■ Andrei Vartic

STAREA BASARABIEI

Voronin batjocoreşte România, iar un grup de politologi ruşi critică dur regimul lui pe http://ava.md. Migraţia în masă, spun ei, este măsura haosului instaurat de Voronin. La trecutele alegeri el nu a mai găsit candidaţi eligibili fiindcă toţi comuniştii lui sunt sau hoţi, sau proşti. Lupu e molău. Stepaniuc e încruşăt. Tarlev e de două ori încruşăt. Prietenii lui Voronin de la 4 aprilie s-au făcut de râs cu operaţia Kubreacov şi uniunea analistă Diacov-Serebrian. Jocul prostesc de-a UE, incultura, distrugerea industriei vinului, insultele necontenite la adresa României, aberaţia „Moldovei Mari”, ocolirea cinică a problemelor reale ale cetăţenilor i-au ştirbit totalmente imaginea lui Voronin. Pentru a salva RM el trebuie schimbat cât mai urgent cu un tânăr competent si carismatic. Aşa scriu de Voronin politologii ruşi.

Iar noi spunem: cei ce scuipă Piaţa Marii Adunări Naţionale, fetele beţive ce se tăvăleau zilele trecute printre acele scuipături, toate târâturile de la televiziunea lui Voronin, cei care uită că ortacii lui Lenin şi Stalin, comunişti de toate naţiile, inclusiv de cea „moldovenească”, au ucis un milion de oameni în Basarabia, că ei târau de bărbi preoţi şi monahi în „săptămâna roşie 26 iunie-3 iulie 1940″, că tot ei au ucis atunci soldăţei nevinovaţi veniţi de pe la legendarii Mărărşeşti sau Bucovul lui Stere pentru a păzi hotarul Europei de invazia maniacilor bolşevici; toţi cei care batjocoresc mormintele zecilor de mii de ostaşi români căzuţi în bătălia contra fiarei comuniste la Ţiganca sau Cotul Donului; toţi cei care trec cu vederea distrugerea bisericilor Basarabiei şi popularea mănăstirilor cu prostituate şi bolnavi de SIDA, dar şi cei care lasă la voia sorţii zeci de mii de copii în aceste ceţuri de mileniu III, cei care nu înţeleg că Voronin îi alungă în alte ţări pentru a le suge rodul muncii lor, transferat spre consum în Basarabia; toate leşinăturile acestea de funcţionari, ţărani, biznismeni şi intelectuali ce se întind ca râmele în faţa acestui comunist fără nici o faţă umană, mai ales atunci când scuipă naţiunea noastră cea română, inclusiv pe bunelul lui, îngropat lângă Bucureşti; toţi miniştrii, deputaţii şi jurnaliştii aceştia liberali şi proletari de la Bucureşti, care ne spun că Basarabia nu e pământ românesc, că basarabenii nu sunt români, că Unirea este o iluzie şi că tot ce pot da ei Basarabiei este o „loterie a cetăţeniei”, toţi aceştia, împreună, Doamne Dumnezeule, ce sunt?

______________

MINUNE ARHITECTONICĂ

La Chişinău, pe strada Alba-Iulia, protoiereul Petru Buburuz construieşte o preafrumoasă catedrală a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Este cea mai albă, mai zveltă, mai românească dintre toate catedralele ortodoxe ce se construiesc în spaţiul etnocultural al poporului nostru.

Minunea arhitectonică de pe Alba-Iulia îmbină fericit triconcul îngust muşatin, dotat cu două turle, deschiderea pridvorului brâncovean şi înălţimea transcedentală a bisericilor din Ardeal. Această construcţie magnifică ne-a adus la Chişinău frumuseţea Hurezilor, Probotei, Sâmbetei, dar şi a vechii biserici ştefaniene de la Căpriana. După dezastrul rusesc şi bolşevic, care a anihilat mai toate elementele excepţionalei arhitecturi vechi româneşti, catedrala de pe Alba-Iulia este prima care adună atât de armonios înălţimea şi ocniţele, misticul şi firidele, frumosul şi sacrul, modernitatea şi tradiţia („depozitara geniului etnic creator”, spune ÎPS Bartolomeu Anania). Arhitecţii au păstrat vie relaţia dintre gotic şi bizantin, taina bolţii, prefacerea loggiei italiene în loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu, iar Petru Buburuz nu a uitat că o biserica românească este armonizată şi cu natura, aşa că, în pofida oraşului şi a şantierului, parcul din jur face deja parte din spaţiul sacru al Catedralei.

