Al. Stănciulescu-Bârda: „Numărul pământenilor. Terorişii şoselelor“

Numărul pământenilor. Zilele trecute s-a anunţat că numărul pământenilor a trecut de 7 miliarde. Am putea spune că numărul lor este ,,ca nisipul mării şi ca stelele cerului”, cum zice glasul Bibliei. La prima vedere nu ar părea nimic deosebit. Şi, totuşi! Faptul în sine este extraordinar şi el ne dă prilejul să zăbovim puţin asupra evenimentului.

Cu multe mii de ani în urmă, când a creat Dumnezeu pe om şi toate vieţuitoarele pământului, apelor şi văzduhului, erau alte  specii mult mai dotate decât omul. Erau fiare extraordinare, precum dinozaurii, brontozaurii, leii, tigrii, leoparzii, balaurii, crocodilii şi multe-multe altele, dotate cu gheare, cu dinţi, cu coarne, cu copite, cu aripi, cu venin ucigător, capabile să lupte, să sfâşie, să zdrobească, să fugă, >>>>

Anunțuri

Octavian Lupu: „Conspiraţia tăcerii sau cum îşi conservă puterea sistemele totalitare“

S-ar putea considera un capriciu al dictatorilor acela de a nu permite libera circulaţie a informaţiei, de a restrânge libertatea de exprimare şi cea de mişcare a oamenilor, precum şi de a defini un sistem de control al conştiinţei colective. De fapt, ţinta oricărui sistem despotic constă în aservirea deplină a grupului asupra căruia îşi exercită influenţa şi în acapararea adeziunii tuturor indivizilor ce îl compun. Însă un factor determinant în atingerea acestui deziderat se află în ceea ce se numeşte „conspiraţia tăcerii”.

Ce se înţelege prin această expresie? La ce face referinţă? Nu este stranie această cenzurare a ideilor şi simţămintelor exprimate, mergându-se până la obsesia privind detaliile personale ale vieţii fiecărui individ? >>>>

Dimitrie Grama: „Revoluţia Arabă“

Totul a inceput cu nemultumirea unui tanar vinzator de legume dintr-un oras de provincie din Tunisia. Dorinta acelui tanar de dialog cu oficialii corupti ai primariei orasului, a fost bine-nteles ignorata de potentatii puterii locale si ca urmare tanarul nemultumit si nefericit si-a dat foc in fata primariei.

Mai mult nu a trebuit ca sa aprinda o intreaga natiune si apoi mai multe natiuni cu organizare social-politica asemanatoare. A urmat Egiptul, Libia, Bahrainul, Siria…

Cuvintele: Libertate si Democratie au devenit sloganele evidente care s-au impus si care au angajat o lume intreaga in sustinerea nediscriminatorie a „Revolutiei Arabe”. Un moment am crezut ca un nou capitol dintr-o povestire din „1001 de nopti” este scris sub ochii nostrii si intr-un fel sau altul si noi suntem partasi la scrierea acestui capitol. >>>>

Cezar Adonis Mihalache: „Tabula rasa“ – iphone-ul finlandezului relocat?

A plecat şi „Nokia”… Au mai rămas câţiva. Nu mulţi. Căci, de ar fi să-i numărăm pe cei mari, pe aceia care contează cu adevărat prin poziţionarea pe piaţă şi cifra de afaceri, nu mai strângi nici măcar cât de o socoteală pe degetele de la o mână. Şi, chiar dacă pare că, mai puţini fiind, cei rămaşi îşi vor împărţi o felie mai dolodoaţă, nici aceştia nu vor mai zăbovi prea mult pe meleagurile noastre. Va avea guvernul grijă!

Realitatea este dară cruntă. Companiile străine pleacă din România de parcă ar fi înţelese. Şi nu pleacă pentru faptul că forţa de muncă nu mai este atât de ieftină încât investiţiile să fie atractive (căci, oricât de scumpă ar fi devenit între timp, în comparaţie cu logistica şi costurile de deplasare peste mări şi ţări ale actualelor investiţii străine, ea a rămas de fapt la fel de ispititoare), nu pleacă (doar) din cauza impozitelor tot mai mari, ori a mediului de afaceri >>>>

George Petrovai: „Când vor fi curăţate grajdurile lui Augias din România?“

Este lesne de observat că la noi lucrurile şchiopătează îngrozitor, motiv pentru care de la munte pân’ la mare şi de la vlădică până la opincă, românii cârtesc cu osârdie împotriva tuturor potentaţilor ce şi-au trecut ştafeta guvernării din Decembrie ’89 şi până în prezent. Dar nu, n-o fac de nebuni ori dintr-o drăcoasă înclinaţie spre încontrare. Trei sunt cauzele care-i îndeamnă la reflecţiile cu iz politic:

1) Tradiţia românească în materie de nesfârşite dezbateri politice. La vremea lui, Mircea Eliade s-a arătat atît de surprins de gustul nepotolit al românilor pentru atari controverse, încât n-a ezitat să afirme că n-a mai întâlnit un popor care aidoma românilor să cheltuie atâta amar de energie în dezbateri sterile de acest gen.

2) Paradoxul românesc: Oameni săraci în ţară (încă) bogată, constituie în sine un permanent îndemn la despicarea firului în patru pentru aflarea vinovaţilor de această stare de lucruri. >>>>

Dan Brudaşcu: „Sfârşit de capitol (Ion Diaconescu)“

Recent, în contextul în care România este marcată de profunde şi interminabile neînţelegeri şi confruntări violente între diverse  clanuri, care îşi zic partide politice, aflate într-un crunt şi  nejustificat război, pe care îl simţim în viaţa noastră de zi cu zi, opinia publică a aflat, în marea ei majoritate, cu tristeţe şi părere de rău despre trecerea la cele veşnice, la vârsta venerabilă de 94 de ani, a lui Ion DIACONESCU, unul dintre ultimii venerabili politicieni simbol ai unui partid politic aflat demult la periferia scenei politice româneşti[1].

Nu l-am cunoscut personal pe cel dispărut, dar în anii ’90, pe când dânsul era preşedinte al Camerei Deputaţilor, l-am întâlnit, tot cu un prilej trist, respectiv la înmormântarea marelui patriot Ion RAŢIU[2], în opinia mea, cel mai strălucit om politic post-decembrist[3]. Într-un februarie extrem de geros, Ion DIACONESCU, Victor CIORBEA, Ministrul Agriculturii de pe atunci, Ion MUREŞAN, dar şi preşedintele de atunci al F.P.S.[4], au venit la Câmpia Turzii[5], cu nepermis de mare întârziere, mult după începerea slujbei la nefericitul eveniment. >>>>

Sergiu Găbureac: „Holá, BARRCELONAAA!“

Ştiu ! Sunt dator vândut. Nu am terminat Varză de Bruxelles. Nu am scris nimic despre Praga de aur văzută într-un august de foc. Asta e ! Viaţa curge atât de neprevăzut încât, uneori, ne copleşeşte.

O să fiu iertat, ca şi în alte dăţi, şi voi povesti, mai întâi, despre Barcelona. O destinaţie implantată în subconştient prin hit-ul Olimpiadei din 1992 interpretat de Freddie Mercury şi Montserat Caballé.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

După studierea intensivă a subsolului Barcelonei, de credeam că am depăşit Crevedia, facem cazarea. Duşul, cămaşa cea subţire, deşi e început de noiembrie şi cu cele două însoţitoare vigilente părăsesc hotelul în căutarea aventurii ! Prin stânga. Cam întuneric. >>>>