paul al II-lea s-a străduit să concilieze cele două mari Biserici creştine, „surori“, Catolică şi Ortodoxă, făcând şi o sinteză a acestei poziţii a sa îndeosebi în Enciclica Ut unum sint, din 1995. Spre a-şi atinge acest obiectiv, a încercat, cu multă perseverenţă, să vină în vizită oficială, „ecumenică“, la capii primelor două cele mai mari Biserici ortodoxe: din Rusia şi din România. Alexei al II-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a tuturor Rusiilor, s-a opus vehement venirii sale. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist, a făcut un act de concesie (îndeosebi la presiunea unor oficiali români, manevraţi de Occident!) şi a acceptat vizita papei Ioan Paul al II-lea, ştiind că papa catolic vrea reconcilierea şi reunificarea acestor Biserici, dar cu condiţia să rămână tot el, papa, cap – ceea ce nu se putea. În timpul vizitei în România, nu s-a discutat acest aspect, iar presa obedientă şi handicapată la istoria şi cultura religioasă a cântat osanale, că, vezi Doamne!, ce importantă a fost vizita sa! Dar, în Occident şi, în special, în S.U.A., cum relevase o revistă a Bisericii Ortodoxe din SUA, nu s-a scris nimic despre această vizită!

Ecumenismul lansat la Conciliul Vatican II a fost, însă,  anulat de către papa Benedict al şaişpelea.

Benedictus est înseamnă, în limba latină, „este bine zis“, bine cuvântat, binecuvântat. Verbul latinesc dico, dicere, dictum… provine din verbul stră-român a zice, zicere. În româna ancestrală a avut – şi mai are, azi încă, în unele zone ale ţării – şi varianta a dzice, dzicere… În latina cultă s-a păstrat forma dico, dicere, iar în (stră)română s-au păstrat amândouă, dar s-a răspândit, îndeosebi, forma a zice, zicere. Din polisemia cuvântului „binecuvântat“ relev: 1) „care este înzestrat, talentat, dotat“; 2) „care are o acţiune binefăcătoare“; 3) „bine întemeiat, îndreptăţit, justificat“; 4) în expresia „a (a-şi) da binecuvântarea“ =  a fi de acord; a aproba (căsătoria fetei cu cineva, de exemplu); 5) „care a primit binecuvântare religioasă“; în textele şi practica religioasă, înseamnă 6) „a revărsa harul graţiei divinităţii asupra unui lucru sau asupra oamenilor“. Enumerarea am făcut-o, oarecum, în diacronia lor, în ordinea cronologică, istorică (presupusă) a apariţiei lor.

Or, ce a făcut, între timp, papa Benedict al şaişpelea?! Nici nu se uscase bine cerneala pe documentele Vaticanului care-l consemnau pe ex-cardinalul german Joseph Alois Ratzinger ca noul papă Benedict, că, anul trecut, la Universitatea din Regensburg, Germania, l-a „cuvântat“ de rău, nu de bine, pe Mahomed. Pe ce motiv? Că ar fi „răspândit religia musulmană cu sabia“. Pardon?! Dar regii catolici ai Franţei – Regii blestemaţi, după formula francezului Maurice Druon -, dar cei ai Spaniei, dar nenumăraţii papi militarişti şi criminali ai Romei – un Borgia, de exemplu! – cu ce au răspândit-o?! Dar Cavalerii Teutoni (citeşte: Germani)? Dar cavalerii occidentali, în timpul Cruciadelor, care au jefuit inclusiv Ierusalimul creştin, nu doar zonele locuite de musulmani, de palestinieni, de evrei şi de alţii de pe-acolo?! Ca să nu mai zic de „Sfânta“ Inchiziţie, care, pe lângă sabie, pentru răspândirea şi întărirea catolicismului, a mai uzat de torturi, spânzurători şi de multe vreascuri pentru nenumăratele arderi pe rug ale ereticilor! Prin injurierea lui Mahomed, papa Benedict al şaişpelea i-a stârnit pe musulmani, a declanşat un mare scandal internaţional şi a contribuit la escaladarea tensiunii din Orientul Mijlociu şi Apropiat, şi aşa inflamată de Israel – care, în ciuda micimii sale teritoriale, este cel mai mare stat terorist al epocii postbelice: încă înainte de înfiinţarea sa ca stat, i-a terorizat (îndeosebi prin asasinate!) pe toţi din zonă, începând cu britanicii şi continuând, sistematic, până azi, cu palestinienii! Cum se ştie, micimea sa geografică, demografică şi economică este compensată generos de marea finanţă iudeo-americană, care pompează bani, armament şi informaţii în acest stat-miriapod.