La ora actuală, Petru Buburuz săvârşeşte slujba în viitoarele încăperi sociale, acolo unde, cu certitudine, va fi susţinută şi o intensă viaţă intelectuală, aşa cum i-a stat bine ortodoxiei româneşti dintotdeauna. Părintele Buburuz, unul dintre cei care s-a străduit să ne fie redată Mitropolia Basarabiei, reprezintă azi hărnicia intelectuală a acestei mitropolii, munca lui de ctitor, scriitor, editor şi luminător fiind bine cunoscută şi apreciată. Dar, cu toate astea, Petru Buburuz construieşte minunea despre care scriem aici mai mult de unul singur.

Nu trimitem săgeţi cu această afirmaţie nici spre Patriarhia de la Bucureşti, nici spre Mitropolia de la Chişinău, nici spre elita politică, economică şi culturală a Basarabiei. Până la urmă, o biserică, fie ea şi Catedrală a Neamului, aşa cum va fi cu certitudine Biserica Sfinţilor Petru şi Pavel, se construieşte de enoriaşi. Dar Basarabia s-a sacrificat de atâtea ori pentru a nu dispărea întregul neam românesc, încât s-ar putea, de mult se putea, ca minunea pe care o zideşte la Chişinău protoiereul Petru Buburuz să lumineze acest sacrificiu cu toată puterea spiritualităţii româneşti.

TIMPUL, ediţia de vineri, 9 februarie 2007, nr. 573

_______________

JALEA LOR DE KOSOVO

Nu cumva lanţul provinciilor care şi-au dat declarat independenţa în anii din urmă a fost provocat de strategii de la Kremlin încă în 1989 pentru a stopa mişcarea de renaştere naţională din teritoriile adunate în fosta URSS? Federaţia Rusă plânge acum pe umărul sârbilor de jalea recunoaşterii independenţei provinciei Kosovo, care, adicătelea ilegal, s-a rupt de Serbia. Aşa este, s-a rupt ilegal după ce a cucerit demografic matricea spirituală a sârbilor. Deci plângem şi noi, că suntem ortodocşi. Nu uităm, însă, şi felul cum Rusia (URSS) a participat din umbră la schimbarea structurii demografice din Kosovo, dar, mai ales, că anume Vladimir Putin a pus în ultimile luni Transilvania în ochii lumii ca posibil precedent după Kosovo. Plângem şi pentru Albania Mare, că albanezii sunt iliri, ramură a marelui neam tracic, nimicit de slavii migratori. Dar, mai ales, plângem pentru cât ne-am chinuit în timpul multelor ocupaţii ruseşti ale principatelor române după 28 iunie 1711 (dăm aici doar unele: 1739, 1769-1774, 1788-1791, 1806-1812, 1828-1834, 1853-1854, 1877-1878, 1940, 1944).

Şi mai întrebăm: De ce nu a plâns Rusia pe umărul republicii Moldova atunci când la 2 septembrie 1990 (sic!) şi-a declarat independenţa aşa numita republică moldovenească nistreană (nu trasnistreană, fiindcă Voronin ia dat şi capul de pod de la Tighina cu tot cu nodul de cale ferată de acolo), care a şi rupt republica Moldova de contextul ei naţional şi european şi a provocat, prin sărăcire în masă, migraţia a peste un milion de cetăţeni? Sau, poate, tot SUA, UE şi NATO sunt de vină pentru criza umanitară de proporţii pe care au instaurat-o comuniştii (şi colaboraţioniştii lor) în mediul rural din Basarabia? De ce nu a plâns Rusia pe umărul Georgiei atunci când a susţinut cu arme, energie şi bani proclamarea – încă nerecunoscută – independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud? De ce nu plânge Rusia pe umărul Ucrainei pentru faptul că Stalin a dăruit ucrainenilor Basarabia de Sud şi Bucovina, dar şi Crimea, şi Nicolaev, oraşul kneazului Potemkin, şi toată regiunea din vestul mării Azov pentru a se întinde cât mai mult în timp conflictele statale şi interetnice la gurile Dunării?

Biserica Ortodoxă Rusă susţine tot în aceste zile că Basarabia este spaţiul ei canonic încă din 1812, „când nu exista statul român contemporan”. O spune aşa de parcă Imperiul Rus, condus pe atunci autocratic de Ţar, este actualul stat rus. De parcă la 1812 imperiul Ţarului rus (dar şi episcopii ruşi) a venit în Basarabia prin referendumul populaţiei din principatul Moldova. Acel rapt – este bine să nu uităm – s-a făcut în baza tratatului de pace de la Bucureşti din 28 mai 1812 prin care Turcia (sic!) a cedat Rusiei şi Basarabia, şi o parte din Bucovina. Or, acel tratat este nul şi ilegal în problema ocupării ruse a Basarabiei (principatele nu făceau parte din Imperiul turc, deci cum putea Turcia să le dea cui vrea fără măcar o iscălitură din partea lor?) ca şi tratatul dintre Hitler şi Stalin din 23 august 1939, care a creat tot ilegal, prin ocupaţie militară şi genocid, hotarele de la 21 iunie 1941. Acele hotare URSS şi le-a „legalizat” prin tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947, deci şi acel tratat este nul şi ilegal în partea care rupe încă poporul român în două. Anume în acest context noi am arătat de mai multe ori că nu este necesar un referendum sau o decizie politică internaţională, de pildă la ONU sau UE, ca să se reunească Basarabia şi Bucovina cu România, dreptul natural şi cel internaţional fiind de partea poporului român în toate buchiile lui. Aşa cum a fost de partea naţiunii germane atunci când a căzut zidul de la Berlin. Unica mişcare legală care trebuie realizată de noi înşine în aceste condiţii (ale declarării independenţei provinciei Kosovo) este să ne scoatem într-o noapte sârma ghimpată de pe ambele maluri ale Prutului.

