~Elisabeta Iosif: „Echilibrul universal”

Am traversat campia in drum spre Litoral, acum doua saptamani.Totul era in nemiscare..Nu era ca in Delta acea clipa de tacere totala a tuturor vietuitoarelor ,inaintea rasaritului,cand se da acel omagiu soarelui ,obol pentru astrul vietii.Nu.Era tacerea dinaintea unui dezastru.Cand am intrat in Dobrogea o mare de foc ne-a izbit ca dint-o topitorie.La pranz,cand am ajuns pe faleza , marea nu-si mai trimetea adierea,ci dinspre ea  veneau rafale fierbinti,de parca nisipul se incendiase.Un jet de aer arzator  ne masura din cand in cand,incercandu-ne fiinta.Dar intr-o zi ne-am trezit,din senin,cu o perdea de ploaie,ce a durat circa doua ore.Venise ca o binecuvantare,pentru noi toti si mai ales pentru pamantul rabdator.Se crease acel „echilibru”de care vorbeati.Cand taranul nu mai spera sa se salveze ceva,o descarcare vitala in pamantul sfant al Dobrogei,constrans de arsita,a facut minuni.La intoarcere,peste doua saptamani ,floarea soarelui,ce abia isi scosese capul timid din pamant ,avea acum o talie zvelta ,cu fata  la soare.”Echilibru universal”?Sau poate mai mult.Se adauga binecuvantarea lui Dumnezeu,o biruinta a binelui asupra raului.