Recent, papa Benedict al şaişpelea a mai zis una gogonată: a „cuvântat“ de rău, nu de bine, Biserica Ortodoxă, pretinzând că doar „Biserica Catolică este singura biserică universală şi perfectă, iar Biserica Ortodoxă este una particulară şi imperfectă“! Cum adică „particulară“, se întreabă, supărat, inclusiv Patriarhul Teoctist! Adică privată, aşa cum este Elvila lui Cataramă? Sau firma Rompetrol a lui Patriciu?! Din nou, Benedictus a stârnit alt scandal internaţional şi a anihilat tot ceea ce făcuse papa Ioan Paul al II-lea în privinţa ecumenismului în arealul Creştinătăţii şi, îndeosebi, al Ortodoxiei. În acest scandal s-a simţit obligat să intervină şi ministrul Culturii şi Cultelor, în stilul său, incult, sonat-ist; prin aceasta a făcut, încă o dată (deşi nu mai era nevoie), dovada că i se potriveşte întrutotul supranumele dat de SANTINELA: Adrian Iorgulescu-Decerebratu’!

În esenţă, papa Bene-dict îşi contrazice numele: nu bine-zice, nu bine-cuvântă, nu cuvântă bine, ci, dimpotrivă, cuvântă rău: adică vorbeşte spurcăciuni, ocări, spune măscări, blesteme; ca să mă exprim academic, proferează male-dic-tio, adică male-dic-ţii, imprecaţii! Atunci, de ce şi-a mai ales supranumele de Benedict? Trebuia să şi-l păstreze pe acela de Ratzinger! Herr Ratzinger, nu te mai răţoi la noi, nu mai vorbi nemţeşte; mai pune mâna pe cartea de latină, ‘că acum te-ai autonumit Benedict şi trebuie să benedict-ezi, adică să vorbeşti de bine; ‘că când vorbeşti nemţeşte, parcă latri: latri la Mahomed, latri la Biserica Ortodoxă. Şi nu este bine. Dacă vei continua astfel, Oberführer Ratzinger, s-ar putea să se adeverească prezicerea lui Nostradamus: că papa Ioan Paul al II-lea a fost antepenultimul papă. După care Biserica Catolică se va prăbuşi. Şi, aşa cum ai început-o, Führer Benedict, acolo vei duce Biserica Catolică: în bolgia maleficului, a Răului! În S.U.A., prin daunele plătite victimelor violate de către prelaţii catolici poponari, se iţeşte, deja, din nou, şi rapid, falimentul moral al Bisericii Catolice, similar cu cel din Evul Mediu Întunecat, care avea să provoace Reforma. Căci, deocamdată, falimentul financiar încă nu e cazul, deoarece Biserica Catolică este cea mai bogată din lume: este plină de bani, de proprietăţi etc. Dar proverbul românesc, cu origini biblice, „Banul e ochiul dracului!“, trebuie să-ţi fie un permanent memento, ba chiar un Memento mori, Herr Ratzinger!

Oricum, noi ne amintim şi de alt scandal, din anii trecuţi, prilejuit de asasinarea, de către un „tânăr român“ (deşi eu cred că era ţigan), a unui secretar general al papei Ioan Paul al II-lea. Presa „ciumpalacilor“ din România prezentase lucrurile ca şi cum românul ar fi fost vinovat, deoarece nu ar fi acceptat perversiunile înaltului funcţionar sodomist al Bisericii Catolice din Roma – „singura perfectă“, cum psalmodiază, acum, Herr Benedict, prefăcându-se că Istoria are memoria scurtă, iar opinia publică are şi mintea scurtă. Dar, atunci, Vaticanul pusese „batista pe ţambal“ şi nu s-a mai aflat nimic: nici ce s-a întâmplat cu „tânărul român“ sodomizat de secretarul papei Ioan Paul al II-lea, nici unde a fost incinerat înaltul sodomist al Vaticanului (ca să i se ardă spurcăciunile, întrucât, fiind poponar, nu putea fi înmormântat catoliceşte – căci creştineşte nu putem zice!).

În ceea ce îl priveşte pe papa Benedictus al XVI-lea, o chestiune este clară: trebuie să-şi schimbe numele. Fiindcă a vorbit de rău atât de multă lume, fiindcă a debitat maledicţii, i-a întărâtat, i-a inflamat pe musulmani şi, apoi, pe ortodocşi. Toţi aceştia, printr-o reacţie firească la denigrare, au ajuns să-l injurieze, să-l blesteme. Apoi, în multe dintre fotografiile care i-au fost făcute, în privirea sa se distinge o anumită nuanţă de răutate, de ceva malefic, abscons.

În consecinţă, trebuie să i se zică Maledictus I-ul, penultimul papă al Bisericii Catolice! Căruia îi va urma Maledictus al II-lea din Ultimele Zile (cum zic mormonii). Eu, cel puţin, cred în prezicerile lui Nostradamus.

20 septembrie 2007

VASILE I. ZĂRNESCU