E drept ce spun mulţi analişti politici: Kosovo este sindromul noului cancer mondial – intrat în metastază – dezlănţuit de politicianismul globalizator. Albanezii sunt oameni, au suferit sub sârbi aşa cum şi noi am suferit sub ruşi. Străbunii lor au fost ocupaţi de sârbi, croaţi şi sloveni încă în Evul Mediu timpuriu în urma unor migraţii planetare nelămurite, chiar misterioase, care au nimicit cu totul urmele marelui imperiu Roman, inclusiv partea lui bizantină, şi au schimbat etnic, social, tehnologic şi politic Europa. Să nu uităm, aşadar, că la 1453 a căzut nu doar Constantinopolul şi Sfânta Sofie a devenit moschee. Tot atunci au plecat şi englezii din Franţa…

Sârbii şi-au construit o patrie ortodoxă în Kosovo atunci când albanezii mai că dispăruseră de acolo. Cum vor trăi sârbii fără Metohia lor, leagăn şi al ortodoxiei europene, este greu de închipuit. Bucuria albanezilor din Kosovo, chiar dacă este susţinută de cele mai puternice state ale lumii, este de scurtă durată. Hotarele bucuriei şi bunăstării lor sunt dictate de faptul că şi sârbii au dreptul la patria lor, aşa cum nemţii, francezii sau englezii au dreptul să-şi apere teritoriile lor naţionale. Faptul că responsabilii sârbi au uitat în anii lui Tito că lumea este împărţită după „politicile de forţă” nu justifică lacrimile lor de azi. Unicul lucru ce le poate fi recomandat este să se împuternicească. Fiindcă tragedia sârbilor nu micşorează nici numărul tornadelor în SUA, nici ciclul tragic al uciderii inocenţilor de către sinucigaşi în campusurile sau mall-urile americane, nici arderea automobilelor sau caselor în suburbiile Parisului. Noua arhitectură a lumii se impune la începutul lui 2008 tot fără ştiinţă de mila celui slab şi, iată, reprezentantul Marii Britanii la ONU citeşte fără nici o emoţie declaraţia de recunoaştere a statului Kosovo.

Războiele de la începutul Marii Migraţii (de ce nu şi-ar începe politicienii discursurile pe la summit-urile lor cu evocarea cruzimilor lui Attila?) au pus începutul destrămării altor mari imperii globale, de data asta nomade, care vor veni la sfârşitul acestor migraţii (cum ar fi Imperiul Universal al lui Genghis Han). Reculul Marii Migraţii l-a resimţit apoi şi spaţiul care le-a provocat, adică imensa Câmpie Rusă, în timpul campaniilor lui Carol al XII-lea, Napoleon, sau Hitler. Creşterile şi descreşterile imperiilor polietnice şi multiculturale, ca şi creşterea şi descreşterea unor etnii imperiale, are loc în limitele foarte mici ale acestui pământ. Genialul împărat roman Hadrian a înţeles acest lucru şi a interzis lărgirea imperiului. Era, însă, prea târziu. „Point of no return” trecuse atunci când tracul Brutus îl înjunghia în Senat pe imperialul Cezar. După asta, pentru a se vedea cât de tare intră omul pe făgaşul Sodomei şi Gomorei, a coborât pe pământ Dumnezeu însuşi ca fiu al Mariei şi al lui Iosif. Aceasta este lecţia istoriei care nu poate fi uitată nici în Kosovo. Plângem de jalea albanezilor kosovari, plângem de jalea sârbilor care şi-au pierdut cu logica „politicii de forţă” leagănul lor străbun. Dar nu putem considera lacrimi lichidul incolor ce iese acum din ochii de cristal ai Moscovei. Tot aşa cum nu putem susţine că există milă în inima celor care nu lasă poporul român din Basarabia să se reunească firesc şi natural cu întregul popor român.

Pentru toate situaţiile de criză de după 1914 – manifestate de multe ori prin război necruţător şi cumplit genocid – soluţia a fost numai statul etnic. Tradiţiile unor popoare schimbă necontenit hotarele etnice ale statelor contemporane. Germania se înşeală dacă îşi închipuie că într-o bună zi, în noile condiţii ale „politicilor de forţă”, turcii de pe teritoriul ei nu-şi vor putea declara independenţa care, imediat, va fi recunoscută de statele musulmane ale Franţei, Marii Britanii şi SUA. Asta o fi înţeles evreii atunci când şi-au declarat independenţa statului lor etnic în mai 1948 la capătul unei migraţii multimilenare. Cum să uităm, aşadar, că Ierusalimul – locul unde se va arăra Dumnezeu – a devenit atunci capitala “eternă şi indivizibilă” a acestui stat?

_______________

DE NEAMUL LETONILOR

Seimul Letoniei, stat-membru NATO şi UE, a votat la 17 iunie 2008 egalitatea simbolurilor comuniste şi naziste, iar ocupantul sovietic a fost declarat prin lege vinovat de genocid. Astfel au fost interzise „propaganda regimului de ocupaţie sovietic”, steaua roşie sovietică, secera şi ciocanul, steagul sovietic, imnul URSS şi alte simboluri comuniste, portretele conducătorilor fostei URSS şi ale liderilor ei comunişti, inclusiv cele ale lui Lenin, Troţki, Stalin şi urmaşilor lor. Un document similar a fost adoptat în lectura a doua şi de parlamentul Estoniei.

Şi Letonia, şi Estonia sunt ţări la a căror experienţă – inclusiv cea de aderare europeană şi euroatlantică – tare ne mai place să facem referire… Ce zic, însă, deputaţii din RM (cel mai sărac stat european), moldoveniştii, dar şi opoziţia „moldovenească”, de fapta neamului leton? Tac mâlc. Ce aşteaptă? Să se răz-mancurtizeze Voronin? Să voteze el – cu mintea lui de zombi comunist, cu faptele lui penale împotriva Declaraţiei de Independenţă, cu partidul lui leninist – şi interzicerea ideologiei comuniste, şi condamnarea genocidului sovietic din Basarabia şi Bucovina, şi ieşirea din CSI, şi intrarea în NATO şi UE pe urmele proaspete ale României? Întrebări adânci bântuie sufletul românesc al Basarabiei (şi al Bucovinei). Cine să urmeze aici neamul leton? Cine să-l declare pe ocupantul sovietic ceea ce încă mai este – ocupant? Cine să anihileze perversul, leneşul, afurisitul, alcoolizatul mental comunist şi să orienteze voinţa colectivă a oamenilor spre contextul nostru românesc şi european, despre care a vorbit înţelept profesorul Ion Borşevici la deschiderea lucrărilor parlamentului din 1990?

Neamul letonilor nu a permis în 1990 ocupanţilor de la 1940 accesul la urne. Şi Letonia a fost primită în NATO şi UE. Parlamentul RM le-a dăruit ocupanţilor – prin coruperea naivităţii noastre politice tot cu „telefoane de la Apus” – varianta zero a cetăţeniei. Aşa cetăţenii au fost duşi, ca oile, şi în cazarma CSI, şi în starea de cel mai sărac stat european, şi în arogantul moldovenism, ba chiar Basarabia a devenit şi o urâcioasă piesă de schismă în ortodoxie. Încă şi mai vinovaţi de actuala mizerie din RM sunt cei care au votat Constituţia RM în contra prevederilor Declaraţiei de Independenţă. Aberantul articol 13 a încâlcit şi mai rău Basarabia în mrejele nenorocirii comuniste, iar oftigoasa „neutralitate” a oficializat prezenţa trupelor ruseşti de ocupaţie pe teritoriul RM. Aşa s-a amânat cu vreo 50 de ani, spre bucuria „prietenului şi a fratelui mai mare din Est”, şansa de a ne integra împreună cu tot neamul românesc în NATO şi UE. Aşa, refuzând orbeşte şi românitatea autohtonă, şi vectorul european, RM s-a desfiinţat ca stat european.

Cum să întipărim pe retina opoziţiei anticomuniste din RM faptele neamului leton? Cum să-i ducem la spitalul de chiori pe chiori, cum să-i dez-mancurtizăm pe mancurţi? Cum să-i băgăm în tribunal pe cei vinovaţi de actuala tragedie a cetăţenilor RM? Cine să-i convingă măcar pe românii din Basarabia că vor trăi mai bine şi mai liberi în NATO şi UE? Cine să le spună că doar asumându-şi politic identitatea românească ei pot să le asigure copiilor şi nepoţilor un viitor omenesc?

„Să facem socoteală de cele ce vor să fie”, ne învăţa Neagoe Basarab la 1521. Aşa cum au socotit cei care au votat Actul Unirii la 27 martie 1918…

_______________

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s